Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
169
interpretat aºa cum se crede, ºi cere experienþã, arta interpretãrii ºi mai
ales corectarea pe parcurs a aprecierii.
În semiologie este vorba de capacitatea psihiatrului de a percepe ºi mai
ales de a interpreta importanþa unui simptom. Este foarte probabil cã
diferenþa între doi sau mai mulþi psihiatri stã în capacitatea de interpretare
a simptomelor, adicã unul poate sã interpreteze acelaºi lucru ca simptom
dar sã i se parã de importanþã secundarã sau fãrã importanþã, sau invers,
poate sã-i dea o importanþã mai mare decât trebuie sau, din diferite interese
sau prejudecãþi sã deformeze semnificaþia acestuia. De aceea psihiatria este
aparent simplã dar în fond este foarte dificilã, pentru cã este foarte greu sã
ajungi la evaluarea corectã a simptomelor. Este vorba în fond de cunoaºterea
ºi aplicarea teoriei moderne a semioticii, a semnificaþiei personale a
simptomelor (hermeneutica).
În mod sistematic un simptom trebuie înþeles în sine, adicã sã respecte
definiþia convenþionalã, doi – sã fie acompaniat de alte simptome naturale,
deci sã aibã o semnificaþie sindromaticã ºi trei, sã fie descifrabil în
natura lui, deci sã aibã o semnificaþie nosologicã. Prin urmare, acelaºi
simptom poate fi de nivel sindromatic psihopatic, nevrotic, psihotic sau
demenþial. ªi apoi, dupã natura lui, poate fi psihogen, endogen, organic.
Deci numai importanþa psihopatologicã integralã dã semnificaþia
simptomului, îl face semnificant. Pentru cã pânã la urmã nu conteazã atât
cantitatea simptomelor cât semnificaþia lor calitativã. De pildã o cefalee
poate fi o stare banalã ºi trecãtoare sau poate sã fie simptomul unei tumori
cerebrale. Diferenºa este evidentã. Conteazã apoi descrierea genuinã a
simptomului ºi notarea ca atare.
Este preferabil sã se descrie întâi ce a spus bolnavul ºi apoi interpretul
sã facã traducerea, codarea ºi de fapt decodarea semnificaþiei. Stilul:
„bolnavul prezintã halucinaþii, idei delirante, etc.“ este de fapt un mod
final de a sintetiza cazul ºi nu un mod iniþial de a-l descrie.
Simptomul de fapt presupune cunoaºterea ºi evaluarea funcþiilor ºi
aptitudinilor psihicului normal. Deci noi nu vânam simptome ca ºi cum
facem vânãtoare de mistreþi ci noi analizãm conºtiinþa ºi personalitatea
subiectului în structura lor ºi constatãm cã este o conºtiinþã cu funcþii
(prezente) în anumite limite compatibile cu statutul persoanei respective.
Vedem apoi dacã aceste funcþii sunt semnificative în dezvoltarea lor ca
aptitudini ºi apoi, dupã ce ne-am asigurat de prezenþa lor, evaluãm devierea
cantitativã (plus sau minus) sau calitativã a funcþiei respective. Rezultatul
cantitativo-calitativ al funcþiei sau aptitudinii este simptomul, ºi este important
de ºtiut cã el este o rezultantã a unei lupte contradictorii din însãºi
funcþia respectivã; de exemplu, tulburarea de atenþie sau disprosexia rezultã
din lupta atenþiei voluntare cu atenþia spontana. ªi aºa în fiecare funcþie,