Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

10 Aurel Romila – Psihiatria
subiect cu o lume comunã, care se identificã unui personaj social ºi devine
cadrul sã spunã acestui personaj „eºti sigur pe picioarele tale. Spre deosebire
de unii care te fac sã exclami: „nu ºtiu ce este cu ãsta?“ Desigur, cãci dacã
nu este bine identificat cu un model, aleargã dupã mulþi ºi frecvent veþi
auzi „foarte bun bãiatul, dar cam necontrolat, sã te fereºti de el fiindcã
atunci când îl apucã“... Se referã la structurile de care vã spuneam.
Prin aceasta, H. Ey a demonstrat cã existã corp – psihic. Dacã venim cu
un corp la care avem în esenþã totul, dar la care ar mai trebui maturãri,
retuºuri – se închid fontanelele. Ne intereseazã suprastructura psihicã –
care sunt semnele maturitãþii ei. Pentru H. Ey, prima dovadã a construcþiei
este însuºirea limbajului ºi limbii în structurile ei logice; noi nu învãþãm
cum învãþãm, din pãcate, limbile strãine – rapid ºi fãrã sensuri, ci învãþãm
limba românã încet ºi numai cât o putem cuprinde logic.
Stadiile structurãrii personalitãþii, care indicã trecerea de la stadiul l la
2, au la bazã însãºi structura gramaticalã a propoziþiei. ªi anume, câºtigarea
pronumelui personal la persoana 1-a.
În faza a doua, subiectul asimileazã o lume comunã, nu a specialistului,
lumea fizicã etc.; sunt o mulþime de lumi. Lumea comunã este cea
româneascã ruralã sau urbanã cu diferite niveluri, limbaje, valori ºi
neuniformã în reacþii emoþionale. Este momentul când copilul ni se pare
mai deºtept decât noi ºi generaþia noastrã, iar pe lângã ce îi dãm, el se
încarcã cu televizorul; aºa aflã anumite lucruri pe care þi le plaseazã fãrã sã
te aºtepþi ºi prin care îþi dai seama cã ai îmbãtrânit ºi nu ºtii tot; este în fond
ºi miracol biologic aceastã capacitate de a nu se încurca în „vechiturile“
lumii, chiar în generaþia lui la vârf. Ia toate noutãþile, dacã e bine sau rãu
se va vedea mai târziu; copilul pare mai mult, mai proaspãt ºi altceva, mai
impersonal; nu îþi pare cã este personal când îþi spune ceva care îl depãºeºte
ca nivel de culturã. Este lumea grãdiniþei, în care copiii se îmbibã de
informaþii ºi aceste lucruri trebuie sã le înveþi odatã cu el, fie cã îþi place
sau nu.
Observaþi cã se pun bazele unor diferenþe între generaþii de timpuriu.
Nu este ce se constatã curent – „ãsta este un încãpãþânat, seamãnã cu tine“...
Sunt diferenþe pe care noi le sesizãm tardiv, adicã în pragul maturizãrii,
când de fapt ele s-au construit în copilãrie. Acesta fazã s-a mai numit a
micii enciclopedii. Copilul este mai degrabã ca un calculator ºi dacã avem
norocul de un programator de calitate, care sã nu intervinã prea mult în
selectarea informaþiei, ei vor ieºi niºte mici enciclopedii ale generaþiei;
efectul invers se obþine în situaþia controlului excesiv ºi/sau al
suprasolicitãrii capacitãþii biologice.
Oricum, aici este perioada de socializare ºi de culturalizare a subiectului.
Se vede va dacã ieºi un sãlbatic sau un ultrarafinat. Este perioada care