Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

176 Aurel Romila – Psihiatria
este egalã ºi semnificaþia de asemenea nu este egalã, fiind în funcþie de
personalitate. Oricum, materialul perceptual constituie baza adevãrului
gândirii ºi de aceea probele în justiþie implicã ceea ce se numeºte corpul
delict ca ºi certificatele medico-legale care dovedesc întinderea ºi
gravitatea leziunii.
Oamenii nu sunt egali în toate cele cinci simþuri ºi nici într-unul singur.
ªi nu este vorba numai de un aspect cantitativ, care se poate corecta
oftalmologic sau audiologic, dar nu se poate corecta calitativ, adicã vãd ºi
nu înþeleg, aud ºi nu pricep. Percepþia, pe lângã un nivel de bun simþ, este
incomensurabilã la anumite personalitãþi, adicã este ultrarafinatã la pictori,
muzicieni, la artiºti. Percepþia este legatã de simþire (ea poate fi din acest
punct de vedere neutrã, obiectivã, descriptibilã sau invers, poate sã fie
indelibilã, sau ceea ce se cheamã ºocantã, senzaþionalã).
Se mai vorbeºte ºi de un volum al percepþiilor sau al informaþiilor, care
se înscrie între privare senzorialã, care poate fi cauzã de boalã mintalã, ºi
intoxicaþie informaþionalã, pe care o practicã mulþi zilnic cu „te uiþi ºi câºtigi“.
Deci în fiecare zi în proporþie de masã echilibrul nervos ºi psihologic,
normalitatea, este ameninþat. Normalitatea se înscrie într-o medie
perceptualã care stã între zgomot ºi liniºte, între luminã ºi întuneric, între
cald ºi rece, între durere ºi agreabil.
În mod practic, percepþia este doar un element al conºtiinþei ºi
personalitãþii,ºsi nu este separatã, cum se procedeazã în analiza didacticã.
Deci funcþionãm pe bazã de structuri globale, de Gestalt, ºi avem nevoie
de percepþii clare ºi sigure, pe care ulterior sã le memorãm ordonat ºi sã le
interpretãm mãsurat.
Patologia percepþiei
Tulburãrile cantitative sunt hiperestezii ºi hipoestezii.
Hipoestezia este scãderea capacitãþii de percepþie. Se întâlneºte în
tulburãrile cantitative de conºtiinþã, mergând de la obnubilare pânã la comã
(unde avem pierderea esteziei), coma putând fi superficialã (înþepat cu
acul, rãspunde la stimul) sau profundã (nu mai miºcã la nici un stimul).
Figurat, hipoestezia se numeºte nesimþire (dar ea poate veni ºi din repetãri
multiple care duc la anularea efectelor pozitive sau negative).
Hiperestezia duce la o stare de enervare, de scãdere a pragului
percepþiei. Când e realã, e dureroasã (nu suportã zgomotul, lumina ºi de
aici nu mai suportã vecinii, blocul, cratiþele, liftul etc.). Se întâlneºte în
obosealã, surmenaj, neurastenie (mai ales). Dacã disconfortul echivalent
hiperesteziei este spus cu exagerare, se numeºte sensiblerie, adicã afectare
a simþirii (nici nu ai atins partenerul ºi el moare de fericire), ceea ce este
clar o isterie. Hiperestezia poate fi ºi simulatã (vezi la dentist, unde