Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

114 Aurel Romila – Psihiatria
la psihotrope ºi celelalte. Acestea vor putea condiþiona o psihoterapie
individualã sau de grup care are acum un scop, adicã refacerea unei fracþii
unitare (sau supraunitare) pe care noi am numit-o resocializare.
Nu este o inconsecvenþã dar am vrut sã alegem partea minimã cu care
bolnavul poate exista în societate, ferindu-l de interpretãrile deformate
care altãdatã îl identificau cu Don Quijote.
ªi acum câteva referiri la psihopatologia extraclinicã pe care Freud o
chema cotidianã ºi pe care noi o vom numi-o subclinicã sau subliminarã.
În secolul nostru s-au produs atâtea schimbãri ºi rãsturnãri încât totul a
devenit discutabil, inclusiv valorile majore de adevãr, dreptate, libertate,
frumos ºi normal. Dar indiferent de avatarurile practice ale acestor coloane
de susþinere ale caracterului omenesc, o societate civilizatã nu poate
funcþiona fãrã persoane care îºi cãlãuzesc discernãmântul dupã acest
imperativ spiritual. Aceasta nu duce la o segregare automatã bipolarã a
fiecãrei valori, pentru cã în realitate extremele sunt rare, majoritatea
oamenilor înscriindu-se într-un fel propriu la diferite cote ale fiecãreia din
aceste valori. Nu este cazul sã analizãm din punct de vedere fiecare valoare
– ne intereseazã mai ales normalul psihic. Nu intrãm în cel legat de
rãspunderea penalã sau civicã, ci ne limitãm la normalul cel de toate zilele.
Privit cu rigoare constatãm cã cel care îºi meritã acest atribut l-a obþinut
prin înfrângerea unui temperament sociopat originar, printr-o îndelungatã
instrucþie ºi educaþie, prin multiple ciocniri moderatoare, încercãri ºi eºecuri
– care toate dau o experienþã ºi un caracter.
Sex ºi altersex
„I regard sex as the central problem of life.“ Havelock Ellis (1859-1935).
Se ºtie cã Freud a descris inconºtientul ca forþa dinamicã hotãrâtoare a
comportamentului uman, constituitã la rândul ei din douã contrarii ºi
anume instinctul sexual al vieþii, libido-ul în luptã cu instinctul morþii,
distrucþiei, agresiunii, puterii.
În concepþia noastrã, personalitatea maturã normalã, deºi greu de definit,
reprezintã un postulat fundamental în care inconºtientul descris de Freud
existã, însã nu dominã, este integrat (frânat sau sublimat) de cãtre forþa
raþionalã a conºtiinþei ºi nefiind scop în sine, ci numai mijloc al unui strat
superior al fiinþei care este scop ºi care îl numim spirit. Aceastã construcþie
a normalului, cu structura sa ontologicã, depinde de situaþia de moment ºi
în traiectoria existenþei a douã forþe care guverneazã aptitudinile,
capacitatea mintalã a subiectului ºi anume: temperamentul ºi caracterul.
Ar fi prea simplist ca sã reducem temperamentul la nucleul sãu sexual,
ar fi mai bine sã-l înþelegem cel puþin ca libido, ca forþa de viaþã înnãscutã