Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
199
Dacã din conflictul a douã sau mai multe pulsiuni rezultã o victorie, o
satisfacere, tindem cãtre polul pozitiv ºi invers, dacã rezultã o frustrare, o
nerezolvare, o încurcãturã, o pierdere, o durere sufleteascã (frustrarea fiind
un mecanism de mare valoare), tindem cãtre celalalt pol.
Activitatea ºi cunoaºterea sunt motivate de conþinutul ºi formele afective.
Dar tot ce este extrem de plãcut este ºi normat, interzis chiar. Aici este un
alt aspect al afectivitãþii, adicã favorizarea, facilitarea activitãþii, sau
inhibiþia. Stratul cel mai profund este interesul personal. Prin ºi cu
afectivitate, activitatea este vie, are un ritm temperamental (un fel de jazz).
Invers este o frânã (ca o muzicã de 12 noaptea).
De-a lungul existenþei noastre nu avem acelaºi capital afectiv. Probabil
cã maximum-ul îl avem la naºtere ºi tot consumãm din el. Problema nu
este numai a cantitãþii de afectivitate, ci mai degrabã a controlului ei.
Momentul în care suntem stãpâni pe ea, o controlãm, se numeºte maturitate,
iar când nu – infantilism. Maturul deci îºi ascunde afectivitatea, ºi-o
controleazã, dar poate ºi sã o falsifice. Falsificarea se numeºte pervertire.
Afectivitatea favorizeazã creaþia, creativitatea, imaginaþia ºi explicã fãrã
îndoialã arta. Explicã mai ales arta actualã, modernã; aceasta, arta abstractã,
este o artã afectivã sau afectiv liberã, nu o intereseazã reproducerea fidelã,
ci invenþia (care e ceva afectiv). Aceastã capacitate pe care merge arta
modernã se numeºte intuitivã, ea merge pe cunoaºterea intuitivã (merge
pe „aºa simt eu, aºa îmi place mie, aºa cred eu, aºa vãd eu lucrurile“, nu pe
logicã, raþionamente, bun-simþ etc.). Ea sugereazã intuitiv ceva, un sentiment,
o stare, ceva afectiv.
Afectivitatea patologicã (afectivitatea = timie). Se descriu: hipertimia
(creºterea afectivitãþii), hipotimia (scãderea afectivitãþii) ºi paratimia
(modificare calitativã).
Toate afecþiunile psihiatrice au o laturã afectivã care trebuie cunoscutã,
iar o mulþime de boli sunt predominant afective. Existã variaþii patologice
ale emoþiilor, dispoziþiei, sentimentelor, pasiunilor, precum ºi ale
conþinutului afectiv.
Dispoziþia. De la dispoziþia de calm, liniºte, serenitate, în care procesele
cognitive se pot desfãºura în ritm alert, cu conþinut bine legat, în patologie
se instituie indispoziþia sau neliniºtea sau anxietatea („nu ºtiu ce am, nu
sunt în apele mele, azi nu sunt bine dispus“ etc.). Când ea cuprinde ºi aspecte
corporale se numeºte angoasã. Dispoziþia poate fi tristã, depresivã („nu-mi
arde de nimic“). Poþi fi concomitent neliniºtit ºi trist. Poþi fi iritat – disforic
(ca a doua zi dupã beþie, când se simte nevoia s-o dregi). Iritarea poate
duce la enervare, care e deja o emoþie negativã, însoþitã de schimbarea
culorii la faþã, turgescentã, trepidaþii, eventual luat la palme – deci se poate