Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

200 Aurel Romila – Psihiatria
ajunge la o reacþie impulsivã. Exista ºi o emotivitate constituþionalã, a
persoanelor „sensibile“ (afectivi ce nu se pot stãpâni, îi iau emoþiile pe
dinainte). Fãrã a fi constituþionalã, emotivitatea poate creºte în surmenaj
(oboseala cronicã) ºi mai ales cu vârsta.
Sentimentele negative (de dispreþ, de suspiciune – neînsoþite neapãrat
de emoþii negative, gen „bã, uite-te pe unde mergi!“) au drept cea mai
groaznicã expresie polul negativ pasional– ura. Aceasta poate duce la
omucidere (nu toate omuciderile sunt conºtiente sau planificate, ci vin din
brutalitatea reacþiei, a gestului).
Pasiunile negative se mai numesc ºi patimi sau vicii ºi dau caracterele
cele mai urâte (avarul, sadicul, etc.).
Conþinutul afectiv poate fi în exces, adicã lãcomia, în minus, adicã apatia
(pathos = simþire; etimologic deci, apatia ar fi nesimþirea absolutã; ea te
pune în dependenþã absolutã – miroºi, faci pãduchi etc.).
Afectivitatea în patologie. Dezechilibrul cel mai uºor se produce în
psihopatii, în care în mod constituþional subiecþii rãmân cu un temperament
pe care nu-l pot modifica, controla prin educaþie, nu-ºi pot face un
caracter; aºa sunt ei. Când sunt aduºi la noi, spunem „n-avem ce sã-i facem,
ãsta-i omul“. Este o fatalitate temperamentalã, bazatã pe reacþii afective de
nemodificat. Poate fi mai vesel decât trebuie (o hahalerã), sau mai trist
decât trebuie, sau mai nervos, mai bãtãuº, mai impulsiv, sau mai emotiv,
mai sensibil sau mai încuiat („mutulicã“, nu scoate o vorbã). Se insistã pe
maleabilitatea, plasticitatea copilului pentru a mai putea face ceva. La copil
de o-bicei se insistã pe douã pârghii: dresajul (adicã frâna, care este punitivã)
ºi încurajarea. Din acest fond oamenii evolueazã în toate celelalte etape cu
aceste trãsãturi ºi rãmân pânã la bãtrâneþe cu stigma afectivã cu care au
pornit din copilãrie.
Noþiunea de complex este legatã de aspecte corporale, omul nefiind
satisfãcut de propriul corp, el vrând altceva, altfel, în mod secret. Complexul
este deci o stare afectivã de încurcãturã, o emoþie negativã, pe care încercãm
sã o depãºim, care ne frâneazã, de care ne e fricã, de care vrem sã scãpãm,
ne obsedeazã. Este o inferioritate. Toate sunt complexe de inferioritate.
Nevrozele prin definiþie nu afecteazã cunoaºterea decât în mod secundar
ºi nesemnificativ. Ele sunt în primul rând suferinþe afective. Adicã
imposibilitatea de a suporta un statut, nemulþumirile, insatisfacþiile,
indispoziþiile, cantonarea în propriul corp ºi al senzaþiilor (cenestopatii).
Nevrozele exprimã teoretic un conflict afectiv, dupã Freud inconºtient, ºi
anume ciocnirea conþinutului afectiv care ascultã de principiul plãcerii de
procesele cognitive, care ascultã de principiul realitãþii. Freud numeºte
procesele cognitive ego (conºtient), în conflict cu propria afectivitate,