Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
179
halucinaþia funcþionalã (care de fapt este o iluzie complexã, foarte aproape de
pareidolie, adicã se amplificã, se dã un sens excitaþiilor din mediu – de ex.
trece trenul, iar la noi în cap spunem „du-l, du-l...“).
Halucinaþiile ºi pseudohalucinaþiile se petrec separat în fiecare
analizator. Ceea ce se petrece în analizatorul vizual este mai frecvent în
patologia acutã, în timp ce în cel auditiv este mai frecvent la cronici. Pentru
fiecare analizator se þine cont dacã este simplã sau complexã, se dau toate
amãnuntele, caracteristicile, laturi de senzorialitate (formã, culoare,
identitate), plus toatã povestea cu cuvintele subiectului (aºa cum trebuie
scris ºi în foaia de observaþie).
De obicei se descriu halucinaþiilor: situarea în spaþiul campin (al
percepþiei personale) sau extracampin (aproape sau departe); colorate sau
necolorate; cu sens inteligibil sau nu (vorbeºte clar, bolboroseºte, nu se
înþelege ce spune vocea); dacã se referã la subiect (individ) sau nu; caracterul
imperativ, de comandã; sensul afectiv (spun de bine sau de rãu etc.; de
obicei, halucinaþiile au un conþinut rãu, persecutor, vorbesc urât).
Halucinaþiile fac parte ca ºi delirul din acea faþã ascunsã a omului, anume
propriul inconºtient. Ey spune cã normalul este antihalucinator. Printre
alte cenzuri, controale pe care trebuie sã le avem, trebuie sã avem ºi forþa
de a fi antihalucinatori.
Halucinaþiile ºi pseudohalucinaþiile vizuale se pot întâlni în delirium
tremens, onirism (vise urâte cu animale care sar pe noi, suntem fugãriþi,
foarte concret, ca într-un film). Visul normalului este ºi el la acelaºi nivel,
dar este în somn, pe când la delirium nu este în somn. Sunt ºi halucinaþii
vizuale mai complexe care se numesc vedenii sau viziuni, care se întâlnesc
în parafreniile mistice sau în aura epilepticã. Unele din ele se însoþesc ºi de
halucinaþii auditive, adicã viziunea vorbeºte – „mi-a spus...“. La adult se
întâlnesc mai ales în sindroamele psihoorganice acute.
Halucinaþiile ºi pseudohalucinaþiile auditive – prototip este sindromul
paranoid din schizofrenia paranoidã – se mai întâlnesc în sindromul paranoid
alcoolic (halucinoza Wernicke), în parafrenie. Sunt periculoase când
sunt imperative; bolnavul primeºte o comandã „taie-l, omoarã-l“,“omoarãte“
ºi ca un robot face asta; bolnavul devine sclavul acestor fenomene, este
un mare chinuit.
Este simptomul cel mai popular de boalã mintalã, sunt faimoasele „voci“.
ªi aici dedublarea este mai evidentã, în sensul cã parcã din afara eu-lui
vorbeºti cu altcineva sau se vorbeºte despre tine. Aceastã vorbire este delirul.
Încã o datã se vede cât de indisociabil este fenomenul halucinator de delir,
de fapt vocea oferã materialul concret care sprijinã convingerea delirului.
Mai rar, vocile sunt plãcute – te laudã, te încurajeazã; sau te mustrã, te criticã,
sau cel mai frecvent te insultã sau te diminuã. În momentul producerii