Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

98 Aurel Romila – Psihiatria
În acest proiect, Binswanger descrie douã laturi care trebuie clarificate
– cum trãieºte bolnavul timpul ºi cum trãieºte bolnavul spaþiul? Este vorba
de timp în sens subiectiv, bergsonian, sã nu uitãm cã este contemporan cu
tot ce a dat literatura azi mai bun asupra timpului subiectiv (Proust).
Aplicând aceste douã noþiuni, el ajunge la urmãtoarele constatãri, pe care
le-am punctat la alte lecþii, cã melancolia ºi mania reprezintã niºte anomalii
de trãire ale timpului subiectiv. Adicã faþã de timpul obiectiv se produce o
derulare deosebitã, în manie viteza creºte, iar în melancolie scade. Asta ar
fi numai faþã de timpul nostru obiectiv, faþã de lumea noastrã cronometratã.
Din punct de vedere subiectiv, lumea maniacalã se desfãºoarã chinuitor
fiindcã restul lumii îi apare maniacalului ca niºte încetiniþi, molâi.
Se ºtie cã maniacala îºi bate frecvent soþul cu papucul în cap ºi îi spune – o
sã te duc ºi pe tine la doctor, care m-a fãcut bine pe mine. {i el se duce cu ea la
doctor, dar ea va fi cea internatã. Deci ea observã pe acest soþ încetinit – este în
perioada în care recade. Deci maniacalul nu este un fericit; noi ne spunem: dã
Doamne, ca dupã cafeaua asta sã fiu un hipomaniacal... Maniacalul este deci
enervat, iritat, mintea îi merge repede în toate direcþiile. Adevãrat cã merge
înapoi cu tot felul de amintiri pe care le are cu psihiatrul, dar este tot aºa de
capabil sã meargã înainte. Îi place sã meargã mai mult lateral.
Pentru Binswanger, lumea maniacalã nu este o dezlãnþuire instinctualã
aºa cum o înþelegem noi, ci este o lume de fãcut; într-adevãr, maniacalul
are câte o sutã de proiecte, ar fi în stare sã se apuce din iarnã de cultivat cu
toþi ai casei. Dacã ar fi la oraº cu o maºinã în rodaj, lasã tot ºi ºedinþa cu
ministrul ºi tot ºi pleacã repede ca sã se depãºeascã aceastã etapã de 2000
de km. Înseamnã 30 de ore de condus ºi am vãzut asemenea prostii. Are ºi
energie ºi tot ce îi trebuie ca sã nu i se parã cã este o prostie.
Contrazicerea maniacalului dã conflictul. Cine este mai certãreþ ºi bãtãuº
în sensul cel mai românesc este maniacalul – în sens caragialesc. Nouã ne
apare o risipã ºi o dezordine dar în ritmul pe care îl are, fiecare clipa este
cu mult mai intens trãitã. Cea mai mare cruzime pentru maniacal este
tratamentul ºi aceºti oameni care se învârt prin salon în jurul lui, care el îi
socoate bolnavi tocmai pentru lentoare.
În lumea melancolicã Binswanger face niºte observaþii profunde ºi
cutremurãtoare. Melancolia îi apare lui ca o înmormântare pe viu; nu este
numai scãderea vitezei miºcãrilor dar ºi pierderea voinþei de a face aceste
miºcãri; fiecare clipã este deci întunecatã, foarte rece, rigidã ºi tot ce se
întâmplã în jur este o gãlãgie, o furie, un absurd ce nu se poate potoli.
Melancolicul nu se teme de moarte ºi i se pare un fel de coordonatã a vieþii
lui; ce se observã dupã suicid nu se coordoneazã cu trãirile lui. Mirarea
noastrã de modul cum ºi-a gãsit el sã se sinucidã – spânzurat. Pentru el,
care clipã de clipã, sãptãmâni ºi luni de zile, chiar ani, s-a gândit; aceste