Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
177
stomatologii devin psihiatri). Restul medicilor numesc pe aceºti
hiperestezici nevropaþi, adicã oameni ieºiþi din comun sub raportul simþirii
lor, mult prea exagerate.
Tulburãrile calitative sunt :
• iluziile
• cenestopatiile
• halucinaþiile
Iluziile sunt percepþii deformate ale obiectelor. Termenul aici este limitat
(nu se confundã cu iluziile de la gândire, afectivitate, cu „iluziile pierdute“).
Noi îl folosim în douã sensuri: iluzia fiziologicã, de ex. deformarea
obiectelor prea depãrtate (n-ai vãzut, n-ai auzit bine), deci cunoaºterea se
poate deforma prin iluzii fiziologice; un om normal este însã permeabil la
criticã, el poate reface experienþa ºi-ºi dã seama cã s-a înºelat (nu-i nimic,
mi s-a pãrut); ºi iluzia patologicã, în a cãrei falsitate subiectul crede ºi care
prin urmare deformeazã cunoaºterea.
Iluziile patologice se datoreazã nu numai tulburãrii percepþiei, ci ºi
tulburãrii percepþiei prin sindroamele de conºtiinþã ºi personalitate.
Simptomul cel mai grav care afecteazã percepþia este delirul (vezi tulburãrile
de gândire). Când conºtiinþa este atât de deformatã, nici percepþia nu mai
poate fi corectã, clarã, ci este cel puþin iluzorie, dacã nu halucinatorie. Sunt
de menþionat aici pareidolia ºi falsele recunoaºteri de persoanã.
Pareidolia se produce prin animarea, antropomorfizarea unor percepþii
simple. E mai frecventã la copii, pentru cã ei au imaginaþie mai bogatã.
Dar ºi în febrã, fricã, percepþii simple, anodine pot deveni pericole maxime
(de ex. o patã de pe perete este luatã drept ceva care se miºcã ºi vine spre
tine, un gândac, un pãianjen etc.; alte pareidolii pot fi mai complexe, de ex.
când preotul tãmâiazã, aerul bisericii pare mai misterios ºi credincioºii
chiar încep sã vadã sfinþii miºcând).
Falsele recunoaºteri au douã faimoase sindroame sau iluzii (confuzii)
de persoanã:
– sindromul Capgras, care descrie urmãtoarea iluzie de persoanã:
cunoscuþii (mama, tatãl, copiii) devin necunoscuþi, aºa cum se întâmplã în
schizofrenie ( tata nu mai e tata, ci d-ta, tu, altul). Aceastã falsã recunoaºtere
este datoratã delirului, deci unei tulburãri profunde în conºtiinþa ºi persoana
insului, care tulburare nu este exprimatã doar prin percepþii deformate, dar
ea nu este nici neutrã, adicã þi se pare cã cei apropiaþi au trecut în tabãra
duºmanã, ceea ce este deja o persecuþie, iar dacã ai revelaþia cã cea care se
dãdea drept mama ta este duºman de ultimã speþã (fãrã ca asta sã fie o
metaforã, ci considerat ca un lucru foarte sigur), ne aflãm în faþa unui lucru
foarte rar ºi foarte tragic, care aratã pânã unde poate merge alienarea,
înstrãinarea. Cel normal nu poate înþelege ºi nu-i vine a crede. Pentru Capgras
acesta era un semn de gravitate ºi cronicizare a cazului respectiv.