VII.12
VII.12
VII.12
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>VII.12</strong><br />
TEHNOLOGII DE CONFECŢIONARE A<br />
PRODUSELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE<br />
<strong>VII.12</strong>.1. Structurarea constructiv–tehnologică a<br />
produselor de îmbrăcăminte<br />
Produsele de îmbrăcăminte se realizează succesiv, prin prelucrarea reperelor în<br />
vederea obţinerii elementelor de produs, urmată de cuplarea elementelor în subansambluri a<br />
căror complexitate şi grad de prelucrare cresc până la obţinerea produsului finit.<br />
Reperele sunt componente plane indivizibile ale produselor de îmbrăcăminte,<br />
obţinute prin croire.<br />
Detaliile reprezintă repere pe care s-au realizat prelucrări tehnologice (termolipire,<br />
coasere, călcare), dar nu au ajuns în stadiul de element de produs.<br />
Elementele de produs sunt componente cu funcţii bine definite (acoperire a corpului,<br />
ornamentare, fixare pe corp, depozitare a unor obiecte, terminaţie a produsului etc.) şi pot<br />
avea formă plană sau spaţială. Pot include unul sau mai multe repere sau se pot constitui<br />
prin prelucrări tehnologice corespunzătoare ale altor elemente sau subansamble (de<br />
exemplu, unele variante de închideri, terminaţii etc.). Prin interschimbarea constructivă sau<br />
tehnologică a elementelor se poate realiza diversificarea modelelor şi a sortimentelor.<br />
Subansamblurile cuplează cel puţin două elemente de produs. Complexitatea<br />
subansamblurilor creşte prin asamblări de noi elemente sau prin prelucrări tehnologice,<br />
până se obţine produsul finit. Acest mod relativ simplist şi limitat de structurare a<br />
produselor de îmbrăcăminte este impus de necesitatea unei prezentări globale a<br />
tehnologiilor de confecţionare.<br />
Evidenţierea particularităţilor constructiv-tehnologice ale produselor poate fi<br />
realizată prin descrieri, schiţe, hărţi tehnologice sau structuri ierarhice, folosite în mod<br />
independent sau combinat.<br />
Pentru un model de cămaşă pentru bărbaţi, se exemplifică în fig. <strong>VII.12</strong>.1 harta<br />
tehnologică, iar în fig. <strong>VII.12</strong>.2, structura ierarhică.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1333<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.1. Exemplu de hartă tehnologică.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.2. Exemplu de structură ierarhică.
1334 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
<strong>VII.12</strong>.2. Variante tehnologice de realizare a<br />
principalelor elemente de produs<br />
O variantă constructiv-estetică a unui element de produs poate fi obţinută prin mai<br />
multe variante tehnologice. Alegerea variantei optime are în vedere timpul de realizare a<br />
acesteia, posibilităţile tehnice de realizare (existenţa unor utilaje corespunzătoare),<br />
caracteristicile materiei prime, consumurile materiale şi cerinţele de calitate impuse<br />
produsului finit. În continuare, pentru cele mai utilizate tipuri de elemente de produs se<br />
prezintă posibilităţi tehnologice de realizare, într-o manieră simplificată ce nu evidenţiază<br />
decât parţial tipul de utilaj folosit.<br />
La reprezentările în secţiune se va utiliza:<br />
– linia groasă pentru materialul de bază;<br />
– linia subţire pentru căptuşeală;<br />
– linia întreruptă pentru întăritură.<br />
Plasarea cusăturilor va fi evidenţiată prin:<br />
– linii dreptele se identifică cu traiectoria acului (acelor), în cazul cusăturilor de<br />
suveică, lanţ din unul şi două fire sau acoperire ( );<br />
– linii curbe, pentru cusăturile ascunse ( );<br />
– cerc, pentru cusăturile de surfilare ( ).<br />
<strong>VII.12</strong>.2.1. Realizarea tehnologică a buzunarelor<br />
La produsele de îmbrăcăminte, buzunarele pot avea rol estetic, funcţional sau<br />
combinat. În funcţie de modul de obţinere pot fi clasificate în:<br />
– buzunare tăiate;<br />
– buzunare laterale;<br />
– buzunare pe direcţia unor cusături.<br />
Buzunare aplicate. Din punct de vedere tehnologic, se pot diferenţia în funcţie de:<br />
• grupa sortimentală la care se aplică:<br />
– produse unistrat, la care buzunarul are rol preponderent estetic;<br />
– produse multistrat, la care buzunarul are rol funcţional (de depozitare);<br />
• modul de prelucrare a suprafeţei buzunarului:<br />
– cu cute, nervuri, cusături ornamentale etc.;<br />
– fără prelucrări;<br />
• modul de soluţionare pe linia deschiderii:<br />
– cu rezerva îndoită în interior;<br />
– cu rezerva îndoită în exterior;<br />
• modul de aplicare:<br />
– cu cusături vizibile (una sau două);<br />
– cu o cusătură interioară.<br />
• tehnologia utilizată:<br />
– clasică, la care preformarea buzunarului se realizează cu fierul de călcat, numai<br />
la unele tipuri de materiale textile şi produse;<br />
– automată, ce include obligatoriu preformarea şi aplicarea buzunarului,<br />
condiţionând însă modul anterior de prelucrare a suprafeţei şi de soluţionare pe linia<br />
deschiderii.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1335<br />
Pentru câteva dintre cele mai des întâlnite tipuri de buzunare, se prezintă, în vedere<br />
frontală, varianta constructiv-estetică reprezentativă, iar în secţiune, variantele tehnologice<br />
mai des utilizate.<br />
Nu s-au evidenţiat modalităţi de prelucrare a suprafeţei buzunarului şi variante<br />
tehnologice cu număr mare de faze de realizare, decurgând din gradul redus de mecanizare<br />
a utilajelor de coasere.<br />
Buzunare aplicate la produse unistrat. Tehnologia de realizare a acestor tipuri de<br />
buzunare este relativ simplă şi este ilustrată în fig. <strong>VII.12</strong>.3, <strong>VII.12</strong>.4 şi <strong>VII.12</strong>.5.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.3. Buzunare cu rezerva deschiderii fixată în interior prin călcare.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.4. Buzunare cu rezerva deschiderii fixată în interior prin coasere.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.5. Buzunare cu rezerva deschiderii fixată în exterior prin coasere.
1336 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Buzunare aplicate la produse multistrat. Aceste buzunare, cu rol preponderent<br />
funcţional, se caracterizează prin:<br />
• existenţa întăriturii cel puţin pe linia deschiderii buzunarului, pentru stabilizare<br />
dimensională;<br />
• surfilarea rezervelor de coasere atunci când materialul textil se destramă cu<br />
uşurinţă;<br />
• dublarea suprafeţei buzunarului cu căptuşeală;<br />
• necesitatea preformării buzunarului înainte de aplicare.<br />
Aplicarea acestor tipuri de buzunare poate fi realizată cu cusătură vizibilă<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.6) sau cu o cusătură interioară (fig. <strong>VII.12</strong>.7). În cazul aplicării buzunarelor cu<br />
o cusătură interioară se impune forma rotunjită a părţii interioare sau a colţurilor<br />
buzunarului, iar înainte de aplicare se înseamnă poziţia buzunarului prin conturare şi se dau<br />
semne de corespondenţă pe buzunar şi pe reperul pe care se aplică acesta.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.6. Buzunare aplicate cu cusătură vizibilă.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.7. Buzunare aplicate cu cusătură interioară.<br />
Buzunare tăiate. Deschiderea buzunarului se obţine prin tăiere, iar în funcţie de<br />
reperele ataşate prin coasere la cele două margini se pot realiza:<br />
– buzunare cu refileţi (unul sau doi);<br />
– buzunare cu laist.<br />
Variantele tehnologice se diferenţiază în funcţie de utilajele folosite la coasere şi<br />
modul de obţinere a pungii:<br />
– din material de bază (la produse subţiri);<br />
– din material auxiliar.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1337<br />
Buzunare cu refileţi. Buzunarele pot avea unul sau doi refileţi, cu lăţime maximă de<br />
16 mm (cel mai adesea 8, 10 sau 12 mm). Suplimentar, se poate aplica şi o clapă, pe<br />
marginea superioară a deschiderii buzunarului. În fig. <strong>VII.12</strong>.8 vor fi prezentate cele mai<br />
des utilizate variante tehnologice de realizare a buzunarelor cu un refilet.<br />
Fig. VII.l5.8. Buzunare cu un refilet:<br />
a, b, c – buzunare cu punga din material de bază;<br />
d, e – buzunare cu punga din material auxiliar.<br />
Ca faze tehnologice principale, identificate pe desen prin codul numeric,<br />
menţionăm:<br />
1 – aplicarea întăriturii pe refilet şi eventual deschiderea buzunarului;<br />
2 – aplicarea refiletului (simplu sau îndoit);<br />
3 – aplicarea pungii buzunarului, pe care eventual s-a aplicat contrarefiletul, la<br />
marginea superioară a deschiderii buzunarului. În cazul utilizării maşinilor speciale cu două<br />
ace, fazele 2 şi 3 se realizează simultan, iar în cazul maşinilor semiautomate şi automate,<br />
acestea se cuplează şi cu tăierea deschiderii buzunarului;<br />
4 – tăierea deschiderii buzunarului, inclusiv a V-urilor de la extremităţi. Faza se<br />
poate realiza manual, manual-mecanic sau automat;<br />
5 – introducerea pungii şi a refiletului (parţial) prin deschidere, urmată de călcare;<br />
6 – fixarea lăţimii refiletului prin coasere (varianta „a“);<br />
7 – fixarea extremităţilor refiletului prin coasere;<br />
8 – fixarea marginii inferioare a contrarefiletului<br />
pe pungă, atunci când faza nu s-a<br />
realizat înaintea fazelor 2 sau 3;<br />
9 – fixarea marginii refiletului interior<br />
pe pungă. În varianta „e“, faza 9 poate fi<br />
realizată înaintea fazei 2. Pentru fazele<br />
tehnologice 8 şi 9 pot fi folosite diverse soluţii<br />
tehnologice, dependente în principal de dotarea<br />
tehnică (fig. <strong>VII.12</strong>.9);<br />
10 – închiderea pungii buzunarului, în<br />
una din variantele prezentate în fig. <strong>VII.12</strong>.10.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.9. Variante tehnologice de aplicare<br />
a contrarefiletului şi refiletului pe punga de<br />
buzunar:<br />
a – prin cusături de acoperire cu 4 sau 5 fire;<br />
b – prin cusături de suveică.
1338 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
– cusătura simplă, la produse căptuşite;<br />
– două cusături simple succesive;<br />
– cusătură de surfilare, la produse din tricot;<br />
– cusătură de încheiat surfilat;<br />
– cusătură simplă, urmată de surfilare;<br />
– cu bandă de acoperire a marginii, fixată prin cusătură de încheiat surfilat;<br />
– cu bandă de acoperire a marginii, fixată prin cusătură simplă.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.10. Variante tehnologice de închidere a pungii buzunarului.<br />
11 – fixarea suplimentară a extremităţilor buzunarului, cu cheiţe sau cusături în<br />
zigzag.<br />
În cazul buzunarelor cu doi refileţi, lăţimile refileţilor pot fi egale sau diferite, iar<br />
succesiunea de realizare tehnologică este asemănătoare cu a buzunarelor cu un refilet, doar<br />
că la marginea superioară a deschiderii se aplică refiletul superior şi eventual clapa.<br />
Distanţa dintre cusăturile paralele de aplicare a refileţilor este aproximativ egală cu lăţimea<br />
totală a celor doi refileţi.<br />
În fig. <strong>VII.12</strong>.11 s-au păstrat aceleaşi coduri pentru fazele tehnologice ca în<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.8.<br />
Buzunare cu laist. Laistul se plasează pe marginea inferioară a deschiderii<br />
buzunarului şi poate avea diverse forme, cu condiţia ca linia bazei să fie dreaptă. Pentru<br />
laistul de formă dreptunghiulară şi lăţime relativ mică (15–20 mm), tehnologia de realizare<br />
este asemănătoare cu a buzunarelor cu un refilet.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.11. Buzunare cu doi refileţi:<br />
a – cu punga de buzunar din material de bază; b, c – cu punga de buzunar din material auxiliar.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1339<br />
Atunci când laistul are lăţime mare, dosul acestuia poate fi din căptuşeală, iar<br />
contrarefiletul poate lipsi. Extremităţile unui astfel de laist se fixează pe suprafaţa<br />
produsului prin cusături vizibile sau ascunse.<br />
Ca principale faze tehnologice de realizare a buzunarelor cu laist (fig. <strong>VII.12</strong>.12 şi<br />
<strong>VII.12</strong>.13) menţionăm:<br />
1 – aplicarea întăriturii pe laist şi eventual pe deschiderea buzunarului;<br />
2 – realizarea laistului:<br />
– prin călcare (fig. <strong>VII.12</strong>.12);<br />
– prin asamblare, întoarcere, călcare şi tighelire (fig. VII. 5.13);<br />
3 – aplicarea laistului paralel cu linia deschiderii buzunarului (inclusiv punga şi<br />
refiletul interior – varianta „b“ sau numai punga – varianta „d“);<br />
4 – aplicarea pungii în paralel cu laistul, la marginea superioară a deschiderii;<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.12. Buzunare cu laist îngust:<br />
a – cu punga din material de bază; b, c – cu punga din material auxiliar.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.13. Buzunare cu laist lat.
1340 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
5 – tăierea deschiderii buzunarului şi introducerea pungii prin deschidere, urmată<br />
eventual de călcare;<br />
6 – fixarea extremităţilor laistului cu o cusătură interioară (fig. <strong>VII.12</strong>.12) sau<br />
exterioară (fig. <strong>VII.12</strong>.13);<br />
7 – fixarea contrarefiletului pe pungă;<br />
8 – fixarea refiletului interior pe pungă;<br />
10 – închiderea pungii buzunarului (fig. <strong>VII.12</strong>.10).<br />
Buzunare laterale. Buzunarele laterale sunt utilizate la produse cu sprijin pe linia<br />
taliei: pantaloni, fuste etc. Deschiderea buzunarului se plasează oblic şi se realizează între<br />
faţa produsului şi o completare a acesteia, numită contrarefilet. În unele cazuri, rolul unui<br />
strat al pungii poate fi îndeplinit de faţa produsului (fig. <strong>VII.12</strong>.14).<br />
Ca faze tehnologice de realizare, menţionăm:<br />
1 – aplicarea întăriturii pe linia deschiderii buzunarului şi eventual pe contrarefilet;<br />
2 – aplicarea refiletului interior pe linia deschiderii (eventual o dată cu punga),<br />
urmată de întoarcere şi călcare;<br />
3 – fixarea prin coasere a poziţiei refiletului interior;<br />
4, 5 – aplicarea refiletului şi a contrarefiletului pe pungă;<br />
6 – suprapunerea celor două părţi ale buzunarului şi fixarea poziţiei prin cusături<br />
plasate pe marginea rezervelor, pentru a asigura simetria buzunarelor;<br />
7 – închiderea pungii buzunarului (fig. <strong>VII.12</strong>.10).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.14. Buzunare laterale.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1341<br />
Buzunare cu deschiderea pe direcţia unei cusături. Astfel de buzunare pot fi<br />
realizate pe direcţia cusăturilor longitudinale, transversale sau oblice. Tehnologia de<br />
realizare este asemănătoare cu a buzunarelor laterale, doar că contrarefiletul nu este vizibil<br />
pe faţa produsului (fig. <strong>VII.12</strong>.15).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.15. Buzunare pe direcţia unei cusături.<br />
<strong>VII.12</strong>.2.2. Realizarea tehnologică a gulerelor<br />
Poziţia gulerului pe produs impune o realizare calitativă deosebită, asigurată inclusiv<br />
prin tehnologie. Din punct de vedere constructiv şi tehnologic putem subîmpărţi gulerele în:<br />
– gulere tip bentiţă (ştei);<br />
– gulere simple îndoite;<br />
– gulere îndoite pe bentiţe (gulere cu ştei);<br />
– gulere cu revere.<br />
Gulere tip bentiţă. Bentiţa poate fi realizată dintr-un singur reper, prin îndoire<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.16) sau din două repere, pentru o formare spaţială mai bună (fig. <strong>VII.12</strong>.17).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.16. Gulere tip bentiţă realizate dintr-un reper.
