Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

104 Aurel Romila – Psihiatria
Capitolul de faþã ar fi superflu dacã am fi convinºi cã aceastã aserþiune
este cunoscuta ºi asimilatã. Din pãcate însã, în specialitatea noastrã, ca un
ecou poate al unor carenþe filosofice, statutul ontologic uman este redus
conform învãþãmântului academic de medicinã doar la latura biologicã
din orizontul cãruia s-au desprins ºi lucrãrile cibernetice de pânã acum –
ºi deºi de mulþi ani se predau ºtiinþele sociale, care ar fi putut adãuga o
laturã acestui statut ontologic, aceste cunoºtinþe sunt pãstrate pentru
argumentãri de ºedinþã ºi nu au fost integrate aºa cum se cuvine în imaginea
despre fiinþã a vorbitorului. Psihiatria ºi psihopatologia au adãugat o a
treia laturã psihologicã ºi au încercat sã fondeze un concept bio-psihosocial
despre om, dar nici aceasta nu a fost înþeles ca un triunghi ontologic
ci mai mult ca trei mulþimi de factori sau fapte de care trebuie þinut cont în
înþelegerea omului.
Acesta este stadiul actual al sistemului de psihopatologie ºi el este, aºa
cum vom încerca sã demonstrãm mai jos, insuficient, pentru cã el nu dã
socotealã asupra sensului, asupra finalitãþii umane, iar cei care au încercat
în cadrul acestui sistem ternar sã transforme una din aceste laturi bio-psihosocial
într-o finalitate umana au creat sisteme greºite, falimentare, cum au
fost: biologismul (vitalismul, neovitalismul, energetismul, filosofia
geneticã, scientismul naturalist) sau psihologismul (metrologia pozitivistã,
psihanaliza, psihologia biologicã, psihologia ciberneticã, etc.) ºi în fine
sociologismul (pragmatismul, materialismul vulgar, etc.). Greºeala
concepþiilor mai sus citate constã în faptul cã ele au transformat niºte laturi
mijloc într-o laturã scop, ignorând astfel adevãratul scop ºi deci latura
supremã a sistemului. A patra laturã a sistemului este deci latura spiritualã.
Din cauza unei lupte istorice tragice ºi regretabile cu spiritualismul, cu
religia ºi cu tot ce a semnificat conservator ºi retrograd în cugetarea
omeneascã de-a lungul veacurilor, savanþii – ºi mai ales din secolul nostru–
au considerat cã termenul de spirit nu are nici o acoperire ºtiinþificã, deci
nu aparþine fizicii, ca mamã a ºtiinþelor naturale ci este un apendice
neglijabil al „coseriei“ filosofico-metafizice care în cadrul libertãþii de
conºtiinþã trebuie lãsaþi în pace sã vorbeascã ºi sã creadã ce vor. Aici
intervine de fapt greºeala care creeazã un rãu, deocamdatã inexprimabil
pentru adepþii sistemului ternar. Dacã acceptãm sistemul cuaternar, nu
trebuie sã ne grãbim sã-l înþelegem simplist, prea geometric, aºa cum
semnificã noþiunea de pãtrat în matematicã.
Credem cã este absolut necesar sã conferim statutului ontologic uman
o finalitate spiritualã, ridicând astfel standardul fiinþelor pe care le îngrijim,
le educãm sau mai exact spus, le servim ca intelectuali.
O a doua care se degajã dupã acceptarea acestei laturi este cea a
raporturilor ei cu celelalte trei laturi. Aici suntem obligaþi sã reconsiderãm