Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Semiologia memoriei
Psihicul patologic
181
Memoria este depozitul selectiv al cunoaºterii senzoriale, perceptuale,
ideatice, al simþirilor, al trãirilor, al clipelor ºi al acþiunilor, al aptitudinilor
ºi depozitul de valori al caracterului. Tot ceea ce experimentãm într-o
existenþã, în decenii, se tezaurizeazã în cutia de zestre care formeazã
fondurile, seiful, capitalul nostru. Este un cont secret. Acestea sunt
engramele sau mnemele pe care le depozitãm. Mai simplu se numesc
reprezentãri, pentru cã le putem reprezenta, evoca, dupã cum le-am fixat,
când vrem noi (dar ºi când vor ele).
Tot prin memorie recunoaºtem o percepþie dacã am mai avut-o sau
nu. De fapt recunoaºtem dacã vrem sau nu (vezi la proces, unde þi se
spune „tu spune nu, ºi nu mai ai probleme“ ). Un astfel de „nu“ (cel de la
proces) contestã puterea de percepþie ºi funcþia de recunoaºtere a
altcuiva. Dacã am avea numai percepþii fãrã memorie, am fi niºte
oligofreni care nu se aleg cu nimic din experienþa vieþii. La fel, ne-am
nenoroci ºi dacã am memora, am reþine totul. De aceea se produce un
compromis, un raport, între fixare ºi uitare. Cu vârsta fixãm mai puþin,
nu mai dãm importanþã la atâtea, dar ºi uitãm foarte mult (cu timpul
uitãm ºi cum ne cheamã). Existã o fiziologie a memoriei, cu o curbã a
capacitãþii de reþinere în creºtere uimitoare pânã la 12 ani; dupã 30 de
ani se admite cã uitãm.
Memoria condiþioneazã percepþia pentru cã percepþia presupune o
comparaþie cu o reprezentare ºi o legare a ambelor de un cuvânt. Deci
este o unitate funcþionalã percepþie – reprezentare – cuvânt care constituie
baza gândirii. O memorie înseamnã convertirea percepþiilor în
reprezentãri, a reprezentãrilor în cuvinte ºi apoi ordonarea acestora dupã
criterii logice. De aceea memoria nu rãmâne un depozit de imprimãri
automate mecanice decât la oligofreni, ci memoria este o arhitecturã
mobilã ºi de fapt o mobilare a personalitãþii. Ea condiþioneazã la rândul
ei gândirea, inteligenþa în anumite proporþii, fãrã de care eºti ori prost
ori prea informat. Deci se poate vorbi de o calitate a memoriei care þine
de aranjarea ei pe sertare, dar ºi de o mobilitate dinamicã, care cere o
elasticitate a evocãrilor ºi recunoaºterilor, ce condiþioneazã calitatea
asociaþiilor gândirii.
Nu memorãm egal ci memorãm conform motivaþiilor noastre. O anumitã
laturã a psihicului poate fi mai puternicã ºi sã lase impresii durabile, pe
când altele sã fie mai superficiale ºi sã intre în uitare. Impresiile din copilãrie,
traumele, stresurile majore ale vieþii lasã urme uneori de neºters, pe când
din mulþimea impresiilor din cãlãtorie adesea rãmânem cu foarte puþin.
Tulburãrile de memorie sunt hipomnezii, hipermnezii, paramnezii.