1342 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Modul de aplicare a gulerului depinde de numărul straturilor plasate pe linia<br />
răscroielii gâtului şi tipul de material textil folosit.<br />
Plasarea bazei gulerului între două straturi (un strat constituit din terminaţia superioară<br />
a produsului, iar cel de-al doilea din bizeţi şi aplac sau bizeţi şi căptuşeală) simplifică<br />
tehnologia de aplicare, aplicarea putându-se realiza printr-o singură cusătură, în cazul<br />
materialelor subţiri sau două cusături, cu rezervele descălcate, în cazul materialelor groase.<br />
La produsele din tricot, gulerul (inclusiv cel închis tubular) se poate aplica prin<br />
cusături de acoperire, cusături de încheiat-surfilat sau cusături de încheiat ochi cu ochi.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.17. Gulere tip bentiţă croite din două repere.<br />
Gulere simple îndoite. Aceste tipuri de gulere pot avea diverse forme, iar aplicarea<br />
în răscroiala gâtului se poate realiza cu una sau două cusături (fig. <strong>VII.12</strong>.18), asemănător<br />
gulerelor tip bentiţă.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.18. Gulere simplu îndoite.<br />
Pot fi realizate din unul sau mai multe repere, iar la produsele unistrat pentru femei<br />
şi copii pot fi cu paspoal interior sau exterior, cu dantelă, volane etc. În dreptul răscroielii<br />
gâtului la faţă, gulerul se aplică în general între faţă şi bizet, iar în zona răscroielii gâtului la<br />
spate, tehnologia se simplifică, dacă produsul este prevăzut cu aplac sau căptuşeală.<br />
Gulere îndoite pe bentiţe (gulere cu ştei). Şteiul poate fi croit separat<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.19, I) sau din acelaşi reper cu pelerina (fig. <strong>VII.12</strong>.19, II). Varianta de<br />
asamblare a şteiului cu pelerina, cât şi modul de aplicare a gulerului, se adoptă în funcţie de<br />
grosimea materialului textil.
de:<br />
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1343<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.19. Gulere cu ştei:<br />
I – cu ştei şi pelerină dintr-un reper; II – cu ştei croit separat:<br />
a – la produse unistrat; b – la produse căptuşite.<br />
Gulere cu revere. Tehnologia de realizare a acestui tip de gulere este dependentă<br />
• gama sortimentală la care se realizează:<br />
– produse unistrat;<br />
– produse multistrat:<br />
– sacou pentru bărbaţi;<br />
• particularităţile constructive:<br />
– gulere cu revere croite separat;<br />
– guler cu revere (sau guler şal) croite din acelaşi reper cu faţa gulerului.<br />
Gulere cu revere croite separat. Acest tip de guler (fig. <strong>VII.12</strong>.20), întâlnit la o<br />
gamă foarte largă de produse, se realizează în următoarea succesiune:<br />
– se aplică întăritura pe faţa de guler şi pe revere (bizeţi);<br />
– se asamblează faţa cu dosul de guler, urmată de corectarea colţurilor, întoarcere,<br />
călcare şi eventual tighelire;<br />
– se aplică gulerul în răscroiala cu una sau mai multe cusături, în funcţie de tipul de<br />
produs şi grosimea materialului. Închiderea colţurilor reverului se realizează anterior sau<br />
concomitent cu aplicarea gulerului.
1344 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.20. Guler cu revere croite separat.<br />
Gulere şal şi gulere cu revere din întreg cu faţa. Atât gulerele şal, cât şi cele la care<br />
reverele se croiesc din acelaşi reper cu faţa gulerului au o succesiune similară de rezolvare<br />
tehnologică. La ambele categorii de gulere pot să apară diferenţieri în conţinutul şi<br />
succesiunea fazelor tehnologice, în funcţie de soluţia constructivă adoptată pentru realizarea<br />
dosului de guler (fig. <strong>VII.12</strong>.21). Ca principale etape de realizare se menţionează:<br />
• constituirea feţei gulerului, prin asamblare pe linia de simetrie (linia de mijloc a<br />
răscroielii gâtului la spate);<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.21. Guler şal şi guler cu revere din întreg cu faţa.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1345<br />
• constituirea dosului de guler, în funcţie de varianta constructivă utilizată şi<br />
aplicarea acestuia în răscroiala gâtului;<br />
• asamblarea feţei cu dosul de guler, aplicându-se totodată reverele şi bizeţii;<br />
• corectarea colţurilor, întoarcerea, călcarea şi fixarea poziţiei straturilor în<br />
răscroiala gâtului la spate;<br />
• realizarea eventualelor cusături ornamentale.<br />
Gulerul sacoului pentru bărbaţi. Cerinţele impuse produsului sacou se răsfrâng şi<br />
asupra gulerului. În acest sens, putem menţiona următoarele particularităţi constructivtehnologice,<br />
ce asigură atât forma spaţială a gulerului cât şi menţinerea acesteia în timp:<br />
• faţa gulerului, compusă din pelerină şi ştei (croite separat), se prevede obligatoriu<br />
cu întăritura (fig. <strong>VII.12</strong>.22);<br />
• faţa gulerului are dimensiuni mai mari ca dosul de guler;<br />
• dosul de guler are şteiul din întreg şi se realizează dintr-un material auxiliar uşor<br />
deformabil (pâslă, neţesut, velveton etc.);<br />
• linia şteiului la dosul de guler este marcată printr-o bandă textilă aplicată prin<br />
coasere;<br />
• asamblarea feţei cu dosul de guler, precum şi aplicarea dosului de guler în<br />
răscroială, se realizează cu o cusătură zigzag, pentru a nu produce creşterea grosimii<br />
asamblării în zonele respective.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.22. Gulerul sacoului pentru bărbaţi.<br />
<strong>VII.12</strong>.2.3. Realizarea tehnologică a închiderilor şi a şliţurilor<br />
Elementele de încheiere a produselor vestimentare se pot diferenţia constructiv şi<br />
tehnologic, în funcţie de:<br />
• poziţia marginilor:<br />
– închideri cu margini suprapuse:<br />
– cu nasturi sau butoni;<br />
– cu fermoar;
1346 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
– cu catarame, găici, copci etc.;<br />
– închideri cu margini alăturate:<br />
– cu fermoar;<br />
– cu şnur, copci etc.;<br />
• modul de plasare:<br />
– pe toată lungimea produsului;<br />
– pe zone limitate;<br />
• accesoriile utilizate:<br />
– nasturi sau butoni;<br />
– fermoar;<br />
– copci, catarame, şnur etc.<br />
Din clasificare, se observă că unele accesorii (fermoar, copci) pot fi plasate atât pe<br />
margini alăturate cât şi suprapuse. Pentru că soluţionarea tehnologică este asemănătoare,<br />
vom prezenta cele mai utilizate tipuri de închideri, în funcţie de accesoriile utilizate.<br />
În mod asemănător cu închiderile, se soluţionează şliţurile ce pot avea rol<br />
ornamental (de exemplu, la terminaţia mânecii sacoului), rol de a asigura libertatea de<br />
mişcare (plasate la terminaţia inferioară a îmbrăcămintei exterioare) sau rol în îmbrăcarea/<br />
dezbrăcarea produsului (şliţul din prelungirea manşetelor la mâneci). Ca şi închiderile,<br />
şliţurile pot avea margini suprapuse sau alăturate şi pot fi asimilate unor închideri plasate pe<br />
zone limitate.<br />
Închideri cu nasturi. Sunt cele mai utilizate modalităţi de încheiere a produselor şi<br />
impun suprapunerea marginilor. Pot fi plasate pe toată lungimea produsului sau pe porţiuni<br />
limitate, iar nasturii pot fi vizibili sau ascunşi.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.23. Închideri cu nasturi vizibili plasate pe toată lungimea produsului.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1347<br />
Închideri cu nasturi vizibili. Astfel de închideri pot fi utilizate la o gamă foarte largă<br />
de produse unistrat sau multistrat. Cele mai multe diferenţieri apar în modul de prelucrare a<br />
marginii superioare, pe care se realizează butonierele. Extremităţile superioare ale<br />
închiderii se soluţionează în funcţie de rezolvarea produsului pe linia răscroielii gâtului sau<br />
pe linia taliei (la fuste), iar extremităţile inferioare au o soluţionare proprie, dependentă de<br />
model, în cazul plasării închiderilor pe zone limitate sau sunt rezolvate prin soluţionarea<br />
terminaţiei produsului.<br />
În fig. <strong>VII.12</strong>.23 se prezintă modalităţi de prelucrare a marginilor la închideri plasate<br />
pe toată lungimea produselor.<br />
În cazul plasării închiderilor pe zone limitate, soluţiile tehnologice depind, în<br />
principal, de particularităţile constructive ale modelului:<br />
• dacă închiderea se situează în prelungirea unei linii de asamblare, rezolvările sunt<br />
ca pentru închideri plasate pe toată lungimea, cu modificări impuse doar de soluţionarea<br />
extremităţilor inferioare;<br />
• dacă marginile primare ale închiderii se obţin prin tăiere pe un singur reper, în<br />
vederea suprapunerii, acestea se prelungesc cu repere croite separat (fig. <strong>VII.12</strong>.24).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.24. Închideri cu nasturi vizibili plasate pe lungimi limitate.<br />
Închideri cu nasturi ascunşi. La acest tip de închideri, marginea inferioară, pe care<br />
se cos nasturii, se realizează ca la închiderile cu nasturi vizibili. Modul de prelucrare a<br />
marginii superioare este dependent de tipul de produs.<br />
Închiderile pot fi plasate pe toată lungimea produsului (fig. <strong>VII.12</strong>.25) sau pe zone<br />
limitate. În primul caz, rezolvările tehnologice includ un număr relativ mic de faze la<br />
produsele unistrat şi sunt mai complexe la produsele multistrat, la care intervin şi repere din<br />
materiale auxiliare, iar accesul la butoniere se poate face şi la o oarecare distanţă faţă de<br />
marginea superioară (fig. <strong>VII.12</strong>.25, c).<br />
În cazul plasării închiderilor pe zone limitate, reprezentative sunt şliţurile de la pantalonii<br />
pentru bărbaţi (fig. <strong>VII.12</strong>.26). Rezolvările constructiv-tehnologice includ numai repere<br />
din material de bază, în cazul pantalonilor realizaţi din materiale tip bumbac (inclusiv<br />
a blugilor), la care se adaugă repere din materiale auxiliare, în cazul pantalonilor clasici.
1348 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.25. Variante tehnologice de realizare a marginii superioare, la închideri plasate pe toată<br />
lungimea.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.26. Variante tehnologice de realizare a şliţului cu nasturi, la pantaloni clasici pentru<br />
bărbaţi.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.27. Închideri cu fermoar cu margini alăturate.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1349<br />
Închideri cu fermoar. Ca şi închiderile cu nasturi, şi cele cu fermoar pot fi plasate<br />
pe toată lungimea produsului sau pe zone limitate.<br />
Atunci când fermoarul se plasează pe margini alăturate (fig. <strong>VII.12</strong>.27), pentru<br />
aplicare se pot utiliza maşini cu două ace, dacă fermoarul se alimentează din bandă, iar<br />
cursorul se plasează ulterior. În astfel de situaţii, dinţii fermoarului se pot plasa vizibil sau<br />
pot fi acoperiţi, simplu sau dublu.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.28. Închideri cu fermoar cu margini suprapuse.<br />
Închiderile cu margini suprapuse (fig. <strong>VII.12</strong>.28) au rezolvări tehnologice simple, în<br />
cazul fustelor, rochiilor, pantalonilor pentru femei etc. şi tehnologii mai complexe, în cazul<br />
pantalonilor clasici pentru bărbaţi sau al jachetelor tip sport.<br />
Închideri cu copci. Se utilizează frecvent la articolele de corserie. În mod obişnuit,<br />
cele două componente ale unei copci (cârlig şi cerculeţ) se fixează pe benzi textile, prin<br />
coasere cu maşini semiautomate pentru cusături scurte sau prin sudură, tehnologii<br />
confecţioneri utilizând direct doar benzile respective. În general, copcile se plasează pe<br />
margini suprapuse (fig. <strong>VII.12</strong>.29), dar la unele produse de modă ele pot fi utilizate şi cu rol<br />
estetic, plasându-se pe margini alăturate.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.29. Închideri cu copci.
1350 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
VII. 15.2.4. Realizarea tehnologică a elementelor de susţinere a<br />
produselor<br />
Cele mai utilizate elemente de susţinere a produselor pe corp sunt cordoanele,<br />
bretelele şi beteliile. Realizarea cordoanelor şi a bretelelor este relativ simplă şi include faze<br />
de asamblare, întoarcere şi tighelire sau numai asamblare-tighelire, în cazul utilizării<br />
maşinilor cu dispozitiv (fig. <strong>VII.12</strong>.30).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.30. Variante tehnologice de realizare a cordoanelor.<br />
Beteliile se fixează, prin coasere, la terminaţia superioară a fustelor şi pantalonilor<br />
sau la terminaţia inferioară a bluzelor, jachetelor etc. În cazul pantalonilor clasici pentru<br />
bărbaţi, dosul beteliei se realizează din unul sau mai multe repere din materiale auxiliare, ce<br />
asigură un coeficient de frecare relativ mare. În fig. <strong>VII.12</strong>.31 se prezintă variante<br />
tehnologice utilizate frecvent la fuste şi pantaloni.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.31. Variante tehnologice de betelii.<br />
<strong>VII.12</strong>.2.5. Realizarea tehnologică a manşetelor<br />
Manşetele au rol de terminaţie inferioară a mânecilor sau pantalonilor. Pot fi plasate<br />
în scop funcţional (fig. <strong>VII.12</strong>.32), de fixare a terminaţiei produselor pe corp sau în scop<br />
ornamental (fig. <strong>VII.12</strong>.33), când circumferinţa manşetei este egală cu cea a terminaţiei. În<br />
acest ultim caz, manşeta poate fi realizată şi prin prelungirea reperelor în a căror terminaţie<br />
se constituie.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1351<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.32. Manşete cu rol funcţional. Fig. <strong>VII.12</strong>.33. Manşete cu rol estetic.<br />
<strong>VII.12</strong>.3. Variante tehnologice de constituire a<br />
subansamblurilor şi produselor finite<br />
Produsele de îmbrăcăminte se constituie etapizat, începând cu realizarea elementelor,<br />
continuând cu obţinerea subansamblurilor şi apoi reunirea acestora în produsul finit.<br />
Succesiunea realizării subansamblurilor se diferenţiază atât în funcţie de zona de<br />
sprijin a produsului, cât şi după particularităţile constructive ale modelului. În unele cazuri,<br />
succesiunea realizării operaţiilor de asamblare este hotărâtă şi de tipul de utilaj folosit. Mai<br />
ales maşinile automate de cusut nasturi şi butoniere la şir, impun translarea acestor operaţii,<br />
realizate, în general, pe produsul finit, în grupa operaţiilor de realizare a elementelor.<br />
Pe aceste considerente, succesiunea de asamblare prezentată în continuare este<br />
orientativă, fiind valabilă pentru produsele clasice.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.34. Variante tehnologice de asamblări pentru cusăturile laterale şi ale umerilor.
