Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

192 Aurel Romila – Psihiatria
scãzut, numit ºi bradipsihie (asociat cu bradilalie), iar asociat cu o scãdere
a fluiditãþii (vâscozitate) e concordant cu o sãrãcire a gândirii (deºi nu
întotdeauna când te exprimi cu puþine cuvinte eºti prost).
A doua calitate formalã este coerenþa (ce se referã deci la întreg).
Observarea acestei calitãþi impune considerarea gândirii ca un discurs.
Discursul trebuie sã aibã pãrþi ºi o coerenþã a pãrþilor, sã fie organizat ºi sã
conducã la concluzii justificate. Forma logicã clasicã este cu început, cuprins,
încheiere. Ruptura planurilor duce la o nebunealã, te întrebi mereu când e
realitate ºi când e vis. Deci e necesarã menþinerea realului într-un întreg.
Incoerenþa sapã întregul de la mare la mic. De la incoerenþa pãrþilor se
trece la incoerenþa sensurilor, la admiterea unor sensuri contradictorii, apoi
la o incoerenþã gramaticalã ºi nu una oarecare (gen „este mulþi“, asta nu o
luãm în seamã), ci sistematicã (dezacordul subiect-predicat, de gen, de
numãr). Este necesarã coerenþa semanticã, coerenþa gramaticalã ºi coerenþa
morfologicã (adicã un cuvânt trebuie sã respecte prima lege a lui Aristotel).
Dacã se disociazã chiar cuvântul, se ajunge la incomunicabilitate, adicã se
ajunge la salatã de cuvinte.
Când limba nu mai este înþeleasã decât de cel care vorbeºte, nu ºi de
ceilalþi, vorbim de jargonofazie ºi glosolalie, termeni extremi ai disocierii
în schizofrenie.
Urmãrirea simptomelor esenþiale în schizofrenie se face tocmai lãsând
sã curgã robinetul gândirii bolnavului. Observãm nu numai debitul, ci ºi
regularitatea. Suntem atenþi dacã toatã muzica dã o compoziþie, o melodie
clarã, iar dacã nu – vedem pânã la ce grad s-a disociat discursul.
Tot tulburãri de formã sunt întreruperile, pauzele nejustificate. Dacã se
rupe discursul chiar în miezul sãu, rezultã blocajul, în timp ce fadingul
constã în scãderi sau creºteri în intensitate. În patologie este întâlnit mai
mult fadingul (începe tare ºi continuã scãzând în intensitate).
Alte douã tulburãri de formã, sau mai degrabã de stil al expresiei gândirii,
sunt afectarea ºi manierismul. Afectarea este o falsã trãire afectivã, o exagerare
afectivã a gândirii; afectarea este deci falsã. Manierismul în gândire înseamnã
o subliniere exageratã a unor lucruri neînsemnate. Este ceea ce se numeºte
gândire ridicol solemnã. Se admite o gândire într-o anumitã manierã la o
solemnitate, dar nu ºi în lipsa acesteia (de ex.un schizofren manierist spune
„daþi-vã la o parte cã trece dl.doctor „, în poziþie de drepþi sau înclinat). Orice
disciplinã la medicinã începe printr-un discurs manierist („d-lor, disciplina
mea...nu se poate fãrã ea...la mine nu trece nimeni, etc.).
Tulburãri calitative. Dacã la gândirea normalã totul funcþioneazã pe bazã
de dominante, gândirea calitativ patologicã funcþioneazã pe baza a trei
dominante patologice: ideea prevalentã, ideea obsesionalã, ideea delirantã.