Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

160 Aurel Romila – Psihiatria
armonioase) ºi anume: copilãria, adolescenþa, maturitatea ºi involuþia (ºi
vã daþi seama cã dacã 50 % nu am reuºit sã devenim adulþi, ce va fi la
involuþie...). Ceea ce vreau sã înþelegeþi de pe acum este cã acest psihic
poate fi reprezentat ca un fiºic de monede. Fiecare monedã scoasã din fiºic
aratã ca o structurã contradictorie. Adicã în oricare moment al existenþei
noastre reuºim sã fim o unitate numai dacã þinem sub control douã forþe
fundamental opuse: conºtiinþa (spirit), care înseamnã control, inhibiþie,
prehensiune, Ordnung ºi forþa inversã – inconºtientul (sex), care înseamnã
dezinhibiþie, plãcere, dezlãnþuire, agresivitate. Vã daþ seama cã, în cele
4 perioade de viaþã de care am vorbit, raportul dintre aceste douã forþe nu
este la fel. Un copil care face nebunii este scuzabil – adicã predominã în el
joaca, dezordinea, minciunica ºi toate ale copilãriei, imaginaþia, deci în
fiºicul lui, când vom lua de acolo o monedã, nu vom spune cã este nebun
fiindcã predominã inconºtientul, din contrã, totul pare copilãrie; dacã luãm
din fiºicul adolescenþei, lucrurile sunt mai complicate, cãci adolescentul
presupune ideea de afirmare a personalitãþii ºi la el predominã mai mult
conºtientul; din aceastã cauzã, la maturitate în bãnuþul pe care îl scoatem
vrem sã predomine conºtientul. Lupta pentru viaþã pentru existenþã face
sã-i creascã aceastã conºtiinþã, sã predomine faþã de inconºtient. La bãtrâneþe
din nou se inverseazã acest raport. Desigur cã bãtrânului din nou începem
sã-i tolerãm sã plângã. Deci structura contradictorie reprezintã un echilibru
diferit dupã etapa de viaþã pe care vrem sã o studiem.
Psihicul se gãseºte doar în concretul fiecãrui om, al fiecãrei persoane.
O persoanã are capacitatea de a se obiectiva într-o operã (psihicul este
materializat), deci contactul se poate realiza ºi indirect. Psihicul se
concretizeazã în persoanã ºi se realizeazã în personalitate (dacã nu se
realizeazã, se chinuie cã „nu s-a realizat – a ratat“). Noþiunea de persoanã
= traiectorie diacronicã se întinde pe mai multe decenii. Normal se creeazã
douã drumuri: personalitate adevãratã, normalã (realã) ºi
pseudopersonalitatea (care are ºi revendicãri mai mari). Sunt foarte puþine
personalitãþi adevãrate (prin realizãri, succese).
Contactul cu o persoanã nu poate fi total, pentru cã persoana se dã
printr-un fragment al ei, se actualizeazã printr-un moment al ei, o clipã,
aceasta fiind conºtiinþa. Dar persoana conþine o mulþime de „fonds“-uri
(magazii), adicã trecutul sãu, având deci posibilitãti nelimitate. Conºtiinþa
este actualizarea persoanei. Conºtiinþa dispune de o fracþie :
procese de cunoaºtere
conºtiinþa = ⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯ ⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯ ⇒ ⇒ activitatea, conduita
procese afective
iar rezultanta este activitatea, conduita (comportamentul). O conduitã este
cu atât mai raþionalã, cu cât numãrãtorul este mai mare (deci, fracþie