Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

94 Aurel Romila – Psihiatria
solipsistã, autistã, care rareori poate îmbogãþi ºi mai frecvent poate
împovãra bolnavul. Egocentrismul explicããdistorsiunea corporalã în isterie
sau ritualul obsesiv care ar cãuta sã înlãture frica de declin.
Binswanger vede omul ca un obiect manipulat de dibãcia administraþiei
care îmblânzeºte voinþele fãcând sã se respecte ierarhia ºi ordinea. El propune
ca întâlnirea intersubiectivã om-om sã transforme individul într-o
personalitate comunitarã, care admite libertatea dezvoltãrii optime a lui eu
ºi tu, întâlnire inteligibilã care permite integrarea spontanã a personalitãþii
în mod nepremeditat ºi neplanificat aºa cum este de fapt în iubire, prietenie,
etc. Intersubiectivitatea este deterioratã în relaþia stãpân – sclav.
Regresiunea este revenirea la acea rea credinþã a copilului pentru a scãpa
de libertatea deciziei ºi a rãspunderii în faþa frustrãrii ºi mâniei. Este ceea
ce se constatã frecvent la nevroze.
În orice stadiu de boalã, iubirea are o putere terapeuticã putând sã
depãºeascã anxietatea egocentric – defensivã. Deºi iubirea implicã restul
renunþãrii la identitatea proprie, ea îmbogãþeºte pe parteneri prin procesul
identificãrii, prin întreþinerea în fiecare a unei reînnoite autostime de
autenticitate ºi mutualitate.
Psihoterapeutul trebuie sã facã efortul sã se autocunoascã ºi sã fie flexibil
pentru a putea intra în orice lume. În cazul în care simte cã a intrat într-o
lume stranie, va fi greu sã ajungã la o empatie. Dacã ajunge la o încredere
mutualã, bolnavul reexperimenteazã, retrãieºte anxietatea sa existenþialã,
ca protest neautentic împotriva destinului, dându-ºi seama de reaua
credinþã care i-a motivat apãrãrile sale. Bolnavul nu trebuie fals încurajat
pentru cã devine un obiect custodial ci trebuie condus cãtre tolerarea
frustrãrii gãsind astfel puterea pentru decizii noi pin care depãºeºte neantul
fiecãrei experienþe de frustrare.
Întâlnirea psihoterapeuticã este o situaþie de limitare ºi stres în care
grija responsabilã trebuie sã depãºeascã întotdeauna atracþia eroticã. Mânia,
frica ºi ura pot fi curãþate într-o întâlnire plinã de încredere ºi solidaritate.
Poate fi renãscutã buna credinþã originarã a copilului, adicã credinþa în
viaþã, în reînnoire ºi libertate, în autenticitate ºi mutualitate.
Deci metoda existenþialã în psihiatrie presupune ca întâlnirea terapeuticã
sã depãºeascã anxietatea excesivã prin recâºtigarea încrederii genuine,
fãcând pe bolnav sã îndure lipsurile, frustrãrile. Ea înzestreazã bolnavul
cu o nouã încredere, o colaborare, pentru dezvoltarea liberã a personalitãþii.
Liberând pacientul, terapeutul îºi lãrgeºte astfel orizontul propriei sale
înþelegeri ºi al creativitãþii sale. Lumea este îmbogãþitã de personalitatea
creatoare care este aptã sã împartã valorile sale cu alþii.