Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

132 Aurel Romila – Psihiatria
Personalitatea
Personalitatea ca structurã longitudinalã combinã aptitudinile afectiv
– cognitiv – praxice în douã noþiuni – temperamentul (ca un dat înnãscut)
ºi caracterul (ca o prelucrare a temperamentului de cãtre educaþie). ªeful
acestei structuri este managerul general – Ego– ul, care trebuie sã facã un
compromis între solicitãrile înnãscute comportamentale ºi valorile impuse
prin educaþie, prin superEgo. Dacã e tare le stãpâneºte, dacã e slab e
stãpânit. Dacã e fãrã educaþie e temperament dizarmonic, sãlbatic.
Ego-ul are o existenþã, o ontologie care strãbate schematic patru etape
ale ciclului vieþii: copilãria micã ºi mare, adolescenþa, adultul tânãr, mediu
ºi vârstnic ºi involuþia.
Fiecare etapã îºi are un specific care trebuie depãºit. Etapa urmãtoare
neagã etapa anterioarã dar reþine anumite elemente necesare, cel puþin
sporadic. Dacã doar anii trec ºi dezvoltarea întârzie, avem oligofreniile ºi
dizarmoniile iar dacã dezvoltarea urcã ºi se produce un accident de boalã,
existenþa regreseazã la o etapã anterioarã (Ey).
Copilãria micã este câºtigarea identitãþii, a autonomiei vorbitului ºi
mersului, începutul clarificãrii afective faþã de pãrinþi, o cunoaºtere directã,
senzorial concretã, vie a mediului, dresajul sfincterelor, curãþenia, controlul
emoþional. Când subiectul regreseazã la acest nivel, avem de a face cu o
demenþã.
Copilãria mare duce la aºa-numita vârstã a raþiunii sau stadiul
enciclopedic (7 – 12 ani) în care ºcoala ridicã copilul la un nivel deasupra
pãrinþilor ºi în orice caz a bunicilor. Riscul principal este din excesul de
informaþie ºi de subordonarea jocului ºi distracþiilor. Regresiunea la acest
nivel duce la exagerarea unei lumi proprii, autiste, psihotice.
Adolescenþa este nu numai o revoluþie corporalã dar ºi atingerea celor
mai înalte performanþe fizice ºi intelectuale. Acum se formeazã idealul de
personalitate, alegerea profesiei ºi se pun bazele viitorului adult. Se poate
rãmâne la acest stadiu (ca psihopat) sau se poate regresa la acest stadiu
din stadiul de adult ca psihopatizare sau nevrozã de caracter.
Adultul înseamnã un Ego armonios, realizat care se obiectiveazã într-o
operã, într-un efort de lungã duratã, în susþinerea unei familii, în formarea
copiilor, în aplicarea unui cod etic social. Desigur lupta este cu nivelul
social ºi antisocial, cu organizarea culturalã sau subculturalã a mediului, a
etnicitãþii. Adultul e prezentat mai ales de civilizaþia occidentalã ca un
compromis între idealul adolescenþei ºi adaptarea la realitate care înseamnã
ºi renunþare, corectare, flexibilitate. Oricum nu se atinge absolutul, deoarece
survine involuþia, în care proiectul rãmâne dar fizicul cedeazã lent ºi de
aceea e necesarã o adaptare, o înþelepciune filosoficã, o acomodare