Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

170 Aurel Romila – Psihiatria
forþa conºtiinþei ºi personalitãþii de a menþine simþul realitãþii sau de a fi
invadatã de imaginar duce la deformarea ºi la apariþia simptomelor. Este
de fapt acelaºi mecanism al apariþiei bolii psihice în care conºtiinþa este
invadatã de afect, de imaginar, de inconºtient. Iatã de ce un psihiatru este
ca ºi muzicianul nu numai un cunoscãtor al sunetelor ºi al notãrii lor
(e notist, nu cântã dupã ureche) dar este ºi un interpret, bun sau prost,
adevãrat sau fals, ºi aºa cum niciodatã Chopin nu va fi cântat la fel de ce sã
credem cã hermeneutica unei persoane trebuie sã fie identicã cu DSM-ul.
S-a încercat obiectivarea transcrierii în scale, punctaje, etc. ªi s-a mers, dupã
pãrerea noastrã greºit, contându-se pe evaluãrile comportamentului de
cãtre cadrele medii. Dar un cadru mediu nu ºtie de fapt ce înseamnã
cuvântul agitaþie, confuzie, pentru cã nu are sistemul noþional al
semnificaþiei acestor cuvinte.
Prin urmare semiologia împreunã cu sindromologia ºi nosologia este o
artã unicã a diagnosticului psihiatric care oricât ar fi de mobil în comparaþie
cu alte specialitãþi îºi are o fundamentare psihopatologicã complicatã,
profundã ºi rafinatã. De aceea psihiatrie ºtie toatã lumea, dar om de gol
este foarte rar.
Psihicul este noþiunea generalã, funcþia universalã a noastrã prin care
avem capacitatea de a ne lega de ceilalþi ºi de lumea exterioarã. Când facem
acest lucru în mod personal, prin opera noastrã, prin realizãri deosebite,
aceasta înseamnã personalitate. Aceastã personalitate trebuie sã aibã mereu
la bazã o trezie, o conºtiinþã, un prezent. Partea bazalã a acestei conºtiinþe
se cheamã conºtienþã. Pe ea se sprijinã celelalte trei porþiuni ale conºtiinþei:
cunoaºterea, afectivitatea ºi activitatea. La un moment dat, în orice moment
dat conºtiinþa prezintã toate laturile, împãrþirea fãcându-se doar
pentru uz didactic.
Deci dacã am schematiza, folosind imaginea unor cercuri concentrice,
cercul exterior (cu diametrul cel mai mare, deci noþiunea cea mai largã,
mai cuprinzãtoare) este psihicul; urmãtorul, înglobat în primul este
personalitatea ; cel de-al treilea este conºtiinþa cu stratul bazal al conºtienþei
ºi cel superior al cunoaºterii, afectivitãþii ºi activitãþii.
Semiologia cunoaºterii (cognitivã)
Cunoaºterea este acea porþiune a conºtiinþei care permite reflectarea
realitãþii exterioare ºi interioare. Analitic, ea se compune din douã straturi:
unul imediat, concret, intuitiv, compus din: senzaþii, percepþii, reprezentãri
ºi al doilea strat: gândirea. Scopul cunoaºterii – ea permite, este un mijloc
uman de orientare, de adaptare eficientã, cu scopul satisfacerii trebuinþelor
omeneºti. Deºi admitem cã avem, ca ºi animalele, instincte, la om vorbim
mai elegant, mai sociologic, despre trebuinþe omeneºti, nevoi.