1352 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
La produsele cu sprijin pe umeri, cele mai multe sortimente şi modele au următoarea<br />
succesiune de realizare a principalelor subansambluri:<br />
I – Constituirea subansamblului format din faţa şi spatele produsului, prin<br />
realizarea cusăturilor laterale şi ale umerilor, în una din variantele prezentate în<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.34.<br />
La toate variantele, după prezentarea modului de asamblare, se evidenţiază<br />
posibilităţi ulterioare de prelucrare tehnologică prin călcare şi coasere.<br />
La materialele cu stabilitate dimensională redusă (cel mai adesea tricoturi), în<br />
cusătura umărului se aplică o bandă textilă (variantele a şi b). Cusătura de surfilare poate fi<br />
utilizată la produsele din tricot, iar cusătura de încheiat-surfilat, atât la tricoturi, cât şi la<br />
ţesături subţiri. Varianta c se utilizează la produsele căptuşite.<br />
II – Aplicarea gulerului sau finalizarea răscroielii gâtului, la subansamblul I.<br />
Aplicarea gulerului se realizează prin una sau mai multe faze tehnologice, în funcţie<br />
de tipul de guler, particularităţile modelului şi grosimea materialului de bază.<br />
Definitivarea răscroielii gâtului se poate realiza prin:<br />
– simplă sau dublă îndoire, la produsele din tricot sau la răscroieli cu rază de curbură<br />
mare (fig. <strong>VII.12</strong>.35, a);<br />
– dublare cu bentiţe croite pe bie sau după forma răscroielii gâtului<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.35, b).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.35. Variante tehnologice de<br />
soluţionare a răscroielii gâtului.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.36. Variante de asamblări utilizate la<br />
aplicarea mânecilor.<br />
III – Aplicarea mânecilor sau finalizarea răscroielii mânecii la subansamblul II.<br />
Această succesiune este valabilă la produsele a căror mâneci se încheie tubular înainte de<br />
aplicare (de obicei produse cu mâneci clasice). Pentru aplicare se utilizează cusături simple,<br />
iar capul de mânecă poate fi încreţit anterior aplicării sau concomitent, dacă se folosesc<br />
maşini speciale. La produsele multistrat, pentru o formă spaţială corespunzătoare a capului<br />
de mânecă, în cusătura de aplicare, pe lungimea capului mânecii se aplică benzi textile<br />
voluminoase (vată de matlasare, vatelină etc.).<br />
În cazul mânecilor geometrizate, la care capul de mânecă este aplatizat, aplicarea se<br />
realizează înainte de închiderea tubulară a mânecii şi realizarea cusăturilor laterale la<br />
subansamblul I. În acest caz, după aplicarea mânecii în una din variantele din<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.36, se realizează într-o singură fază tehnologică închiderea tubulară a mânecii şi<br />
realizarea cusăturii laterale a produsului.<br />
În cazul mânecilor raglan sau chimono, modul de aplicare şi succesiunea de<br />
constituire a subansamblurilor se stabilesc în funcţie de particularităţile constructive ale<br />
modelului.<br />
IV – Realizarea terminaţiilor inferioare în funcţie de produs şi model.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1353<br />
V – Realizarea închiderilor, prin coaserea nasturilor şi a butonierelor, dacă<br />
realizarea acestor faze tehnologice nu a avut loc anterior obţinerii subansamblului I.<br />
În cazul produselor căptuşite, cel mai adesea se realizează:<br />
– un produs din căptuşeală, asamblat cu cel din material de bază, după realizarea<br />
subansamblului III sau<br />
– se căptuşesc separat mânecile şi subansamblul II, după care se aplică mânecile. La<br />
terminaţia inferioară a produsului, căptuşeala poate fi liberă sau fixată prin coasere.<br />
La produsele cu sprijin în talie (fuste şi pantaloni), succesiunea de realizare este<br />
diferită de la un sortiment la altul.<br />
La fuste, fuste-pantalon, pantaloni pentru femei, pantaloni pentru copii şi pantaloni<br />
din bumbac pentru bărbaţi, după realizarea elementelor faţă, spate, buzunare şi închideri, se<br />
asamblează tubular produsul şi se aplică betelia, prin una sau două treceri pe toată<br />
circumferinţa taliei. La acest tip de produse, căptuşeala se realizează în general separat şi se<br />
fixează pe linia beteliei.<br />
La pantalonul clasic pentru bărbaţi, produsul finit se realizează în următoarea<br />
succesiune:<br />
I – se constituie cele două subansamble alcătuite din feţe şi spaţi, asamblate pe<br />
cusăturile laterale interioare şi exterioare;<br />
II – se aplică jumătăţile de betelie (inclusiv găicile) la subansamblurile I, cu una sau<br />
două cusături;<br />
III – se realizează cusătura de simetrie a spatelui;<br />
IV – se definitivează aplicarea beteliei (a doua cusătură), dacă nu s-a realizat la<br />
subansamblul II.<br />
Căptuşeala dublează parţial doar feţele pantalonului şi se fixează în timpul<br />
prelucrării acestor elemente.<br />
<strong>VII.12</strong>.4. Proiectarea proceselor tehnologice de<br />
confecţionare şi finisare<br />
Identitatea proiectării tehnologice, componentă a pregătirii fabricaţiei.<br />
Realizarea fizica a produsului în cadrul unui sistem de fabricaţie, este precedată de<br />
realizarea sa conceptuală, care constituie obiectul activităţii desfăşurate în cadrul<br />
compartimentului de pregătire a fabricaţiei.<br />
Rezultatul acestei anticipări va fi un program sau un proiect, definit prin<br />
documentaţia tehnică (DT). Proiectul de produs „comandat“, definit prin documentaţia<br />
constructivă (DC), este transmis fabricaţiei sub formă de „sarcină“, formulată prin<br />
descriptorii săi specifici: proiectul tehnologic şi proiectul tehnico-organizatoric, al<br />
procesului tehnologic, componente ale documentaţiei tehnologice (DThl).<br />
Documentaţia tehnologică surprinde aspectele calitative şi cantitative ale sarcinii de<br />
fabricaţie, servind ca bază de comunicare între compartimentele de proiectare şi fabricaţie<br />
şi drept program de funcţionare pentru procesele de fabricaţie.<br />
Proiectul tehnologic al procesului, ca produs al activităţii de proiectare tehnologică,<br />
se limitează la aspectele privind potenţialul calitativ al sistemelor de fabricaţie de<br />
materializare a sarcinii de fabricaţie, definită prin caracteristicile constructiv-tehnologice<br />
ale produsului. El devine programul de derulare a proceselor tehnologice componente ale<br />
proceselor de fabricaţie.
1354 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Proiectul procesului tehnologic de confecţionare şi de finisare (PTCF) cuprinde<br />
algoritmul de integrare stadială succesivă a componentelor primare în structura morfologică<br />
tridimensională a produsului şi respectiv de asigurare a condiţiilor de transformare a<br />
produsului din obiect al muncii în produs marfă.<br />
Structura morfologică primară se defineşte prin mulţimea reperelor plane croite<br />
(Ri), componente primare indivizibile, necesare confecţionării produselor vestimentare.<br />
Structura morfologică tridimensională defineşte arhitectonica produsului şi se<br />
materializează prin procesele tehnologice de confecţionare şi finisare.<br />
Proiectul tehnico-organizatoric al procesului tehnologic are în vedere potenţialul<br />
cantitativ al sistemului de fabricaţie de a realiza, într-un timp anume, o cantitate de produse<br />
de acelaşi fel, definite prin proiectul tehnologic.<br />
În acest context, proiectul tehnico-organizatoric constituie un model structuralfuncţional<br />
de procesare a programului definit prin proiectul tehnologic. Printre formele<br />
adecvate de organizare structurală a fabricaţiei, în producţia de confecţii textile, se<br />
consideră a fi linia tehnologică, celula şi modulul de fabricaţie, care au în vedere<br />
modalităţile de dispunere în spaţiu a locurilor de muncă aferente operaţiilor tehnologice.<br />
Elaborarea proiectului tehnico-organizatoric, care face obiectul unui capitol special<br />
al lucrării include două etape:<br />
– proiectarea organizatorică în plan funcţional (proiectarea operaţiilor din punct de<br />
vedere al conţinutului şi al necesarului de muncitori şi locuri de muncă);<br />
– proiectarea organizatorică în planul structurii fizice a sistemului de fabricaţie,<br />
proiectarea liniei tehnologice, a celulei sau a modulului de fabricaţie (configuraţie,<br />
amplasare).<br />
La nivelul proiectului tehnologic se va opera cu diviziunea funcţională a procesului<br />
tehnologic, definită prin faza tehnologică (Fth), iar la nivelul proiectului tehnicoorganizatoric<br />
cu operaţia tehnologică (Oth).<br />
Definirea metodologiei de proiectare tehnologică. Principul de bază al<br />
metodologiei de proiectare tehnologică a proceselor îl constituie interpretarea tehnologică<br />
pe criterii ştiinţifice a informaţiilor (fig. <strong>VII.12</strong>.37) preluate de pe produs (schiţa sau model<br />
etalon) privind: caracteristicile materialelor, parametrii dimensionali şi de formă ai<br />
componentelor de produs şi ai descriptorilor acestora, zonele critice în percepţia calităţii<br />
prelucrărilor tehnologice, particularităţile de constituire tehnologică, decelarea şi<br />
formularea adecvată a acestora pentru fiecare etapă a proiectării.<br />
Pentru transpunerea informaţiilor descriptive referitoare la componentele primare de<br />
produs, furnizate prin documentaţia constructivă în coordonate tehnologice, este necesară<br />
definirea acestora prin descriptori adecvaţi.<br />
Formularea algoritmului pentru divizarea suprafeţelor textile plane în componente<br />
primare de produs şi de integrare succesivă a acestora în structura produsului impune<br />
cerinţe specifice pentru descriptori:<br />
– capabilitate de a indica cu precizie topografia transformărilor tehnologice;<br />
– să permită formularea riguroasă a obiectivelor transformărilor tehnologice;<br />
– să furnizeze informaţii parametrice pentru dimensionarea programelor tehnologice<br />
şi adoptarea utilajelor şi a echipamentelor tehnologice auxiliare.<br />
În acest sens, componentele structurale de produs se definesc prin doi descriptori:<br />
conturul şi suprafaţa reperului.<br />
Transferul informaţiilor referitoare la caracteristicile constructiv-tehnologice ale<br />
produsului, la nivelul descriptorilor componentelor de produs, permite formularea explicită<br />
a implicaţiilor în proiectarea tehnologică.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1355<br />
Această categorie de informaţii condiţionează:<br />
– structura proceselor tehnologice, componente ale procesului de fabricaţie a<br />
confecţiilor textile;<br />
– structura funcţională a fazelor tehnologice, definită prin conţinutul secvenţelor<br />
specifice programului tehnologic, determinat de specializarea fazei şi nivelul dimensional al<br />
parametrilor programelor tehnologice;<br />
– categoria de complexitate a fazelor tehnologice şi implicit dimensiunea normei de<br />
timp şi a tarifului operaţional.<br />
Analiza activităţii de proiectare a proceselor tehnologice în practica industrială, din<br />
punct de vedere al conţinutului şi al competenţelor, a evidenţiat posibilitatea structurării<br />
convenţionale modulare a acesteia. În acest sens se identifică o structură din trei blocuri<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.37).<br />
În cadrul blocului (BI), se formulează şi se selectează informaţiile iniţiale, care<br />
constituie baza de date necesară în proiectarea tehnologică. În acest context, se impune<br />
consultarea de:<br />
– standarde şi norme interne, considerate documente primare pentru proiectarea<br />
tehnologică;<br />
– cataloage cu variante de constituire tehnologică a structurii morfologice<br />
tridimensionale a produsului;<br />
– nomenclatoare de faze tehnologice, necesare fabricării unui anumit sortiment,<br />
structurate pe procese tehnologice şi microprocese pe elemente de produs;<br />
– cataloage privind nivelul performanţelor tehnice şi tehnologice ale utilajelor, care<br />
să reflecte disponibilităţile întreprinderii, ofertele constructorilor şi posibilităţile de<br />
achiziţionare;<br />
– materiale informative privind nivelul dimensional al costurilor tehnologice şi de<br />
investiţie şi al timpului de execuţie;<br />
– normative privind dimensionarea normelor de timp şi a tarifelor operaţionale pe<br />
faze tehnologice.<br />
În cadrul blocului funcţional (BII), are loc proiectarea tehnologică propriu-zisă, în<br />
baza metodologiei adoptate şi optimizarea proceselor tehnologice, prin selectarea<br />
variantelor raţionale.<br />
Structura şi conţinutul blocurilor (BI) şi (BII) se adaptează la varianta conjuncturală<br />
de proiectare tehnologică din practica de producţie: lansarea unui model nou pe o linie nouă<br />
sau pe o linie existentă, şi menţinerea modelului de produs, în condiţiile retehnologizării<br />
sistemului de fabricaţie sau a redimensionării termenelor de livrare a producţiei. Termenul<br />
de livrare condiţionează dimensionarea formaţiei de lucru şi/sau a sistemului de fabricaţie,<br />
elemente definitorii în elaborarea proiectului tehnico-organizatoric.<br />
În cadrul blocului (BIII), are loc redactarea proiectului tehnologic, ca document,<br />
pentru varianta considerată optimă.<br />
Demersul procedural al proiectării tehnologice include elaborarea documentaţiei<br />
tehnologice la nivel de proces şi fază tehnologică (fig. <strong>VII.12</strong>.37), şi se adaptează la<br />
caracterul stadial şi secvenţial al procesului de fabricaţie a confecţiilor textile.<br />
În consecinţă, din punct de vedere procedural, proiectarea tehnologică include<br />
componente complementare:<br />
– proiectarea parametrică a procesului;<br />
– proiectarea structurală a procesului.<br />
Proiectarea parametrică se referă la proiectarea fazelor tehnologice (Fth) ca sistem<br />
de sine stătător, prin identificarea componentelor de rang inferior şi a relaţiilor dintre<br />
acestea şi dimensionarea lor tehnică şi economică.
1356 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.37. Operarea cu baza de date (B I) în proiectarea tehnologică (B II). Formele documentaţiei<br />
tehnologice (B III).
Nr.<br />
crt.<br />
Conţinutul Sth<br />
Fişa de fundamentare a Nt<br />
Cod Sth<br />
(tip, subtip)<br />
Nr. model Nr. Fth: 3<br />
Nt/Sth (min)<br />
Număr secvenţe de<br />
acelaşi tip şi subtip<br />
Tabelul <strong>VII.12</strong>.1<br />
Timp total<br />
(min)<br />
1<br />
Luarea pachetelor de pe cărucior şi depunerea pe planul lateral cu linia<br />
de simetrie orientată spre maşină<br />
A4 3,2 1/20 0,16<br />
2 Luarea cu ambele mâini a Ri simetrice şi aducerea pe masa maşinii A2 0,167 2 0,167<br />
3 Suprapunerea Rj pe linia de simetrie Bl 0,05 1 0,05<br />
4 Introducerea Ri suprapuse sub ac C3 0,067 1 0,067<br />
5<br />
Coaserea pe prima porţiune 60 mm, începând de la răscroiala gâtului<br />
şi întărirea pe 20 mm<br />
S1 0,022 1 0,022<br />
6 Reapucarea şi potrivirea marginilor în zona rezervelor şliţului B3 0,025 1 0,025<br />
7 Coaserea pe zona centrală a conturului S2 0,077 1 0,077<br />
8 Reapucarea şi potrivirea reperelor în punctul superior al şliţului B3 0,025 1 0,025<br />
9 Coaserea pe segmentul final 30 mm, cu întărire pe 20 mm S3 0,021 1 0,021<br />
10 Scoaterea Ri de sub ac, cu tăiere automată a firelor G4, G5 0,05 0,05<br />
11 Depunerea spatelui pe căruciorul stelaj din dreapta H2 0,117 1 0,117<br />
12 Refacerea pachetului – 0,14 1/20 0,07<br />
Timpi auxiliari (A, C, G, H, B, E, F) (ta) 0,881 Tariful operaţional 80 lei/mm<br />
Timp de bază (S1, S2, S3) (tb) 0,12<br />
Cheltuieli cu<br />
manopera<br />
96 lei<br />
Sth – secvenţe structurale ale fazei tehnologice Fth.
Denumirea societăţii comerciale:.<br />
Fişă tehnologică<br />
Denumire produs: Pardesiu pentru<br />
bărbaţi<br />
Complexitatea modelului: medie<br />
Nr. model produs:<br />
Tabelul <strong>VII.12</strong>.2<br />
Nr.Fth: 3<br />
Faza tehnologică Fth (funcţia scop)<br />
Îmbinarea reperelor spatelui pe linia de simetrie<br />
Specializarea: Coasere pe maşină, prin cusătura 301<br />
Utilaj: Maşina Pfaff pentru cusături lungi (n = 4500 rot/min)<br />
Categoria de complexitate: 3<br />
Norma de timp: 1,2 [min]<br />
Nr. paşi/ 10 mm: 4<br />
Tariful fazei: 96 lei<br />
Material: Ţesătură tip lână<br />
Fineţea aţei: Nm: 40; 50<br />
Fineţea acului: nr. 110<br />
Cerinţe de calitate în execuţia Fth1: Schema grafică (ICMCT)<br />
Îmbinarea reperelor se începe de la răscroiala gâtului<br />
Cusătura se termină la 10 mm faţă de marginea superioară a şliţului<br />
Se întăreşte la extremităţi<br />
a = 1 cm<br />
Se utilizează dispozitiv limitator, pentru uniformitatea rezervelor<br />
Configuraţia locului de muncă<br />
1 – plan posterior<br />
2 – blatul maşinii<br />
3 – cap de coasere<br />
4 – cărucior, stelaj<br />
5 – plan anterior<br />
6', 6 – plan lateral stâng, drept<br />
7 – operator
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1359<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.38. Model PTCF:<br />
R i – reper; x 0 – număr total de repere; D tj – detaliu de produs; x 1 – număr total de detalii;<br />
SbS m – subansamblu simplu de rang 1; x 2 – număr total de subansambluri simple la nivelul<br />
prelucrărilor tehnologice ale componentelor elementelor de produs (EP); Sbs p – subansamblu simplu<br />
de rang 2; x 3 – număr total de elemente de produs (EP); Sbc q – subansamblu complex de rang 3 de<br />
constituire a structurii de baza a produsului; x n–1 – numărul elementelor de bază din structura<br />
produsului; Sbc k – subansamblu complex de rang patru de integrare a elementelor complementare, în<br />
structura produsului; x n – număr total de elemente complementare ale produsului; DS – descriptori ai<br />
reperelor R i; conturul (C) şi suprafeţele (S); Pfc – produs finalizat din punct de vedere constructiv;<br />
Pf – produs finit; PTC – proces tehnologic de confecţionare; PTF – proces tehnologic de finisare;<br />
PTCF – proces tehnologic de confecţionare-finisare; E I – etapa de prelucrare. E II – etapa de<br />
asamblare; E III – etapa de finisare.
