Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

92 Aurel Romila – Psihiatria
deformarea antropomorficã a lumii, chiar dacã se face în numele omului ºi
chiar dacã se face cu bune intenþii. Marxismul se considerã o revoluþie în
filosofie tocmai pentru cã a putut sã depãºeascã idealismul social al
filosofiilor anterioare. Ori ideile existenþialismului sunt destul de uºor de
gãsit în istoria gândirii filosofice de la Socrate ºi Hristos pânã la Kirkegaard.
Existenþialismul se exprimã adesea prin opere dramatice sau romaneºti
decât prin opere doctrinale, deoarece creaþia artisticã permite expresia
exploziei existenþei în realitatea sa singularã temporalã. Existã autentic
acela care alege liber, care se face pe el însuºi, care este propria sa operã.
Principalele teme ale literaturii existenþiale sunt:
• contingenþa fiinþei umane care este un mister provocator la existenþialismul
creºtin ºi o absurditate brutalã la existenþialismul ateu.
• neputinþa raþiunii, temã pascalianã, cu paradoxalul salt al fiinþei
umane, un fel de vioiciune agresivã, fãrã scop, ca rãspuns la disperare.
• fragilitatea omului la care angoasa este semnul pe care îl are conºtiinþa
de condiþia sa.
• alienarea omului care trãieºte separat de naturã ºi de el însuºi, opac
faþã de el însuºi.
• angajarea, strãduinþa capitalã a existenþialismul este de a face pe om
sã ia cunoºtinþã de faptul cã este responsabil de existenþa lui ºi cã,
asumându-ºi aceastã sarcinã, el devine stãpânul ºi posesorul lumii,
faþã de care nu se poate abstrage.
• finitudinea ºi urgenþa morþii.
• solitudinea ºi secretul.
• izolarea conºtiinþelor, imposibilitatea lor de a comunica acolo unde sunt.
• tema strãinului sau a celuilalt.
• neantul ºi disperarea alternând cu trezirea (resurrection – înviere).
În concluzie, existenþialismul nerecunoscând decât o valoare, cea a
alegerii personale prin care poþi deveni tu însuþi, refuzând de a fi imitaþia
altuia, ne împinge sã descoperim în concretul viu, temele care vor inspira
viaþa noastrã ºi a trãi aceasta viaþã noi înºine. Nu se trãieºte prin procurã,
nu se poate eluda drama vieþii.
Psihiatria. Psihiatrul are faþã de pacient o anumitã metodã de cunoaºtere
(o anumita epistemologie) care tinde la obiectivarea diagnosticului,
prognosticului ºi planului de tratament. La aceasta, Jaspers a adãogat o
nouã metodã de investigaþii: înþelegerea (împrumutatã de la Dilthey), adicã
empatia, identificarea, punerea în situaþie a celui care suferã (fãrã sã fie
împinsã pânã la o „folie à deux“).