Romana - "Gr.T. Popa" Iasi

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi 

Facultatea de Medicină Dentară 

Disciplina de Farmacologie 

Şef disciplină: Prof. Dr. Mihai Nechifor 

Cercetări privind influenţa unor cationi 

asupra farmacodependenţei experimentale 

la morfină 

TEZĂ DE DOCTORAT 

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC, 

Prof. Dr. Mihai Nechifor 

IAŞI 

- 2010 - 

DOCTORAND, 

Prep. Diana Ciubotariu

Introducere. Scopul lucrării. Motivarea alegerii temei. 

Lista de abrevieri 

PARTE GENERALĂ 

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU 

Capitolul I 

Sistemul cerebral de recompensă şi rolul său în funcţionarea sistemului nervos central şi în 

comportament 

I. Introducere 

II. Sistemul de recompensă – repere neuroanatomice 

A. Principalele structuri esenţiale în modularea recompensei – scurtă descriere 

B. Principalele circuite cerebrale cu rol în medierea senzaţiilor recompensante 

C. Alte structuri cu rol secundar în determinarea efectelor recompensante 

III. Sistemul de recompensă – principalii neuromediatori implicaţi. 

A. Dopamina 

B. Serotonina 

C. Glutamatul 

D. Acidul γ-aminobutiric (GABA) 

E. Noradrenalina 

F. Sistemul opioizilor endogeni 

G. Acetilcolina 

H. Sistemul canabinoizilor endogeni 

I. Neuropeptidul Y (NP Y) 

J. Factorul eliberator al corticotropinei (CRF – corticotropin relesing factor) 

K. Alte sisteme 

Capitolul II 

Farmacodependenţele (substanţe inductoare, mecanisme de producere, tratament) 

I. Definirea terminologiei utilizate 

II. Clasificarea substanţelor addictive 

III. A. Caracteristici neurobiologice ale fenomenelor addictive 

III. B. Particularităţi neurobiologice în cazul dependenţei de opiacee 

IV. A. Principii de diagnostic şi tratament în cazul pacienţilor farmacodependenţi 

IV. A. 1. Principii de diagnostic 

IV. A. 2. Principii de tratament 

IV. B. Elemente legate de diagnosticul şi tratamentul dependenţei de opiacee 

IV. B. 1. Principii de diagnostic 

IV. B. 2. Principii de tratament 

Capitolul III 

Farmacodependenţa experimentală – tehnici şi metode 

I. Metode de studiu a farmacodependenţelor 

A. Evaluarea proprietăţilor întăritoare ale substanţelor - modelul autoadministrării 

1. Autoadministrarea intravenoasă - tehnica achiziţiei directă 

2. Autoadministrarea intracerebrală 

3. Autoadministrarea orală 

B. Evaluarea caracterului compulsiv al consumului drogurilor 

1. Modelul lipsei controlului 

2. Modelul asocierii unui stimul cu semnificaţie de pedeapsă la stimulul recompensat 

C. Evaluarea sindromului de abstinenţă 

D. Metode de cercetare a factorilor care pot contribui la reluarea consumului unui drog după o 

perioadă de abstinenţă 

1. Priming-ul 

2 

v 

vii 

1

2. Stimuli condiţionaţi din mediu asociaţi administrării drogului şi stresul 

3. Modelul deprivării 

E. Avantaje şi dezavantaje ale modelelor descrise – evaluare comparativă 

II. Testarea potenţialulului addictiv al diferitelor substanţe (screening) 

A. Testarea preferinţei pentru o substanţă şi testarea posibilităţilor de discriminare a efectelor unei 

substanţe (teste de discriminare) 

B. Varianta substituţiei încrucişate a modelului autoadministrării 

III. Evaluarea proprietăţilor recompensante ale substanţelor – modelul condiţionării legate de loc 

1. Condiţionarea preferenţială legată de loc 

2. Condiţionarea aversivă legată de loc prin precipitarea sindromului de abstinenţă 

IV. Metode care vizează detectarea mecanismelor addicţiilor (aplicaţii ale diverselor tehnici în studiul 

addicţiilor) 

A. Microdializa in vivo 

B. Metode şi modele care utilizează progrese ale geneticii 

1. Utilizarea şoarecilor knock-out în studiul farmacodependenţelor 

2. Aplicaţii are utilizării tehnologiei oligonucleotidelor antisens în neuropsihofarmacologie 

3. Identificarea unor gene ale căror variaţii alelice sunt implicate în determinismul unor caracteristici 

legate de susceptibilitatea la addicţii (predispoziţie / protecţie) 

4. Alte metode 

C. Determinări biochimice frecvent utilizate în studiul addicţiilor şi metode de biologie celulară cu 

aplicaţie în studiul addicţiilor. 

3

PARTE PERSONALĂ 

CONTRIBUŢII PROPRII 

Capitolul I 

Tehnici şi metode experimentale utilizate 

I. Tehnici pentru investigarea acţiunii morfinei asupra sistemului de recompensă 

A. Tehnica utilizată pentru inducerea dependenţei de morfină la şobolani 

B. Tehnica utilizată pentru condiţionarea preferenţială de loc la morfină 

C. Alte metode pentru investigarea acţiunilor morfinei la şobolan 

II. Tehnici utilizate pentru determinări biochimice 

A. Determinarea concentraţiei cationilor bivalenţi în produse biologice 

1. Recoltarea produselor biologice 

2. Conservarea produselor biologice 

3. Prelucrarea produselor biologice 

4. Tehnica de determinare a concentraţiei cationilor bivalenţi în produsele biologice 

B. Determinarea concentraţiei unor neuromediatori în produse biologice 




4. Tehnica de determinare a concentraţiei neuromediatorilor în produsele biologice 

Capitolul II 

Metode şi tehnici de interpretare statistică a datelor 

Capitolul III 

Determinarea acţiunii cationilor de zinc (Zn 2+ ) asupra dependenţei experimentale de morfină la 

şobolani 

1. Premizele şi motivaţia studiului 

2. Scopul studiului 

3. Aspecte urmărite 

4. Material şi metodă 

5. Rezultate 

6. Discuţii 

7. Critica studiului 

8. Concluzii 

Capitolul IV 

Determinarea acţiunii cationilor de zinc (Zn 2+ ) asupra fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale 

de loc la morfină la şobolani 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul V 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu cationi de zinc (Zn 2+ ) asupra condiţionării preferenţiale de 

loc induse de morfină la şobolani 





5. Rezultate 

4

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul VI 

Determinarea acţiunii cationilor de cupru (Cu 2+ ) asupra dependenţei experimentale de morfină la 

şobolani 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul VII 

Determinarea acţiunii cationilor de cupru (Cu 2+ ) asupra fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale 

de loc la morfină la şobolani 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul VIII 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu cationi de cupru (Cu 2+ ) asupra condiţionării preferenţiale 

de loc induse de morfină la şobolan 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul IX 

Determinarea acţiunii cationilor de mangan (Mn 2+ ) asupra dependenţei experimentale de morfină 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul X 

Determinarea acţiunii cationilor de mangan (Mn 2+ ) asupra fazei de achiziţie a condiţionării 

preferenţiale de loc la morfină la şobolani 





5

5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul XI 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu cationi de mangan (Mn 2+ ) asupra condiţionării 

preferenţiale de loc induse de morfină la şobolani 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul XII 

Determinarea acţiunii cationilor zinc (Zn 2+ ) asupra nivelurilor cerebrale ale serotoninei la şobolani 

naivi şi cu dependenţă de morfină 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul XIII 

Determinarea acţiunii cationilor zinc (Zn 2+ ) asupra acţiunii analgezice a morfinei la şobolanii cu 

dependenţă de morfină 





5. Rezultate 

6. Discuţii 


8. Concluzii 

Capitolul XIV 

Concluzii finale 

6

LISTĂ DE ABREVIERI 

AMPA = acid α-amino-3-hidroxi-5-metil-4-isoxazol propionic 

(A)SEICer = (auto)stimularea electrică intracerebrală cu efect recompensant (electric 

ICCS reward = electric intracranial self-stimulation reward) 

5HT = serortonină (5 hidroxitriptamină) 

3-MT = 3-metoxitiramină 

Ach = acetilcolină 

COMT = catecol-orto-metil-tranferază 

DA = dopamină 

DOPAC = ACID 3, 4 dihidroxi-fenilacetic 

GABA = acid γ-aminobutiric 

HVA = acid homovanilic 

i.p. = intraperitoneal 

iRMN = imangini prin rezonanţă magnetică nucleară; ifRMN = imangini prin rezonanţă 

magnetică nucleară funcţională 

LSD = diamina acidului lisergic 

MAO = monoaminoxidază 

MFB = fasciculul medial frontal (medial forebrain bundle) 

NAc = nucleus accumbens 

NMDA = N-metil-D-aspartat 

POMC = pro-opiomelanocotină 

PET = tomografie cu emisie de pozitroni (positrone emission tomography) 

PFC = cortexul prefrontal (prefrontal cortex) 

s.c. = subcutanat 

SMc = sistemul mezocortical 

SMcl = sistemul mezocorticolimbic 

SMl = sistemul mezolimbic 

SNC = sistem nervos central 

VTA = aria tegmentului ventral (ventral tegmental area) 

7

Introducere. Scopul lucrării. Motivarea alegerii temei. 

Ideea existenţei unui sistem neuronal care ar conţine un cod al recompensei (şi care să poarte în mod 

justificat denumirea de „sistem cerebral al recompensei”) şi al cărui rol primordial constă în reglarea 

„comportamentului de căutare a plăcerii” a apărut la mijlocul deceniului 6 al secolului al XX-lea. Ideea a fost 

pentru început afirmată de către psihologii James Olds şi Peter Milner. Aceştia au plasat, în mod întâmplător, 

dintr-o eroare de experiment, un electrod într-o anumită zonă din creierul unui şobolan (zona respectivă nefăcând 

parte din regiunea ce se dorea a fi studiată). Se cunoştea deja, la momentul experimentului respectiv, faptul că 

stimularea electrică a unor regiuni din creier, determină animalul să manifeste un comportament de evitare a 

declanşării stimulului (de exemplu, animalul evită apăsarea acelui levier atât timp cât apăsarea se soldează cu 

declanşarea unui stimul electric, prin intermediul unui electrod, într-o anumită arie cerebrală a animalului în 

cauză). Însă în cazul animalului respectiv (cu electrodul plasat „greşit”, în mod absolut întâmplător), stimularea 

regiunii din creier prin intermediul electrodului a determinat, din contra, manifestarea unui comportament de 

căutare a stimulării electrice (de apăsare repetată de către animal a levierului, apăsarea fiind urmată de 

declanşarea unui stimul electric la nivelul unei anumite arii cerebrale). 