1360 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Dimensionarea parametrilor la nivelul programelor tehnologice, pentru fiecare fază a<br />
procesului, presupune cunoaşterea comportamentului tehnologic al materialelor ce urmează<br />
a fi prelucrate, vizând aspectele tehnice de calitate, permiţând optimizarea parametrică a<br />
procesului.<br />
Documentaţia tehnologică la nivelul fazei Fth cuprinde Fişa de fundamentare a<br />
normei de timp (Nt) (tabelul <strong>VII.12</strong>.1) pentru dimensionarea timpului de bază (tb), a<br />
timpului auxiliar (ta) şi a cheltuielilor cu manopera şi Fişa tehnologică (tabelul <strong>VII.12</strong>.2)<br />
pentru stabilirea condiţiilor tehnologice, dimensionarea parametrilor tehnologici şi definirea<br />
condiţiilor de asigurare de calitate.<br />
Structura procesului tehnologic, ca sistem, este definită prin mulţimea finită de<br />
elemente componente şi interconexiunile între acestea.<br />
Proiectarea structurală a procesului vizează conţinutul şi succesiunea fazelor<br />
procesului tehnologic, având în vedere creşterea gradului de adecvare a sistemelor tehnice<br />
performante la evoluţia dinamică a producţiei de confecţii textile în condiţii de eficienţă.<br />
Forma de prezentare a structurii procesului tehnologic la nivel de proiect poate fi:<br />
– tabelară;<br />
– graf de tip arborescent, pentru PTCF, în cazul tehnicilor clasice şi a proiectării<br />
asistate de calculator;<br />
– matriceală, în cazul tehnicilor moderne de proiectare automată.<br />
Definirea modelului PTCF. Specificul tehnologiei de confecţionare, privind<br />
realizarea produselor de îmbrăcăminte spaţiale, din structuri textile plane, necesită aplicarea<br />
succesivă a diferitelor procedee de fabricaţie.<br />
Funcţia principală a procesului de confecţionare-finisare constituie transformarea<br />
graduală, stadială cu caracter discontinuu, a componentelor primare plane în produse de<br />
îmbrăcăminte cu structură tridimensională, prin multiple secvenţe de îmbinare succesivă a<br />
reperelor, prin procedee convenţionale şi neconvenţionale (coasere, termolipire, sudare,<br />
tratare umidotermică, corectare, însemnare etc.). Alegerea procedeului adecvat are în<br />
vedere asigurarea menţinerii caracteristicilor iniţiale ale materialelor cât şi satisfacerea<br />
cerinţelor impuse de produs în condiţii de eficienţă.<br />
O mulţime de repere Ri poate fi integrată în structura morfologică tridimensională a<br />
produsului, definită, prin DC, prin n variante de constituire tehnologică, diferenţiate prin<br />
numărul, succesiunea şi conţinutul stadiilor parcurse de acestea. Decizia de adoptare a<br />
variantei optime, pe criterii de calitate şi productivitate, aparţine proiectării tehnologice.<br />
Similitudinile surprinse în sinteză materială a produselor şi structurarea proceselor<br />
au făcut posibilă formularea unui model general al procesului tehnologic de confecţionare –<br />
finisare, care constituie baza definirii schemei de proiectare (fig. <strong>VII.12</strong>.38).<br />
Modelul din fig. <strong>VII.12</strong>.37 evidenţiază caracterul stadial al schemei procesului<br />
PTCF, generat de constituirea graduală a structurii morfologice a produsului şi permite<br />
identificarea mulţimii stărilor evolutive ale acestuia: repere (Ri), detalii (Dtj), subansambluri<br />
simple (Sbs), subansambluri complexe (Sbc).<br />
Evoluţia stadială a obiectelor muncii în procesul de constituire tehnologică a<br />
structurii morfologice a produsului are loc de la simplu la complex.<br />
Prin prisma proiectării proceselor tehnologice, pentru noţiunile de reper şi, respectiv,<br />
de element de produs, devine o necesitate raportarea duală a acestora:<br />
– componentă de sine stătătoare din structura morfologică a produsului;<br />
– stadiu evolutiv al produsului în procesul de fabricaţie.<br />
Reperul (Ri) reprezintă componenta structurală morfologică indivizibilă a<br />
produsului, definită prin contururi proprii, obţinută prin divizarea suprafeţelor textile în
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1361<br />
procesul de croire, conform proiectului constructiv-estetic al produsului. Mulţimea de<br />
repere necesară confecţionării produsului defineşte „starea iniţială“ a sistemului, care<br />
urmează a fi transformată, prin PTCF, în „starea finală“ – produsul finit.<br />
Detaliul de produs (Dtj) este un reper care include prelucrările tehnologice primare<br />
(ptp) proprii, fiind capabil de a fi integrat în elementul de produs EP.<br />
Pentru proiectarea procesului tehnologic, devine o necesitate identificarea<br />
elementului de produs EP, ca parte componentă a structurii arhitectonice tridimensionale a<br />
produsului de îmbrăcăminte, care poate avea un traseu tehnologic propriu în procesul de<br />
confecţionare şi ca „stare evolutivă“ a produsului, în cadrul procesului.<br />
Elementele de produs (EP) pot fi clasificate pe criteriul succesiunii de integrare în<br />
produs:<br />
– EP principale, care formează structura de bază a produsului de îmbrăcăminte (faţă,<br />
spate);<br />
– EP complementare, care pot fi ataşate pe structura de bază a produsului (guler,<br />
mâneci, glugă, manşete, betelie);<br />
– EP integrate, care se includ în EP principale sau complementare, având un traseu<br />
tehnologic propriu, parţial.<br />
Tipul şi numărul de EP, necesare constituirii unui produs, depind de sortiment,<br />
număr de straturi, model şi zona de sprijin pe corp a acestuia.<br />
Sbsm şi Sbsp (fig. <strong>VII.12</strong>.38) sunt subansambluri simple, de rang 1, respectiv 2, şi se<br />
identifică cu componentele elementelor de produs şi, respectiv, cu EP.<br />
Subansamblu complex (Sbcq) de rang trei, corespunde stadiului constituirii structurii<br />
de bază a produsului, prin integrarea elementelor principale şi (Sbck) de rang patru<br />
corespunde integrării elementelor complementare.<br />
Subansamblul complex, de rangul patru, Sbc n<br />
k , se identifică cu produsul finalizat din<br />
punct de vedere constructiv (Pfc), care constituie obiectul transformărilor tehnologice<br />
calitative, de finisare, sortare, etichetare, ambalare.<br />
Procesul de constituire tehnologică a structurii morfologice tridimensionale cu orientare<br />
de produs se diferenţiază din punct de vedere structural şi al conţinutului tehnologic în<br />
funcţie de sortiment, particularităţile de model, linia de croială şi numărul de straturi.<br />
Având în vedere obiectivul principal de integrare a componentelor, se identifică<br />
schema generală de structurare tridimensională a produselor (fig. <strong>VII.12</strong>.39). Aceasta<br />
furnizează informaţii necesare pentru stabilirea conţinutului procesului tehnologic de<br />
confecţionare şi pentru proiectarea sistemului de fabricaţie, capabil să realizeze produsul<br />
definit prin proiectul tehnologic.<br />
Prin particularizarea schemei generale (fig. <strong>VII.12</strong>.39.) şi a informaţiilor referitoare<br />
la caracteristicile constructiv-tehnologice de produs, se pot elabora scheme de structurare,<br />
pe tipuri de produse, care definesc conţinutul tehnologic al procesului tehnologic cadru de<br />
confecţionare şi posibilităţile de realizare a transformărilor tehnologice, în mod succesiv<br />
sau în paralel.<br />
Analiza schemelor pentru procesele tehnologice cadru evidenţiază conţinutul<br />
etapizat al procesului tehnologic de confecţionare şi posibilităţile de constituire modulară a<br />
acestora:<br />
– în prima etapă (I) se realizează prelucrările tehnologice primare I.1 şi se constituie<br />
elementele produsului:<br />
• I.1.1. – prelucrări pe suprafaţă (termolipiri, matlasări şi broderii);<br />
• I.1.2. – prelucrări tehnologice pe contururi tăiate (preformare, surfilare, fixare<br />
prin coasere);
1362 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
• I.1.3. – realizarea contururilor convenţionale (pense, cute, falduri, nervuri,<br />
tighele);<br />
• I.2. – constituirea elementelor de produs, prin integrarea reperelor componente;<br />
– în etapa a II-a are loc integrarea elementelor constituite:<br />
• II.1. – constituirea structurii de bază (FAŢĂ + SPATE);<br />
• II.2. – integrarea celorlalte elemente în structura de bază;<br />
– în etapa a III-a se realizează finisarea produsului. Conţinutul tehnologic vizează<br />
realizarea tighelelor ornamentate, coaserea nasturilor, a butonierelor, finisarea<br />
umidotermică, sortarea, etichetarea şi ambalarea produsului etc.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.39. Schema generală de constituire a structurii morfologice tridimensionale a produselor<br />
de îmbrăcăminte.<br />
Printre factorii de influenţă ai structurării modulare a proceselor de confecţionarefinisare<br />
se identifică:<br />
– particularităţile de sortiment condiţionează numărul de module şi tipul acestora;<br />
– particularităţile de model ale produselor implică, în primul rând, modificări<br />
structurale la nivelul modulelor, influenţând şi structura modulară a procesului;<br />
– caracteristicile materialelor, fiind implicate în special în dimensionarea<br />
parametrilor tehnologici pentru fazele ce definesc conţinutul tehnologic la nivel de modul.<br />
În realitate, se manifestă interferenţe ale implicării factorilor menţionaţi şi, în<br />
consecinţă, decizia adoptării variantei optime, de structurare a procesului, este o problemă<br />
multicriterială.<br />
Avantajul structurării modulare a proceselor de confecţionare îl constituie<br />
flexibilitatea procesului de proiectare tehnologică şi posibilitatea optimizării parţiale,<br />
graduale.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1363<br />
<strong>VII.12</strong>.5. Sisteme de lucru în confecţii<br />
Pornind de la definiţia generală a noţiunii de sistem (un ansamblu de elemente –<br />
principii, reguli, forţe, organe, instituţii – dependente între ele şi formând un întreg<br />
organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea<br />
materialului într-un domeniu de ştiinţe, face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit<br />
scopului urmărit), se apreciază că, în confecţii, sistemul de lucru prezintă un ansamblu de<br />
operaţii condiţionate atât între ele, cât şi de modul de încadrare al lucratorilor în restricţii<br />
impuse de: particularităţile produselor şi utilajelor, posibilitatea de încadrare în ritm etc.<br />
Indiferent de sistemul utilizat, în industria de confecţii piesele se deplasează de la un<br />
loc de muncă la altul, în vederea efectuării operaţiilor tehnologice.<br />
Sistemele de organizare a lucrului în industria confecţiilor presupun o diviziune<br />
avansată a muncii, aşezarea locurilor de muncă într-o linie continuă, deplasarea de la un loc<br />
de muncă la altul, fără întoarceri sau reveniri, realizarea produselor într-un anumit ritm,<br />
ocuparea maximă a omului şi a utilajului, utilizarea raţională a muncitorului, controlul<br />
continuu şi eficient al calităţii produselor finite, o raţională folosire a mijloacelor circulante,<br />
reducerea manoperei specifice pe produs, studiul metodelor raţionale de muncă. Se impune,<br />
de asemenea, respectarea principiilor de bază a organizării producţiei în flux, calea cea mai<br />
scurtă de deplasare a produselor, asigurarea continuităţii şi ritmicităţii procesului de<br />
producţie, simultaneitatea executării operaţiilor de-a lungul fluxului tehnologic, diviziunea<br />
muncii, unitatea lotului de fabricaţie, fixarea lotului de fabricaţie, fixarea traseului<br />
corespunzător, reducerea la maximum a producţiei neterminate etc.<br />
Din punct de vedere al gradului de continuitate a procesului de producţie, se disting<br />
două forme de bază sau sisteme de organizare a producţiei:<br />
– producţia discontinuă se caracterizează prin aceea că obiectul muncii, după fiecare<br />
operaţie de producţie, este scos din timp de procesul de producţie şi aşteaptă operaţia<br />
următoare;<br />
– producţia continuă (sistemul în flux) se caracterizează printr-o mişcare<br />
neîntreruptă a obiectului muncii de la o operaţie la alta, într-o continuitate riguroasă a<br />
procesului tehnologic.<br />
Primul sistem de organizare – pe secţii – prezintă o serie de dezavantaje şi anume:<br />
– creşterea duratei ciclurilor de producţie, ca urmare a cheltuielilor mari de timp<br />
pentru transportul produselor, cât şi ca urmare a reţinerii produselor în etapele intermediare;<br />
– creşterea producţiei neterminate, ca urmare a selecţionării la trecerea de la o secţie<br />
la alta, ceea ce duce la micşorarea vitezei de circulaţie a mijloacelor circulante;<br />
– necesitatea creării magaziilor pentru pătrunderea reperelor intermediare de produse<br />
nefinite, ceea ce atrage cerinţa unui loc de producţie suplimentar;<br />
– numărul mare de muncitori în plus, ocupaţi cu transportul semifabricatelor în<br />
interiorul secţiilor, între secţii şi în magaziile secţiilor.<br />
În cadrul producţiei în flux, întregul proces este defalcat în mod obiectiv în fazele<br />
sale componente, iar problema efectuării fiecărui proces parţial şi a combinării diferitelor<br />
procese parţiale este rezolvată prin aplicarea tehnicii noi. Linia în flux, sau producţia în<br />
flux, este acea formă de organizare a producţiei în care locurile de muncă ce compun<br />
procesul de producţie sunt amplasate în spaţii, în aşa fel încât operaţiile efectuate în cursul<br />
procesului tehnologic se succed nemijlocit, unele după altele, iar materialul, prelucrat<br />
neîntrerupt şi într-un ritm uniform, trece printr-o serie de operaţii sincronizate, ceea ce dă<br />
posibilitatea ca toate să fie efectuate concomitent; totodată, produsul prelucrat se<br />
deplasează, până la terminarea tuturor operaţiilor, în linie dreaptă.
1364 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Principiile producţiei în flux sunt:<br />
1. Principiul celei mai scurte căi de deplasare.<br />
2. Principiul continuităţii şi ritmicităţii procesului de producţie.<br />
3. Principiul diviziunii muncii.<br />
4. Principiul simultaneităţii.<br />
5. Principiul unui lot unitar de producţie.<br />
6. Principiul fixării unui traseu ferm al procesului de producţie, încă de la punerea în<br />
„funcţiune a liniei.<br />
7. Principiul minimului de timp şi al minimului de materiale în producţia<br />
intermitentă.<br />
8. Principiul interschimbabilităţii, posibilitatea trecerii la alte produse.<br />
9. Trecerea produselor de la o operaţie la alta să se facă în loturi mici sau bucată cu<br />
bucată.<br />
10. La fiecare operaţie să existe un asemenea număr de locuri de muncă care să<br />
asigure menţinerea ritmului sau tactului stabilit pentru linia de producţie în flux.<br />
Sistemul în flux duce la obţinerea de rezultate pozitive, ca urmare a creşterii<br />
productivităţii muncii, a scurtării duratei ciclului de producţie, a accelerării vitezei de<br />
circulaţie a mijloacelor circulante, cât şi ca urmare a economisirii spaţiului prin lichidarea<br />
magaziilor intermediare.<br />
Evoluţia sistemelor de lucru în ţara noastră, de la apariţia industriei de confecţii şi în<br />
perspectivă, se poate urmări în fig. <strong>VII.12</strong>.40.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.40. Evoluţia sistemelor de organizare în industria de confecţii.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1365<br />
Linia de flux continuu presupune, în general, existenţa unor mijloace de transport<br />
continuu sau discontinuu şi este caracterizată prin următorii indicatori:<br />
a) Timpul continuu al ciclului de producţie, Tc, calculat cu relaţia:<br />
n<br />
T = t + t + t + ... t =∑ t ,<br />
c op1 op2 op3 opn opi<br />
i=<br />
0<br />
unde: topi reprezintă norma de timp pentru operaţia i;<br />
n –numărul de operaţii ale procesului.<br />
b) Ritmul mediu, de fabricaţie r, pentru realizarea unui produs sau semifabricat:<br />
c T<br />
T<br />
r = (timp/operaţie) sau: τ = (timp/produs).<br />
n<br />
n<br />
Dacă r = top, atunci există o sincronizare perfectă în timp a operaţiilor şi linia în flux<br />
ar fi continuă. De obicei, r este diferit de top, deci operaţiile sunt sincronizate.<br />
Dacă top > r, atunci nu se poate realiza un ritm mediu şi, pentru aceasta, este necesar<br />
să se reducă timpul pe operaţii pentru creşterea numărului de locuri de muncă.<br />
c) Numărul de locuri de muncă, n, se determină cu relaţia:<br />
top<br />
n = (număr întreg, rotunjit).<br />
r<br />
În această relaţie are semnificaţia numărului teoretic de locuri de muncă. Dacă se ia<br />
în consideraţie timpul de întrerupere, tio, aferent diferitelor locuri de muncă, atunci numărul<br />
real de locuri de muncă are expresia:<br />
top + tio<br />
na<br />
= .<br />
r<br />
d) Coeficientul de sincronizare se calculează cu relaţia:<br />
∑ top<br />
timp real<br />
ks<br />
= =<br />
,<br />
N⋅r timp corectat<br />
unde: Σtop reprezintă durata operaţiilor, adică timpul real de execuţie;<br />
N – numărul muncitorilor ce iau parte la proces;<br />
r – ritmul procesului, adică timpul pe operaţie.<br />
Sistemele de lucru specifice fabricilor de confecţii se desfăşoară pe:<br />
– linii de lucru în flux continuu;<br />
– linii de lucru în flux discontinuu.<br />
Liniile de lucru în flux continuu se grupează în felul următor:<br />
– banda rulantă continuă sau intermitentă;<br />
– conveierul secţionat;<br />
– linia tehnologică fără transport mecanizat;<br />
– alte unităţi tehnologice.<br />
Liniile de lucru în flux intermitent se organizează în două mari categorii care, la<br />
rândul lor, îmbracă mai multe variante:<br />
– agregate fără transportor;<br />
– agregate cu transportor mecanizat şi comandă program.<br />
Sincronizarea duratei operaţiilor întregului proces se consideră corectă când<br />
coeficientul ks este egal cu o unitate, când lipsesc abaterile la diferitele operaţii în parte,<br />
care să depăşească valoarea admisibilă. În cazul în care acest coeficient este mai mare decât<br />
unitatea, înseamnă ca procesul cuprinde un număr mare de operaţii, a căror durată este mai<br />
mare decât un timp. Dacă ks< 1, procesul cuprinde operaţii care nu sunt folosite complet.
