Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

110 Aurel Romila – Psihiatria
Chiar aceste rânduri sunt o dorinþã antitemperamentalã de a mai zgudui
acest organism care desigur cã i-ar fi mai bine pentru vitalitatea lui actualã
ºi viitoare sã ocupe acum un loc în salã decât sã-ºi angajeze cordul în
susþinerea unor abstracþii piramidale.
Asupra unei structuri fundamentale a psihicului
Din activitatea zilnicã a psihiatriei clinice folosim un limbaj care implicã
un sistem teoretic destul de simplu, pedagogic ºi o completãm cu examenele
de psihologie clinicã. Suntem însã mereu conºtienþi de schematismul la
care ne supunem ºi cã foarte multã materie, ca ºi implicaþiile teoretice
posibile se pierd. Acest fapt l-au întrevãzut ºi cei care în ultima sutã de ani
au încercat sã priveascã psihologia ºi psihopatologia prin teorii mai
cuprinzãtoare. Noi nu ne propunem o trecere în revistã a acestor teorii
pentru cã acest lucru l-am fãcut sistematic în manualul de psihiatrie. Dorim
însã sã mergem mai departe de ideea ignorãrii contribuþiei antecedente,
încercãm sã nu ne subordonãm nici uneia dintre aceste teorii ºi nici nu
facem vreun amestec în care sã nu mai recunoaºtem ingredientele. Ne este
clar de la început cã idolii lui Bacon – vrem, nu vrem – funcþioneazã.
Mai este necesarã o menþiune preliminarã ºi anume: extraordinara
diversificare a ºtiinþelor umane în epoca contemporanã fãcutã deliberat,
dar ºi cu nostalgia îndepãrtãrii de un punct comun, adicã cu necesitatea
pãstrãrii cel puþin a unui al doilea plan, al unui coordonator secret care
poate fi filosoful, filosoful ºtiinþei, antropologul. Din acest punct de
vedere unele sistematizãri din lumea artei, a muzicii, din informaticã,
din matematicile superioare, din logicile moderne, din semioticã ºi mai
ales din substanþialele contribuþii ale lui N.Hartman ºi Heidegger, fãrã
sã uitãm poezia, literatura, teatrul ºi „last but not the least“ – politica,
economia, dezvoltarea acceleratã a lumii întregi, toate acestea ºi încã
multe altele obligã psihiatrul contemporan sã-ºi revizuiascã ideile, sã
încerce sã þinã pasul cu vremea, iar prin sinteza pe care o concepe, evident
pentru o scurtã etapa, nu numai sã poatã supravieþui, dar sã aibã
sentimentul oricât de fragil cã îºi menþine identitatea ºi utilitatea socialã.
ªi aici intervine teza originalã pe care o propunem: psihicul rãmâne
legat de destinul omului pe care filosofic vorbind nu credem sã disparã
în ciuda ameninþãrilor ambientale sau a dezechilibrelor socio-economice
ca o funcþie intermediarã, vitalã, rezultanta a doi factori fundamentali
ce rezumã totul fenomenului om ºi pe care i-am numit cu douã cuvinte
multimilenar cunoscute dar care în cadrul definiþiei ºi concepþiei noastre
îi investim cu sensuri mult mai cuprinzãtoare ºi exhaustive în aºa fel
încât aceºti doi termeni sã acopere prin sfera lor noþionalã „totul
omenesc“.