Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
111
Acum un numãr de ani am comunicat aceasta descoperire sub titlul
„Sex ºi altersex“. Am precizat în comunicãrile ulterioare cã este vorba de
fapt despre sex si spirit, dar bineînþeles cã nu cu semnificaþia restrânsã a
oricãrui dicþionar disponibil sau enciclopedii, ci cu intuiþia fundamentalã
cã omul este un tot ºi cã în cuprinsul întregii sale existenþe cât ºi la un
moment dat, se poate distinge în entitatea lui globalã o fisurã separatoare
care indicã pentru acel moment raportul între aceºti doi factori.
Nu odatã, în istoria filosofiei, psihologiei ºi psihiatriei, sintezele au dus
la impunerea unui cuplu factorial, cum ar fi corp ºi suflet, suflet material
ºi suflet imaterial, psihic ºi somatic, anatomie ºi fiziologie, ºtiinþele naturii
ºi ºtiinþele sociale (Dilthey) ºi lista ar putea sã continue. Dar toatã aceastã
listã imaginabilã o supunem unui cuplu suprem ai celor doi S: S = spirit ºi
s = sex. Ori psihicul este socotit ca mijlocitor, ca liant, ca strat intermediar,
devenind o structurã indicatorie a procesului cel mai interior ºi cel mai
intim, desigur ºi cel mai ascuns ºi cel mai profund, dar nu numai în
abisalitatea freudianã ci ºi în înãlþimea spiritualã.
Desigur cã toate obiºnuinþele ºi informaþiile care ne preced pot fi pentru
moment trãznite de aceastã afirmaþie, scandalizate, zãpãcite, haotizate.
Niciodatã nu a fost altfel în istoria gândirii ºi a succesiunii dialectice a
teoriilor. În fond nu este o înþelegere materialist dialecticã? Nu este tocmai
unul din momentele de depãºire ºi de rãsturnare pe care l-a fãcut Hegel
faþã de Kant ºi Marx faþã de Hegel? Teza, pe care am descoperit-o dupã
numeroºi ani de frãmântãri ºi de cercetãri ºi dupã disperate limite teoretice
pe care medicina, psihologia, filosofia, arta, etc. ºi le-a construit ca pe niºte
ziduri pozitive ºi metafizice dupã regula cã fiecare sã-ºi cultive grãdina iar
totul sã rãmânã al nimãnui. Ori, în ciuda incontestabilelor progrese pe
care le-a adus limitarea, omul nu a abandonat absolutul nici în matematicã,
nici în poezie ºi nici în psihiatrie ºi s-a confruntat cu el ca un etalon desigur
vag, pentru unii gol sau negativ, dar un alterego indispensabil al adevãrului,
al valorii, al sensului imediat ºi ultim al destinului omenesc.
Ne gândim la câteva creionãri ale prezenþei acestui cuplu în om ºi mai
ales ale unor variaþii ale acestui raport. Pentru o comunicare mai uºoarã,
sã-l socotim ca o fracþie – cu „spirit“ la numãrãtor ºi „sex“ la numitor iar
rezultatul fiind psihicul, devine imediat evident cã, în existenþã, etapele
ontogenetice sunt caracteristice tocmai prin variaþiunile acestui raport ºi
cã ceea ce numim copilãrie, adolescenþã, maturitate ºi bãtrâneþe nu sunt
decât variaþii calitative ale psihicului ºi se poate astfel admite unicitatea
fenomenologicã a fiecãrei clipe de viaþã individualã sau colectivã având
structura descrisã mai sus.
Din admiterea acestui postulat fundamental rezultã cã tot sistemul
noþional psihologic ºi psihopatologic va fi marcat în definirea ºi înþelegerea
fiecãrei funcþii sau aptitudini psihice prin structura fundamentalã a acelui