1366 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Pentru a descoperi abaterile de la timpul precizat pentru durata diferitelor operaţii,<br />
este indicat a se întocmi un grafic de sincronizare a operaţiilor, D(s), pe baza exemplului<br />
dat în fig. <strong>VII.12</strong>.41.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.41. Grafic de sincronizare a operaţiilor:<br />
D – durata operaţiei; n – numărul operaţiei; t – timpul de realizare a operaţiilor de acelaşi fel.<br />
Graficul de sincronizare a duratei operaţiilor se întocmeşte pe baza schemei pentru<br />
ordinea de succesiune a operaţiilor în cadrul procesului, conform modelului din<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.42.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.42.<br />
Pentru operaţii multiple, durata medie se consideră pentru un muncitor, iar pentru<br />
operaţii ciclice, durata medie se calculează la un produs.<br />
Se trasează linii care marchează abaterile admisibile de la ritm.<br />
Distribuţia procesului în plan se reprezintă în felul următor, de unde rezultă şi modul<br />
de rezolvare practică a sincronizării operaţiilor (fig. <strong>VII.12</strong>.43).<br />
Sincronizarea operaţiilor de coasere diferă de la o linie tehnologică la alta şi este<br />
condiţionată de posibilităţile de amplasare a acestora în spaţiul aferent confecţionării.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.43.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1367<br />
<strong>VII.12</strong>.5.1. Caracteristicile şi elementele de calcul ale sistemului de<br />
lucru pe bandă rulantă<br />
Deşi, în prezent, procesul de lucru pe banda rulantă a fost scos din fabricile de<br />
confecţii din ţară, este necesară prezentarea sumară a acestuia, având în vedere că o serie<br />
din principiile acestuia stau la baza organizării altor sisteme de lucru. Banda rulantă este<br />
sistemul de organizare care foloseşte transportul nu numai ca mijloc de transport, ci ca<br />
principal agent de sincronizare. Prin urmare, noţiunea de bandă nu trebuie legată de organul<br />
transportor, ci de deplasarea semifabricatelor, în mod continuu, într-o ordine dată.<br />
Procesul tehnologic desfăşurat pe bandă rulantă trebuie să cuprindă toate operaţiile<br />
etapei de confecţionare a unui produs, ceea ce necesită respectarea unor condiţii tehnicoorganizatorice;<br />
confecţionarea unui produs să fie făcută pe o singură unitate, asigurarea<br />
concordanţei de timp între operaţii şi locurile de muncă din cadrul acestora, în scopul<br />
executării lor în succesiunea tehnologică, cuplarea fazelor în operaţii etc.<br />
Indiferent de modelul constructiv, banda rulanta (1) (fig. <strong>VII.12</strong>.44) este organul de<br />
lucru care susţine semifabricatele, realizează deplasarea lor la fiecare loc de muncă şi este<br />
executată din diferite materiale: tablă metalică, pânză de bumbac, in, cânepă, pânză<br />
cauciucată sau alte ţesături. Dimensiunile benzii transportoare variază în funcţie de volumul<br />
şi complexitatea produsului care se transportă. Astfel, lăţimea benzii poate fi de 400–<br />
700 m, iar lungimea, L, se calculează cu relaţia:<br />
Lc1 Lc2<br />
L= 2 l+ + + R,<br />
2 2<br />
unde: L reprezintă lungimea benzii;<br />
l – distanţa dintre axele de susţinere de către cilindrii de antrenare ai benzii (m);<br />
Lc1 – circumferinţa cilindrului alimentator (m);<br />
Lc2 – circumferinţa cilindrului debitor (m);<br />
R – rezerva de lungime a benzii, necesară reglării tensiunii acesteia, sau a unghiului<br />
de înfăşurare.<br />
Lc1 = 2πr1; Lc2 = 2πr2,<br />
unde: r1 este raza cilindrului de alimentare;<br />
r2 – raza cilindrului de debitare.<br />
Deci:<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.44.<br />
1 – bandă rulantă; 2 – elemente;<br />
3 – sisteme de legătură a<br />
elementelor.<br />
atunci:<br />
Dacă:<br />
( )<br />
L= 2 l+π r + r + R.<br />
1 2<br />
r1 = r2 = r,<br />
L = 2l + 2πr +R
1368 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Valoarea lungimii l este determinată de numărul n al locurilor de muncă, în funcţie<br />
de procesul tehnologic şi lungimea l1, a unui loc de muncă:<br />
l = n⋅ l1<br />
Lungimea benzii continue sau a lanţului transportorului se stabileşte cu relaţia:<br />
L= 2 ( p1⋅ nL1+ p2⋅ nL2 + ... + pn⋅ nLn) +π d = 2 ∑ pi⋅ nLi +πd,<br />
unde: pi reprezintă pasul locurilor de muncă;<br />
nLi – numărul de locuri de muncă pentru operaţia respectivă;<br />
d – diametrul tobelor de antrenare.<br />
Benzile rulante se deosebesc după:<br />
– felul de mişcare (continuă, discontinuă, intermitentă, pulsatorie);<br />
– menţinerea ritmului stabilit (benzi cu ritm liber şi benzi cu ritm reglementat);<br />
– felul organului în mişcare (benzi rulante cu transport cu bandă continuă, benzi<br />
rulante cu palete cutii, leagăne, cupe etc.);<br />
– funcţia tehnologică şi gradul de înzestrare tehnică (benzi rulante de lucru obişnuite<br />
sau mecanizate, benzi rulante automate);<br />
– gradul de stabilitate al produselor (linii de lucru pe benzi constante şi linii de lucru<br />
pe benzi variabile).<br />
Câteva exemple de aşezare a locurilor de muncă la banda rulantă se pot urmări în<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.45.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.45:<br />
a – banda rulantă închisă pe verticală, cu locurile de muncă dispuse pe o singură parte (unilaterală);<br />
b – banda rulantă închisă pe verticală cu locuri de muncă dispuse pe ambele părţi ale benzii<br />
(bilaterală); c, d –tipuri de benzi rulante închise pe orizontală.<br />
La organizarea unei benzi rulante se pot întâlni următoarele situaţii:<br />
1,2,3,.........n = i operaţii<br />
1,2,3,..........n = i locuri de muncă pe operaţii;<br />
r1 = t1 r2 = 2t1; r3 = 3t1;................... rn = nt1 ritmul pe loc de muncă;<br />
unde r este ritmul pe operaţie.<br />
Viteza necesară asigurării lucrului:<br />
zu zu zu zu<br />
v1 = ; v2 = ; v3 = ; ....................... vi=<br />
.<br />
t1 2t1 3t1<br />
nt1<br />
Mărimea efectivă a zonei de lucru este:
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1369<br />
1 z z z<br />
z = vt = vr = z ; z = r = t = ;<br />
u u u<br />
1 i 1 i 1<br />
n<br />
u 1<br />
nt1 1<br />
nt1 1<br />
n<br />
2 z z 2<br />
z = 2 vt = z ; z = 2 r = 2 t = z ;<br />
u u<br />
2 i 1<br />
n<br />
u 2<br />
nt1 1<br />
nt1 1<br />
n<br />
u<br />
3 n zu<br />
z3 = 3 vt i 1 = zu; vr i i = zu v = ;<br />
n n r<br />
n<br />
zi = nvt i i = vr i i = vri = zu;<br />
n<br />
zu<br />
zu = v⋅ ri; v = ,<br />
ri<br />
unde v este viteza benzii;<br />
zu – zona efectivă;<br />
ri – timpul necesar pentru executarea operaţiei.<br />
Întrucât în fluxul tehnologic sunt încadrate i operaţii, la care trebuie să se asigure<br />
condiţii de lucru continuu, este necesar să se adopte viteza cea mai mică, respectiv viteza<br />
care corespunde operaţiei cu cea mai mică productivitate. Se asigură în felul acesta lucrul la<br />
toate operaţiile fluxului tehnologic.<br />
În ceea ce priveşte aşezarea locurilor de muncă, se pot întâlni 3 situaţii:<br />
Sm + Si > zu<br />
Sm + Si = zu<br />
S + S < z<br />
m i u<br />
în care Sm reprezintă spaţiul corespunzător unei maşini;<br />
Si – spaţiul corespunzător intervalului dintre maşini.<br />
La aşezarea unilaterală, zonele utile de la locuri de muncă succesive nu se<br />
întrepătrund, în timp ce, la aşezarea bilaterală, spaţiul între două maşini aşezate succesiv se<br />
reduce la zero. În aceste condiţii, cele două zone utile succesive se întrepătrund, aşa cum se<br />
arată în fig. <strong>VII.12</strong>.46.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.46.<br />
i
1370 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Pentru determinarea porţiunii de zonă pe care se face întrepătrunderea, se fac<br />
următoarele observaţii:<br />
• Cunoscând două operaţii succesive, la care se află n1, respecţi n2, locuri de muncă,<br />
zonele ocupate efectiv pentru lucru sunt:<br />
zu zu<br />
z = n şi z = n .<br />
1 1 2 2<br />
n n<br />
• Celor două locuri de muncă de la cele două operaţii vecine le corespunde un<br />
interval egal cu 2zu, în interiorul căruia se poate face alimentarea şi evacuarea;<br />
zu<br />
ze= u1+ z2 = ( n1+ n2)<br />
.<br />
n<br />
• Porţiunea de zonă neocupată:<br />
zu zu<br />
z = 2 zu− ( n1+ n2) = [ 2 n− ( n1+ n2)<br />
] .<br />
n n<br />
Această porţiune de zonă, care reprezintă o rezervă de zonă utilă, se poate forma din<br />
două părţi puse cap la cap sau din două părţi suprapuse; în ipoteza suprapunerii celor două<br />
părţi, întrepătrunderea de zone este egală cu restul de zonă nefolosit pentru operaţia cu<br />
productivitatea maximă, deci:<br />
zu<br />
∆ z = ( n− n ) ,<br />
i<br />
unde ∆zi este porţiunea de zonă în care se poate face întrepătrunderea;<br />
n – numărul maxim de locuri de muncă la una dintre operaţiile fluxului;<br />
n1 – numărul de locuri de muncă la operaţia cu cea mai mare productivitate din două<br />
operaţii succesive.<br />
• Ritmul real al benzii se poate calcula şi cu relaţia:<br />
T − ( Tpi + ton<br />
)<br />
R =<br />
,<br />
Q<br />
unde R este ritmul mediu zilnic;<br />
Tpi – timpul de pregătire şi încheiere;<br />
ton – timpul de odihnă;<br />
Q – producţia (bucăţi).<br />
O dată cu lansarea unui nou produs, este necesară punerea de acord a timpilor<br />
operaţiilor cu ritmul, care se poate face în două etape:<br />
– punerea de acord aproximativă, în care nu se reuşeşte o egalitate perfectă între top<br />
şi R;<br />
– punerea de acord cu exactitate, realizată prin introducerea diferitelor măsuri<br />
tehnico-organizatorice şi tehnice, ca:<br />
– folosirea la operaţiile supraîncărcate a utilajelor moderne cu o viteză mare de<br />
lucru;<br />
– încadrarea de cadre cu calificare înaltă;<br />
– eliminarea operaţiilor secundare;<br />
– organizarea producţiei în aşa fel încât să se evite sau să fie reduse la minimum<br />
reglările;<br />
– utilizarea vitezei maxime a maşinii;<br />
– studierea operaţiilor până la cele mai simple mânuiri;<br />
– diviziunea în aşa fel a procesului tehnologic încât să se realizeze ritmuri<br />
echilibrate.<br />
1<br />
n
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1371<br />
Cum nu se poate realiza întotdeauna o egalizare absolută a timpului de îndeplinire a<br />
operaţiilor separate cu ritmul calculat, se admite o toleranţa de ± 5%:<br />
t = (0,95 ÷ 1,05) n R,<br />
op k<br />
unde top este timpul pe operaţie;<br />
nk – numărul de locuri de muncă de acelaşi fel în cadrul unei operaţii:<br />
t<br />
n<br />
R<br />
Operaţiile calculate pentru un<br />
singur executant se numesc operaţii<br />
egale sau unitare, iar operaţiile calculate<br />
pentru mai mulţi executanţi se numesc<br />
operaţii multiple. Când operaţia este<br />
mecanică, numărul de locuri de muncă<br />
este egal cu numărul de maşini. Suma<br />
locurilor de muncă şi a maşinilor de la<br />
toate operaţiile dă numărul total de<br />
locuri de muncă sau numărul de maşini<br />
şi mese de pe bandă.<br />
op<br />
k = (top – timp operaţional).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.47.<br />
Realizarea corectă a ritmului operaţiei permite aprecierea echilibrării încadrării<br />
locurilor de muncă (fig. <strong>VII.12</strong>.47).<br />
După cum se observă din diagramă, există operaţii cu un ritm care depăşeşte ritmul<br />
fluxului şi operaţii cu ritm inferior ritmului fluxului.<br />
În primul caz, muncitorii sunt supraîncărcaţi, operaţiile respective punând întregul<br />
flux în situaţia de a nu putea lucra în ritmul stabilit, în timp ce, în al doilea caz, operaţiile au<br />
o rezervă de timp care constituie, pentru flux, o pierdere de productivitate. Pentru reducerea<br />
ritmului, se întreprind acţiuni privind: folosirea utilajelor cu viteze mari, încadrarea unui<br />
personal cu înaltă calificare, divizarea procesului în aşa fel încât să rezulte ritmuri egale.<br />
Pentru ridicarea ritmului este necesar să se studieze posibilitatea încărcării operaţiilor cu<br />
prelucrări secundare sau să se folosească rezerva de timp existentă la prelucrarea fiecărui<br />
semifabricat, pentru îmbunătăţirea calităţii şi calificării muncitorilor.<br />
Aplicarea procedeului pe bandă rulantă în sectorul de confecţii a constituit un<br />
progres, tocmai datorită desfăşurării producţiei în flux continuu, ritmicităţii producţiei,<br />
mecanizării transportului semifabricatelor, diviziunii operaţiilor, reducerea costului etc.<br />
Banda rulantă prezintă însă dezavantajul dependenţei operaţiilor de ritmul<br />
transportului, astfel încât nu toţi muncitorii pot folosi întreaga lor capacitate de muncă, fiind<br />
legaţi de operaţiile precedente. Din cauza productivităţii mari, maşinile speciale nu pot fi<br />
utilizate la întreaga lor capacitate.<br />
<strong>VII.12</strong>.5.2. Linii de lucru în flux continuu fără transport mecanizat<br />
Ca aspect de organizare a muncii şi amplasare a locurilor de muncă, liniile<br />
tehnologice sunt asemănătoare cu benzile rulante. Procesul de omogenizare a producţiei pe<br />
linii tehnologice reprezintă o combinaţie între procesul tehnologic al benzii rulante şi al<br />
produsului. Acest proces se desfăşoară pe un agregat constituit din utilajul industrial şi<br />
locurile de muncă ale muncitorilor (fig. <strong>VII.12</strong>.48, <strong>VII.12</strong>.49 şi <strong>VII.12</strong>.50).
