Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
185
adevãratã, adicã spui :sunt buni, îi cumpãr; dar la prima ploaie se poate
dovedi cã nu erau chiar atât de buni, deci te poþi înºela ºi prin inducþie.
– deductivã (foarte importantã în Evul Mediu) – de la adevãruri generale
se ajunge la concluzii particulare; de ex. toþi suntem fiii lui D-zeu, ºi
tu eºti om, deci ºi tu eºti fiul lui D-zeu, deci nu îmi este fricã de tine, deci ºi
aici te poþi înºela.
Concluzia deductivã este mai puþin sigurã decât cea inductivã.
Raþionamentul inductiv e mai frecvent în ºtiinþele naturii, în experimente;
cel deductiv în ºtiinþele umaniste, literaturã. Ambele se ajutã. Prin inducþie
poþi obþine anumite concluzii, de la care pornind poþi sã deduci altele (de
ex. vezi un caz; inductiv pornind de la anamnezã, semne etc. îi pui
diagnosticul ºi deductiv îi stabileºti prognosticul).
Operaþiile gândirii sunt: analiza ºi sinteza, comparaþia, generalizarea,
abstractizarea, concretizarea (presupune exemplificare) = imaginaþia.
Logica noastrã, veche de 2000 de ani, se numeºte logicã aristotelicã
(logica formalã a lui Aristotel). Ea se bazeazã pe patru legi, care ne ajutã sã
nu cãdem în eroare, sã avem o gândire comunicabilã, pe care poate conta
ºi altcineva. Dacã o ignorãm, rezultã fie un poet, fie un bolnav mintal, pe
care nu-l intereseazã contradicþiile pe care le are gândirea lui.
De 100 de ani existã ºi logica simbolicã, matematicã (logistica), mult
mai complicaãa decât prima ºi pe care se bazeazã dezvoltarea
calculatoarelor. Softul calculatoarelor este construit pe o gândire riguroasã,
mult mai riguroasã decât a noastrã. De aceea nici nu poate lucra oricine cu
calculatorul.
Cele patru legi (principii) ale logicii aristotelice sunt :
1. legea identitãþii; de ex. acest scaun este un scaun. Aceasta se cheama
A-A. O pacientã, D., este D., dar D. nu vrea sã fie numai D., spune cã are
23 de ani când are 16, cã are 7 copii, cã e logoditã cu C., cã „tu eºti tatãl
meu“, deci legea identitãþii este tulburatã (în primul rând pentru cã nu
admite cã are un singur tatã).
2. legea noncontradicþiei; A nu este B; de ex. acest scaun nu este un
fotoliu.
3. legea terþului exclus; este ori A, ori B, C nu existã (femeia zice „mã
iubeºti sau mã urãºti, altã variantã nu existã“).
4. legea raþiunii suficiente; este cea mai complexã ºi cea mai interesantã;
ea spune cã trebuie sã vorbim despre un obiect pânã îl convingem pe altul
despre adevãrul acestui obiect (ca negustorul care îºi laudã marfa). Nu
existã o mãsurã a raþiunii suficiente, trebuie o suficientã motivare, justificare
care sã convingã (nici vorbit prea mult, nici vorbit prea puþin). Insuficienta