ESOFAGOPLASTIA LA COPIL - REZUMAT - - "Gr.T. Popa" Iasi

Manifestări clinice ale refluxului gastro-esofagian
Cele mai frecvente semne sunt: vărsătura, care apare imediat postprandial,
falimentul creşterii (datorat absenţei unui aport nutritiv adecvat), carii dentare, leziuni
inflamatorii cronice la nivelul laringelui, voce răguşită, (datorate refluxului acid în
cavitatea bucală) şi complicaţii pulmonare (cum ar fi bronşitele recurente sau pneumoniile
de aspiraţie).
Esofagita constituie o complicaţie a refluxului gastro-esofagian şi se dezvoltă
atunci când mecanismele de apărare care contracarează în mod normal acţiunea agenţilor
nocivi asupra mucoasei esofagiene sunt despărţite de activitatea pepsinei acide.
Esofagita uşoară se manifestă prin modificări microscopice, de infiltrare a
mucoasei esofagiene cu granulocite sau eozinofile, hiperplazia celulelor bazale şi alungirea
pliurilor dermale. Se poate prezenta cu sau fără anomalii endoscopice.
Esofagita erozivă prezintă leziuni endoscopice vizibile ale mucoasei, sub forma
unui enantem marcat, friabilitate, sângerare, ulcere liniare superficiale şi exsudate.
Ulterior, leziunile de esofagita se pot complica cu stenoză esofagiană secundară.
Aceasta apare prin fibroză care determină constricţia lumenului esofagian. Conform
studiilor lui Carre, ce definesc istoria naturală a refluxului gastro-esofagian, pacienţii cu
simptome persistente până la vârsta de 4 ani şi mai mult, au fost consideraţi cu risc de a
dezvolta stenoză esofagiană, şi acest grup reprezintă aproximativ 5% din pacienţii acestui
studiu. De asemenea, au fost raportate incidenţe ale stenozelor esofagiene asociate cu
reflux gastro-esofagian ce variază între 2,5 % până la 50 %, dintre pacienţii indicaţi pentru
chirurgia antireflux.
Stenozele peptice scurte, determinate de refluxul spontan, au de regulă o lungime
de 1-3 cm şi sunt localizate la extremitatea distală a esofagului, în apropierea joncţiunii
scuamo-columnare. Stenoze lungi şi tubulare ale esofagului pot rezulta prin vărsături
persistente sau printr-o intubaţie nazo-gastrică prelungită.
Dezvoltarea unei stenoze peptice este sugerată prin apariţia disfagiei. In stenozele
peptice, anamneză constată frecvent prezenţa în ultimii ani a unor simptome precum
vărsături cu striuri de sânge, tuse, wheezing, crize de cianoză, care preced disfagia.
“Esofagul Barrett” este întâlnit la copiii mai mari cu reflux gastro-esofagian
cronic şi constă în metaplazia sub formă de epiteliu columnar a mucoasei gastrice la
nivelul esofagului inferior (91).
Tratamentul stenozei esofagiene peptice
Vizează în primul rând tratamentul refluxului gastro-esofagian.
Dilataţia sau corecţia chirurgicală a unei stenoze peptice, anterior corecţiei
refluxului, este supusă de obicei eşecului.
Tratament medical. Există trei obiective ale tratamentului nonoperator al refluxului
gastro-esofagian la copil:
Tratamentul postural constă în menţinerea sugarului în poziţie semişezândă timp de
24 de ore pe zi. Această poziţie, cu capul şi trunchiul ridicate la 60° faţă de planul patului,
diminua cantitatea de refluat acid gastric şi favorizează golirea esofagului.
Calitatea alimentaţiei. Prânzurile în cantitate mică, mai frecvente şi cu alimente cu
o consistenţă crescută diminua refluxul gastroesofagian. În schimb tetinele, suzetele
favorizează îngurgitarea unei cantităţi mari de aer şi de aici, reflux gastroesofagian.
Tratamentul medicamentos include:
antagonişti ai receptorilor H2 (cimetidina, ranitidina) care cresc pH-ul gastric,
inhibă activitatea pepsinei, cresc presiunea sfincterului esofagian inferior;
9