ESOFAGOPLASTIA LA COPIL - REZUMAT - - "Gr.T. Popa" Iasi

Aşadar esofagectomia s-a putut realiza pe lotul studiat în 33 cazuri, cele mai multe
plastii cu tub gastric şi în alte 15 cazuri, doar s-a tentat.
Pentru cazurile în care vechiul esofag a fost lăsat pe loc nu s-au remarcat la
urmărirea la distanţă complicaţii de tip malignizare, reflux gastroesofagian cu esofagită
secundară.
Analiza statistică furnizată de datele fişelor tip de control a pacienţilor cu
esofagoplastie realizează o comparaţie între cele două tehnici „concurente” (cea cu colon
vs. cea cu tub gastric).
Deşi în studii anterioare au existat preocupări în centre precum Bucureşti, Iaşi,
Timişoara de a prezenta rezultatele înregistrate prin diverse tehnici de esofagoplastie, până
în prezent nu s-a realizat o comparaţie între cele două tehnici de bază: esofagoplastia cu
tub gastric şi cea cu colon.
Intervalul de timp de la ingestie până la realizarea esofagoplastiei (delta vârstă) a
constituit baza studiului statistic a lotului.
Se constată că cele mai multe esofagoplastii s-au realizat în intervalul de până la 12
luni de la ingestie (83.1%).
Se constată de altfel că după un interval de peste 6 luni de dilataţii sau alte metode
de tratament conservator în care nu se obţine un progress evident şansele scad semnificativ
şi cea mai bună opţiune terapeutică pentru copil este esofagoplastia.
Pe de altă parte acest interval de timp scurs până la intervenţia definitivă cuprinde şi
o perioadă de latenţă în care sub protecţia gastrostomiei de alimentaţie se aşteaptă
atingerea unei vârste optime pentru esofagoplastie.
Esofagoplastia deşi s-ar putea realiza din punct de vedere tehnic şi la vârste mici,
are nevoie de o dezvoltare ponderală suficientă a micului pacinet şi de prezenţa unor
reflexe de deglutiţie bine coordonate, de o bună tolerare a nutriţiei orale atunci când
neoesofagul creat este pus în circuit, de o vârstă minimă de 18 – 24 luni astfel încât
gravitaţia şi ortostatismul să faciliteze pasajul alimentelor.
Studii mai recente arată însă prezenţa de unde peristaltice de propulsie cu rol în
progresia bolului alimentar în stomac.
Evoluţia postoperatorie imediată a fost apreciată ca bună în 54.3% din cazuri şi
relativ bună în 25.7% cu reluarea alimentaţiei orale în medie la 14 zile.
Complicaţiile precoce apărute sunt:
Necroza ischemică a grefonului prin vascularizaţie ineficientă şi ulterior cu
stenoză ischemică
Fistule şi stenoze anastomotice proximale şi distale
Torsiunea capătului proximal al grefonului
Analiza statistică a celor două loturi nu a descoperit diferenţe statistic semnificative
între evoluţiile pacienţilor (Chi pătrat 0.757) doar un număr mai mare a evoluţiilor dificile
la cazurile cu plastiile de colon (22.2%) faţă de 17.6% la plastiile cu tub gastric.
Alte complicaţii imediate înregistrate au fost:
Abcesul cervicomediastinal
Pneumotoraxul
Pentru aceste complicaţii se remarcă predominenţa la pacienţii cu plastie cu tub
gastric (6 cazuri cu o complicaţie, 1 caz cu ambele complicaţii).
Alte complicaţii majore au fost:
Stenoza la racordul proximal al anastomozei – 9 cazuri pentru plastia cu
tub gastric respective 17 cazuri pentru plastia cu colon. Această complicaţie
este cea mai frecventă pe lotul nostrum, 36.6%, iar apariţia ei este
semnificativ mai frecventă la cazurile cu plastie cu colon
Fistula cervicală s-a întalnit de asemeni mai frecvent în lotul cu tub colic: 8
cazuri faţă de 3 cazuri în lotul cu tub gastric
53