Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
127
operele care rezultã din desfãºurarea lui. Normalul tinde sã aibã (fãrã sã
reuºeascã decât pe porþiuni) un comportament mai sistematizat când
urmãreºte o þintã precisã sau un comportament mai relaxat, când urmãreºte
sã se refacã. Comportamentul nu este haotic, aleator. Prin repetiþia anumitor
acte, subiectul tinde sã-ºi formeze deprinderi care îi uºureazã activitatea,
îi dau o experienþã pozitivã sau negativã, ceea ce îl face competitiv, eficient.
O parte dintre deprinderi devin obiºnuinþe pozitive sau negative (vicii).
Valoarea comportamentului este datã desigur de implicaþia cognitivã sau
afectivã. Comportamentul în perspectivã longitudinalã, diacronicã este o
poliaptitudine, în principal corporalã, de limbaj ºi intelectualã, ceea ce face
ca normalul sã constituie în mod virtual un monom mondial al
inteligenþelor încã nedescifrat.
În mod didactic, relaþia subiectului cu obiectul se face prin succesiunea
urmãtoare a funcþiilor: subiectul întâi se orienteazã, se îndreaptã cãtre un
obiect, mai exact delimiteazã o bucãþicã din obiectul total. Aºa se obþine
atenþia. Este ca un proiector de luminã de concentrare, care lumineazã o
scenã („câmpul conºtiinþei“ Henri Ey). Obiectul poate fi astfel perceput, adicã
se sintetizeazã totalul senzaþiilor. De obicei percepþia nu e purã pentru cã nu
e a nou nãscutului. E o recunoaºtere sau necunoaºtere a unui obiect anterior.
Deci percepþia în dezvoltare a mai fost, a fost memoratã ºi reprezentarea
obiectului e acum recunoscutã în obiectul propus. Atenþie, percepþie,
memorie constituie baza de date sau prima treaptã a cunoaºterii (treapta
senzorialã). Ca sã fim compleþi, percepþia este încã mai complexã pentru cã
este legatã nu numai de reprezentare dar ºi de cuvântul din limba maternã
sau eventual ºi din alte limbi. Seamãnã aici percepþia cu un dicþionar.
Cunoaºterea avanseazã la treapta a doua, de gândire, abstractizare în
care cuvântul care percepþia e legatã de alte cuvinte( sau cum se spune în
logicã – Aristotel – a spune ceva despre ceva e o judecatã) ºi mai pe scurt
aºa se fac ideile. Ideile au puterea proprie de a crea noi idei, dupã reguli
numite logice dar se pot produce ºi asociaþii mai laxe care nu urmãresc
strict adevãrul ci poate inversul sau frumosul etc. ºi aceasta e latura
imaginativã. Important este ca între prima ºi a doua treaptã sã existe un
echilibru care orienteazã subiectul cãtre adevãr. De fapt îl leagã de niºte
idei dominante care sunt valorile ºi îl face sã evalueze obiectul ca bun sau
rãu, util sau nu.
Acum intervine afectivitatea. Este obiectul necesar momentului sau
persoanei sau nu? Dacã este, se produce o atracþie, o emoþie, sentiment, o
pasiune pozitivã care satisface subiectul. Dacã nu, aceleaºi componente
negative duc la respingerea, evitarea, devalorizarea obiectului. ªi cum
spuneam, în esenþã acest joc depinde de calitãþile voinþei ºi inteligenþei
subiectului.