S-a constatat faptul că stimularea electrică a unor anumite regiuni din creier determină o „căutare” a 

restimulării, uneori foarte puternic manifestă. Se creează o „buclă feed-back”, care întăreşte atât actul 

comportamental, cât şi răspunsul cerebral respectiv. De exemplu, stimularea cu şocuri electrice de mică 

intensitate a unor regiuni ale hipotalamusului poate determina, în cazul unui animal, apăsarea unui levier de 

aproximativ 2000 de ori într-o oră, în contextul în care animalul învaţă asocierea între apăsarea levierului şi 

apariţia unei anumite senzaţii (senzaţie datorată stimulului electric cerebral declanşat de apăsarea levierului, prin 

intermediul electrodului). Această „căutare” a restimulării a fost explicată prin declanşarea unor senzaţii 

„plăcute” de către stimulul electric. 

Rezultatele acestor experimente de stimulare electrică cerebrală au determinat formularea ipotezei 

existenţei unui sistem de recompensă la nivelul creierului. Stimularea electrică cerebrală este încă o metodă 

foarte valoroasă de studiu a sistemului cerebral al recompensei. Recompensa (stimulul recompensant) este 

definită, în cadrul ştiinţelor psihocomportamentale, drept o entitate (stimul) pentru obţinerea căreia subiectul este 

dispus să depună efort. Creierul subiectului interpretează stimulul recompensant drept ceva intrinsec pozitiv, 

ceva ce merită (şi chiar trebuie) obţinut. În opoziţie, pedeapsa este o entitate (stimul) în cazul căreia animalul va 

depune efort pentru a evita. „A reward is anything for which an animal will work. A punishment is anything that 

an animal will work to escape or avoid” (Rolls, 1999). 

Sistemului cerebral al recompensei i s-au atribuit iniţial roluri legate reglarea comportamentului asociat 

instinctului de supravieţuire a individului (determinismul ingestiei de alimente şi lichide), dar şi speciei 

(determinismul instinctului sexual, comportamentului maternal). Ulterior s-a demonstrat că structuri şi 

mecanisme cerebrale comune sunt angrenate şi în determinismul dependenţei de diverse substanţe sau chiar de 

diverse activităţi. 

Senzaţia de recompensă a fost asociată iniţial acelor stimuli cerebrali care determină efecte psihice 

descrise ca “plăcute”. Progresele ulterioare (Berridge, 2002; Kelley 2002) au stabilit însă că stimularea 

recompensei este mai corect să fie pusă în legătură cu acei stimuli cu proprietatea de a deveni în timp entităţi 

“dorite”, între “plăcut” şi “dorit” neexistând în cadrul ştiinţelor psihocomportamentale aparenta sinonimie (de 

exemplu opiaceele, în particular heroina: prin administrare repetată, se obţine toleranţă la efectele sale „plăcute”, 

euforizante, în timp ce administrarea ei devine în mod patologic „dorită”). 

Dopamina, al cărei rol de neurotrasmiţător nu fusese încă descoperit la momentul supoziţiei existenţei 

sistemului cerebral al recompensei (1954), s-a dovedit ulterior a juca rolul major în funcţionarea sistemului 

cerebral al recompensei şi a fi baza biochimică a proceselor addictive. Progresele realizate în descrierea rolurilor 

dopaminei au mers în paralel u descrierea structurilor şi caracteristicilor funcţionale ale sistemului recompensei 

cerebrale. Sistemelor dopaminergice cerebrale descrise li s-au atribuit, printre altele, o largă varietate de 

implicaţii comportamentale (inclusiv implicaţii în cadrul activităţii locomotorii, stereotipiilor, al 

comportamentului alimentar şi al ingestiei lichidiene). Mai mult, în special pentru sistemele mezocortical şi 

mezolimbic au fost identificate o serie de roluri în modularea comportamentului de întărire în ceea ce priveşte 

consumul de substanţe cu potenţial addictiv şi a senzaţiei de recompensă asociată acelor stimuli cerebrali care 

determină efecte psihice descrise ca “plăcute”. Faptul că aceste comportamente sus-enumerate recunosc, în 

principiu, substrate comune din punct de vedere neuroanatomic şi neurofarmacologic, a determinat dezvoltarea 

unui model teoretic integrativ privind implicarea sistemului dopaminergic cerebral în funcţiile comportamentale 

(Beninger, 1983; Depue & Iacono, 1989; Mogenson, Jones şi Yim, 1980; Mogenson şi Phillips, 1976). 

A fost astfel descris un aşa-numit SISTEM CEREBRAL AL RECOMPENSEI, în cadrul căruia 

neuromediaţia dopaminergică joacă rolul esenţial. 

8

Lucrarea de faţă se înscrie în linia cercetărilor dedicate sistemului de recompensă, mai exact manierei 

în care dependenţa de morfină, pe de o parte, şi efectul morfinei asupra sistemului cerebral al recompensei, 

pe de altă parte, este influenţată de o serie de cationi (zinc, cupru, mangan). 

Justificarea alegerii temei 

Motivaţia alegerii temei constă, pe de o parte, în gravitatea extremă şi implicaţiile sociale deosebite ale 

dependenţei de opiacee, în necesitatea cunoaşterii mecanismelor proceselor addictive şi a manierei de tratament a 

acestora. Menţionăm că, în ciuda progreselor evidente din ultimii ani privind elucidarea mecanismelor şi 

posibilităţilor de prevenire şi tratament a dependenţei de diverse substanţe, domeniul comportă numeroase 

necunoscute. Dintre opiacee, morfina prezintă un interes deosebit, fiind utilizată mai frecvent ca analgezic decât 

ca drog, însă având potenţial înalt de a crea dependenţă în rândul celor care o utilizează în scopuri medicale. Pe 

de altă parte, rolul deosebit exercitat de cationii menţionaţi în diverse procese fiziologice şi patologice din 

organismul uman, inclusiv la nivel cerebral, implicaţiile dezechilibrelor acestor cationi în diverse stări 

patologice, justifică alegerea temei. 

Cercetările expuse se încadrează în preocupările existente pe plan mondial de investigare a mecanismelor 

dependenţei şi a posibilităţilor de influenţare farmacologică a acestora. 

O lărgire a ariei de cunoaştere în domeniul proceselor addictive stă la baza creşterii gradului de prevenţie 

şi a eficienţei tratamentului acestor fenomene, putând avea un deosebit impact în plan social şi al patologiei 

umane. 

Scopul lucrării 

În acest context, scopul tezei de doctorat, a constat în studiul experimental al efectelor administrării de 

soluţii conţinând cationii zinc, cupru şi mangan asupra dependenţei de morfină la şobolani şi asupra condiţionării 

preferenţiale de loc induse de morfină la şobolani. 

Obiectivele tezei de doctorat 

Obiectivele tezei de doctorat constau în următoarele aspecte : 

1) realizarea de modele experimentale de dependenţă de morfină; 

2) realizarea de modele experimentale de condiţionare preferenţială de loc la morfină; 

3) cercetarea efectelor farmacodinamice ale zincului, cuprului şi manganului asupra dependenţei de 

morfină; 

4) cercetarea efectelor farmacodinamice ale zincului, cuprului şi manganului asupra intensităţii 

condiţionării preferenţiale de loc la morfină; 

5) determinarea unor eventuale corelaţii doză-efect între efectele zincului, cuprului şi manganului asupra 

dependenţei de morfină şi condiţionării preferenţiale de loc la morfină; 

6) determinarea unor eventuale corelaţii între concentraţiile serice ale zincului, cuprului şi manganului şi 

influenţa acestor cationi asupra dependenţei de morfină şi condiţionării preferenţiale de loc la 

morfină; 

7) determinarea unor eventuale corelaţii între concentraţiile serice ale zincului, cuprului şi manganului şi 

influenţa acestor cationi asupra dependenţei de morfină; 

8) determinarea unor eventuale corelaţii între efectele zincului, cuprului şi manganului asupra 

dependenţei de morfină şi concentraţia cerebrală a unui neuromediator esenţial în dezvoltarea 

fenomenelor addictive. 

9

CAPITOLUL I 

Tehnici şi metode experimentale utilizate 

I. Tehnici pentru investigarea acţiunii morfinei asupra sistemului de recompensă 

A. Tehica utilizată pentru inducerea dependenţei de morfină la şobolani 

1. Inducerea propriu-zisă a dependenţei 

Pentru inducerea dependenţei experimentale de morfină s-a utilizat un model de durata 

lungă (10 zile). 

Subiecţii testărilor sunt şobolani Wistar, masculi, adulţi, cu masa cuprinsă între 220 şi 

300 g, cărora li s-a asigurat hrană şi apă ad libitum, fiind menţinuţi în cuşti individuale. 

Modelul experimental de inducere a dependenţei la morfină implică administrarea de 

morfină (s.c.) în doze progresiv crescânde: de la 5 mg/kg în prima zi de experiment, la 10 

mg/kg în ziua a doua, apoi doza creşte cu 10 mg/kg/zi în următoarele zile pâna la 90 mg/kg în 

ziua a 10-a a experimentului. Morfina este administrată în două doze egale zilnice, la 12 ore 

interval (orele 9 00 şi 21 00 ) (model după Caille, 1999). 

Concentraţia soluţiei morfinice a fost calculată astfel încât la fiecare administrare 

şobolanul primeşte un volum de soluţie de 2,5 mL/kg. S-a utilizat fiole morfină 2% (sub 

formă de morfină sulfat) de la Zentiva Romania (Morfină®), diluată în ser fiziologic. 

2. Inducerea sindromului de abstinenţă la morfină 

În a 11-a zi de experiment, animalele primesc morfină 90 mg/kg s.c. (doză provocare) la 

ora 9 00 . După 2 ore de la acestă ultimă doză de morfină, şobolanii primesc i.p. naloxon 2 

mg/kg. 

3. Cuantificarea sindromului de abstinenţă la morfină 

Cuantificarea sindromului de abstinenţă la morfină, precipitatprin stoparea administrării 

acesti substanţe, cosecutiv cu administrarea de naloxon, se realizează la 20 de minute de la 

administrarea naloxonului timp de 25 de minute. 

Pentru observarea intensităţii sindromului de abstinenţă la morfină, animalele sunt 

introduse pentru 25 minute într-o incinta de sticlă (35cm x 35cm x 35 cm) şi suprevegheate cu 

ajutorul unei camere video conecate la computer. 

