Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie Capitolul 101 II
Psihicul normal
Psihiatria se foloseºte de un termen cheie, care este cel de psihic, un
concept fundamental care desemneazã o lume proprie, un nivel autonom
de dezvoltare a fiinþei. Acest concept aparþine de o parte ºtiinþelor biologice
ºi medicale (psihiatria biologicã) iar pe de altã parte aparþine ºtiinþelor
spiritului, culturii, sau cum se chema odatã la noi – ºtiinþele sociale.
Fiinþa umanã este o unitate psihosomaticã, adaptatã la un mediu
natural ºi sociocultural. Din aceastã complexitate, psihicul reprezintã
funcþia supremã a întregului anatomofiziologic, pentru legãtura simbolicã
cu mediul înconjurãtor. Relaþia de fapt e dublã, adicã e o relaþie directã cu
mediul (care e de fapt o funcþie neurologicã) ºi o relaþie superioarã, umanã,
indirectã, simbolicã, care e psihicul. Aceastã funcþie este de fapt individualã,
personificatã ºi reprezintã capacitatea de a organiza propria existenþã.
Bineînþeles cã nu este datã de la naºtere, ci se dezvoltã trecând prin perioade
de tranziþie ontogeneticã, cum este copilãria ºi adolescenþa, ajungându-se
la maturitate ca o complexificare armonioasã, dupã care performanþele
scad în involuþie.
Cartea de faþã îºi propune sã prezinte logica sistematicã a acestui
fenomen, al trecerii de la alienare la resocializare, încercând din lipsa de
spaþiu ºi pentru uºurinþa comunicãrii, o concentrare, o rezumare a datelor
istorice ºi o articulare într-o construcþie logico-teoreticã, a cãrei însuºire sã
poatã forma un medic specialist în psihiatrie. O primã condiþie a utilizãrii
acestei cãrþi ar fi cunoºtinþele medicale, cunoaºterea structurii ºi funcþiilor
organismului uman. Aceastã pregãtire oferã viitorilor psihiatri doar
infrastructura (temelia, baza) unei construcþii antropologice care este
valabilã în mare parte pentru orice om, dar nu dã socotealã de valoarea lui
particularã ºi socialã. De aceea, viitorul psihiatru trebuie sã adauge
obligatoriu ºi cunoaºterea psihologiei ºi sociologiei, ca sã înþeleagã legãtura
diferenþiata dintre oameni ºi în ce constã viaþa universal studiatã de
medicinã în aplicarea ei practicã, în existenþa umanã a grupului social. ªi
cu acest minim ar putea înþelege de ce alienatul, care anatomo-fiziologic
poate fi mai puternic decât omul normal, este totuºi un nebun, adicã o
nonvaloare pentru coexistenþa în grupul social.
Dar lucrurile nu se pot opri aici, pentru cã înþelegerea omului nu se
poate limita numai la viaþa lui socialã, productivã ºi consumatoare sau
viaþa lui individualã de conservare ºi de reproducere. Iatã de ce psihiatrul
trebuie sã cunoascã ºi sensul pentru care omul trãieºte, chiar ºi numai dacã
ar ºti de la început cã majoritatea bolnavilor psihici sunt deprimaþi ºi iatã