Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

6 Aurel Romila – Psihiatria
Oricum, Janet a fost foarte conºtient de legãtura strânsã între structura
psihologicã a omului ºi corpul lui, deci a fost un organo-dinamist „avant
la lettre“ ºi rãmâne foarte actual prin descrierile deosebit de minuþioase ºi
sobre asupra psihasteniei, deºi i s-au adus de mulþi critica de a nu fi fost
decât niºte schizofrenii la debut; nu-i putem reproºa însã asta, fiindcã nu
se elaborase noþiunea de schizofrenie!
Un precursor celebru este Freud, care, sunt sigur, dacã ar fi fost un materialist
dialectic, numai urmaºii lui considerându-1 „în aer“, cã se ocupã numai
de inconºtient, s-ar fi apropiat de psihologia lui Sartre: el a fost extrem de
conºtient cã psihicul nu este decât o suprastructurã a organismului, a fost,
deci, un organo-dinamist. Dacã îi privim acum schiþele pentru proiectul de
psihologie ºtiinþificã, schiþe care au precedat ºtiinþa despre vis, am crede cã
sunt niºte planºe ale lui Danielopolu, ale oricãrui teoretician cãruia îi place
sã vadã circuitele totale ale organismului. Exact cum Mendeleev a pus în
tablou niºte semne de întrebare, tot aºa ºi Freud a pus sub instinct tot un
semn de întrebare, fiindcã nu vedea legãtura ºtiinþificã cu corpul. Atunci
neurologia era la studiul clinic al afaziei ºi la stadiul creierelor pentru studiul
de focare ºi de centre; nu dispunea, de pildã, de ideile lui Sherington, de o
mulþime de înþelegeri teoretice superioare ale SNC, de metodele de cercetare
de astãzi... Freud avertiza cã va veni o vreme când medicaþia va concura
foarte puternic procesele psihoterapeutice, ceea ce s-a ºi întâmplat,
bineînþeles, trecându-se în extrema cealaltã.
Alt precursor – Eugen Bleuler – impresioneazã ºi azi pentru ideea lui
de psihiatrie funcþionalã, pentru optimismul lui fundamental.
În timp ce acum, numai auzind de diagnosticul de schizofrenie, familiile
cautã sã separe pãrþile – divorþ, frica de boalã, de aceastã nebunie atât de
mare, încât lasã la o parte toate optimismele. Bleuler, fãrã mijloace
terapeutice, se va opune lui Krepelin, considerând nedemenþialã evoluþia
celei mai importante boli psihice; el deschide, astfel, perspectivele unei
psihiatrii „mai zâmbitoare“.
Urmeazã Meyer Adolf – fondatorul psihiatriei contemporane americane.
Deºi european, s-a acomodat foarte bine la psihiatria americanã, punând chiar
în parantezã psihiatria europeanã. Nu-1 intereseazã nosologie, clasificare –
sunt fãrã valoare pentru el! Il intereseazã, în schimb, cum s-a produs boala, ca
ultim capitol al existenþei subiectului. Apoi, cum poate fi reprimit în societate,
ce se poate face; aceasta este, de fapt, ºi esenþa resocializãrii.
De ce nu suntem cu toþii mayer-iºti? Pentru cã teoria lui duce la ignorarea
organismului material. De exemplu, Gershwin a luat antinevralgice pentru
cã era mayer-ist ºi a murit de tumorã cerebralã. Trãind, trebuie sã þinem
cont de corp, creier, de toate ale lui; altfel, noi zâmbim iar corpul se duce,
bolnavul se duce.