Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
187
De aceastã valoare care este adevãrul se leagã o a doua valoare, a dreptãþii
ºi justiþiei sociale.
Dacã ele nu sunt bine acoperite cu o bunã experienþã de viaþã, nu vom
ºti în psihiatrie cine e persecutat real sau imaginar. Aici intervine ºi bunul
simþ (de ex. dacã bolnavul spune lucruri verosimile, ele pot fi luate ca
adevãrate, dar nu putem fi siguri de ele pânã nu le verificãm; când spune
absurditãþi, suntem siguri cã sunt franc patologice).
De aceea concepþia noastrã despre adevãr se sprijinã pe un scepticism,
adicã pe o îndoialã metodicã, cartezianã ( ex. de formulãri ar fi „datele mele
aratã cã ...“, „concluziile mele dupã 20 de ani aratã cã...“), ce poate duce la
adevãr sau la îndoialã (de ex. giulgiul lui Christos este cu adevãrat al lui
sau nu? – nici astãzi nu se ºtie).
Când adevãrul nu se mai sprijinã pe prima treaptã de cunoaºtere ci pe
convingerile intuitive se numeºe credinþã. Credinþa nu cere documente,
dovezi (treapta I). In materie de credinþe, pentru a le deosebi de judecãþile
patologice, þinem cont de tradiþii, de judecãþile colective (de ex. pentru un
credincios, adevãrul lui este fixat în convingeri intuitive, gen „mã ajutã pe
mine D-zeu“).
Când o percepþie, o reprezentare sau o idee dã subiectului sentimentul
de certitudine, el trece din sfera cunoaºterii în cea profund afectivã ºi devine
legat de cele mai profunde straturi ale persoanei (atât de stratul valorilor
cât ºi de cel instinctiv – cu cât e mai primitiv, cu atât e mai instinctiv – un
þãran zice „eu aºa am apucat, aºa fac“). Poþi fi simplu, dar cu convingeri
clare, simple, de nezdruncinat ºi poþi fi un complicat, în cãutarea lor, un
filosof, fãrã ca vreunul sã fie patologic.
De obicei, dezvoltarea persoanei trece printr-o perioadã de extraordinare
certitudini pânã la adolescenþã, dupã care urmeazã o relativizare
îngrozitoare, cu toate crizele posibile legate de aceasta ºi doar o parte din
aceste frãmânãari se reclarificã în convingeri. Foarte mulþi rãmân frãmântaþi
de nesiguranþe, pe care le suportã toatã viaþa.
Gândirea urmeazã ca un ax toatã existenþa noastrã ºi este principalul
instrument de adaptare. De-a lungul existenþei ea se numeºte inteligenþã.
Frecvent zicem „are cap dar n-are caracter“. Concluzia este cã trebuie sã le ai
pe amândouã.
Imaginaþia reprezintã crearea de imagini noi din reprezentãri sau percepþii
vechi. Noi asocieri – semnificaþii ºi interpretari. Imaginaþia ne face plãcere,
ne dã senzaþia de proaspãt, de viu, nu te plictiseºte. Imaginaþia dã valoare,
dacã este scheletizatã de o gândire logicã, altfel seamãnã cu un râs cu ochi
deschiºi, incoerenþã. Imaginaþia creatoare ºi reproductivã – calapoade
raþionale de creaþie. Pseudoimaginaþia creatoare – escrocul care copiazã.