Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
123
În sensul cã un moment al existenþei, fiinþându-l, combinã pe acesta cu
fiinþa rezultând Dasein, adicã fiinþa de aici, de acum. Prin urmare,
întotdeauna conºtiinþa are un al doilea plan, al fiinþei, adicã al personalitãþii,
al sinelui, care conþine atât spiritul personal W 1 cât ºi spiritul cultural ºi
cel absolut. Cum spunea Noica, imanentul conºtiinþei implicã
transcendentul. Sau devenirea conºtiinþei întru fiinþã (a personalitãþii). De
aceea aceste corespondenþe îndrituiesc – psihopatologia este filozofie,
metafizicã, ontologie ºi trebuie sã aplice toate câºtigurile antropologice
Psihopatologia nu se reduce la psihologie individualã, ci necesitã adãugirea
unei psihologii sociale, a mulþimii (Gustave LeBon), a imitaþiei (Tarde) ºi
chiar a sociologiei (Comte, Durkheim, Marx, Max Weber). Pentru cã în
definitiv etiologia nosologiei este socialã, socio-economicã, expresia este
psihologicã ºi consecinþele sunt tot sociale. Deci psihiatria nu este numai o
psihologie ci este ºi o sociologie strâns legatã de politicã economicã, pe de
o parte ºi de culturã (spiritul 2) pe de altã parte.
Psihicul uman nu se descifreazã direct din comportament. Acesta este
doar un prim plan, care nu rareori este ascuns ºi dacã rãmâne la aprecierea
lui exclusiv empiricã ne înºelãm, e iluzoriu. De aceea s-a pus problema
unui al doilea plan, mai profund care sã explice primul plan. Psihologii
l-au numit simplu – motivaþia, iar filosofii au cãutat în primul plan
fenomenal un al doilea plan esenþial al fiinþei.
Acest al doilea plan este o supoziþie metafizicã, o ontologie ºi are o lungã
istorie. De fapt el este planul diferenþial specific faþã de animal ºi în mod
elementar el se construieºte astfel – psihicul se concentreazã, devine atenþie
ºi percepe un obiect. Lucrurile nu rãmân aºa. În mod simplu ºi animalic
intuiþia obiectului e de bine sau de rãu pentru adaptare. Deci obiectul este
pozitiv sau negativ. Dar în cunoaºtere (epistemologie) obiectul trebuie sã
caute un sens, o semnificaþie. Care se obþine prin câteva operaþii simultane
ºi succesive. Percepþia obiectului se uneºte cu o percepþie anterioarã din
memorie (reprezentare) ºi se obþine o identificare sau o diferenþã. Aceastã
primã sintezã se uneºte mai departe cu un cuvânt din limbajul limbii proprii
sau din alte limbi ºi se obþine o obiectivare lingvisticã. Mai departe obiectul
concret este judecat spre a fi clasat, inclus într-un gen proxim ºi astfel
universalizat. Aceasta presupune gândirea ºi un ego transcendental matur.
Asta înseamnã un echilibru caracterial ºi o asimilare în supraego a valorilor
educaþionale. Dacã nu este acest stadiu de maturizare, atunci subiectul este
dominat de tendinþe ºi pulsiuni temperamentale, discernãmântul lui este
deci dezechilibrat de un caracter dizarmonic. Bineînþeles când acest ego e
disociat ca în schizofrenie, tulburãrile de cunoaºtere sunt ºi mai mari
ajungând pânã la delir ºi halucinaþii sau asociaþii absurde. De aceea se
vorbeºte de o fenomenologie, adicã fenomenul (comportamentul) nu e