1372 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Elementele de calcul corespunzătoare normei de timp, normei de<br />
producţie, ritmului şi necesarului de personal, pentru liniile de lucru în<br />
flux continuu fără transport mecanizat, sunt asemănătoare benzii<br />
rulante. Pentru a se elimina dependenţa locurilor de muncă şi pentru a<br />
se crea fiecărui muncitor posibilitatea de a lucra la nivelul capacităţii<br />
sale reale de muncă, alimentarea cu detalii se face în pachete<br />
corespunzătoare de câte 5 – 25 produse. În cazul confecţionării<br />
produselor de îmbrăcăminte exterioară cu un număr mare de operaţii, se<br />
recurge la proiectarea liniilor tehnologice secţionale, cu grupe de<br />
operaţii specializate.<br />
Caracteristica acestui sistem de organizare constă în defalcarea<br />
procesului tehnologic în secţiuni mari, fiecare secţiune cuprinzând mai<br />
multe linii tehnologice, atât în ceea ce priveşte prelucrarea detaliilor,<br />
cât şi în ceea ce priveşte asamblarea acestora, permiţând, în aceste<br />
condiţii, finisajul centralizat.<br />
<strong>VII.12</strong>.13.3 Linii de lucru cu flux intermitent<br />
Agregate cu transport mecanic. În general, agregatele cu<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.48.<br />
transport mecanic sunt asemănătoare cu cele cu transport manual, iar<br />
procesul tehnologic este asemănător cu cel al benzii rulante, cu deosebirea<br />
că locurile de muncă sunt alimentate cu semifabricate de rezervă.<br />
În ceea ce priveşte deplasarea semifabricatelor, aceasta se poate realiza cu ajutorul<br />
benzilor închise pe verticală (fig. <strong>VII.12</strong>.51) sau închise pe orizontală (fig. <strong>VII.12</strong>.52).<br />
Agregatul cu transport mecanic cu transportor dublu (fig. <strong>VII.12</strong>.51) poate fi<br />
prevăzut şi cu transportor simplu, ce asigură deplasarea cutiilor cu semifabricate la fiecare<br />
loc de muncă.<br />
În circuitul lor, cutiile trebuie să se oprească automat, după destinaţia dată de<br />
alimentator, pentru fiecare operaţie, conform procesului tehnologic. Dirijarea cutiilor se<br />
face cu un opritor, care este montat pe agregat, corespunzător numărului operaţiei din<br />
procesul tehnologic. Un rol important în conducerea operativă a procesului tehnologic îl<br />
joacă atât circuitul de semnalizare din cadrul agregatului, care cuprinde nu numai masa de<br />
lansare, ci şi automatele corespunzătoare locurilor de muncă, cât şi posibilităţile de<br />
organizare a rezervei cu semifabricate.<br />
Procesul tehnologic este organizat în două zone şi anume:<br />
– zona I-a cuprinde linia tehnologică şi toate maşinile şi locurile de muncă de<br />
prelucrare şi asamblare a produsului;<br />
– zona a II-a cuprinde operaţiile de finisare (curăţat, călcat, etichetat, ambalat).<br />
Sistemul de lucru desfăşurat pe acest tip de bandă se caracterizează prin aceea că pot fi<br />
distribuiţi mai mulţi muncitori la aceeaşi operaţie sau aceştia pot fi specializaţi la mai multe<br />
operaţii, ceea ce permite şi efectuarea unui calcul de ansamblu al numărului locurilor de<br />
muncă, la introducerea în fabricaţie a unui nou produs.<br />
Numărul total de locuri de muncă se determină, în acest caz, cu relaţia:<br />
P P P<br />
n = n ; n = ; n = ; .................... n = ,<br />
∑<br />
fi fi f 2<br />
fi<br />
N f 1 N f 2<br />
N fi<br />
unde P reprezintă producţia corespunzătoare unui schimb (bucăţi);<br />
Nfi – norma de producţie corespunzătoare fazei i, exprimată în operaţii pe schimb.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1373<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.49.
1374 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.50.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.51. Agregat cu transport mecanic:<br />
1, 3- benzi transportoare; 2 – plan înclinat; 4 – masă de lansare;<br />
5, 6, 7, 8 – tambure de antrenare; 9 – loc de aşezare a cutiilor.<br />
Pe acelaşi principiu funcţionează şi agregatul cu bandă circulară reprezentat în<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.52, care poate fi destinat pentru confecţionarea simultană a mai multor modele<br />
din ţesături cu volum mic.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1375<br />
Dacă agregatul cu transfer mecanizat prezentat<br />
anterior avea posibilitatea unui număr de patru cutii de<br />
rezervă, agregatul prezentat în fig. <strong>VII.12</strong>.52 are un singur<br />
loc de rezervă. Prin urmare, masa de lansare şi comandă<br />
este inclusă într-un circuit cu butoane corespunzătoare<br />
închiderii circuitului, când, la locul de muncă,<br />
cutia cu semifabricat de rezervă este lansată pe bandă.<br />
Agregate cu transport mecanizat (sistemul de<br />
lucru prod-sincron). Procedeul de lucru prod-sincron<br />
reprezintă o formă superioară de organizare a producţiei<br />
în confecţii, deoarece creează posibilitatea folosirii<br />
întregii capacităţi a utilajului cât şi a forţei de muncă.<br />
Sistemul de organizare prod-sincron se<br />
caracterizează în mod deosebit prin aceea că s-au obţinut<br />
avantaje deosebite privind:<br />
– amplasarea locurilor de muncă;<br />
– alimentarea;<br />
– transportul.<br />
Amplasarea locurilor de muncă nu se face în<br />
funcţie de transport central, ci este asigurată prin simplă<br />
mânuire, ţinând seama de succesiunea fazelor în procesul<br />
tehnologic. Amplasarea locurilor de muncă se poate face<br />
în orice formă, în funcţie de spaţiul industrial disponibil,<br />
cu condiţia asigurării optime a procesului, prin transport<br />
realizat prin simple mânuiri de deservire a operaţiilor.<br />
Alimentarea se face la fiecare loc de muncă numai<br />
cu piesele necesare executării fazei prevăzute, în cantităţi<br />
care să asigure continuitatea în muncă, în proces.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.52. Agregat cu bandă<br />
circulară:<br />
1 – transportor circular; 2 – locuri<br />
de muncă; 3 – maşini; 4 – masă de<br />
rezervă cu buton de semnalizare;<br />
5 – reductor de viteză al benzii;<br />
6 – masă de lansare.<br />
Transportul de la o fază la alta se reglează de către muncitor, prin trecerea pieselor,<br />
de la locul de muncă anterior spre cel următor, după executarea fazei.<br />
În cadrul sistemului de lucru prod-sincron muncitorii nu sunt dependenţi, ritmul<br />
operaţiei fiind în conexiune directă cu capacitatea de muncă a fiecăruia.<br />
Independenţa locurilor de muncă constituie un avantaj ce contribuie la eliminarea<br />
timpilor neproductivi din procesul confecţionării, deoarece muncitorul poate crea un ritm<br />
mai accelerat decât cel prevăzut, nedepinzând prin urmare de muncitorul dinainte, sau de<br />
ritmul unic.<br />
Evitarea întreruperii activităţii (continuitatea muncii) la un loc de muncă este<br />
asigurată de către cele trei condiţii de bază ale procesului: amplasare, alimentare şi<br />
transportul semifabricatelor în circuit.<br />
Aceste condiţii favorizează în mod deosebit pe muncitorii cu capacitate mare de<br />
muncă, ce efectuează operaţiile într-un ritm mai intens decât ritmul general al procesului<br />
tehnologic stabilit.<br />
Sistemul de transport al prod-ului este mai avantajos, prin faptul că determină<br />
alimentarea locurilor de muncă în condiţiile impuse de ritmul de lucru al muncitorilor, fără<br />
a impune întregului colectiv de muncă încordare în respectarea ritmului.<br />
Organizarea pe operaţii şi aşezarea operaţiilor în ordinea procesului tehnologic<br />
permit folosirea unei diviziuni avansate a muncii, cu influenţe favorabile asupra<br />
productivităţii muncii. Pentru a evita pierderile de timp, datorită aşteptării, prin nerealizarea
1376 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
unui ritm uniform al operaţiilor din flux, între operaţii se creează mari rezerve de<br />
semifabricate, ceea ce permite lucrul fără stagnări, dar creşte volumul producţiei<br />
neterminate, cu consecinţe asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante. Spaţiul<br />
atelierului este ocupat de suprafeţe neproductive, fapt ce contribuie nefavorabil la utilizarea<br />
spaţiului în producţie, creând greutăţi mari în circulaţia oamenilor şi a materialelor. În<br />
cadrul acestui sistem de organizare, fiecare muncitor poate produce după capacitatea sa,<br />
ceea ce constituie o stimulare în realizarea de cât mai multe produse. În ansamblu, acest<br />
sistem, se apreciază ca o fază importantă anterioară trecerii la fluxul continuu mecanizat,<br />
permite muncitorilor să se adapteze cu problemele lucrului în flux.<br />
Organizarea procesului tehnologic. La organizarea prod-ului, diviziunea pe operaţii<br />
a produsului de confecţionat este mai accentuată, deoarece operaţia este apropiată de fază.<br />
Această divizare a operaţiei are ca scop eliminarea timpilor de trecere de la o fază la alta<br />
(neproductivi) din cadrul aceleiaşi operaţii. Structura procesului tehnologic cuprinde mai<br />
multe elemente:<br />
a) Operaţia (fig. <strong>VII.12</strong>.53) este diviziunea din procesul tehnologic care stabileşte<br />
volumul lucrării unui loc de muncă.<br />
În prod, numărul fazelor dintr-o operaţie trebuie să fie<br />
cât mai mic, fapt care transformă operaţia în fază. În cadrul<br />
fiecărei operaţii, se transformă detaliul produsului, parţial<br />
sau total, în funcţie de specificul produsului. Efectuarea<br />
operaţiei necesită un anumit timp, care se numeşte timp de<br />
execuţie.<br />
Procesul tehnologic este caracterizat prin faptul că în<br />
cadrul fiecărei operaţii sunt mai multe locuri de muncă, spre<br />
deosebire de banda rulantă, unde, în general, la fiecare<br />
operaţie este un loc de muncă. Acest sistem de organizare a<br />
operaţiilor, cu un număr multiplu de locuri de muncă,<br />
constituie principalul factor în creşterea productivităţii<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.53.<br />
muncii şi reducerea costului. Felul operaţiilor, la prod, este<br />
determinat de produsul care se prelucrează, de utilajul folosit<br />
şi de materia primă care se întrebuinţează la confecţionarea produsului respectiv. Pentru<br />
fiecare operaţie şi loc de muncă sunt prevăzute mese ajutătoare pentru depunerea<br />
semifabricatelor.<br />
Mesele ajutătoare au funcţii de alimentare a operaţiei şi de debitare a<br />
semifabricatului confecţionat. În cadrul fiecărei operaţii se execută aceleaşi lucrări de către<br />
fiecare loc de muncă, iar conţinutul lucrării diferă în funcţie de numărul locurilor de muncă,<br />
de utilaj şi de volumul de timp acordat operaţiei.<br />
b) Grupa de operaţii (fig. <strong>VII.12</strong>.54) este formată din mai multe operaţii, prin care<br />
se confecţionează un anumit detaliu al produsului. În cazul divizării operaţiei în faze, grupa<br />
se compune din faze de operaţii.<br />
În cadrul proceselor tehnologice,<br />
la procesul prod-sincron, există grupe<br />
de operaţii, ca: grupa piepţilor, spatelui,<br />
gulerelor, mânecilor, căptuşelilor etc.,<br />
funcţie de produs. În cadrul fiecărei<br />
grupe se execută o serie de operaţii,<br />
care transformă detaliul semifabricat în<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.54.<br />
detaliu prelucrat. Operaţiile cuprinse în<br />
aceste grupe sunt diferite, ca: operaţii
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1377<br />
mecanice, manuale, de pregătire şi de tratament umido-termic. Numărul grupelor în cadrul<br />
unui proces tehnologic este determinat de produs şi de model (fig. <strong>VII.12</strong>.55). Astfel, la<br />
confecţionarea unui palton sunt două sau trei grupe, pe când, la un sacou bărbătesc,<br />
numărul grupelor este mai mare, deoarece produsul este mai complex. Pe lângă grupele de<br />
prelucrare a detaliilor componente, în cadrul prod-ului sunt grupe de asamblare a detaliilor<br />
şi de finisare a produsului.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.55. Procesul prod-sincron:<br />
1, 2, 3, 4, 5 – locuri de muncă; M – operaţii la maşini; P – operaţii la presă.<br />
c) Zona este constituită din două sau mai multe grupe de operaţii. Numărul zonelor<br />
în cadrul procedeului prod este determinat de complexitatea produsului care se<br />
confecţionează şi de numărul grupelor formate în procesul tehnologic. După felul lor,<br />
zonele pot fi: zone de prelucrare, zone de asamblare şi finisare. Numărul locurilor de muncă<br />
în acest caz este dependent de complexitatea modelelor, ceea ce presupune şi o analiză<br />
structurală a modelelor, conform exemplelor din fig. VII15.56, a şi b.<br />
Proiectarea unui prod-sincron într-un sector de confecţii. Un proiect al procesului<br />
tehnologic are următoarele faze:<br />
– perioada de studiu:<br />
– studiul procesului tehnologic defalcat;<br />
– studiul timpilor de lucru;<br />
– proiectarea propriu-zisă:<br />
– alcătuirea gamei de operaţiuni – procesul tehnologic;<br />
– stabilirea numărului de muncitori;<br />
– amplasarea locului de muncă;<br />
– organizarea muncii.<br />
Studiul procesului tehnologic presupune analiza caracteristicilor produsului,<br />
stabilindu-se metoda de confecţionare, fazele de lucru, gradul optim de adâncire a diviziunii<br />
muncii, întocmirea fişei tehnologice.<br />
Studiul timpilor de lucru. În baza fişei tehnologice se trece la stabilirea timpilor<br />
fiecărei faze de lucru (operaţia divizată).