Au fost cuantifiate următoarele (Maldonado, 1995): 

♦ Semne gradule – se efectuează o numărare simplă a numărului de episoade pe 

parcursul perioadei de urmărire: 

o sărituri (interpretabile şi drept “tentative de scăpare”); 

o posturi agresive; 

o episoadele de toaletă corporală; 

o episoadele de clănţănit al dinţilor; 

o episoadele de tremor al corpului; 

o masticaţie compulsivă; 

♦ Semne care sunt evaluate prin “prezent” sau “absent”: 

Se evaluează parcursul unor perioade de 5 minute, prin “prezent” sau “absent”, 

primind diferite scoruri (0 - absent; 1 – prezent), apoi scorurile rezultate pe parcursul 

perioadelor de 5 minute sunt adunate pe pacrcursul întregii perioade de urmărire: 

o erecţiile; 

o diareea; 

o ptoza palpebrală; 

Activitatea locomotorie (comportamentul explorator) este evaluat prin testul openfield, 

podeaua incintei de supraveghere fiind împărţită în pătrate cu latura de 5 cm; explorarea 

în 5 minute a unui număr de 1 până la 3 pătrate se notează cu 0, a unui număr de 4 până la 6 

10

pătrate se notează cu 1, iar a 7 până la 9 pătrate se notează cu 2. Scorurile acumulate pe 

parcursul perioadelor de 5 minute sunt adunate, rezultând un scor maxim de 10 pe parcursul 

unei perioade de 25 minute. 

S-a determinat masa corporală imediat după administrarea naloxonului şi la 150 minute 

după aceasta (după perioada de cuantifiecarea sindromului de abstinenţă), determinăndu-se 

procentual pierderea ponderală faţă de masa corporală iniţială. 

S-a efectuat, de asemenea, calculul scorului Gellert-Holtzman pentru intensitatea 

abstinenţei la administrarea opiaceelor. 

Semnul 

Scădere ponderală în decursul a 2,5 ore (pentru 

Pondere 

fiecare procent cu care scăderea este superioară 

faţă de lotul de şobolani martor) 

1 

Numărul tentativelor de 

evadare 

2 - 4 

5 - 9 

≥10 

1 

2 

3 

Numărul contracţiilor abdominale 2 

Numărul episoadelor de 1 - 2 2 

tremor al corpului ≥3 4 

Diaree 2 

Fasciculaţii faciale sau clănţănit al dinţilor 2 

Înghiţituri 2 

Hipersalivaţie 7 

Hiperlacrimaţie 5 

Ptoză palpebrală 2 

Poziţii anormale 3 

Erecţii, ejaculare, sau toaletă genitală 3 

Iritabilitate 3 

Tabel nr. I. 1. Scorul Gellert-Holtzman – ponderea simptomatologiei din cadrul 

sindromului de abstinenţă la opiacee în cadrul evaluării globale 

Figura nr. I. 1. Schema de administrare a morfinei utilizată pentru inducerea 

dependenţei, precipitarea şi inducerea sindromului de abstinenţă. 

B. Tehnica utilizată pentru condiţionarea preferenţială de loc la morfină 

Subiecţii testului sunt şobolani Wistar, masculi, adulţi, cu masa cuprinsă între 220 şi 

300 g, menţinuţi în cuşti individuale în afara perioadelor de testare. Hrana si apa sunt 

disponibile ad libitum, cu excepţia perioadelor testărilor condiţionării comportamentului. Se 

11

utilizează un ciclu de 12 ore lumină / 12 ore întuneric, iar testarea are loc în timpul perioadei 

de lumină. 

Aparatul de condiţionare constă într-o cutie de plexiglas (Panlab, Cornella, Barcelona), 

împărţită în trei compartimente: două compartimente principale, diferite prin aspectul 

pereţilor şi podelei, situate la extremităţile cutiei şi un compartiment intermediar. 

Comunicarea între compartimente poate fi închisă sau deschisă. Standardizarea condiţiilor de 

iluminare este asigurată prin plasarea unor becuri în dreptul fiecărui compartiment al 

aparatelor. Timpul petrecut în partea cu podeaua netedă a camerei este înregistrat automat de 

aparat ca şi numărul de treceri dintr-o parte în alta (Bozarth, 1983). 

Fotografii I. 1. Aparatul de condiţionare preferenţială de loc utilizat. 

Anterior fazei de precondiţionare, animalele au fost supuse zilnic la câte o şedinţă de 

obişnuire cu aparatul de condiţionare (2 şedinţe compacte a 30 minute fiecare, cu două zile şi 

respectiv cu o zi anterior precondiţionării, în acelaşi interval orar al zilei ca şi fazele 

ulterioare). 

Procedura standard comportă trei faze: 

1. Faza de precondiţionare: Se determină preferinţa naturală a animalului faţă de unul 

din cele două compartimente principale. Animalul va petrece, în prima zi a experimentului, o 

perioadă compactă de 15 minute în aparat (este iniţial lăsat în compartimentul intermediar). 

Comunicarea între compartimente este deschisă. Se notează timpul petrecut de animal (în 

cadrul celor 900 secunde pe care le are la dispoziţie pentru explorarea iniţială a aparatului) în 

fiecare compartiment. Compartimentul principal în care anumalul petrece mai mult timp va fi 

în continuare denumit compartiment preferat, celălat compartiment principal fiind denumit 

compartiment nepreferat. 

Este important să se ia în considerare primele 900 secunde petrecute de animal în aparat, 

testarea preferinţei naturale după o perioadă iniţială de acomodare, chiar de ordinul câtorva 

minute ducând la lipsa de relevanţă a testării preferinţei naturale. 

S-a practicat excluderea, încă din această fază a experimentului, a acelor animale care: 

o au petrecut fie mai mult de 60% din timpul de 900 secunde ale fazei de 

precondiţionare în unul din compartimentele principale; 

o au petrecut încursul fazei de precondiţionare mai mult timp în compartimentul 

intermediar decât în oricare din compartimentele principale; 

o au petrecut mai mult de 40% din timpul alocat şedinţei de precondiţionare în 

compartimentul intermediar. Se consideră că în cazul unor astfel de animale, o astfel de 

repartizare a timpului petrecut în cele trei compartimente relevă existenţa unor cauze ale 

alegerii care ar constitui importante surse de eroare pentru procedurile determinărilor 

ulterioare. 

Această eliminare este necesară deoarece, în cazul animalelor care petrec prea mult timp 

într-un anumit loc (indiferent căeste vorba de compartimentul intermediar sau de oricare din 

compartimentele principale), ceea ce se determină nu este de fapt preferinţa lor naturală 

pentru un anumit compartiment (loc), ci rezultatul anxietăţii induse de procedura de 

experimentare (Bohn, 2003; Heusner, 2005). 

Determinarea serveşte ca măsură a preferinţei asupra unui loc înaintea condiţionării. 

12

2. Faza de condiţionare (zilele 2 – 9). Comunicarea între cele trei compartimentele este 

închisă. 

În zilele zilele 2, 4, 6 şi 8 animalul va fi restricţionat pentru o perioadă compactă 

40 minute la unul din compartimente (compartimentul nepreferat, denumit în continuare şi 

compartiment de condiţionare), imediat după ce i se administrează morfină 3 mg/kg, s.c.. 

Concentraţia soluţiei de morfină a fost calculată astfel încât la fiecare administrare volumul 

soluţiei injectate să fie de 1 mL/kg; 

Alternativ, în zilele 3, 5, 7 şi 9 animalul va fi restricţionat pentru o perioadă 

compactă 40 minute la unul din compartimente (compartimentul preferat) imediat după ce i se 

vor administra ser fiziologic, 1 mL/kg, s.c.. 

3. Faza postcondiţionare. Determinarea preferinţei faţă de loc loc este din nou măsurată 

(ziua a 11-a, o perioadă compactă de 15 minute de acces liber la aparat, comunicarea dintre 

compartimente fiind deschisă). 

O creştere semnificativă statistic a timpului petrecut în compartimentul nepreferat în 

faza de postcondiţionare faţă de precondiţionare marchează realizarea condiţionării 

preferenţiale de loc (schimbarea preferinţei), fiind considerată o conseciţă a administrării de 

morfină (Tzschentke, 2004) şi va fi denumită în continare „realizarea condiţionării 

preferenţiale de loc la morfină”. 

Faza de obişnuire anterioară precondiţionării, respectiv şedinţele de precondiţionare, 

condiţionare şi evaluare a postcondiţionării s-au desfăşurat în acelaşi interval orar al zilei. 

Figura nr. I. 2. Schema de realizare a condiţionări preferenţiale de loc la morfină. 

II. Tehnici utilizate pentru determinări biochimice 

A. Determinarea concentraţei cationilor bivalenţi în produse biologice 


Recoltarea sângelui s-a realizat in plexul retroorbitar, cu ajutorul unor pipete sterile din 

sticlă, în eprubete cu accelerator de coagulare. 


Eprubetele au fost au fost centrifugate imediat după recoltare la 1500 rotaţii / minut timp 

de 10 minute, imediat după care serul a fost pipetat în eprubete de curate polipropilenă 

(goale). 

13


Eprubetele au fost menţinute la congelator (temperatură maximă -20ºC), până la 

momentul determinărilor. 

4. Tehnica de determinare a concentraţiei cationilor bivalenţi în produsele biologice 

Pentru dozarea concentraţiei cationilor bivalenţi (calciu, magneziu, fier, zinc şi cupru) în 

ser şi în salivă s-a utilizat ca metodă spectrofotometria cu absorbţie atomică. 

Spectrofotometria cu absorbţie atomică face parte dintre metodele care dau cele mai bune 

rezultate în aceste condiţiile concentraţiilor relativ reduse şi a volumelor mici, specifice 

probelor biologice, motiv pentru care este întâlnită în foarte multe laboratoare clinice şi 

laboratoare în care se analizează materiale de provenienţă biologică. 

Totuşi, această metodă de dozare nu face deosebirea între forma liberă şi cea legată a 

cationilor dozaţi, după cum nu face nici deosebirea între diferitele valenţe ale acestora. De 

exemplu, cuprul se găseşte frecvent sub monovalentă (Cu + ) sau bivalentă (Cu 2+ ). 

B. Determinarea concentraţiei serotoninei la nivelul unor structuri cerebrale 


Şobolanii au fost anesteziaţi cu pentobarbital, 60 mg/kg, i.p. (doză letală). După moarte, 

au fost decapitaţi, iar creierul lor îndepărtat. 

