Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Structura conºtiinþei, dupã H. Ey, este rodul luptei fiinþei psihice cu
invazia inconºtientului – cu somnul ºi visul. Deci conºtiinþa ar fi un triumf
împotriva somnului ºi visului. ªi în timp, veþi deveni – cred – fanatici
susþinãtori ai lui Henri Ey!
Prima victorie a conºtiinþei? Trezia. În lipsa ei, numai aparent eºti, de
pildã, la birou, cei din preajmã realizând cã te afli în altã parte. Acest prim
nivel se mai cheamã vigilenþã (vigilitate) ºi presupune ca funcþii elementare
capacitatea de concentrare a subiectului, percepþia mediului.
Peste acest nivel, superior este nivelul operaþional, în care schemele logice
se pot combina ºi desfãºura. Aici intervine orientarea temporo-spaþialã a
subiectului o coordonatã fiind ºi gradul de ºcolire: ºtie sã citeascã, sã
povesteascã, sã repete. Fãrã acest nivel chiar subiectul spune – „bine, sunt
treaz, dar nu mã pot concentra la nimic, sunt blocat“.
Stadiul 3 cuprinde posibilitãþile mai fine – din punct de vedere axiologic
– adicã de apreciere dupã anumite criterii de valoare. Spontaneitate excesivã
în acest stadiu trebuie sã ne alarmeze pentru cã valorile „se cântãresc“.
Acest stadiu de conºtiinþã, care individualizeazã, implicã un potenþial al
personalitãþii. Dacã primul stadiu presupune sistem nervos treaz, substanþã
reticulatã etc., stadiul al doilea – cortex, baza asocierilor elementare, stadiul
trei presupune „conturi“ – caractere, valori, o încãrcare mnezicã care sã
permitã judecarea prezentului prin apercepþia trecutului.
Stadiul 4 se ridicã pe treapta eticã a judecãþilor morale pentru care fiecare
judecatã axiologicã opereazã în funcþie de rãul sau binele fãcut celorlalþi.
La psihopaþi, unde lipseºte treapta eticã (la psihopatul impulsiv, mai ales),
axiologia devine originalã, insolitã, chiar ºi indiferenþa faþã de jignirile aduse
celor din jur. La aceastã ultimã treaptã (eticã) nu ajunge toatã lumea, ea
presupunând o personalitate maturã, armonioasã.
Aceastã structurare trebuie reþinutã fiindcã în patologie se va coborî de
la nivelul axiologic premorbid. Astfel, o anumitã patologie va corespunde
unui anumit nivel axiologic.
In timp ce prima este structura de moment, sincronã, cea de a 2-a este
diacronã. Unii bolnavi observând când le scurtezi anamnezã, spun: „dle
doctor, dar viaþa mea este un roman“; într-adevãr, ne gãsim în faþa sinonimului
noþiunii de personalitate – capacitatea de organizare a existenþei.
Aceasta i-a permis lui H.Ey sã dãrâme uºor antipsihiatria. De ce? Fiindcã
adultul matur, presupunând o existenþã, a strãbãtut ºi copilãria cu tot
freudismul ei – dar a strãbãtut, dupã H. Ey, patru etape structurale; deci
nu numai niºte etape de trecut, care ne leagã de mama, de tata ºi nu ne lasã
sã ne ataºãm de partener. Nu este vorba numai de atât ºi aici H. Ey este cu
mult mai convingãtor; este vorba, dupã el, de creerea unei fiinþe psihice ca
9