1378 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.56.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1379<br />
Alcătuirea procesului tehnologic va trebui să ţină seama de:<br />
– să se atribuie la cât mai mulţi muncitori fazele indivizibile;<br />
– să se asigure un timp cât mai redus pentru mânuirile de deservire;<br />
– o sincronizare cât mai bună a operaţiilor.<br />
Calculul numărului de muncitori pe faze se face pe baza proiectului procesului<br />
tehnologic, a planului de producţie şi a timpului total pentru confecţionarea unei unităţi de<br />
produs. Necesarul de muncitori se poate determina pe două căi:<br />
1) Cunoscându-se planul de producţie al unităţii respective, se poate determina<br />
necesarul total de muncitori şi cel pentru fiecare fază:<br />
QT ⋅ c N = ,<br />
480<br />
unde Q este numărul de unităţi pe produs;<br />
Tc – timpul necesar producerii unei unităţi de produs;<br />
.<br />
În cazul care se prevede reducerea normei de timp cu t procente, vom avea un nou<br />
timp, T'c, şi un număr de muncitori redus, N', care se calculează cu relaţiile:<br />
Tc( 100 − t) QT ⋅ ′ c<br />
T′ c = ; N′<br />
= .<br />
100 480<br />
2) În acest caz se cunoaşte efectivul total de muncitori şi se urmăreşte necesarul de<br />
muncitori pe faze. Pentru aceasta se stabileşte un coeficient, k = N/T'c, cu ajutorul căruia se<br />
determină N fi = topi ⋅ k:<br />
t = T′ ,<br />
Tc = ∑ top<br />
∑<br />
∑<br />
opi c<br />
N fi = N′ .<br />
Numărul de muncitori la fiecare formă va fi:<br />
topi ⋅ N′<br />
N fi = ,<br />
Tc<br />
unde topi este timpul fazei i, în minute.<br />
Amplasarea locului de muncă. Cunoscând efectivul de muncitori stabilit în procesul<br />
pentru fiecare fază, se determină numărul de maşini din fiecare tip necesare producţiei.<br />
După întocmirea procesului tehnologic şi stabilirea necesarului de muncitori pe fiecare fază<br />
şi a numărului de maşini, se întocmeşte schiţa de amplasare, pentru care este necesar să se<br />
ţină seama de:<br />
– numărul de locuri de muncă;<br />
– locul pe care îl ocupă fiecare muncitor;<br />
– asigurarea condiţiilor optime de muncă (ergonomie, organizarea locurilor de<br />
muncă, studiul metodelor);<br />
– transportul de la un loc de muncă la altul să se facă cu cheltuieli mici de energie şi<br />
timp;<br />
– asigurarea depozitării semifabricatelor la diverse stadii de prelucrare.<br />
Spaţiul necesar unui loc de muncă este determinat de dimensiunile utilajului<br />
respectiv, la care se adaugă spaţiul necesar muncitorului, pentru a-şi efectua munca în bune<br />
condiţii şi a permite aprovizionarea cu semifabricate. Spaţiul industrial necesar unui prodsincron<br />
se află folosind relaţia:
1380 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
NM ⋅⋅ S1+ Nm ⋅⋅ S2 + Nc ⋅ S3 + Np ⋅S4<br />
S = ,<br />
K<br />
unde: NM, Nm, Np, Nc reprezintă numărul de locuri de muncă de la operaţiile: cu maşina,<br />
manuale, tratamente umido-termice, pregătire;<br />
S1, S2, S3, S4 – suprafeţele locurilor de muncă;<br />
k – coeficientul de utilizare a spaţiului industrial, care are în vedere: culoare, locuri de<br />
trecere, magazii pentru tampon etc. (k = 0,4, 0,6).<br />
Organizarea muncii cuprinde o serie de măsuri, tehnico-organizatorice,<br />
caracteristice sistemului, care să asigure desfăşurarea procesului tehnologic în condiţiile<br />
stabilite. Aceste măsuri se împart în:<br />
1. Măsuri pregătitoare, care cuprind: lansarea, corectarea, etichetarea, sortarea<br />
pentru alimentare. Lansarea comenzilor se va face în cantităţi mari şi uniforme. Etichetarea<br />
sau ştampilarea se face pentru a uşura urmărirea în timpul procesului de producţie, pentru a<br />
identifica muncitorii ce au executat faza respectivă.<br />
2. Măsuri în cursul procesului tehnologic, ca: alimentarea, depozitarea, sortarea<br />
pentru asamblare, controlul interfazic şi interzonal, măsuri pentru controlul produselor<br />
finite. Pentru alimentarea locului de muncă se lansează o cantitate CL, care se stabileşte<br />
astfel:<br />
C = N ⋅ C<br />
L f1 p,<br />
unde Nf1 reprezintă numărul de muncitori la prima fază;<br />
Cp – cantitatea de produse dintr-un pachet.<br />
Ţinând seama de depăşirile la locurile de muncă, este necesară o rezervă, R, şi<br />
atunci:<br />
CL = (Nf1 ⋅ Cp) + R.<br />
Pentru o zi, necesarul de piese este egal cu:<br />
480⋅<br />
N f 1<br />
C = ,<br />
top1<br />
unde top1 este timpul pentru executarea primei operaţii.<br />
R = C ⋅ r,<br />
unde r este rezerva de piese, în %, din necesarul zilnic.<br />
În momentul în care condiţiile pentru introducerea produsului nou au fost create, se<br />
trece la introducerea noului proces tehnologic proiectat. Desfăşurarea procesului tehnologic<br />
trebuie să asigure concordanţa cantitativă a producţiei între operaţii, grupe şi zone de<br />
producţie. Pentru realizarea unei concordanţe corespunzătoare, trebuie avută în vedere<br />
complexitatea produsului de confecţionat.<br />
Spre deosebire de sistemul de lucru pe banda rulantă, unde ritmul planificat este un<br />
ritm unic, care reprezintă timpul prevăzut pentru desfăşurarea operaţiilor din procesul<br />
tehnologic şi care se determină, în funcţie de planul de producţie (R = T/P), ritmul de<br />
desfăşurare a procesului tehnologic în sistemul prod-sincron este egal cu ritmul de<br />
desfăşurare a muncii în cadrul fazelor şi al zonelor. Respectarea acestui ritm duce la<br />
echilibru între grupe şi zone şi este explicat prin următoarea relaţie:<br />
480 ′<br />
R = ,<br />
U<br />
unde R este ritmul de desfăşurare a procesului tehnologic;<br />
U – numărul de produse ce se realizează.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1381<br />
Dacă R1 este ritmul planificat al unităţii (min);<br />
R2 –ritmul realizat (min);<br />
P1 – producţia planificată pe unitate (bucăţi);<br />
P2 – producţia realizată pe unitate (bucăţi),<br />
atunci:<br />
480′ 480′<br />
R = ; R = .<br />
1 2<br />
P1 P2<br />
Pentru concordanţa între faze, trebuie ca:<br />
Tf1 Tf 2 Tfn<br />
R = = = ....... = ,<br />
Ff1 N f 2 N fn<br />
în care Tf1, Tf2, .... Tfn reprezintă timpul necesari executării fazelor 1, 2,...., n.<br />
Nf1, Nf2,..........Nfn – numărul de muncitori pe faze.<br />
Această concordanţa va putea fi controlată în felul următor:<br />
N f1 Tf1<br />
= sau N f 1× T f 2 = N f 2× Tf1.<br />
N f 2 Tf<br />
2<br />
Se face o echilibrare între Nf1 şi Nf2. De exemplu:<br />
U = 1000 bucăţi,<br />
Tf1 = 2 minute; Tf2 = 4 minute; Tf3 = 3 minute,<br />
atunci:<br />
U⋅Tf1 1000⋅ 2<br />
N f 1 = = = 4,1 muncitori<br />
480 480<br />
N f 2 = 8,3 muncitori; Nf3 =6,2 muncitori;<br />
480 480<br />
R = = = 0, 48 minute.<br />
U 1000<br />
Dacă:<br />
Tf1 Tf 2 Tf<br />
3<br />
R = = = ;<br />
N f1 N f 2 N f 3<br />
sau introducând valorile absolute, se obţine:<br />
0,48 = 2 / 4,1 = 4 / 8,3 = 3 / 6,2 (este un echilibru perfect între faze, grupe şi zone).<br />
Fiecare fază are un ritm propriu planificat şi un ritm realizat, în funcţie de<br />
capacitatea de producţie a muncitorilor respectivi, deci de ritmul individual. Ritmul<br />
individual este constituit din cantitatea de timp necesară fiecărui muncitor în parte, pentru<br />
executarea unei faze. El variază de la om la om şi este specific capacităţii individuale de<br />
muncă. Aceasta înseamnă că o fază poate fi realizată într-un timp care variază de la om la<br />
om. Respectarea ritmului pe fază este obligatorie pentru fiecare muncitor, deoarece s-a<br />
văzut că, în cadrul unei faze, sunt mai mulţi muncitori care diferă prin capacitatea lor,<br />
realizează un echilibru în cadrul acesteia. Pentru acest lucru, muncitorii din aceeaşi grupă<br />
pot fi de capacitate diferită, cu singura condiţie să fie calificaţi pentru operaţia ce o execută.<br />
Practic, problema echilibrului are două aspecte:<br />
– echilibrul în cadrul aceleiaşi faze;<br />
– echilibrul între faze, care este influenţat de echilibrul în cadrul aceleiaşi faze, după<br />
cum s-a arătat, se realizează în funcţie de capacitatea de producţie a oamenilor şi<br />
influenţează echilibrul între faze.<br />
Introducerea noului proces tehnologic. În momentul în care condiţiile pentru<br />
introducerea prod-ului sunt create, prin măsurile pregătitoare expuse, se trece la
1382 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
introducerea propriu-zisă. Piesele croite sunt corectate, împerecheate apoi etichetate.<br />
Fiecare piesă componentă este sortată pentru alimentare, ţinând seama de ordinea în care<br />
este numerotată; ordinea trebuie să fie aceeaşi pentru toate piesele unui produs. Apoi se vor<br />
alcătui pachetele cu piese prevăzute pentru fiecare zonă în parte. Această operaţie este<br />
executată de către sortator, care depune pachetele în rafturi de produse croite, în ordinea<br />
numerotării pachetelor. Pentru aceasta, compartimentele, rafturilor vor fi prevăzute cu<br />
numere de ordine. Depozitarea se va face în compartimentul cu numărul de pe pachet.<br />
Pentru a asigura o introducere organizată a noului proces tehnologic, fără pierdere de timp,<br />
trebuie calculat timpul necesar încărcării în sistemul de organizare. Pentru acest calcul, se<br />
ţine seama de un coeficient K, pentru instruirea muncitorilor la fiecare fază în parte şi de un<br />
coeficient A, de acomodare cu noul fel de muncă. Deci, în acest fel, timpul pentru<br />
executarea unei faze este egal cu topi + A + K.<br />
Cei doi coeficienţi, A şi K, au valori crescânde, tinzând către zero, pe măsura<br />
desfăşurării lucrărilor de introducere.<br />
Se consideră următorul exemplu (fig. <strong>VII.12</strong>.57):<br />
Muncitorii de la faza 2 şi faza 4 depind de cei de la faza 1 şi faza 3, care sunt alimentaţi<br />
simultan. Ei îşi vor începe activitatea după un anumit timp. Astfel:<br />
Cp (Tf1 + K+A) = I1, pentru faza a II-a;<br />
Cp(Tf3 +K1 + A1) = I3, pentru faza a IV-a.<br />
Cp reprezintă numărul de bucăţi într-un pachet. Muncitorii de la fazele 5 şi 6 depind de fazele 2 şi 4,<br />
astfel că vor fi plasaţi pe locurile lor de muncă după un timp egal cu:<br />
I + T + K′ + A′ C = I pentru faza a V-a;<br />
( )<br />
( ′ ′ )<br />
1 2 2 ,<br />
f p<br />
3 4 1 1 4 ,<br />
f p<br />
I + T + K + A C = I pentru faza a VI-a<br />
Mai departe, muncitorii de la fazele 7 şi 8 vor începe lucrul după un timp egal cu:<br />
I = I + I + T + K′′ + A′′ C pentru faza a V-a;<br />
( )<br />
( ′′ ′′ )<br />
5 1 2 f 5 p,<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.57.<br />
I6 = I3 + I4 + Tf6 + K + A1 Cp,<br />
pentru faza a VIII-a.<br />
Pentru faza 9, vom avea:<br />
I = I + I + T + K′′′ + A′′′ C = I<br />
( )<br />
7 1 2 f 7 p 8
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1383<br />
sau<br />
I1+ I2 + I5 + I7<br />
sau<br />
3 4 6 8 .<br />
I + I + I + I<br />
Deoarece, din cauza concordanţei cantitative, semifabricatele trebuie să ajungă la faza O9, în<br />
acelaşi timp avem:<br />
I I I I I I I I<br />
unde Cp este cantitatea de produse dintr-un pachet.<br />
1 2 5 7 3 4 6 8 .<br />
+ + + = + + +<br />
Urmărirea. În tot timpul cât durează introducerea, până la terminarea încărcării<br />
prod-ului, tehnicienii cărora le revine sarcina introducerii, din care trebuie să facă parte şi<br />
maiştrii din zonă, vor instrui pe fiecare muncitor asupra modului în care se efectuează faza.<br />
Pentru ca instruirea să se facă fără pierdere mare de timp, se vor instrui deodată toţi<br />
muncitorii care vor executa aceeaşi fază. Urmărirea şi sprijinirea muncitorilor, precum şi<br />
eliminarea promptă a greutăţilor, se fac de către tehnicieni, maiştrii de zonă sau de către<br />
instructorii de calitate. Aceştia urmăresc şi îndeplinirea planului de producţie.<br />
După ce întreaga unitate de producţie a fost încărcată, după ce fiecare muncitor şi<br />
tehnician cunoaşte ce are de făcut, după ce aceştia s-au acomodat noului fel de muncă, se va<br />
proceda la urmărirea desfăşurării noului proces tehnologic. Această urmărire constă în<br />
verificarea modului în care se realizează concordanţa cantitativă între grupe şi zone, pentru<br />
evitarea stocării semifabricatelor sau a locurilor înguste ce s-ar putea ivi în cursul<br />
procesului de producţie. În cazul când concordanţa cantitativă nu este realizată, din cauza<br />
capacităţii diferite de muncă a muncitorilor, se face o echilibrare a forţelor de muncă, prin<br />
îndepărtarea unor muncitori din fazele cu realizări maxime, distribuindu-i la fazele cu<br />
realizări sub cele prevăzute.<br />
Simultan cu urmărirea realizării concordanţei cantitative, trebuie să se urmărească<br />
stocurile pe faze, grupe, şi zone, în aşa fel ca, în orice moment, stocurile de semifabricate,<br />
la toate locurile de muncă din prod, să fie cunoscute. În mod normal, fiecare muncitor<br />
trebuie să aibă la locul său de muncă un stoc format din: cantitatea de piese, respectiv<br />
pachetul de piese de prelucrat, acesta fiind aşezat la maşină sau pe maşina de lucru şi o<br />
cantitate de două trei pachete aflate pe masa ajutătoare, piese ce aşteaptă să fie prelucrate.<br />
Ţinând seama de numărul mare de faze din prod, chiar cu un astfel de stoc,<br />
cantitatea de produse neterminate aflate pe circuit este destul de mare, ridicându-se până la<br />
echivalentul de două sau trei comenzi, egale cu producţia unei zile. Cu cât această cantitate<br />
creşte din cauza defecţiunilor arătate mai înainte, cu atât se micşorează viteza de circulaţie a<br />
produselor pe circuit, afectând astfel viteza de rotaţie a fondului circulant.<br />
Un control atent şi permanent asupra echilibrului între faze, preîntâmpină stocarea<br />
semifabricatelor, pe circuitul procesului tehnologic, aceasta fiind cea mai importantă<br />
problemă de rezolvat în cursul desfăşurării procesului în sistemul prod-sincron.<br />
Aşadar, această problemă urmează să fie, în primele zile ale introducerii, o<br />
preocupare de bază pentru tehnicienii care organizează şi urmăresc introducerea prod-ului.<br />
Din analiza sumară a celor prezentate în legătură cu sistemul de lucru prod-sincron,<br />
rezultă faptul că principiul de organizare şi caracteristicile acestuia creează avantajul<br />
creşterii productivităţii muncii, înlăturării dependenţei dintre operaţii, sincronizării<br />
procesului, creşterii gradului de utilizare a maşinilor, eliminării timpilor neproductivi etc.<br />
Sistemul creează posibilitatea de specializare într-o mai mare măsura a muncitorilor,<br />
prin posibilitatea de calificare a acestora într-un timp scurt, la o singură sau la un număr<br />
mai mare de faze asemănătoare.
1384 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.58.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1385<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.59.
1386 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.60.
3 1 Fi<br />
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1387
1388 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
4<br />
–<br />
fin<br />
isa<br />
re;<br />
5<br />
–<br />
re<br />
pa<br />
saj<br />
,<br />
co<br />
ntr<br />
ol,<br />
a<br />
m<br />
ba<br />
lar<br />
e.<br />
1<br />
–<br />
pr<br />
ep<br />
ar<br />
aţi<br />
e;<br />
2<br />
–<br />
op<br />
er<br />
aţi<br />
i<br />
pr<br />
eli<br />
mi<br />
na<br />
rii;<br />
3<br />
–<br />
as<br />
a<br />
m<br />
bl<br />
ar<br />
e<br />
şi<br />
m<br />
on<br />
taj<br />
;<br />
Fi<br />
g.<br />
VI<br />
I.1<br />
2.<br />
62<br />
.<br />
Pr<br />
oc<br />
es<br />
te<br />
hn<br />
ol<br />
og<br />
ic<br />
co<br />
m<br />
pl<br />
et<br />
cu<br />
sis<br />
te<br />
m<br />
su<br />
sp<br />
en<br />
da<br />
t<br />
de<br />
de<br />
pl<br />
as<br />
ar<br />
e:
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1389<br />
În cazul etapei de finalizare a produselor, au fost concepute diferite variante de<br />
sisteme de lucru, aşa cum rezultă din exemplele date în fig. <strong>VII.12</strong>.58–<strong>VII.12</strong>.60, iar în<br />
cazul unui proces tehnologic complet, etapele procesului de fabricaţie se desfăşoară<br />
succesiv, aşa cum rezultă din modelele reprezentate în fig. <strong>VII.12</strong>.61 şi fig. <strong>VII.12</strong>.62.<br />
Sistemele de lucru au particularităţi nu numai la sala de confecţionat sau finisat, ci şi<br />
în cazul sălii de croit, unde complexitatea operaţiilor impune puncte speciale de lansare în<br />
fabricaţie şi urmărirea în condiţiile utilizării tehnicii de vârf a executării unei comenzi.<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4. Structurarea produselor în vederea lansării în<br />
fabricaţie<br />
Procesul de confecţionare cuprinde în structura sa etape de lucru şi operaţii de<br />
execuţie prin care se realizează transformarea semifabricatelor în produs confecţionat.<br />
Etapele principale sunt:<br />
– prelucrarea detaliilor;<br />
– asamblarea detaliilor;<br />
– finisarea produselor.<br />
Prelucrarea detaliilor este etapa de lucru în care fiecare detaliu principal se<br />
prelucrează separat şi asamblat cu detaliile principale ce-i aparţin.<br />
Asamblarea detaliilor este etapa de lucru în care detaliile principale se asamblează,<br />
în vederea constituirii produsului confecţionat.<br />
Finisarea produsului reprezintă etapa în care produsul constituit prin asamblare este<br />
adus la forma, dimensiunile şi aspectul final. În cadrul acestei etape sunt utilizate diferite<br />
operaţii de pregătire, coasere, modelare, formare, curăţire sau corectare.<br />
În ansamblul realizării produselor, în afară de lucrările executate pentru a da şi<br />
stabiliza forma produselor, prin pense, cute etc., se execută terminaţii (tivuri), manşete,<br />
buzunare, şliţuri şi încheieri etc.<br />
Este necesară, prin urmare, prezentarea unei selecţii în acest sens, care are rolul de<br />
orientarea viitorilor specialişti, având în vedere multitudinea de variante, care se<br />
completează permanent, pe măsura conceperii de noi modele şi noi tehnologii, oferite de<br />
particularităţile utilajelor din industrie.<br />
Tot aici sunt date câteva exemple referitoare la decompoziţia principalelor produse<br />
de îmbrăcăminte.<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4.1.Terminaţii (tivuri)<br />
Tivul este partea marginală a unui articol confecţionat. Se îndoaie şi se fixează<br />
printr-o cusătură ascunsă sau prin alt procedeu, pentru a împiedica destrămarea marginii<br />
materialului.<br />
Cu ajutorul tivurilor se execută curat<br />
marginile inferioare la rochii, bluze, fuste, jachete,<br />
paltoane, pantaloni, halate, cămăşi, mâneci etc.<br />
Tivurile se împart în două grupe:<br />
– tivuri simple (materialul este îndoit o<br />
dată) – fig. <strong>VII.12</strong>.63, a;<br />
– tivuri duble (materialul este îndoit de<br />
două ori) – fig. <strong>VII.12</strong>.63, b.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.63.