Creierul şobolanilor a fost plasat într-un aparat de stereotaxie. 

Poziţia structurilor menţionate este apreciată, în cazul atlasului utilizat, cu o acurateţe de 

minim 0,5 mm, pentru şobolani cu masa de aproximativ 250 g. Pentru recoltarea structurilor 

la nivelul cărora s-a determinat concentraţia serotoninei, s-a utilizat atlasul Paxinos şi Watson. 

Creierul a fost feliat în felii cu grosimea de 1 mm, cu ajutorul aparatului de stereotaxie. 

Pentru nucleus accumbens: 

S-a izolat nucleul accumbens (s-au tăiat la criostat 2 secţiuni coronare din creier, cu 

grosimea de 1 mm, de la nivelul + 2,5 mm pînă la +0,5 mm faţă de bregma (Derrien şi 

colaboratorii, 1993). În aceste secţiuni s-au practicat puncţii cu diametrul de 2 mm bilateral la 

nivelul nucleului accumbens. Coordonatele faţă de bregma: 

antero-posterior=+1,5 mm; 

lateral=1,1 mm; 

dorso-ventral=-6,0 mm. 

Pentru nucleii bazali: 

S-au izolat nucleii bazali (s-au tăiat la criostat 2 secţiuni coronare din creier, cu 

grosimea de 1 mm, de la nivelul +2,5 mm pînă la +0,5 mm faţă de bregma (Derrien şi 

colaboratorii, 1993). În aceste secţiuni s-au practicat puncţii cu diametrul de 2 mm bilateral la 

nivelul nucleilor bazali. Coordonatele faţă de bregma: 




Pentru cortexul prefrontal: 

Creierul a fost feliat în felii cu grosimea de 1 mm, cu ajutorul aparatului de stereotaxie. 

S-a izolat cortexul prefrontal (s-au tăiat la criostat 2 secţiuni coronare din creier, cu grosimea 

de 1 mm, de la nivelul +4,7 mm pînă la +2,7 mm faţă de bregma (Derrien şi colaboratorii, 

1993). În aceste secţiuni s-au practicat puncţii cu diametrul de 2 mm bilateral la nivelul 

cortexului prefrontal. Coordonatele faţă de bregma: 




Pentru hipocamp: 

S-a izolat hipocampul (s-au tăiat la criostat 2 secţiuni coronare din creier, cu grosimea 

de 1 mm, de la nivelul +2,3 mm pînă la +0,3 mm faţă de bregma (Derrien şi colaboratorii, 

14

1993). În aceste secţiuni s-au practicat puncţii cu diametrul de 2 mm bilateral la nivelul 

hipocampului. Coordonatele faţă de bregma: 




Figura nr. I. 1. Coordonatele pentru recoltarea nucleului accumbens (notaţii: AcbC – 

miezul nucleului accumbens; AcbSh – regiunea externă a nucleului accumbens) şi a 

striatumului (notaţii: CPu – caudat- putamen) (după Paxinos şi Watson, 2006). 

Figura nr. I. 2. Coordonatele pentru recoltarea cortexului prelimbic (notaţii: PrL) 

(după Paxinos şi Watson, 2006). 

15

Figura nr. I. 3. Coordonatele pentru recoltarea hipocampului (notaţii: fi – fimbria 

hipocampului; vhc – hipocampul ventral) (după Paxinos şi Watson, 2006). 


Ţesutul recoltat a fost cântărit, introdus în tuburi răcite, conţinând 1 mL de acid ascorbic 

1%, şi omogenizat cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete. Omogenatul a fost centrifugat la 

3000 de turaţii pe minut timp de 30 minute, la 4ºC. 

Supernatantul rezultat a fost pipetat în tuburi de prolipropilenă şi utilizat pentru a 

determina nivelurile de serotonină prin ELISA. Toate determinările au fost efectuate la orele 

12:00. 

3. Tehnica de determinare a concentraţiei serotoninei în produsele biologice 

Concentraţia serotoninei s-a determinat utilizând un kit comercial ELISA (IBL, 

Hamburg, Germania), constând dintr-o placă de microtitrare, antiser de iepure, biotin 

serotonină, conjugat enzimatic (de capră anti-anticorp biotină conjugat cu fosfatază alcalină în 

tampon Tris-HCl cu stabilizatori), standarde, controale (liofilizat, probele de ser), reactiv 

Acilare, tampon testul tampon (para-nitrofenil fosfat PNPP), substrat comprimate, PNPP 

substrat tampon, şi PNPP soluţie de oprire, în conformitate cu instrucţiunile producătorului. 

Pentru determinarea serotoninei în ţesutul cerebral a fost utilizată metoda imunologică care 

utilizează principiul imuno-competiţiei. 

Principiul metodei 

Metoda se bazează pe sintetizare unui anticorp secundar (de regula anti-IgG) numit 

anticorp captură, care este depus pe suprafaţa microplăcilor. 

În microplaci sunt pipetate pe rând urmatoarele componente: 

• cantitate limitată de anticorp primar; 

• cantitate limitata de analit marcat prin legarea de o enzimă (de regulă o peroxidază); 

• cantitate exact cunoscută de proba ce conţine analitul. 

Analitul din proba şi analitul legat marcat, legat de enzimă vor intra în competiţie pentru 

ocuparea numărului limitat de locuri de pe anticorpul primar. Acesta se va lega de anticorpul 

secundar anti-IgG imobilizat pe suprafaţa microplăcilor. Cu cât cantitatea de analit din proba 

este mai mare cu atât cantitatea de analit marcat va fi mai mica. Apoi este adaugat un substrat 

pe care enzima din analitul marcat il va transforma intr-o perioada de timp limitată. În urma 

transformării substratului va fi generată o culoare specifică. 

Cantitatea de analit marcat va fi cu atât mai mare cu cât cantitatea de analit din probă 

este mai mare, prin urmare semnalul înregistrat va descreşte (rezultând o culoare mai puţin 

16

intensă indică o cantitate mare a analitului cercetat în probă, a cărei intensitate este evaluată 

fotocolorimetric). 

Metodologia propriu-zisă de lucru 

Determinări au fost efectuate în duplicat pentru fiecare probă, iar rezultatul luat în 

considerare reprezintă media aritmetică a celor două determinări. 

Rezultatele sunt exprimate în ng / mg ţesut cu o zecimală exactă. 

III. Tehnici şi metode de interpretare statistică a datelor 

Testele statistice au fost realizate cu ajutorul programului SPSS 07 pentru Windows, cu 

sprijinul Disciplinei de Informatică Medicală a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul 

Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi. 

Analiza statistică a fost constat în determinarea diferenţei semnificative dintre grupuri 

cu ajutorul testului Student („t test”). Acesta permite respingerea ipotezei nule (orice diferenţă 

între cele două grupuri este datorată hazardului) şi afirmarea faptului că valorile medii 

aparţinând celor două grupuri sunt statistic diferite între ele. S-a utilizat testul „t Student” 

independent. 

Se pleacă de la premiza că loturile studiate prezintă o distribuţie normală a valorilor 

(reprezentarea lor grafică are forma clopotului Gauss) şi că nu există diferenţă semnificativă 

între deviaţiile standard ale celor 2 grupuri. 

Se calculează este abaterea standard s: 

s = ± 

n 

1 2 

2 

2 

∑( xi 

− x) 

+ ∑( 

yi 

− y) 

i= 

1 i= 

1 

n + n − 2 

1 

2 

n 

Rezultatul testului, „t”-ul real este definit astfel: 

t 

x − y 

n n 

n + n 

1 2 

= ; 

s 

1 

2 

. 

Valoarea tcalculat (t real) este comparată cu valoarea ttabelar (t teoretic) corespunzătoare 

numărului gradelor de libertate (γ) şi intervalului de încredere ales. 

Numărul gradelor de libertate: γ=n1+n2-2, unde n1 şi n2 reprezintă numărul 

determinărilor din fiecare serie. 

Dacă tcalculat este mai mare ttabelar ipoteza nulă poate fi respinsă. 

Valoarea lui p (prag de semnificaţie statistică) este în relaţie inversă cu semnificaţia 

statistică. 

Pragul de semnificaţie unanim acceptat este de 95% adică p

Capitolul II 

Determinarea acţiunii cationilor de zinc ( Zn 2+ ) asupra dependenţei 

experimentale de morfină la şobolan 

1. Introducere 

După fier, zincul este cel mai abundent oligoelement din organism. În corpul unui adult 

se găsesc aproximativ 1,8g (cu limite între 1,5 şi 2,5g) zinc, răspândit în toate ţesuturile, 

organele, fluidele şi secreţiile. Aproximativ 90% din zincul organismului uman se găseşte la 

nivelul muşchilor scheletici şi oaselor, în timp ce plasma sangvină conţine doar aproximativ 

0,1% din zincul total al organismului. 

Valori normale: ser: 0,8 mg/L, plasmă: 0,65 mg/L, sânge total: 6,3 mg/L. Din zincul 

sangvin, aproximativ 75-88% se găseşte ca element asociat metaloenzimei anhidrază 

carbonică eritrocitară. Aproximativ 18% din zincul plasmatic e legat de α2-macroglobulinei, 

80% de albumină iar restul de proteine precum transferina şi ceruloplasmina. 

În celule, acest element nu se găseşte liber, ci asociat cu alte proteine (aproximativ 82- 

117µg Zn/1g proteină). Intracelular, este concentrat în special la nivelul nucleului. Se 

apreciază că aproximativ 95% din zincul total al organismului se găseşte asociat proteinelor 

membranare sau celulare. 

Necesarul zilnic este de aproximativ 25mg la adult, mai crescut în caz de sarcină 

(aproximativ 40 mg) şi alăptare (65 mg). 

Carenţa apare în caz de alimentaţie dezechilibrată (deficitară în zinc – de exemplu în 

cazul regimului strict vegetarian, sau în caz de scădere a absorbţiei intestinale a acestui 

element secundară cauzelor comune de malabsorbţie generalizată sau secundară prezenţei în 

exces în lumenul intestinal a unor elemente precum cuprul, fierul, cadmiul, acidul fitic). Alte 

cauze ar sunt alcoolismul cronic, bolile care evoluează cu poliurie sau transpiraţii abundente 

(mai ales diabetul zaharat). Nivelul plasmatic al zincului scade semnificativ şi în cancerul de 

prostată şi moderat în ateroscleroză, dar şi în ciroza hepatică, ulcere, sarcină (fără a se 

cunoaşte sensul relaţiei cauză efect în aceste situaţii). Alte afecţiuni asociate cu predispoziţia 

la un deficit al zincului în organism includ acrodermatita enterohepatică (boală cu transmitere 

recesiv autosomală), arsurile solare, alimentaţia exclusiv pe cale parenterală, fără o 

suplimentare corespunzătoare a dietei cu zinc, precum şi tratamentul cu o serie de 

medicamente (diuretice, penicillamină, valproat sodic şi etambutol). 

