Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

186 Aurel Romila – Psihiatria
acestei legi duce la netemeinicia adevãrului (termen juridic – afirmaþia
cuiva este insuficient susþinutã). În foaia de observaþie se scrie suficient
pentru a convinge cã are un anumit diagnostic.
Logica organizãrii, managementul, obligã ca în orice demers logic sã
existe o strategie ºi o tacticã, o redare panoramicã a subiectului. Se cer
patru condiþii:
• obiective clare – o gândire dezorganizataãnu are obiective clare sau
sunt mai multe sau mai puþine decât posibilitãþi (atenþie la
demagogie)
• mijloace necesare ºi metode de realizare a obiectivelor
• acþiunea trebuie condusã – nici o acþiune gânditã nu este lipsitã de
conducere
• acþiunea trebuie controlatã.
Dacã nu ai o gândire organizatã, faci nevrozã ºi încurci lumea. Conþinutul
gândirii manageriale este important fiindcã omul modern problematizeazã.
La problemã distingem trei etape:
• crearea problemei reale, necesitatea nu falsa problemã. Popper – redã
numai acea problemã care poate fi respinsã prin experienþa practicii.
Progresul se face prin succesiunea respingerii.
• intuiþia crizei – problema când nu e rezolvatã creazã un sentiment
de neliniºte, de crizã
• soluþionarea problemei – mãsurile luate.
Extremele gândirii logice sunt pericolul iraþionalismului ºi dogmatismul.
Când obiectele sunt simbolizate, intrãm în logica simbolicã, în care
putem sã ajungem la un calcul propoziþional (de ex. câte judecãþi se pot
spune despre un scaun – vreo 50-100 sã zicem, ºi la ce ne trebuie aceasta –
pentru a încãrca memoria calculatorului) ºi se ajunge astfel la logica de
calcul sau combinatorie, care are ºi ea o structurã riguroasã.
Prin aceste disecþii, analize se ajunge la adevãr. Adevãrul ne intereseazã
doar în mãsura în care e concordant cu realitatea. Un adevãr care nu
concordã cu realitatea, dar este impus cu forþa, este o dogmã. Adevãrul
este probabil cea mai mare, cea mai importantã valoare a umanitãþii, pentru
a comunica, pentru a transmite experienþa, pentru a face ordine între
oameni. Dar adevãrul supãrã pe om, deci e în natura omeneascã ºi
posibilitatea de a fi necinstit, de a deforma, de a minþi ºi asta presupune o
încercare responsabilã, conºtientã, pentru salvarea unor interese sau a unor
aparenþe. Adevãrul poate fi deci sacrificat cu bunã ºtiinþã pentru ceea ce se
numeºte motiv complezent. Aceste adevãruri nu vin de la sine, ci printr-o
luptã de informare ºi dezinformare care încearcã sã corecteze denaturãrile.