Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
131
de normal (psihopatiile slabe, depresiile, demenþele ºi oligofrenul).
Comunitatea normalilor duce o luptã continuã de supravieþuire, din pãcate
cu pierderi progresive necompensate de câºtiguri egale, de fauna
psihopaticã pentru cã de cercurile mai îndepãrtate (nevroze, psihoze,
demenþe) sunt în mare clasate în sfera psihiatriei. Situaþia e complexã, în
sensul cã psihiatria urmãreºte resocializare, adicã depinde de colaborarea
cu normalul. Colaborare care însã nu trebuie sã fie asediere ºi ºantaj. De
aceea singura soluþie posibilã este imitarea normalitãþii prin resocializare
ºi micºorarea tendinþei normalului la imitarea psihopatului.
Sistemul psihic
Funcþia principalã a sistemului psihic este adaptarea (directã ºi mai ales
indirectã – simbolicã) la mediul natural ºi cultural. Sistemul are o organizare
interioarã care se numeºte structurã ºi care poate fi descrisã ca organizare
la un moment dat sau conºtiinþã (secþiune transversalã) ºi organizare de-a
lungul întregii existenþe, care este personalitatea (secþiune longitudinalã).
Conºtiinþa este sinteza caleidoscopicã a unor funcþii în timp ce
personalitatea este sinteza proporþiilor unor aptitudini (sintezã de funcþii
mai complexe).
Structura conºtiinþei
Din punct de vedere static, conºtiinþa are trei straturi – elementarã,
operaþional – logicã ºi eticã. Din punct de vedere dinamic, conºtiinþa rezultã
dintr-o luptã pentru controlul conºtienþei. Aºa cã structura lunecând calmã,
controlatã, e tulburatã de factori inconºtienþi.
Sunt trei funcþii principale (clustere) care sumeazã funcþiile elementare
ºi anume: cunoaºterea (cognitiv), afectivitatea ºi activitatea (sau
comportamentul). De fapt comportamentul este o rezultantã a raportului
fracþional între cognitiv ºi afectiv. Aceastã fracþie exprimã ºi raportul
conºtient – inconºtient ºi raportul corespunzãtor sex – spirit care se aplicã
la fiecare funcþie elementarã. Deci atenþia, memoria, gândirea etc. rezultã
din ciocnirea a douã forþe contrarii: concentrare ºi dispersie la atenþie,
reþinere ºi uitare la memorie, gândire logicã ºi imaginaþie la gândire.
Funcþia cognitivã reflectã perceptual ºi ideatic realitatea (reality testing)
dar ºi face o interpretare, o sintezã personalã (proiecþie, reprezentare,
apercepþie, a priori, transcendental). În plus prezentul e influenþat atât de
trecutul cognitiv cât ºi de cel afectiv, adicã de aptitudini (longitudinale) ca
de ex. raportul dintre temperament ºi caracter în formularea tendinþelor.
Noþiunea actualã maximã este de Dasein – a fi ca persoanã acum, în
conºtiinþã. Rezultã cã conºtiinþa are atât o funcþie prezentã cât ºi o conexiune
cu trecutul ºi devine principalul instrument de adaptare a egoului