Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
193
Ideea prevalentã este o dominantã hipertrofiatã, care face plãcere,
energizeazã subiectul, îl fanatizeazã (de ex. toþi banii se duc pe xerox pentru
ca secundarul sã aiba orice carte de psihiatrie). Este caracteristica psihopatiei
paranoiace, care duce la nenorociri; e o gândire care face rãu celorlalþi,
pentru cã conform ei, conform rigiditãþii prevalenþei, poþi comite acte
inumane justificate de idee „eu am crezut în asta ºi aºa am ºi fãcut.“ Prevalenþa
naturalã cea mai frecventã este îndrãgostirea. Prevalenþele negative dau
caracterele urâte, avarul, intrigantul, ambiþiosul, orgoliosul, fanaticul,
sectarul, dogmaticul, rasistul. Tot în prevalenþe sunt incluse ºi maniile –
colecþionarismul, iubirea exageratã de animale ºi nu de oameni, etc.
Ideea obsesionalã este caracteristica nevrozei obsesivo-fobice (însã,
tranzitoriu, obsesia poate exista ºi la normali, precum ºi în mai toate bolile
psihice). Aici este vorba de o dominantã neplãcutã, care ne asalteazã, ne
asediazã, vrem sã scãpãm de ea (de cea prevalentã nu ne mai sãturãm).
Obsesia ne împiedicã sã adormim, încercãm tot felul de ritualuri pentru a
scãpa de ea, încercãm înlocuiri. Episodic, nici un normal nu scapã de câte
o obsesie.
Ideea delirantã e simptomul cel mai important din psihiatrie, pentru
cã este ideea neadevãratã, falsã, de care bolnavul nu îsi dã seama, nu are
critica falsitãþii ei, e convins de adevãr când, în fond, e în plinã falsitate ºþ
din cauza acestei convingeri acþioneazã fals (inclusiv social, criminal; este
singura crimã care nu se considerã cu rãspundere, pentru cã se bazeazã pe
idei delirante).
Delirul (delirium înseamnã tulburare de conºtiinþã), sau ideea delirantã,
poate fi comentariul unei halucinaþii sau poate fi interpretarea greºitã a
unei percepþii normale. In prima este deci un delir halucinator (ca o unitate
simptomaticã, greu de disociat: când un om are halucinaþii, are automat ºi
delir, pentru cã descrierea delirului înseamnã ºi idei despre halucinaþii,
adicã idei delirante. In a doua, delirul este interpretativ. Delirul poate fi
sistematizat sau nesistematizat, dupã cum dã impresia unitarã sau
fragmentarã. Delirul mai poate fi descris ca sãrac sau bogat, mono– sau
politematic.
Descrierea temelor delirante. In mare, cea mai frecventã este persecuþia
(fizicã, directã, imediatã, de la distanþã etc.); la persecuþie intrã ºi ideile de
urmãrire, otrãvire, injurie, batjocurã, adicã tot ce diminuã valoarea. Delirul
de grandoare – este o grandoare ce þine de o valoare, de o identitate sau
origine falsã, de bogaþii în existenþã, de talente nemaivãzute etc. Delirul
depresiv (de tristeþe) exprimã descurajarea, pierderea gustului vieþii, ideea
de inutilitate, de vinovãþie, de autoacuzare, de suicid (concluzie logicã a
unui delir depresiv).