Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
197
Dacã în procesul de cunoaºtere survine un ºoc la care este supus
subiectul, dispoziþia se schimbã brutal, bulversând atât afectivitatea cât ºi
corpul care o conþine. In emoþie se bulverseazã deci atât afectivitatea cât ºi
relaþia neurovegetativã; deci emoþia este trãitã corporal (se înroºeºte,
transpirã, palpitã, se duce la WC etc.). Emoþia ne animalizeazã inconºtient,
nu ne putem controla ºi ne pierdem, ne suprimã partea noastrã de
cunoaºtere din fiinþã. Dispoziþiile ºi emoþiile sunt bipolare (pozitive sau
negative). Deci afectivitatea „coloreazã“ bipolar trããirile omului, în fapt
sunt chiar trãirile. Intelectualul este obiºnuit astãzi sã spunã cã „a trãit
acest lucru“, adicã a adãugat la experienþa cognitivã un „ce“ care chiar
dacã nu-l poate reda i se pare irepetabil ºi unic.
Sunt dispoziþii ºi emoþii pozitive, plãcute, agreabile, care duc cãtre polul
fericirii, exaltãrii, cu care parcã plutim, zburãm, visãm sau invers, cãtre
polul depresiei, nenorocirii, neliniºtii, angoasei, manifestãrilor
somatomorfe, durerii, în fond o gamã infinitã pe care o redã arta mai bine
decât poate subiectul s-o exprime. Asta dã culoarea, sumbrã sau luminoasã
a tabloului clinic din psihopatii, nevroze, psihoze sau demenþe. Se mai
numeºte ºi fondul (la singular) sau background sau untergrund. Se vorbeºte
de o stabilitate sau o instabilitate a acestui fond.
Sentimentul oferã o undã secundarã cunoaºterii (de ex. ascult, vãd cu
plãcere sau neplãcere ceva). Vegetativ poþi sã nu te manifeºti în nici un fel.
Sentimentul poate fi pozitiv sau negativ faþã de ceva din cunoaºtere: o
percepþie, o reprezentare, o evocare. Ele aratã alegerile fine ale subiectului.
Aici gãsim constantele, fixãrile înalte sau joase ale subiectului, de pildã
indiferenþa la culturã, indiferenþa faþã de celãlalt, lipsa de milã ºi înþelegere
pânã la duritate ºi cruzime. Acestea dau subþirimea sau grosolãia
caracterului, sufletul nobil sau mitocan, ºlefuit, civilizat sau brutal, sãlbatic.
Se poate simula sentimentul pozitiv, în afectare, care poate disimula chiar
adevãratele sentimente. Este de fapt viaþa intimã în care nu poþi sã fii
întotdeauna absolut sigur, de aceea partenerii se întreabã mereu asupra
stãrii sentimentelor, vor probe. Existã o schimbare lentã a sentimentelor,
un fel de miºcare a anotimpurilor, a vârstelor; redã de pilda sentimentul
dezamãgirii, al iluziilor pierdute ºi care formeazã de fapt pâna la urmã
tragismul existenþei umane dar ºi sentimentul eternitãþii, împãcãrii cu Dzeu.
Pasiunea are forþa, intensitatea cea mai mare. Are ºi durata cea mai
mare. Ea cuprinde atât ce þine de sentimente, dar cu intensitate mult mai
mare, deci ce aparþine procesului de cunoaºtere, cât ºi ceea ce þine de emoþie,
adicã afectivitatea ºi corpul. ªi ea este bipolarã. Toate aceste forme sunt
exprimate de conþinut. Aici sunt extremele dragostei ºi urii, ca ºi lipsa,
care este marea indiferenþã, care este atimia, apato-abulia din schizofrenie,
pasiunile negative din paranoia.