Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

178 Aurel Romila – Psihiatria
– sindromul Fregoli; aici este o falsã recunoaºtere de persoane inversã
(vezi pe cutare cum s-a deghizat, face pe moºul, este de fapt un colonel de
securitate). Deci necunoscuþii devin cunoscuþi în sens persecutor. Deci
trebuie sã existe un delir de persecuþie (schizofrenie paranoidã sau paranoia)
pentru a ajunge la o astfel de deformare a realului; deci face parte
dintr-un sistem de interpretare persecutorie.
Cenestopatia este de fapt o iluzie internã. Sunt senzaþii corporale care
nu se pot reduce la o semiologie de interne, care se bazeazã anatomofiziologic.
Ele au un pronunþat caracter subiectiv, sunt mobile, descrise
colorat dupã persoanã, sunt cu bogaþie descrise ºi puþin crezute de ceilalþi
ºi chiar de medic, care este tracasat ºi declarã „nu ºtiu ce ar fi asta“, sau mai
poate spune „vezi cã nu e de noi“. Analizatorul intern ne dã, pe lângã
schema corporalã, neurologicã ºi senzaþia globalã pentru tot corpul cum
cã el funcþioneazã normal (cenestezia). Când centrii nervoºi sunt epuizaþi
(neurastenie, depresii), puterea de sintezã ºi de integrare a acestor senzaþii
într-un tot unitar scade, lucru resimþit în interior ºi perceput ca o
ameninþare, fenomen ce va fi descris de fiecare în funcþie de personalitatea
sa, rezultând o mulþime de expresii, traduceri ale acestor senzaþii.
Caracteristicã este imposibilitatea substratului anatomo-patologic.
Cenestopatul este de obicei foarte explorat, se cautã mult ºi la diferiþi medici,
face toate analizele posibile, o parte din ele agravându-i cenestopatia.
Cenestopatia complicatã în planul gândirii, care adaugã senzaþiilor
interpretãri ideative (care duc la adevãrate idei fixe, fixuri) se numeºte
ipohondrie, care este una din cele mai redutabile boli.
Halucinaþia este o percepþie fãrã obiect (Ball). H.Ey a arãtat cã în realitate
halucinaþia este un fenomen mult mai complex (percepþie falsã fãrã obiect
de perceput). Se produce în anumite destructurãri ale conºtiinþei ºi nu este
un fenomen izolat ci aparþine fenomenului de dedublare al personalitãþii.
Halucinaþia este în mod greºit socotitã o percepþie, pentru cã ea este de
fapt o reprezentare, este activarea unei reprezentãri, pe care o considerãm
percepþie în mod patologic, în mod fals. Este înlocuirea realului cu
imaginarul nostru pe care îl luãm drept real; este o substituþie, este o
proiecþie a unei reprezentãri convertite în percepþie. Este un fenomen
involuntar ºi fãrã criticã, pe care subiectul il trãieºte ca pe o percepþie deºi
este o falsã percepþie.
Halucinaþiile ne dezorienteazã profund, ne scot din real, ne îndrumã cãtre
acþiuni periculoase, putem deveni periculoºi, antisociali, criminali.
Halucinaþiile se pot produce în toate cele cinci simþuri. Trebuiesc diferenþiate
de halucinaþii, iluziile, pseudohalucinaþiile (în care trãirea este situatã în capãtul
central al analizatorului, în cap, nu în capãtul periferic, ca la halucinaþiile
propriu-zise), halucinoza (este aceeaºi trãire exterioarã sau interioarã, însã cu
simþ critic – „aºa ceva nu se poate“, „este ceva în capul meu“ – faþã de halucinaþii ºi
pseudohalucinaþii, unde convingerea în veridicitatea, realitatea lor este fermã),