Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

194 Aurel Romila – Psihiatria
Delirul poate fi deschis (îl aflãm prin conversaþie obiºnuitã) sau
încapsulat, închis, disimulat – când bolnavul considerã cã e în mediu
nefavorabil sau crede cã se întoarce contra lui (cã din cauza acestuia va fi
þinut mai mult la spital sau nu i se drumul din detenþie etc.). Temele
delirante pot fi verosimile (pânã la un punct) sau fantastice.
Delirul are o dinamicã, adicã o explozie a persoanei în delir, o îmbogãþire,
o sistematizare, o desfãºurare, o prelucrare, precum ºi un început de
remitere, de nesiguranþã în ceea ce a crezut, cãtre convingerea fermã cã a
greºit, deci cãtre recâºtigarea criticii, deci cãtre externare.
Delirul se poate clasifica ºi în delir primar – care nu este reductibil la
vreun alt fenomen – ºi delir secundar, care este reductibil la un fenomen
anterior patologic.
Delirul primar este caracteristic schizofreniei ºi constã în percepþii sau
în interpretãri delirante, reprezentãri sau intuiþii delirante ºi dispoziþii
delirante. De pildã, dacã cineva poate avea sentimentul cã se produce o
catastrofã, deci un sentiment catastrofic, deci pur si simplu ca sã se salveze,
va sãri pe geam. Iatã o idee delirantã primarã. Asta vom afla ulterior sau,
dacã moare, niciodatã. Am avut o pacientã, destul de bine remisã ºi care
era în ambulator, care s-a aruncat pe geam. Ce presupuneri fãceam noi?
Cã poate s-a îndrãgostit sau cã s-ar fi putut purta cineva urât cu ea, deci
noi cãutam ceva secundar pentru care ea s-ar fi omorât. Nu a murit imediat
ºi a spus mamei sale cã a simþit un cutremur ºi, temându-se, s-a aruncat pe
geam; deci a fost un delir primar, deci o ecloziune a unui fenomen imaginar,
pe care ea l-a suferit.
Interpretarea delirantã sau percepþia delirantã înseamnã a lua o percepþie
banalã, neutrã ºi a-i acorda o semnificaþie patologicã („s-a îmbracat în
violet...ca sã mã provoace“). Nu este o halucinaþie deoarece se porneºte de la
ceva, de la o percepþie realã – este violet, nu este o iluzie ºi nu este o
halucinaþie – dar interpretarea sensului este delirant. În privinþa intuiþiei
sau reprezentãrii delirante: doi oameni stau alãturi ºi unul spune „acum
îmi dau bine seama cu cine stau alãturi ºi îmi este foarte clar!“ . Ce este clar?
L-a strãfulgerat „tu erai duºmanul meu ºi te prefãceai, ºi mi-ai adus ieri cadou“.
Deci o intuiþie delirantã se poate baza pe o halucinaþie de memorie, deci
pe ceva ce nu a avut loc. Delirul primar este periculos ºi imprevizibil ºi
duce la consecinþe dramatice.
Delirul secundar poate fi secundar halucinaþiilor. „De ce l-ai omorât pe
cutare? Vocea vecinului îmi spunea cã vine peste mine ca sã-mi omoare copiii ºi, ca
sã nu-i omoare, mai bine i-am omorât eu ca sã-i salvez“. Aºa se pot produce
lucruri grave, patologice. Existã un delir secundar bazat pe o stare afectivã
schimbatã, de ex. melancolia.