Între simptomele cele mai evidente asociate carenţei de zinc se află cele legate de 

deficitul imun, cu creşterea consecutivă a susceptibilităţii la contractarea infecţiilor, mai ales a 

celor virale. Deficitul zincului determină involuţia timusului, scăderea imunităţii întârziate, 

scăderea numărului de limfocite T în sângele periferic, scăderea răspunsului proliferativ al 

acestor celule la fitohemaglutinină (PHA), inhibarea activităţii limfocitelor T helper, dar şi a 

celulelor natural-killer, polimorfonuclearelor neutrofile şi macrofagelor şi producţiei de 

anticorpi. 

Simptomatologia mai include alterări ale gustului şi mirosului, scăderea apetitului, 

întârzieri în vindecarea plăgilor, leziuni cutanate, tulburări ale acuităţii vizuale (mai ales la 

copii), tulburări de creştere şi dezvoltare psihosomatică, căderea părului, unghii friabile, 

letargie, hipotrofie gonadală (mai ales la bărbaţi), întârziei în maturarea sexuală până la 

sterilitate (tulburări de o gravitate mai evidentă la pubertate, alterări ale metabolismului 

vitaminei A, tulburări structurale şi funcţionale ale prostatei, fatigabilitate, pete albe pe 

unghii, scăderea gradului de vigilenţă, creşterea riscului de avort spontan, diaree, letargie. 

Aproximativ 10% din zincul total din organism se găseşte la nivelul SNC, în mare parte 

asociat proteinelor, îndeplinind, ca şi în restul organismului, diferite roluri coenzimatice şi în 

18

eplicarea materialului genetic. Concentraţia extracelulară a zincului în SNC atinge valori de 

aproximativ 10-20 µmoli/L (Vogt, 2000). Turn-over-ul zincului din SNC este însă mult mai 

lent faţă de cazul depozitelor acestui element de la nivel hepatic sau scheletic (Takeda, 2004). 

Chowanadisai, 2005, demonstrează existenţa unor mecanisme neuroadaptative la nivelul 

creierului care, în cazul deficitului de zinc, reuşesc să menţină concentraţia normală a acestui 

element în SNC. Acestea constau în special în modificarea raportului între concentraţiile 

factorilor proteici transportatori de zinc, cu favorizarea acumulării cerebrale a cationului. 

Zincul din SNC este puternic compartimentalizat, în anumite regiuni ale creierului fiind 

stocat în veziculele sinaptice. Aproximativ 5% din zincul de la nivelul SNC este conţinut în 

aceste vezicule terminale de stocaj la nivelul neuronilor glutamatergici, unde concentraţia 

Zn 2+ atinge valori de peste 1 mmol/L, nivelul de coordinare al Zn 2+ cu diverşi liganzi 

endogeni fiind slab (Takeda, 2004). Astfel de “neuroni conţinători de zinc” se găsesc cu 

precădere în cortex, mai ales la nivelul allocortexului, dar şi în diferite alte regiuni din SNC, 

cum ar fi hipocampul şi circuitele amigdalare. Shu, 1990, descrie la nivelul striatumului o 

regiune din marginea caudomedială (rostrolateral de globus pallidus) cu o densitate deosebit 

de crescută a unor astfel de neuroni. 

Depolarizarea neuronilor conţinători de Zn 2+ se soldează cu eliberarea cationului în 

fanta sinaptică (unde concentraţia sa creşte la valori de aproximativ 0,3 mmoli/L). După 

eliberarea în spaţiul sinaptic, zincul este recaptat din fantă, împreună cu o cantitate din 

neuromediator, fiind astfel reîncărcat în veziculele terminale ale acestor neuroni (Palmiter, 

1996); în recaptare, rolul esenţial pare a fi deţinut de o structură proteică transportatoare de 

zinc, ZnT-3, existentă exclusiv la nivel presinaptic (în neuronii conţinători de zinc). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii cationilor de zinc (Zn 2+ ) 

asupra dependenţei fizice experimentale de morfină. 

S-a urmărit intensitatea sindromului de abstinenţă la opiacee (sindrom precipitat cu 

naloxon), comparativ la un lot cu dependenţă fizică de morfină indusă experimental prin 

administrarea de doze progresiv crescânde din această substanţă, faţă de două loturi, care, pe 

parcursul inducerii dependenţei fizice experimentale de morfină prin administrarea de doze 

progresiv crescânde din această substanţă, au primit şi clorură de zinc (ZnCl2) (doze diferite în 

fucţie de lot). 


Modalitatea de inducere a dependenţei fizice experimentale de morfină a fost descrisă la 

Capitolul I din cadrul părţii referitoare la contribuţiile personale. 

S-a lucrat pe loturi de 5 loturi a câte 10 şobolani Wistar, masculi, adulţi, crescuţi în 

condiţii standard de laborator, obţinuţi de la Institutului Cantacuzino Bucureşti prin 

intermediul biobazei Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, cu masa 

cuprinsă între 220 g şi 300 g, pentru care hrana şi apa au fost disponibile ad libitum, cu 

excepţia perioadei efectuării testărilor. 

Loturile au fost următoarele: 

1. Lot I: SF – a primit timp de 10 zile consecutiv ser fiziologic, 1 mg/kg/zi; 

2. Lot II: Zn 0,1 – a primit timp de 10 zile consecutiv ZnCl2, i.p., 1 mmol/kg/zi; 

3. Lot III: M – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv crescânde, 

conform schemei menţionate pentru inducerea dependenţei; 

19

4. Lot IV: M+Zn 0,1 – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 

crescânde, conform schemei menţionate pentru inducerea dependenţei, şi, cu o oră înaintea 

mofinei, a primit soluţie de ZnCl2, i.p., 1 mmol/kg/zi; 

5. Lot V: M+Zn 0,05 – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 

crescânde, conform schemei menţionate pentru inducerea dependenţei fizice experimentale, 

şi, cu o oră înaintea mofinei, a primit soluţie de ZnCl2, i.p., 0,5 mmol/kg/zi. 

4. Rezultate 

Doza de 0,1 mmol/kg/zi clorură de zinc (ZnCl2), administrată pe parcursul celor 10 zile 

a fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină la şobolani a scăzut semnificativ 

statistic (p

Ser fiziologic 

ZnCl2 0,1 mmol/kg/zi 0,110401 

ZnCl2 0,1 

mmol/kg/zi 

Morfină 3,28 x 10 -19 3,89 x 10 -19 

Morfină 

Morfină+ ZnCl2 

0,1 mmol/kg/zi 

Morfină+ ZnCl2 0,1 

mmol/kg/zi 

1,35E x 10 -20 2,27 x 10 -20 3,83 x 10 -5 

Morfină+ ZnCl2 0,05 

mmol/kg/zi 

4,52 x 10 -20 6,53 x 10 -20 0,001373 0,053333 

Tabel 1. Influenţa zincului asupra dependenţei de morfină: evaluarea sindromului de abstinenţă – scor 

Gellert Holzmann pentru simptomatologia cuantificată (coeficienţi de semnificaţie statistică „p” între loturi). 

ZnCl2 0,1 mmol/kg/zi ZnCl2 0,05 mmol/kg/zi 

Sărituri ↓ NS 

Poziţii agresive NS NS 

Masticaţie compulsivă ↓↓ ↓ 

Clănţănit al dinţilor ↓↓ ↓ 

Toaletă corporală ↓ NS 

Erecţii ↓ NS 

Convulsii ↓ NS 

Scădere ponderală ↓ NS 

Activitate locomotorie ↓ ↓ 

Diaree ↓↓ ↓ 

Ptoză palbebrală NS NS 

Scor Gellert Holzmann pentru 

simptomatologia cuantificată 

↓↓↓ ↓↓ 

Tabel II. 2. Influenţa zincului asupra dependenţei de morfină: evaluarea sindromului de abstinenţă – 

sinteza rezultatelor obţinute. 

Legendă: 

NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi ZnCl2 în cursul fazei de inducere a 

dependenţei de morfină faţă de lotul tratat exclusiv cu morfină (lot III, „M”); 

↓ – scădere, p

inhibarea de către zinc, în concentraţii micromoleculare, a legării enkefalinei la receptori, 

respectiv scăderea densităţii acestora; 

• Hannissian, 1988, a demonstrat inhibarea de către zinc, într-o manieră dependentă de 

doză, a legării specifice a naloxonului (antagonist selectiv µ) la receptorii din hipocamp, 

cortex, mezencefal şi striatum; efectul se datorează scăderii afinităţii receptorului pentru 

ligandul exogen, fără a fi afectat şi numărul de receptori şi este inhibat de histidină. 

Alte dovezi ale influenţării de către zinc a sistemului opioidelor endogene au fost aduse 

de Essatarra, 1984, care a demonstrat relativa rezistenţă la apariţia senzaţiei de foame indusă 

de dinorfină la animalele cu deficit de zinc şi niveluri mai scăzute ale dinorfinei în 

hipotalamus la aceste animalele, aceasta constituind o posibilă explicaţie pentru anorexia 

semnalată în cazul deficitului de zinc. 

B. Un alt posibil mecanism prin care zincul realizează efectul de atenuare a dependenţei 

experimentale de morfină ar putea fi reprezentat de faptul că acest oligoelement determină 

importante disfuncţii ale sistemului glutamatergic cerebral. 

Zincul este un dovedit inhibitor al eliberării de glutamat, dar şi al recaptării acestui 

neuromediator, probabil prin afectarea transportorilor de glutamat (Spiridon, 1995). 

Zincul determină un efect bifazic asupra neurotransmisiei prin intermediul receptorilor 

AMPA: potenţare la concentraţii mici (similare celor fiziologice) – 0,03 mmoli/L şi inhibare 

la concentratii mari – 1 mmol/L. La nivelul receptorilor AMPA din bulbul olfactiv, 

comportamentul fată de aplicarea ionilor de zinc în diverse concentraţii pare a fi diferit faţă de 

alte zone din creier, sugerându-se o posibilă implicare a zincului în procesarea informaţiei 

olfactive prin intermediul circuitelor excitatorii (Blakemore, 2004). 

