Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Psihicul normal
105
o veche idee filosoficã, conferindu-i o semnificaþie dialecticã; este vorba de
ierarhie, cuvânt detronat, desuet pentru serioase abuzuri istorice, dar pe
care l-am pãstrat cu sensul de ordine ºi organizare, devenind un cuvânt de
primã importanþã. Îl folosim conferind laturii spirituale termenul de laturã
conducãtoare, supremã a sistemului organismic al fiinþei umane. Pânã nu
demult formula o aplicam doar sistemului nervos, apoi cu timiditate am
înþeles psihicul ºi cu vigoare ºi convingere îl folosim în sociologie.
Dacã considerãm sistemul acceptat, validitatea lui rãmâne sã fie probatã
în subsistemele social, psihologic ºi biologic, care nu mai pot fi înþelese
decât ca mijloace de expresie, în ultima analizã spirituale, care slujesc un
þel de deasupra subsistemului lor. În acest fel, considerãm cã omul îºi
recapãtã totalitatea, demnitatea, încrederea în sine, libertatea, respectul
pentru ceilalþi ºi se clarificã asupra zestrei de valori axiologice pe care
trebuie sã o conþinã caracterul sãu. Ar fi ºi aici o greºealã dacã am proceda
ca cei care au dat faliment ºi în dorinþa de a afirma ceva, am crede în mod
pripit cã omul este doar o fiinþa spiritualã, neglijând celelalte laturi. Am
cãdea în spiritualism, evident.
Deci ontologia postuleazã o antropologie ca sistem cuaternar, în care
veriga esenþialã, realmente exclusiv umanã, cea mai profundã, de care
depinde înþelegerea sistemului, este cea spiritualã, reîmpãcând un vechi
ideal filosofic multimilenar de a fi noi înºine în mod conºtient cu uluitoarele
progrese informatice care îºi cautã de fapt stãpânul.
La rândul ei, latura spiritualã se dovedeºte a fi un domeniu vast, nu
lipsit de înþelegere structuralã ºi de ordine interioarã. Scopul dezvoltãrii
umane, a personalitãþii sale este maturitatea, adicã nivelul coexistenþei ºi
utilitãþii sociale; dar acesta nu este decât un mijloc de cucerire realã, nu
ideal adolescentã sau involuþionalã, când este prea târziu, a spiritului.
Cred cã revine aceastã sarcinã nu numai psihiatrilor ºi filosofilor
antropologi de a preciza nu numai noþiunea, dar a-i demonstra
complexitatea construcþiei. Cu titlu provizoriu ºi pentru a sugera unele
utilitãþi ale noþiunilor pentru informaticã, ce vrea sã abordeze acest
domeniu, vom spune cã din prolificul limbaj psihologic actual, se poate
organiza un sistem cu o multitudine de subsisteme ierarhizate constituite
din lanþul noþional al personalitãþii, conºtiinþei, aptitudinilor, caracterului
ºi conduitelor. Desigur cã o prezentare discursivã a sistemului ar cere mult
timp, cu toate acestea se pot extrage unele formule operaþionale acceptabile.
Personalitatea este deci ontologic cuaternarã ºi are un potenþial
existenþial egal cu vârsta ºi traiectoria intramondanã originalã, potenþial
care se poate actualiza în orice moment, aºa cum au arãtat Jaspers ºi Ey în
noþiunea de conºtiinþã, care este deci personalitatea la un moment dat.