Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

106 Aurel Romila – Psihiatria
În variabilitatea inapreciabilã a stãrilor de conºtiinþã a unui subiect stã
o constantã care se numeºte caracter ºi care este operatorul axiologic
potenþial care se exprimã direct sau ascuns (simbolic) într-un limbaj al
conduitelor ºi al aptitudinilor, ori toatã diferenþa de valoare umanã depinde
de calitatea încãrcãturii axiologice a caracterului. Dacã ar exista hârtia de
turnesol, care sã arate, înmuiatã fiind în caracterul fiecãruia, care este
proporþia celor patru laturi ontologice, probabil cã am putea obiectiva
valoarea umanã ºi am îndeplini ºi visul metrologic al fiecãrui savant.
Ne mulþumim deocamdatã doar sã fie acceptatã o realitate înaltã, care
poate scuti pe cercetãtorii din acest domeniu de o neînþelegere
fundamentalã. Dacã acceptãm cã în cadrul personalitãþii avem de apreciat
în mod selectiv ºi prioritar caracterul ºi aptitudinile, în cadrul acestora
vom pune în ordine întâi pe cele spirituale, apoi pe celelalte ºi în cadrul
acestora întâlnindu-ne aici cu toatã recunoºtinþa cu Kant, care a susþinut
supremaþia axiologicã a eticului, întâlnire pânã la urmã cu afirmaþii politice
extrem de importante ºi contemporane care îºi cer însã corespondenþele în
toate domeniile. Personal cred cã nu este nici o incompatibilitate ci, din
contrã, este un imperativ logic ca sã introducem la modul cel mai pozitiv
latura spiritualã a ontologicului.
Natura ºi cultura
Mai demult, mã impresionase formula englezeascã a celor doi „N“, dupã
care omul este produsul combinãrii în proporþii variate a doi factori –
Natura ºi Cultura.
Fericita formulã a cãrei substanþã am putut sã o descopãr mult mai târziu
încercând sã dezvolt ideea structurii personalitãþii. Cu aceastã ocazie am
descoperit similitudinea multor cupluri noþionale cum ar fi naturã – culturã,
constituþie ºi educaþie, temperament ºi caracter, sex ºi spirit. Prin aceasta i
se lãmurea o construcþie clarã a personalitãþii. Spuneam iniþial cã un om
este rãspunsul la întrebãrile simple, dar fundamentale; – ce face? rãspunsul
era aptitudinile, ºi – cum face ? rãspunsul era caracterul. Ulterior mi-am
dat seama cât de nedespãrþit sunt aceste douã noþiuni fundamentale ºi am
ajuns la ultima formulare, care se poate rezuma astfel: omul este un tot
poliaptitudinal, rezultat al luptei dintre temperamentul sãu (constituþional,
biologic, natural) ºi caracterul sãu (câºtigat prin societate, educaþie ºi
culturã) ºi dacã în decursul a douã, trei decenii caracterul prevaleazã,
rezultã o personalitate socializatã, maturã ºi dacã aceasta nu reuºeºte sã se
impunã ºi omul rãmâne prevalent natural ºi temperamental, el este un
sociopat imatur ºi subsocial.
O societate omeneascã este conceputã ca un amestec al acestor douã
tipuri fundamentale ºi sensul progresului istoric nu este decât creºterea