C. Sistemul dopaminergic mezocorticolimbic este esenţial în determinismul 

fenomenelor addictive. Datele din literatura referitoare la maniera în care sistemul 

dopaminergic cerebral este influenţat de către ionii de zinc nu au permis formularea unor 

ipoteze legate de mecanismul prin care s-au realizat efectele zincului evidenţiate de către 

studiul nostru. Prezentam o serie de date referitoare maniera în care sistemul dopaminergic 

cerebral este influenţat de către ionii de zinc . 

Se sugerează ca ionii Zn 2+ ar determina o creştere a eliberărilor de dopamină induse de 

ATP, probabil printr-o creştere a sensibilităţii neuronilor dopaminergic la acţiunea ATP-ului. 

Efectul ar putea fi datorat potenţării efectului ATP de creştere a influxului prin canalele de 

calciu (comportament invers fata de cazul canalelor asociate receptorilor NMDA), fără însă a 

fi influenţate mecanismele ulterioare implicate în exercitarea efectelor intracelulare ale 

calciului (Koizumi, 1995). Potentarea de catre zinc a eliberarii dopaminei prin perfuzia cu 

ATP se face într-o maniera dependenta de doza. 

Liu, 2006, a identificat la nivelul regiunii extracelulare a receptorului dopaminergic D2 

situsuri de reglare pentru zinc (localizate la nivelul reziduurilor histaminice din poziţiile 394 

şi 399), implicate (cu mare probabilitate) în regarea alosterică a afinităţii acestor receptori faţă 

de ligandul endogen. Situsuri de legare pentru zinc au fost detectate şi în structura receptorilor 

dopaminergici D2 sau D4, fiind demonstrat rolul acestora în reglarea alosterică a afinităţii 

acestor receptori faţă de diferiţi liganzi (Schetz, 2001). 

Turner, 2000, a demonstrat efectul dozelor mari de zinc (25 – 100 mg/kg, administrare 

unică zilnică, timp de 15 zile consecutiv, oral) de creştere a capacităţii şi scăderea afinităţii de 

legare ligandului SCH23390 (antagonist specific) la receptorii dopaminergici D1. Zincul scade 

legarea spiroperidolului (antagonist D2) la receptori pe fragmente de cortex prefrontal 

recoltate postmortem de la subiecţii umani (Huang, 1986). Scăderea de către zinc a afinităţii 

de legare a antagoniştilor la receptorii dopaminergici (în special a suntipului D2) ar explica o 

serie dintre particularităţile răspunsului la terapia antipsihotică cu astfel de compuşi la 

pacienţii cu niveluri plasmatice scăzute ale acestui cation. 

22

Young, 2000, a demonstrat rolul unor proteine zinc-finger în reglarea expresiei 

receptorilor dopaminergici D1 şi D2. 

Legarea ionilor Zn 2+ la situsul specific de la nivelul transportorului de dopamină (DAT) 

se soldează cu o puternică inhibare a recaptării dopaminei tritiate (Norgaard-Nielsen, 2002). 

Au fost identificate cel puţin trei locusuri de legare ale cationului la această structură. 

În ceea ce priveşte sistemele enzimatice de degradare a monoaminelor cerebrale, 

zincul are efecte semnificativ diferite în funcţie de specie. ZnSO4 determină inhibarea cu 

aproximativ 50% a activităţii enzimatice a monoaminoxidazei A în mitocondriile neuronilor 

cerebrali la maimuţe, fără a avea efect asupra activităţii monoaminoxidazei B (Egashira, 

2003). Efectul asupra monoaminoxidazei A nu se observă la iepuri sau şobolani. Pe de altă 

parte, administrarea de zinc are efect protectiv faţă de efectul de scădere a nivelurilor 

monoaminelor cerebrale (dopamină, noradrenalină, serotonină) şi a activităţii 

monoaminoxidazei generat de plumb (Satija, 1978). 

Scăderea de către zinc a afinităţii de legare a dopaminei la receptorii specifici ar 

explica (în plus faţă de acţiunea zincului de scădere a afinităţii morfinei la receptorii µ) 

rezultatul studiului nostru, respectiv evidenţierea faptului că administrarea de zinc, pe 

parcursul inducerii dependenţei experimentale la morfină, a intensităţii acestei 

dependenţe. 

D. Date referitoare la rolul dezechilibrelor zincului în farmacodependenţe. 

Implicaţii ale zincului în evoluţia diverselor tipuri de farmacodependenţe, precum şi 

perturbări ale metabolismului acestui oligoelement în cadrul acestor tipuri de procese au fost 

semnalate de diverşi autori. Mecanismele acestor fenomene sunt însă puţin elucidate. 

Numeroase date se referă la cazul dependenţei de opiacee. A fost demonstrată scăderea 

nivelului zincului seric (Elnimr, 1996; Ruiz Martinez, 1990), intraeritrocitar (Ruiz Martinez, 

1990) şi în lichidul cefalorahidian (Potkin, 1982) la subiecţii dependenţi de heroină, aceasta în 

condiţiile în care un studiu efectuat de Infante, 1999, raportează contaminarea cu zinc a 

probelor de heroină existente pe piaţa ilegală. Rezultă de aici o posibilă influenţare a 

metabolismului zincului de către substanţa adictivă per se sau de către procesul adictiv. Prima 

ipoteză este însă mai probabilă, fiind susţinută de o serie de argumente privind influenţarea 

farmacocineticii şi consecutiv a homeostaziei zincului în organism de opiacee: 

• Hildago, 1991, a demonstrat că scăderea nivelurilor serice ale zincului de către 

morfină se însoţeşte de creşterea conţinutului hepatic în zinc; 

• Administrarea morfinei şi în special intoxicaţia morfinică creşte nivelul 

metalotioneinei (proteină sintetizată hepatic şi implicată în transportul şi metabolismul a 

numeroase oligoelemente metalice, între care şi zincul) în ficatul de şobolan. Efectul de 

creştere a nivelului metalotioneinei este modulat de glucocorticosteroizi şi catecolamine. Pe 

de altă parte, acest efect este antagonizat de naloxon, ceea ce sugerează natura sa receptormediată; 

• Tratamentul cu metadonă al pacienţii dependenţi de morfină determină o creştere a 

eliminării urinare a acestui element faţă de lotul martor (Iyengar, 1994). 

Larson, 2000, arată că administrarea intratecală a zincului detemină atenuarea efectului 

antinociceptiv al morfinei şi dezvoltarea toleranţei acute. 

Date proprii arată faptul că administrarea clorurii de zinc (i.p.) pe parcursul indicerii 

farmacodependenţei la morfină atenuează semnificativ, dar inegal o serie de simptome ale 

sindromului de abstinenţă (frisoane, masticaţie forţată, toaletă corporală, sărituri etc), iar 

condiţionarea preferenţială la morfină este atenuată de către ionii de zinc. 

Nivelul cerebral al metalotioneinei este crescut la animalele intoxicate cu morfină 

(Florianczyk, 2000). 

Intoxicaţia etanolică cronică se asociază cu deficit de zinc (Florianczyk, 2000), la 

nivelul tuturor ţesuturilor, cu excepţia inimii) probabil prin creşterea eliminării renale a 

23

oligoelementului. Nivelul plasmatic şi intraeritrocitar al zincului este semnificativ mai scăzut 

la pacienţii cu delirium tremens faţă de lotul martor (Banach, 1994). În cazul administrării 

cronice de etanol la şobolani (10 zile, 4 g/kg, i.p.) s-a detectat o scădere a zincului în amigdală 

şi hipotalamus şi o creştere a acestui element în cerebel, fără ca nivelul acestuia să fie 

modificat în cortex. 

Având în vedere datele enunţate de diverşi autori, care raportează scăderea nivelului de 

zinc în organism, principalul mecanism incriminat fiind creşterea eliminării sale urinare, şi 

interacţiunile farmacocinetice între zinc şi opiacee, considerăm suplimentarea alimentară cu 

zinc la pacienţii aflaţi sub tratament analgezic cu opiacee binevenită, nu doar pentru scăderea 

riscului de dezvoltare a dependenţei la astfel de substanţe, ci şi pentru prevenirea deficitului 

de zinc, ale cărui efecte au fost discutate în introducerea acestui capitol. 

6. Concluzii 

Rezultatele au arătat faptul că, administrarea ZnCl2, 0,1 şi respectiv 0,05 mmoli/kg/zi, 

i.p., timp de 10 zile consecutiv (două administrăriri zilnice la 12 ore interval), pe parcursul 

inducerii dependenţei experimentale de morfină la şobolani, a determinat scăderea 

semnificativă a anumitor simptome din cadrul sindromului de abstinenţă la morfină. Astfel: 

- episoasele de masticaţie compulsivă, episoasele de clănţănit al dinţilor şi diareea 

sunt semnificativ scăzute atât de doza de ZnCl2 de 0,1 mmol/kg/zi, cât şi de cea de 0,05 

mmol/kg/zi administrate pe parcursul celor 10 zile de inducere a dependenţei experimentale la 

morfină, dar în maniere diferite (p

Capitolul III 

Determinarea acţiunii cationilor de zinc ( Zn 2+ ) asupra fazei de achiziţie a 

condiţionării preferenţiale de loc induse de morfină la şobolan 


Datele referitoare la importanţa zincului în organism, în particular la nivelul sistemului 

nervos central au fost prezentate în cadrul studiului anterior. 

Studiul referitor la influenţarea de către zinc a dependenţei morfinice (administrare 10 

zile, pe parcursul inducerii dependenţei) a relevat scăderea intensităţii acestei dependenţe. 

Condiţionarea preferenţială de loc reprezintă o manieră de investigare a sistemului 

cerebral al recompnesei, la animale non-dependente. 

Studiul prezent îşi propune evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de zinc asupra 

acţiunii morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor mari de zinc, 

dar netoxice, astfel încât efectul acestora să fie maxim în perioada în care morfina realizează 

efectul condiţionant al preferinţei de loc). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii ionilor de zinc (Zn 2+ ), 

administraţi în cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, asupra 

intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină la şobolani. 

S-a urmărit intensitatea condiţionării preferenţiale de loc induse de morfină, comparativ 

la un lot care a primit în cursul fazei de condiţionare exclusiv morfină (asociată 

compartimentului de condiţionare) şi la două loturi de şobolani care au primit în cursul fazei 

de condiţionare morfină compartimentului de condiţionare), iar, cu 2 ore înaintea morfinei, au 

primit şi clorură de zinc (ZnCl2) (doze diferite în funcţie de lot). 





ulterioare). 