1390 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.64.<br />
Aceste tivuri se execută direct pe material. În cazul executării tivului simplu,<br />
curăţirea marginii ţesăturii se realizează cu ajutorul căptuşelii. Acest tip de tiv se execută cu<br />
precădere la confecţii, cum sunt jachete, paltoane etc.<br />
Tivul simplu poate fi:<br />
– tiv îndoit o dată cu marginea fixată prin cusătură ştafir (rochii, bluze, fuste) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.64, a;<br />
– tiv executat cu cusătură ştafir,<br />
acoperit cu bandă de acoperire sau bentiţă –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.64, b;<br />
– tiv cu marginea acoperită cu<br />
bandă de ţesătură tăiată oblic –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.64, c;<br />
– tiv cu marginea acoperită cu<br />
căptuşeală, fixată prin cusătură –<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.65.<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.64, d.<br />
Tivul dublu poate fi :<br />
– tiv dublu executat cu cusătură<br />
ştafir (fig. <strong>VII.12</strong>.65, a);<br />
– tiv dublu executat cu cusătură de<br />
fixare (fig. <strong>VII.12</strong>.65, b);<br />
– tiv dublu executat pe ambele părţi<br />
ale materialului (fig. <strong>VII.12</strong>.65, c);<br />
– tiv la pantalon, cu întăritură cusută<br />
(fig. <strong>VII.12</strong>.65, d).
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1391<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4.2. Manşete, dubluri croite în lungimea materialului<br />
Finisarea marginilor inferioare la margini şi pantaloni trebuie să se facă ţinându-se<br />
seamă de caracteristicile articolului de îmbrăcăminte şi de linia modei.<br />
La mânecile lungi şi la bluze şi cămăşi se aplică manşete normale, iar la mânecile<br />
scurte, la mânecile care cad drept şi la pantaloni se execută o dublură din lungimea ţesăturii,<br />
întărită în interior.<br />
Manşeta este piesa decorativă, uneori răsfrântă, cu care se termină mâneca sau<br />
pantalonul. Ea se fixează pe linia tivului inferior al mânecii sau pantalonului.<br />
Manşetele se pot clasifica astfel:<br />
• Manşete simple fără întăritură, încheiate cu nasturi (întrebuinţare: la cămăşi pentru<br />
băieţi şi pentru bărbaţi, la cămăşi de lucru şi la bluze pentru femei) – fig. <strong>VII.12</strong>.66, a.<br />
• Manşete simple cu întăritură, încheiate cu nasturi (întrebuinţare: la cămăşi pentru<br />
băieţi şi bărbaţi, precum şi la bluze cămăşi pentru femei) – fig. <strong>VII.12</strong>.66, b.<br />
• Manşete duble cu întăritură aplicată, încheiate cu butoni (întrebuinţare: similar<br />
cu cele precedente) – fig. <strong>VII.12</strong>.66, c.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.66.
1392 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
• Manşete duble cu întăritură, îndoite în sus şi încheiate cu nasturi (întrebuinţare: la<br />
bluze şi rochii pentru femei) – fig. <strong>VII.12</strong>.66, d.<br />
Manşete exterioare (dubluri) îndoite din lungimea ţesăturii pot fi:<br />
• Manşete (dubluri) croite din lungimea ţesăturii:<br />
a) manşete exterioare croite din lungimea ţesăturii, executate prin îndoirea în interior<br />
a ţesăturii la mânecile confecţionate dintr-o bucată (întrebuinţare: cămăşi sort, pantaloni de<br />
lucru, rochii şi bluze) – fig. <strong>VII.12</strong>.67, a;<br />
b) manşete exterioare înguste, croite din lungimea ţesăturii şi cusute la marginea<br />
exterioară (întrebuinţare: cămăşi sport, cămăşi de lucru, cămăşi de noapte) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.67, b;<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.67.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1393<br />
c) manşete exterioare croite din lungimea ţesăturii, îndoite şi fixate în cute<br />
(întrebuinţare: rochii şi bluze) – fig. <strong>VII.12</strong>.67, c;<br />
d) manşete exterioare croite din lungimea ţesăturii (întrebuinţare: la pantaloni) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.67, d;<br />
e) manşete croite din lungimea ţesăturii, care se pot prelungi, cu bandă de întărire<br />
montată pe toată circumferinţa pantalonului – fig. <strong>VII.12</strong>.67, e.<br />
• Manşete exterioare (dubluri) aplicate:<br />
a) manşete cu margine dreaptă şi întăritură (întrebuinţare: rochii şi bluze) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.68, a;<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.68.
1394 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
b) manşete cu margine fasonată (întrebuinţare: jachete şi paltoane), fig. <strong>VII.12</strong>.68, b;<br />
c) manşete cu întăritură, aplicate cu cusătură vizibilă (întrebuinţare: jachete şi<br />
paltoane) – fig. <strong>VII.12</strong>.68, c;<br />
d) manşete fără întăritură, aplicate cu cusătură vizibilă (întrebuinţare: cămăşi sport,<br />
cămăşi de lucru, cămăşi de noapte şi la pijamale) – fig. <strong>VII.12</strong>.68, d.<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4.3. Buzunare<br />
Buzunarul este piesa aplicată sau ataşată la articolul de îmbrăcăminte, care serveşte<br />
ca ornament sau pentru păstrarea obiectelor mărunte de ordin personal.<br />
Forma şi executarea buzunarului sunt determinate de modă şi de destinaţia<br />
articolului de îmbrăcăminte la care se aplică. După modul de executare se deosebesc:<br />
buzunare aplicate şi buzunare tăiate. Părţile buzunarului sunt: deschizătura (tăietura) şi<br />
punga buzunarului.<br />
Deoarece deschizătura buzunarului este cel mai mult solicitată în timpul utilizării<br />
articolului de îmbrăcăminte, ea trebuie întărită în mod special la marginile tăieturii<br />
materialului.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.69.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1395<br />
În raport cu sortimentul articolului de îmbrăcăminte, buzunarele se confecţionează şi<br />
se aplică la: pantaloni, jachete/mantouri, fuste, rochii, bluze şi veste.<br />
După poziţie, buzunarele se clasifică în: buzunare laterale, buzunare exterioare şi<br />
interioare şi buzunare la spate.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.70.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.71.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.72.
1396 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
În fig. <strong>VII.12</strong>.69–<strong>VII.12</strong>.73 sunt prezentate câteva variante de buzunare, de unde<br />
rezultă atât locul de aplicare, modul de execuţie şi ordinea operaţiilor, cât şi poziţiile<br />
componente într-o structurare pe tipuri de materiale:<br />
• Buzunar aplicat, cu clapă (întrebuinţare: sacouri, jachete, pardesie, paltoane) –<br />
fig. VII.2.69.<br />
• Buzunar aplicat necăptuşit (întrebuinţare: cămăşi, bluze, rochii) – fig. VII.2.70.<br />
• Buzunar aplicat căptuşit (întrebuinţare: sacouri pentru bărbaţi, jachete pentru<br />
femei etc.) – fig. VII.2.71.<br />
• Buzunar executat în cusătura laterală (întrebuinţare: fuste, rochii etc.) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.72.<br />
• Buzunar oblic cu punga executată din căptuşeală (întrebuinţare: pantaloni pentru<br />
bărbaţi) – fig. <strong>VII.12</strong>.73.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.73.<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4.4. Revere, gulere şi canturi<br />
Reverul şi gulerul se găsesc sub cele mai variate forme la diferite articole de<br />
îmbrăcăminte exterioară şi lenjerie. Specialiştii le numesc drept „faţa“ unui articol de<br />
îmbrăcăminte, pentru că se află la prima vedere şi determină, în mare măsură, modul<br />
calitativ de prezentare al articolului. Reverul şi gulerul sunt foarte mult supuse modei,<br />
deoarece forma lor este de multe ori caracteristică pentru o anumită linie a modei. Forma
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1397<br />
reverului şi gulerului este dependentă de materialul de întărire, care trebuie ales în funcţie<br />
de materialul de bază.<br />
Pentru executarea reverului, gulerului şi a marginilor din faţă (cant) ale produselor,<br />
există mai multe tehnologii, a căror utilizare este determinată de: model, structura şi<br />
caracteristicile suprafeţei textile care se prelucrează, dotarea tehnico-materială a<br />
întreprinderii.<br />
După modul de confecţionare, reverele se împart în următoarele categorii: rever cu<br />
întăritură liberă, rever cu întăritură fixată cu cusătură pichir, rever cu întăritură termolipită.<br />
În fig. <strong>VII.12</strong>.74, a, b sunt prezentate două variante de rever, adică cele foarte<br />
frecvent întâlnite, şi anume, rever executat cu cusătură pichir şi cu întăritură termolipită. În<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.75–<strong>VII.12</strong>.77 sunt date câteva exemple de prelucrare a gulerului.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.74.b<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.75. Guler (cămăşi, bluze, rochii).
1398 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.76. Guler răsfrânt cu fentă (cămăşi, rochii, bluze).
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1399<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.77. Guler şi bizet (cămăşi, bluze, rochii etc.)<br />
La confecţionarea gulerelor se solicită aceleaşi cerinţe calitative ca şi la prelucrarea<br />
reverului. La unele articole de lenjerie se pot executa gulerele fără întăritură.<br />
În funcţie de modelele care se confecţionează şi de tehnologia de execuţie aplicată,<br />
gulerele se împart în următoarele categorii:<br />
– bentiţe la gât;<br />
– gulere simple îndoite;<br />
– gulere îndoite pe bentiţe;<br />
– gulere cu rever.<br />
Se numeşte cant marginea care limitează partea care serveşte la încheierea confecţiei<br />
în faţă sau spate la toate articolele confecţionate, exclusiv pantalonii. Poziţia şi modul de<br />
încheiere a acestor articole sunt determinate de modă.<br />
Prelucrarea canturilor:<br />
Prelucrarea complexă a reverului, gulerului şi a cantului executat cu margini<br />
curate:<br />
a) cant executat cu margini curate, cu întăritură şi bizet dublu (întrebuinţare: halate<br />
de lucru, lenjerie pentru femei) – fig. <strong>VII.12</strong>.78, a;<br />
b) prelucrarea ascunsă a marginilor (întrebuinţare: cant la rever, gulere la jachete şi<br />
mantouri care au linie sportivă) – fig. <strong>VII.12</strong>.78, b;<br />
c) prelucrarea marginilor cu cusătură de fixare (întrebuinţare: cant la rever, gulere la<br />
jachete şi mantouri care au linie sport) – fig. <strong>VII.12</strong>.78, c;<br />
d) prelucrarea marginilor cu întăritură fixată până la margine (întrebuinţare: jachete<br />
şi paltoane confecţionate din ţesături medii) – fig. <strong>VII.12</strong>.78, d;<br />
Prelucrarea complexă a reverului, gulerului şi cantului dublat:<br />
a) prelucarea ascunsă a marginilor (întrebuinţare: la paltoane confecţionate din stofe<br />
grele) – fig. <strong>VII.12</strong>.79, a;<br />
b) prelucrarea marginilor cu cusătură de fixare (întrebuinţare: cant în faţă şi la rever,<br />
la jachete şi mantouri cu linia sport) – fig. <strong>VII.12</strong>.79, b.
1400 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.78.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.79.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1401<br />
<strong>VII.12</strong>.5.4.5. Şliţuri şi încheieri<br />
Articolele de îmbrăcăminte trebuie confecţionate în aşa fel încât să se potrivească pe<br />
corp şi să îmbrace bine corpul. În acest scop, ele sunt prevăzute cu deschideri, care ajută la<br />
îmbrăcarea şi dezbrăcarea lor.<br />
La articolele de îmbrăcăminte confecţionate fix, linia croielii cere să fie prelucrată<br />
cu deschideri (care să permită o oarecare libertate a mişcărilor), care pot fi limitate sau pot<br />
fi pe toată lungimea articolului de îmbrăcăminte. Deschiderile limitate se numesc şliţuri.<br />
Acestea pot fi limitate la unul sau ambele capete şi au rol funcţional sau ornamental.<br />
Şliţurile care servesc pentru încheierea unui articol de îmbrăcăminte se numesc şliţuri de<br />
închidere.<br />
Şliţurile şi încheierile, se pot executa cu margini alăturate sau cu margini petrecute.<br />
Şliţuri:<br />
1. Şliţuri cu margini alăturate:<br />
• Şliţuri croite de o cusătură:<br />
a) şliţ tivit drept (întrebuinţare: şliţuri laterale, cămăşi, pijamale) – fig. <strong>VII.12</strong>.80, a;<br />
b) şliţ tivit cu triunghi (întrebuinţare: cămăşi bărbăteşti) – fig. <strong>VII.12</strong>.80, b;<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.80.
1402 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
c) şliţ cu margini simple;<br />
d) şliţ deschis la mânecă căptuşită (întrebuinţare: la paltoane) fig. <strong>VII.12</strong>.80, c;<br />
• Şliţuri tăiate:<br />
a) şliţ cu tiv înnădit (întrebuinţare: şliţuri în faţă şi laterale la pijamale) –<br />
fig. <strong>VII.12</strong>.81, a;<br />
b) şliţ paspoalat (întrebuinţare: decolteuri, rochii, bluze şi fuste) – fig. <strong>VII.12</strong>.81, c;<br />
c) şliţ cu marginea ştirţuită, la orificiile pentru introdus şnur sau cordon<br />
(întrebuinţare: la şorţuri în formă de rochii) – fig. <strong>VII.12</strong>.81, c;<br />
d) şliţ cu marginile acoperite (întrebuinţare: şliţuri în faţă, la mâneci şi şliţuri laterale<br />
la pijamale şi cămăşi bărbăteşti) fig. <strong>VII.12</strong>.81, d;<br />
e) şliţ cu bandă aplicată pentru a da formă deschiderii articolului confecţionat<br />
(întrebuinţare: şliţ în faţă şi şliţ la mânecă, la rochii şi bluze).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.81.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1403<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.82.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.83.
1404 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE<br />
2. Şliţuri cu margini petrecute (fig. <strong>VII.12</strong>.82):<br />
• Şliţuri croite din ţesătură:<br />
a) şliţ semideschis executat la mâneci căptuşite (întrebuinţare: la mâneci cu şliţ<br />
semideschis, la jachete) – fig. <strong>VII.12</strong>.82, a;<br />
b) şliţ la spate la articole de îmbrăcăminte căptuşite şi semicăptuşite (întrebuinţare:<br />
şliţ la spate la jachete şi paltoane din stofe semigroase).<br />
• Şliţuri tăiate:<br />
a) şliţ cu petrecerea superioară şi inferioară aplicate (întrebuinţare: şliţ la decolteuri,<br />
la mâneci şi tiv la rochii, bluze şi fuste) – fig. <strong>VII.12</strong>.83, a;<br />
b) şliţ la mânecă cu petrecerile înnădite (întrebuinţare: şliţ la mânecă la cămăşi<br />
pentru bărbaţi) – fig. <strong>VII.12</strong>.83, b;<br />
c) şliţ la mânecă, cu petrecerile însăilate şi fixate în cusătură.<br />
3. Şliţuri încheiate cu nasturi aparenţi:<br />
• Şliţ în faţă croit de la o cusătură, închis cu nasturi (fig. <strong>VII.12</strong>.84).<br />
• Şliţ în faţă croit în ţesătură, închis cu nasturi (fig. <strong>VII.12</strong>.85).<br />
4. Şliţuri încheiate cu nasturi ascunşi:<br />
• Şliţ în faţă la pantaloni cu laistul pentru butoniere şi dublura ţesăturii inferioare,<br />
care se petrece, aplicate (întrebuinţare: pijamale) – (fig. <strong>VII.12</strong>.86).<br />
• Şliţ în faţă la pantaloni cu laistul aplicat format din două părţi şi marginea<br />
inferioară, care se petrece, aplicată– (fig. <strong>VII.12</strong>.87).<br />
• Şliţ în faţă la pantalon, încheiat cu fermoar – (fig. <strong>VII.12</strong>.88).<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.84.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.85.
Tehnologii de confecţionare a produselor de îmbrăcăminte 1405<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.86.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.87.<br />
Fig. <strong>VII.12</strong>.88.
1406 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE