Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Aceastã încercare de a cuprinde atât explicativ ºtiinþific cât ºi prin
înþelegere empaticã totalitatea existenþei bolnavului mintal este un act
antropologic ºi cere evident o cunoaºtere a premizelor lui filosofice.
Primul aspect are premize clare derivând din raþionalismul ºi pozitivismul
filosofic european (Descartes, Hegel, Kant), care a dus la elaborarea
concepþiei clinico-nosologice tradiþionale (de la Pinel la Krepelin).
Al doilea aspect este mult mai recent, are doar 80 de ani (1913), data
apariþiei lui „Allgemeine Psychopathologie“, ºi are premize care sunt în
fond cele ale existenþialismului filosofic. Este vorba de fenomenologia
descriptivã prehusserlianã reactualizatã în psihiatrie de Jaspers ºi Kurt
Schneider, cãreia i s-a adãugat o tendinþã structuralistã (Minkowski) sau
categorialã (Binswanger, Zutt, Merleau-Ponty). Minkowski atrage atenþia
cã nebunia nu poate fi înþeleasã cu normele bunului simþ ci numai prin
intuirea diminuãrii impulsului vital cãtre integrare, care diminuã în boala
mintalã. Existenþialismul se opune simplismului biologizant ºi vulgar ca
expresie a naturalismului ºi materialismului în psihiatrie.
Conceptul de „a fi în lume“ a lui Heidegger este oportun în psihiatrie
unde omul devine dominat de situaþie, în care omul luptã dar nu reuºeºte
sã fie autentic, în care existenþa e cuprinsã de grijã, de fricã de moarte
(Seinde). Este ca ºi cum Heidegger ar fi generalizat o stare depresivã. El
propune chiar o soluþie nemelancolicã, omul trebuie sã-ºi accepte noul sãu
destin, acceptând moartea ca o posibilitate prezentã / constantã. Grija ne
risipeºte în preocupãrile cotidiene ºi astfel ne pulverizeazã posibilitatea
de a fi autentic, de a avea curajul de a fi. Seinde-ul ne obligã la
impersonalitate, la conformism, la respectarea valorilor oficiale, la distracþii
absurde ºi conversaþii sterile, simþindu-ne astfel pierduþi în lume, anxioºi
ºi vinovaþi, fãrã libertate ºi rãspundere. Aceastã situaþie este posibil
înlocuibilã prin Dasein, adicã prin trãirea autenticã, fiinþã.
Daseinul la Sartre este o enigmã doar parþial cognoscibilã, care se poate
obiectiva într-o lume a lucrurilor, în care omul se ocupã de aproapele sãu
ca de un obiect advers. Omul joacã un rol fãrã sã-l trãiascã, deoarece el nu
este ceea ce este, ci el este ceea ce nu este. Gãsim aici bine exprimat la
modul filosofic problematica personalitãþii nevrotice.
Dar noutatea valabilã pentru psihoterapie este cã Sartre adaugã cã omul
este forþat sã fie liber, sã aleagã, sã participe. Dacã este sincer (ºi am adãuga
– normal) omul îºi poate realiza proiectul, poate scãpa de angoasa
existenþialã, poate deveni „pour soi“.
Frankl a dezvoltat o cale terapeuticã derivatã din existenþialism, numitã
logoterapie. A fi în lume este distorsionat de boala mintalã care exprimã o
retragere din lumea înconjurãtoare într-o lume proprie, egocentricã,
93