S-a utilizat iniţial un număr de 80 de animale, la care a fost aplicată precondiţionarea. 

Faza de precondiţionare (ziua 1) a decurs în conformitate cu descrierea corespunzătoare 

realizată la capitolul I referitoare la contribuţiile proprii. 

Animalele care au dovedit preferinţă marcată faţă de oricare dintre compartimentele 

aparatului de condiţionare au fost excluse de la fazele ulterioare ale testărilor (acele animale 

care au petrecut fie mai mult de 60% din timpul de 900 secunde în unul din compartimentele 

principale, fie mai mult timp în compartimentul intermediar decât în oricare din 

compartimentele principale, precum şi acele animale care au petrecut mai mult de 40% din 

timpul alocat şedinţei de precondiţionare în compartimentul intermediar). Astfel, au fost 

excluşi17 şobolani de la fazele ulterioare ale testărilor (21,25% din lotul iniţial). 

Din cele 63 de animale rămase, au fost alese, în baza unor criterii de omogenitate a 

repartiţiei timpului petrecut în compartimentele camerei de condiţionare, 60 de animale, care 

au fost repartizate în baza aceloraşi criterii în 6 loturi a 10 animale (respective distribuţie cât 

mai omogenă a raportului între timpul petrecut în compartimentul preferat faţă de cel 

nepreferat la animalele din fiecare lot). 

25

Aceste animale au fost spuse fazelor ulterioare al testărilor, respective condiţionarea 

(zilele 2 – 9) şi postcondiţionare (ziua 10), în conformitate cu tehnica descrisă la capitolul I al 

părţii referitoare la contribuţiile personale. 

În conformitate cu tratamentul primit de animale în cursul zilelor 2, 4, 6 şi 8 ale 

experimentului, în cursul fazei de condiţionare, loturile au fost următoarele: 

Lot I: SF – a primit ser fiziologic, 1 mL/kg, i.p.; 

Lot II: M – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c.; 

Lot III: Zn 0,5 – a primit ZnCl2, 0,5 mmoli/kg, i.p.; 

Lot IV: Zn 1 – a primit ZnCl2, 1 mmoli/kg, i.p.; 

Lot V: M + Zn 0,5 – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c. ZnCl2, 0,5 mmol/kg, i.p.; 

Lot VI: M + Zn 1 – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c. şi ZnCl2, 1 mmol/kg, i.p.. 

4. Rezultate 

% din timpul iniţial 

350 

300 

250 

200 

150 

100 

50 

0 

-50 

Variaţia procentuală a timplui petrecut în compartimentul de condiţionare 

(postcondiţionare faţă de precondiţionare) 

SF 

6,70±18,71 

Morfină 

255,70±61,48 

Zn 0,5 

0,94±19,41 

Zn 1 

-1,56±23,49 

Morfină+Zn 0,5 

241,15±51,91 

NS 

Morfină+Zn 1 

193,11±69,39 

* 

Grafic III. 2. Variaţia procentuală a timpului petrecut în compartimentul de condiţionare 

(postcondiţionare faţă de precondiţionare). 

Legendă grafic: 

NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi ZnCl2 în cursul fazei de condiţionare 

faţă de lotul tratat exclusiv cu morfină; 

* – p

de postcondiţionare faţă de faza de precondiţionare a fost de doar 193,11±69,39% faţă de 

255,70±61,48% la lotul tratat exclusiv cu morfină (p=0,044392). 

Zincul, sub formă de ZnCl2, în doză de 0,5 mmoli/kg/administrare, administrat i.p., a 

determinat o reducere a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină, însă 

nesemnificativă din punct de vedere statistic. 

5. Discuţii 

Rezultatele ar putea fi pe de o parte prin scăderea de către ionii de zinc a legării morfinei 

la receptorii opioizi, dar şi prin faptul că zincul, în administrare cronică, determină importante 

disfuncţii ale neurotransmisiei glutamatergice, deosebit de importantă pentru atenţie, memorie 

si învăţare. Considerăm rezultatul important în contextul în care supraîncărcarea cu zinc 

reduce atât dependenţa, cât şi efectul condiţionant al preferinţei de loc al morfinei, 

fenomenele având la baza mecanisme comune, dar şi o serie de elemente fundamental 

distincte. 

Există numeroase dovezi ale faptului că Zn 2+ inhibă legarea atât a agoniştilor (fie 

endogeni, fie exogeni) la receptorii specifici şi în special la cei de tip µ, principalul tip de 

receptori prin care opiaceele îşi exercită acţiunile recompensante. Tejwani, 1990 

demonstrează scăderea de către concentraţii fiziologice ale zincului a afinităţii agoniştilor 

endgeni şi exogeni la receptorii opioizi tip µ, în timp ce afinitatea acestora la receptorii tip κ şi 

δ este mai puţin influenţată; Stengaard-Pedersen, 1982 raportează scăderea de către zinc a 

afinităţii, dar şi a numărului locusurilor de legare a met-enkephalinamidei la receptorii opioizi 

post-sinaptici din hipocamp, cortexul cerebral şi ganglionii bazali la şobolani; Zn 2+ , în 

concentraţii micromolare, determină reducerea afintăţii enkephalinei la receptori şi a densităţii 

acestora (Ogawa, 1985). 

La nivelul sinapselor glutamatergice, zincul inhibă electrocurenţii membranari induşi prin 

activarea receptorilor NMDA (scade influxul calciului prin canalele de calciu), fără însă a 

determina o afectare a răspunsului acestor neuroni la agoniştii non-glutamatergici 

(Rassendren, 1990, Smart, 1994). Scăderea influxului calcic indus de glutamat prin receptorii 

NMDA a fost demonstrat şi de Kitamura, 2006. Zincul este un dovedit inhibitor al eliberării 

de glutamat, dar şi al recaptării acestui neuromediator, probabil prin afectarea transportolor de 

glutamat (Spiridon, 1995). 

Având în vedere rolul esenţial al neurotransmsiei glutamatergice, în particular a 

receptorilor NMDA, în procesul de învăţare, memorare, direcţionarea atenţiei, dar şi în 

realizarea proceselor de întărire comportamentală, considerăm că efectul zincului în 

administrare acută, de atenuare a intensiăţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină, ar 

putea avea ca expliaţie suplimentară faţă de scăderea de către zinc a legării morfinei la 

receptorii opioizi de tip µ, atenuarea semnalizării prin intermediul receptorlor NMDA. 

Scăderea de către zinc a afinităţii de legare a dopaminei la receptorii specifici ar explica 

(în plus faţă de acţiunea zincului de scădere a afinităţii morfinei la receptorii µ) rezultatul 

studiului nostru, respectiv evidenţierea faptului că administrarea de zinc atenuează acţiunea 

morfinei e sistemul de recompensă. 

6. Concluzii 

Zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2), în doză de 1 mmol/kg/administrare, a 

determinat o reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

Zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2), în doză de 0,5 mmoli/kg/administrare, nu a 

influenţat semnificativ statistic intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

27

Capitolul IV 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu cationi de zinc ( Zn 2+ ) asupra 



Datele referitoare la importanţa zincului în organism, în particular la nivelul sistemului 


Studiul referitor la influenţarea de către zinc a dependenţei morfinice (administrare 10 

zile, pe parcursul inducerii dependenţei) a relevat scăderea inetnsităţii acestei dependenţe. 

Condiţionarea preferenţială de loc reprezintă o maniera de investigare a sistemului 


Studiul anterior a relevat faptul că zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2), în doză 

de 1 mmol/kg/administrare, i.p. (administrat cu 2 ore înaintea morfinei), a determinat o 

reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. Studiul 

anterior şi-a propus evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de zinc asupra acţiunii 

morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor mari de zinc, dar 

netoxice, astfel încât efectul acestora sa fie maxim în perioada în care morfina realizează 


Studiul prezent îşi propune evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de zinc asupra 

acţiunii morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor de zinc pe 

perioadă îndelungată, dar fără a determina toxicitate). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea efectelor încărcării cu zinc 

(Zn 2+ ) anterior cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, asupra 



la un lot care a primit anterior fazei de condiţionare ser fiziologic şi la două loturi de şobolani 

care au primit anterior precondiţionării, timp de 10 zile, clorură de zinc (ZnCl2) (doze diferite 

în funcţie de lot). 


S-au utilizat 3 loturi a 15 şobolani. S-a ales acest număr de animale pe lot astfel încât, în 

urma procedurii de excludere aplicate la finalul fazei de precondiţionare, să rămână minim 10 

şobolani în fiecare lot cae să îndeplinească condiţiile de non-excludere. 

Anterior precondiţionării, timp de 10 zile consecutiv, animalele au primit următorul 

tratament (administrare unică zilnică, ora 9 00 AM): 

Lot martor alb: MA – a primit ser fiziologic (NaCl 0,9%), 1 mL/kg, i.p.; 

Lotul I: SF – a primit ser fiziologic (NaCl 0,9%), 1 mL/kg, i.p.; 

Lotul II: Zn 0,05 – a primit clorură de zinc (ZnCl2), 0,05 mmoli/kg, i.p.; 

Lotul III: Zn 0,1 – a primit clorură de zinc (ZnCl2), 0,1 mmoli/kg, i.p.. 





28


timpul alocat şedinţei de precondiţionare în compartimentul intermediar). 

Astfel, numărul animalelor rămase în fiecare lot a fost: 

Lot martor alb: MA – 12 animale (80% din lotul testat iniţial); 

Lotul I: SF – 12 animale (80% din lotul testat iniţial); 

Lotul II: Zn 0,05 – 13 animale (86,66% din lotul testat iniţial); 

Lotul III: Zn 0,1 – 11 animale (73,33% din lotul testat iniţial). 

Din animale rămase, au fost alese, în baza unor criterii de omogenitate a repartiţiei 

timpului petrecut în compartimentele camerei de condiţionare, câte 10 animale pentru fiecare 

lot (cele cu o distribuţie cât mai omogenă a raportului între timpul petrecut în compartimentul 

preferat faţă de cel nepreferat la animalele din fiecare lot). 

Animalele rămase au fost spuse fazelor ulterioare al testărilor, respectiv condiţionarea 



În zilele 2, 4, 6 şi 8 ale experimentului, în cursul fazei de condiţionare, animalele din 

loturile I, II şi III au primit morfină, 3 mg/kg, s.c., imediat după care au fost plasate în 

compartimentul nepreferat, determinat în urma testărilor din cursul fazei de precondiţionare. 

