Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul patologic
161
supraunitarã), ºi cu atât mai iraþionalã cu cât numitorul este mai mare, în
care procesele afective le dominã pe cele cognitive (deci, fracþie subunitarã).
Echilibrul intern al acestei fracþii este chintesenþa psihicului. În psihiatrie
se cautã armonia. Normalitatea este armonia, este mãsura acestei funcþii
(ca ºi armonia din muzicã). Disproporþiile dau dizarmonii (atât ceea ce e
prea puþin cât ºi ceea ce e prea mult).
Fracþia conºtiinþei trebuie urmãritã ºi diacron, de-a lungul existenþei
subiectului, pentru a creºte procesele de cunoaºtere, pentru a dezvolta
cunoaºterea ºi pentru a suplini creºterea proceselor afective ( cãci altfel ar
creºte afectivitatea, amintirile etc. ºi ar domina, ar dezechilibra fracþia, neam
îneca în afectivitate).
Noþiunea de inconºtient. Trebuie înþeles ca forþa de rezistenþã, de opoziþie
vitalã, instinctualã, corporalã, temperamentalã. De la început vã spun ca
sã nu consideraþi cã este forþa cea mai importantã, o idee foarte greºitã pe
care o susþine psihanaliza ºi alte curente. Inconºtientul este o abstracþie ºi
noi ºtim cã abstracþiile se bazeazã pe lucruri concrete. Cred cã nimeni nu
se îndoieºte de existenþa psihicului. Psihicul este indus. Inconºtientul este
subordonat psihicului (este o noþiune subordonatã noþiunii de psihic). El
se induce ca noþiune. Sunt oameni care se îndoiesc de toate abstracþiile.
Cautã permanent legãtura cu solul.
Tulburarea psihicã
Noþiunile de normal – anormal – patologic se referã la populaþia tratatã
didactic în trei cercuri :
– cercul central – normalul, cuprinde pe cei echilibraþi (cei cu fracþia
cea mai echilibratã), cu medie obiºnuitã. Aici intrã modele, etaloane
posibile, comparabile, în care au reuºit sã domine trasãturile pozitive (binele
asupra rãului), care au reuºit ca inteligenþã, bunãtate, productivitate,
generozitate etc. Normalul se obþine prin studiul persoanei (se face un
bilanþ al persoanei, rezultão balanþã cu fapte bune ºi fapte rele, din care
trebuie sã domine cele bune).
– cercul anormalitãþii (nu înseamnã patologic), este în mare creºtere în
ultima vreme (deci nici nebun, nici normal); în condiþii de democratie, de
exemplu, când se confundã libertatea cu laxitatea. Democraþia dã dreptul
de a nu semãna cu ceilalþi. Existã pericolul prevalenþei rãutãþii, al
egoismului. Din punct de vedere psihiatric, anormalul înseamnã psihopaþii,
care nu ar trebui internaþi în spital. Aceastã categorie de anormal ia
drepturile bolnavului mintal. Atenþie la expertize – psihopatul luptã pentru
recunoaºterea ca bolnav, pentru a obþine drepturi, un bolnav mintal nu
luptã pentru a fi calificat drept nebun.