Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

108 Aurel Romila – Psihiatria
anumite momente chiar dictatorial o zestre intelectualã, o bibliotecã
universalã prescurtatã, un fel de luminã a lumii în întunericul preistoric al
propriei fiinþe. Acest orizont este personal dar în perpetuã transformare ºi
aproape zilnic modificat de ceea ce s-a numit în mod scandalos –
bombardament informaþional.
În aceastã mare orizontalã, a doua dimensiune verticalã aduce un plus
de sistematizare, o ierarhizare ºi o clasificare, o clasare a valorilor în
superioare ºi inferioare, fiindcã toate aptitudinile omeneºti sunt reducþiile
la patru clase ontologice care în ordinea de la inferior la superior pot forma
o piramidã cu patru etaje. Acestea sunt valori biologice care condiþioneazã
dar sunt mijloace ale valorilor psihologice care la rândul lor sunt la fel
mijloace dar care condiþioneazã mijloacele sociale ºi toate trei la un loc
condiþioneazã ºi sunt mijloace ale valorilor spirituale. Triumful caracterului
ºi deci al culturii ºi al socializãrii înseamnã tocmai impunerea acestei ordini
interioare, oricare alta ducând la tipuri umane perturbate.
Dacã valorile biologice sunt scopul ultim, celelalte trei fiind mijloace,
avem tipuri de sociopat, pseudosãlbatic, pseudoanimal pentru care spirit
nu existã iar valorile psihosociale sunt mijloace de supravieþuire pentru
mâncare, adãpost ºi protecþie. Dar aceste douã dimensiuni nu-ºi capãtã
stabilitatea decât prin a treia care este dimensiunea profunzimii ºi care în
mod paradoxal pentru caracter înseamnã ataºamentul la valorile superioare
ºi minim pentru valorile inferioare. Este dimensiunea voinþei care se
impune tendinþei.
Valorile spirituale sunt cele teoretice ale adevãrului ºi frumosului care
se impun printr-o luptã faþã de balaurul minciunii ºi falsitãþii, al urâtului
ºi al kitsch-ului, iar în domeniul practic sunt valorile binelui pentru ceilalþi,
deci al sacrificiului generos împotriva rãului alimentat de cea mai adâncã
rãdãcinã animalã care este egoismul iar noi ca psihiatrii cunoaºtem zilnic
ce înseamnã sã ignori ideea de structurã a personalitãþii ºi ce înseamnã
omul frãã caracter sau cu pseudocaracter.
Este interesant de remarcat cã devenim mai conºtienþi de aceastã
construcþie când avem de luptat nu atât cu noi înºine ci cu proprii noºtri
copii ºi când constatãm nu ca în primii ani cã ne seamãnã la zâmbet ºi la
nas, ci se îndepãrteazã aptitudinal ºi caracterial ºi cã aceastã diferenþã pentru
care blamãm televizorul ºi moda occidentalã este de fapt o contrazicere a
prejudecãþii noastre cã o personalitate lãsatã în oceanul de informaþii actual
ºi în grija ºcolii poate în mod spontan sã ne continue în ceea ce avem
mai bun ºi deci sã ne semene. Gravã deziluzie, fiindcã ei ne vor semãna în
ceea ce noi avem mai rãu, adicã vor imita aspectele noastre temperamentale
intime ºi reale, nu cele afiºate, adicã oboseala de lãrgire a orizontului,
tendinþa de coborâre a piramidei cãtre etajele inferioare ºi mai ales filosofia