Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
201
propriul inconºtient sau id; din compromisul acestei confruntãri rezultã
simptomatologia nevroticã.
Deci dacã ne asigurãm cã depresia, anxietatea nu sunt constituþionale
(idiopatice), ci au rezultat în viaþã dintr-un conflict, ne gândim la nevroze.
Sau a fost ceva constituþional ºi s-a accentuat dupã o traumã, deci este o
decompensare nevroticã a unei psihopatii.
În psihoze existã marele capitol al psihozelor afective, unde tulburarea
principalã e chiar a afectivitãþii; este vorba despre psihoza maniacodepresivã,
în care se succed periodic mania ºi melancolia, cei doi poli ai
afectivitãþii umane.
Psihoza cea mai importantã, prin frecvenþã ºi afectare socialã, este
schizofrenia. De obicei, aceasta este conceputã în termeni cognitivi (aude
voci, delireazã etc.). Esenþa bolii este de fapt afectivã, constând în
incapacitatea de a mai simþi concordant. Este un conþinut afectiv
dezordonat. Schizofrenia este exemplul maxim de paratimie. Ilustrative
aici sunt: inversiunea afectivã, indiferenþa afectivã ºi ambivalenþa afectivã.
În parafrenie existã o afectivitate superbã. Lumea e a lui. Are o imaginaþie
maximã, bogatã, o superioritate interioarã, degajare. Afectivitatea
paranoidului este inversã, adicã rigidã, îngustã, ternã, necruþãtoare,
nemiloasã, fioroasã chiar. Afectivitatea în demenþe se prãbuºeºte în conþinutul
cel mai prozaic. Este o simplificare nu numai cognitivã, ci îngrozeºte mai
ales din punct de vedere afectiv. Creºte impulsivitatea, nerãbdarea.
În psihozele acute confuzionale, indispoziþia, sentimentele ºi emoþiile
negative sunt de perplexitate. Nu ºtie ce se întâmplã cu el. Aºa se întîmplã
ºi în debuturile schizofreniei; trecerea de la realitate la imaginar se face
prin perplexitate.
Odatã constatatã o tulburare de afectivitate, cãutãm cauza; dezechilibrul
se poate produce din cauze externe (este o psihogenie) sau interne
(endogenie). Deci tulburãrile afectivitãþii pot fi exogene sau endogene. Dacã
nu e nici una, nici alta, ne gândim dacã ceva din organism nu funcþioneazã
bine (de ex. depresiuni la hepatici, angoasa la cardiaci, falsa liniºte la
uremici, indispoziþie ºi iritabilitate la anemici etc.). Organicitatea (cauza
organicã) poate explica denivelarea afectivã.
Ceea ce am numit tulburãri de formã la gândire vine din afectivitate; se
gândeºte mult sau puþin, repede sau lent, în funcþie de conþinutul afectiv.
La fel, activitatea crescutã sau scãzutã sunt concordante cu dinamul afectiv.
La fel, iluziile, halucinaþiile, tulburãrile de memorie se datoreazã în primul
rând tulburãrilor afective.
Un om poate avea discernãmânt bine echilibrat, o criticã corectã; invers,
are prejudecãþi, adicã judecãþi tulburate de altceva, acest altceva fiind tocmai