Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
163
e complicatã. Dar normalul poate fi la un moment dat anormal, de pilda sã
fie normal la televizor ºi anormal în intimitate – depinde ce predominã.
De aceea de foarte multe ori ceilalþi descriu un absent ca nebun, în contrast
cu faptul cã psihiatrul îl gãseºte normal. Lucrurile sunt foarte complicate
ºi nu þinem decât sã atragem atenþia asupra dificultãþilor de a defini aceastã
noþiune, a posibilitãþii de a le folosi abuziv ( de pildã, autoritãþile cred cã
scapã de adversari considerându-i demenþi). Nici psihiatrul nu este scutit
de aceastã ambiguitate ºi bineînþeles cã dacã ar fi psihotic rar ar putea sã-ºi
continue profesia, dar dacã are dezechilibre mai uºoare, viaþa lui devine o
complicaþie permanentã. Aceastã dificultate, care în fond e o pretenþie de
logicã aristotelicã elementarã de tip a – b, cu terþul exclus, a dus la
necesitatea postulãrii în psihiatrie a terþului inclus ºi care situeazã între a– b
noþiunea a treia, de anormalitate. Ea ar putea fi definitã ca un amestec de
normalitate ºi boalã mintalã în diferite proporþii; când proporþia de
antisocialitate e tolerabilã, se asimileazã cu normalul ºi când depãºeºte
normele convieþuirii, admise pentru un mediu dat, intrã la psihopatii. {i
matematizând metaforic ce am spus pânã aici rezultã cã avem trei fracþii
variabile, care pot însemna trei oameni diferiþi sau acelaºi om în trei ipostaze
diferite. De aceea se aude uneori cã „ odatã l-a dat normal ºi o datã l-a dat
bolnav mintal“. Acest lucru corespunde din punct de vedere tehnic unei
posibilitãþi reale, care stã în variabilitatea fracþiei. Ar fi o algebrã variabilã,
nu o geometrie variabilã ºi aceasta conferã specificul specialitãþii ºi
imposibilitatea de a o înlocui prin aprecierile autoritãþilor sau laicilor. Poate
cã de aceea psihiatrul nu poate fi conceput decât ca o profesie liberã.
De aceea delimitarea acestor noþiuni trebuie sã se facã în cadrul unei
expertize ºi este relativ ceea ce se stabileºte în fiecare zi. Se înþelege deci
câtã inteligenþã, câtã fineþe, câte criterii etice, ce responsabilitate îºi asumã
cineva care trebuie sã aplice aceste noþiuni. Se înþelege de ce au fost ºi vor
mai fi abuzuri în acest domeniu. Uneori aceastã delimitare se pune postmortem
în cazul testamentelor sau altor fapte deja comise. Oricum,
psihiatria legala este indispensabila operei justiþiei, atât pentru pãrþile
procesului, pentru martori cât ºi pentru juraþi. Drama se poate petrece ºi
în capul fiecãrui om, cu atât mai mult cu cât e mai dezvoltat intelectual ºi
poate fi chiar psihiatru. Exista ºi psihastenia, în care asigurarea psihiatrului
cã nu eºti nebun nu te liniºteºte, pentru cã consideri cã poþi sã devii. Aºa cã
nu avem garanþia sãnãtãþii, cu atât mai puþin a sãnãtãþii mintale ºi de aceea
este important sã avem un statut al stabilirii bolii mintale ºi mai ales al
protejãrii ei, în caz cã e inevitabilã. Este o parte a specificului omului, care
poate garanta centrale nucleare, dar nu poate garanta propria minte.
Aceastã dilemã se poate obiectiva în toate activitãþile omeneºti ºi la toate
nivelurile. De aceea, a devenit un fapt obiºnuit ca cineva sã fie expertizat