Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
107
primului tip pe seama celui de al doilea tip, iar în undele de regres asistãm
la o recrudescenþã masivã a celui de al doilea tip ºi rarefacþia primului tip.
Nici o societate în decursul istoriei nu a fost constituitã exclusiv dintr-un
singur tip, dar înãlþimea sau coborârea lui spiritualã a depins întotdeauna
de proporþia predominantã a unuia din tipuri.
Ne-am îndepãrtat prea mult de subiect; dar de ce nu am face-o dacã
orice incursiune în culturã este aparent o îndepãrtare pentru omul pripit
sã-þi audã concluziile. Poate cã niciodatã aceste douã tipuri nu au fost
ilustrate mai pregnant decât în lumea elenicã cu cele douã tipuri de atenian
ºi de spartan. Ele pot fi chiar arhetipuri a cãror resturi palide le mai putem
întrevedea astãzi la intelectual faþã de sportiv. Dar revenind la structura
psihicã a oricãrui om, constatãm cã atât pentru întreg cât ºi pentru fiecare
aptitudine în parte, nivelul performanþelor nu este decât rezultatul unei
lupte pentru prevalenþa caracterului împotriva unei rezistenþe, a unei
inerþii, a unei tendinþe de opoziþie care o reprezintã natura omului – cea
temperamentalã.
Construcþia caracterului trebuie imaginatã tridimensional ºi în fiecare
dimensiune ducând o luptã uneori extraordinar de lungã ºi grea cu vectorul
invers, temperamental. ªi toatã strãdania formulatã altfel de a concepe un
om nou cu o conºtiinþã socialã înaltã, nu revine decât la aceeaºi luptã care
presupune simultan învingerea unui om vechi ºi opunerea cãtre o conºtiinþã
joasã sau ceea ce este acelaºi lucru – opunerea la inconºtient. Pentru cã aici
putem adãuga în mod firesc încã un cuplu noþional la seria anunþatã ºi
anume – inconºtient / conºtient.
Niciodatã nu m-a satisfãcut pseudoînþelepciunea celor care vãd rãul în
lipsa de educaþie ºi care nu prea ºtiu ce înseamnã asta în afarã de ºapte ani
de acasã ºi un cod nescris al politeþei. Mi s-a pãrut aceastã reducþie filistinã
ºi de fapt ignoranþã, fiindcã construcþia caracterului presupune
interiorizarea unei moºteniri axiologice uriaºe care probabil nu mai poate
sã încapã în întregime în nici un om, ori având conºtiinþa acestei sublime
poveri, nu mai poþi rãmâne un euforic, plin de viaþã, care strãbaþi
mapamondul într-un autoturism confortabil, anecdotic, mirându-te cât de
variatã este lumea, câtã civilizaþie a avut ºi nimic nu rezistã. ªi dacã aceasta
este o pseudoconstrucþie caracterialã, fiind mereu minatã de câþi bani ai
cheltuit, ce trebuia sã mãnânci ºi nu ai mâncat – înseamnã cã nu te-ai ales
decât tot cu propria-þi naturã temperamentalã.
În ce constã de fapt intimitatea construcþiei caracterului? Prima
dimensiune caracterialã o numim convenþional orizontalã ºi este de fapt
lãrgirea cunoaºterii, întocmai ca niºte cercuri concentrice care încep de la
naºtere ºi se adaugã pânã la sfârºitul vieþii ºi care adaugã informaþiei
genetice a instinctului orb, pulsional, inconºtient, animal, imperativ ºi în