Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
171
Cunoaºterea nu are o importanþã primordialã pentru viaþa practicã, ci
doar orientativã. Omul are în primul rând nevoi (interese), dar cu cât are
cunoaºterea mai buna, el este mai informat ºi ajunge mai uºor la satisfacerea
nevoilor. Aceastã structurare a cunoaºterii poartã numele de inteligenþa
persoanei, aptitudine înnãscutã dar ºi cultivatã, pentru a putea selecta,
pentru a putea avea mãsurã în cunoaºtere, pentru a ne feri în ultimã instanþã
de invazia cunoaºterii, de prea multã cunoaºtere. Cu prea puþinã cunoaºtere
suntem oligofreni, cu prea multã putem fi fie confuzi, fie paranoici (suntem
suprasaturaþi de informaþie). Deci este bine sã pãstrãm linia de mijloc a
cunoaºterii.
În mod sistematic, semiologia ar trebui sã se compunã din trei planuri –
semiologia comportamentului verbal ºi nonverbal, ºi apoi douã planuri
ale motivaþiei comportamentului, ºi anume semiologia cognitivã ºi planul
cel mai profund al semiologiei afective. Teoretic, orice simptom sau semn
de comportament trebuie tradus ºi înþeles cognitivo-afectiv, atât dupã ceea
ce spune bolnavul cât ºi dupã schemele teoretice ale psihiatrului.
Bineînþeles, suntem pentru o concepþie mãsuratã, realistã, care se poate
autocorecta ºi nu pentru afirmaþii nefondate. Didactic, se prezintã mai întâi
structura conºtiinþei prezente ºi apoi structura personalitãþii. În structura
conºtiinþei prezente se concepe conºtiinþa ca o scenã cognitivã, cu culise ºi
subscena afectivã. Desfãºurãrile în câmpul acestei conºtiinþe sunt cu atât
mai clare cu cât scena este mai luminatã, luminatã de atenþie, de aceea se
începe cu atenþia.
Semiologia atenþiei
Cunoaºterea am vãzut cã este compusã din senzaþii, percepþii,
reprezentãri, gândire ºi imaginaþie. De ce începem atunci cu atenþia? Ea
trebuie descrisã prima, pentru cã dacã am considera procesul cunoaºterii
ca o piesã, ca o scenã a lumii, trezia fiind jucarea unei piese în capul fiecãruia,
în primul rând scena trebuie sã fie luminatã. Aceastã luminã a scenei este
atenþia. La baza cunoaºterii stã deci un proces de activare neurologicã, în
care subiectul începe sã devinã curios, sã fie interesat; foamea lui de real sã
fie treazã ( engleza: arouse – adicã a se trezi, a se activa). Inversul ei este
dezinteresul, somnolenþa, indiferenþa ºi drumul cãtre somn ºi confuzie.
Prin atenþie se înþelege orientarea psihicului cãtre un obiect. Cel mai
adesea prin obiect se înþelege ceva exterior, dar obiect înseamnã ºi orice
laturã a psihicului intern, adicã o reprezentare, o idee, un sentiment. Atenþia
este un instrument cu bazã corporalã, neurologicã ºsi în mod fiziologic
trebuie sã ne trezim (asta ºi facem în fiecare dimineaþã). Existã ºi o tendinþã
contrarã a atenþiei, care este lenea cãtre somn, plãcerea de a mai continua
cãlãtoria de azi-noapte. Totuºi ne trezim, devenim foarte atenþi ºi imediat