Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
113
Mai departe, vom încerca sã arãtãm ce devine psihopatologia în acest
orizont ontologic – antropologic. Vom începe întâi cu psihopatologia clinicã
cu care suntem confruntaþi de zeci de ani ºi ne rezervãm partea finalã pentru
ceea ce Freud numea psihopatologia cotidianã. Rândurile acestea nu
urmãresc o erudiþie pedant popularizatoare ca sã se încânte cu nesfârºitele
definiþii date nebuniei, bolii mintale. Sunt destui cei care trãiesc din aceasta.
Pentru noi, boala mintalã este o calitate a psihicului care indiferent de
cauzã ºi de forma clinicã are caracteristica esenþialã cã este o fracþie
subunitarã în care indiferent de proporþie, spiritul este deficitar si implicit
sexul devine dominant. Ori luând exemplele extreme ale oligofreniei si
dementei devin evidente urmele fine ale spiritului faþã de proliferarea
sãlbaticã, instinctual-afectivã, violentã. De altfel, într-o lucrare comunicatã
anterior, cu ani în urmã, am propus ºi am descris patru tipuri de bãrbaþi ºi
patru tipuri de femei conform fracþiei ontologice mai sus menþionate.
Deci în psihopatologie înþelegerea fiecãrui caz ºi încadrarea lui într-o
sistematicã depinde de revizuirea semiologiei, sindromologiei, în lumina
binomului: spirit-sex. Întocmirea unei foi de observaþie pe baza anamnezei
personale ºi a anturajului ca ºi examinarea completã psihosomaticã, inclusiv
datele paraclinice, trebuie sã ducã la concluzia diagnosticã a insuficienþei
psihice de tip hipo sau hiper a spiritului faþã de sex.
Ar trebui acum sã demonstrãm prin interpretarea ontologicã a
semiologiei, sindromologiei ºi nosologiei; sarcinã care ar cuprinde un tratat.
Ne mãrginim sã dãm câteva exemple.
Delirul este socotit principala tulburare de gândire în psihopatologie.
Ideile delirante nu mai stau sub imperativele logicii realului, ci exprimã
tendinþe afectiv-instinctive ale unui psihic cu formula evident rãsturnatã
sau sindromul neurastenic în care subiectul face sforþãri uriaºe sã
pregãteascã un examen dar este dominat de obosealã, incapacitate de
memorare ºi concentrare, cãzut într-un eºec corporal în termenii noºtri,
într-un eºec hipospiritual ºi hipersexual.
Dar intrarea normalului într-o psihozã nu este aceeaºi rãsturnare a
binomului ontologic? Nu începe mania cu fericire nesfârºitã ºi nemotivatã,
logoree incontrolabilã, agitaþie nesfârºitã care este mai tare decât raþiunea
unor grupuri întregi?
Ce sã mai spunem de schizofrenie, în care elevul sau studentul serios ºi
cu performanþe devine aparent un „bufon genial“ dar practic un spirit
pierdut într-un sex incoerent. Ori psihiatrul care îºi va fonda un spirit critic,
nu va putea rãmâne la liste de diagnostice cu criterii codificate, ci va fi
obligat sa îºi practice meseria pe baza psihopatologiei ontologice. ªi din
aceasta rezultã ºi concepþia sa terapeuticã, care nu se va mai putea rezuma