Animalele din lotul martor alb au primitsef fiziologic, 1 mL/kg, , imediat după care au fost 

plasate în compartimentul nepreferat, determinat în urma testărilor din cursul fazei de 

precondiţionare. 


toate loturile au primit ser fiziologic, 1 mL/kg, i.p., imediat după care au fost plasate în 

compartimentul preferat al aparatului de condiţionare. 

În ziua a 11, s-a determinat din nou preferinţa animalelor faţă de compartimentele 

aparatului de condiţionare pe parcursul a 15 minute (faza de postcondiţionare). 

4. Rezultate 

350 

300 

250 

200 

150 

100 

50 

0 

-50 

Variaţia procentuală a timplui petrecut în compartimentul de 

condiţionare 


MA 

-2,09±7,38 

SF 

246,89±61,8 

NS 

Zn 0,05 

243,52±59,83 

* 

Zn 0,01 

233,46±53,6 

Grafic IV. 2. Variaţia procentuală a timpului petrecut în compartimentul de condiţionare 



29

NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu clorură de zinc (ZnCl2) anterior fazei de 

precondiţionare faţă de lotul tratat cu ser fziologic în cursul fazei de precondiţionare; 

* – p

putea avea ca expliaţie suplimentară faţă de scăderea de către zinc a legării morfinei la 

receptorii opioizi de tip µ, atenuarea semnalizării prin intermediul receptorlor NMDA. 

Turner, 2000, relevă faptul că administrarea unor doze mari de zinc (50 – 100 mg/kg, 

administrare unică zilnică, timp de 15 zile consecutiv, oral) ar determina alterarea memoriei 

spaţiale la şobolani, fapt pus pe seama scăderii capacităţii de legare a dopaminei la receptorii 

D1 (dar care ar putea avea legătură şi cu influenţarea neurotransmisiei glutamatergice). Dozele 

utilizate în cadrul studiului respectiv sunt de acelaşi ordin de mărime cu cele tilizate în cadrul 

studiului curent. 

Scăderea de către zinc a afinităţii de legare a dopaminei la receptorii specifici ar explica 

(în plus faţă de acţiunea zincului de scădere a afinităţii morfinei la receptorii µ) rezultatul 

studiului nostru, respectiv evidenţierea faptului că administrarea de zinc atenuează acţiunea 

morfinei e sistemul de recompensă. 

6. Concluzii 

Zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2) în doză de 0,1 mmoli/kg/zi, i.p., 

administrat timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, determină reducerea 

semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

Zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2) în doză de 0,05 mmoli/kg/zi, i.p., 

administrat timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, nu influenţează 

semnificativ statistic intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

31

Capitolul V 

Determinarea acţiunii cationilor de cupru (Cu 2+ ) asupra dependenţei 



Cuprul este un oligoelement aflat în majoritatea organelor. Se consideră că în corpul unui 

adult se găsesc aproximativ 100-150 mg de cupru, iar concentraţia cuprului total în plasmă 

este de aproximativ 1,2 mg/L, în timp ce cuprul liber are valoarea de aproximativ doar 0,08 

mg/L. 

Necesarul zilnic de cupru la un adult este de aproximativ 2,5- 5 mg (34 µg/kg). Pentru 

copii, necesarul se stabileşte în funcţie de masa corporală (aproximativ 0,05 mg Cu/kg). O 

alimentaţie echilibrată asigură în general raţia de 2,5 – 5 mg cupru zilnic. 

Sursele alimentare bogate în cupru sunt: carnea (ficat, rinichi), crustaceele, legumele verzi 

(frunze), iar în mai mică măsură cele uscate – în special nucile, strugurii şi migdalele. 

Cuprul din alimentele ingerate se absoarbe doar în proporţie de aproximativ 30% în tractul 

gastrointestinal (ionii de Cu 2+ sunt foarte puţin hidrosolubili). Pentru a putea fi absorbiţi, sunt 

complexaţi de către o substanţă cu masă moleculară mică, neidentificată încă, care îi face, în 

această formă, solubili în lichidul gastrointestinal. Apoi, în celulele mucoasei intestinale, se 

asociază cu metalotioneina (o proteină cu masă moleculară mică care are capacitatea de a lega 

unii ioni metalici). În acest mod, cuprul traversează peretele intestinal şi ajunge în sânge unde 

se leagă la unii aminoacizi (în special histidină) şi la albumină. 

Sângele transportă cuprul în tot organismul, dar ce mai rapid cuprul este reţinut de către 

ficat (în mai puţin de o oră de la absorbţie) şi îl dirijează pe două căi metabolice: 

1. O primă cale este excreţia biliară, cuprul nefiind apoi reabsorbit (este eliminat prin 

fecale). Este principala cale de asigurare a homeostaziei acestui element (pe măsură ce se 

ingeră mai mult cupru, eliminarea prin fecale este mai mare, în condiţiile în care cantitatea de 

cupru eliminată utinar este foarte mică). 

2. cea de a doua cale metabolică a cuprului este încorporarea lui – ca parte integrantă – 

în ceruloplasmină (o glicoproteină sintetizată exclusiv de ficat). 

Ceruloplasmina (denumită şi chaperon al cuprului) este o feroxidază dependentă de cupru, 

care leagă 95% din totalul cuprului plasmatic. Nu trebuie considerată o formă de transport a 

cuprului, deoarece cuprul conţinut de aceasta nu este schimbabil cu forma liberă a cuprului 

sau cu ionii acestui metal legaţi de alte proteine. Ceruloplasmina conţine 6-8 ioni de cupru (în 

raport aproximativ egal, forma cuproasă Cu + şi forma cuprică Cu 2+ ). Ceruloplasmina asigură 

oxidarea ionilor feroşi Fe 2+ la ioni ferici Fe 3+ . 

Alte proteine conţinătoare de cupru sunt citocromoxidaza, feroxidaza, monoaminoxidaza, 

superoxid-dismutaza, lisloxidaza. 

În afară de ficat, cuprul se mai depozitează în rinichi, cord sau creier. Deşi oasele şi 

muşchii conţin cupru în concentaţii reduse, ele conţin aproximativ 60% din cantitatea totală 

de cupru din organism. 

Eliminarea se face preponderent pe cale fecală, în mai mică măsură urinar şi prin 

transpiraţie. 

Cuprul este elemnt constituient (şi factor coenzimatic) a numeroase enzime: 

citocromoxidaza, feroxidaza, monoaminoxidaza, superoxid-dismutaza, lisloxidaza. 

Ia parte la formarea hemoglobinei şi eritrocitelor. Favorizează absorbţia intestinală a 

fierului. 

32

Este necesar pentru formarea şi funcţia normală a eleastinei şi colagenului. Participă la 

sinteza fosfolipidelor, în special a celor din teaca de mielină. 

În faza solubilă intracelulară de la nivelul ţesutului cerebral al şoarecelui, a fost raportat 

un conţinut de cupru de 2,56±1,02 µg/g ţesut umed (Waggoner, 2000). Concentraţia maximă a 

cuprului cerebral se află la nivelul nucleului caudat. 

Nivelul cuprului este mai ridicat în substanţa cenuşie cerebrală decât în cea albă. 

Se consideră că în lichidul cefalorahidian, concentraţia normală a cuprului este sub 20 

µg/L. 

Nivelul cerebral al cuprului prezintă o regresie lineară o dată cu înaintarea în vârstă 

(Bonilla, 1984). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii ionilor de cupru (Cu 2+ ) 

asupra dependenţei fizice experimentale de morfină. 





progresiv crescânde din această substanţă, au primit şi acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, 

CuAc] (doze diferite în funcţie de lot). 







cuprinsă între 220 g şi 300 g, pentru care hrana şi apa au fost disponibile ad libitum, cu 



1. Lot I: SF – a primit timp de 10 zile consecutiv ser fiziologic, 1 mg/kg/zi; 

2. Lot II: Cu 0,02 – a primit timp de 10 zile consecutiv (CH3COO2)Cu*2H2O, i.p., 1 

mmol/kg/zi; 

3. Lot III: M – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv crescânde, 

conform schemei menţionate pentru inducerea dependenţei fizice experimentale; 

4. Lot IV: M+Cu 0,02 – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 


şi, cu o oră înaintea mofinei, a primit (CH3COO2)Cu*2H2O, i.p., 1 mmol/kg/zi; 

5. Lot V: M+Cu 0,01 – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 


şi, cu o oră înaintea mofinei, a primit a primit (CH3COO2)Cu*2H2O, i.p., 0,5 mmol/kg/zi. 

4. Rezultate 

Doza de 0,02 mmol/kg/zi acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], administrată 

pe parcursul celor 10 zile a fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină la 

şobolani a scăzut semnificativ statistic (p

exclusiv cu morfină în cursul fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină 

(scădere de la 132±9,80 la 122,2±6,47, înregistrare timp de 25 minute). 

Doza de 0,01 mmol/kg/zi acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], administrată 

pe parcursul celor 10 zile a fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină la 

şobolani a scăzut semnificativ statistic (p

CuAc 0,02mmol/kg/zi CuAc 0,01mmol/kg/zi 

Sărituri ↓ NS 

Poziţii agresive NS NS 

Masticaţie compulsivă ↓ ↓ 

Clănţănit al dinţilor ↓ NS 

Toaletă corporală ↓ NS 

Erecţii NS NS 

Convulsii NS NS 

Scădere ponderală NS NS 

Activitate locomotorie NS NS 

Diaree ↑ NS 

Ptoză palbebrală NS NS 

Scor Gellert Holzmann pentru 

↓↓ ↓ 

simptomatologia cuantificată 

Tabel V. 13. Influenţa cuprului asupra dependenţei de morfină: evaluarea sindromului de abstinenţă – 

sinteza rezultatelor obţinute. 

Legendă: 

NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi acetat de cupru în cursul fazei de 

inducere a dependenţei de morfină faţă de lotul tratat exclusiv cu morfină; 

↓ – scădere, p

abstinenţei de opiacee, este semnificativ influenţat. Studiul citat mai sus nu a calculat un astfel 

de scor. 

Frecvent, preparatele heroinice conţin cantitaţi de cupru care le-ar putea creşte 

toxicitatea (Infante, 1999). Coordinarea cu metale tranziţionale de tipul zincului, cuprului, 

nichel sau cobaltului a preparatelor de metenkefalină determină o eficienţă superioară a 

efectului analgetic al acestora, atât ca intensitate cât şi ca durată (Gromov, 1990). 

6. Concluzii 

Rezultatele au arătat faptul că, administrarea de (CH3COO2)Cu*2H2O, 0,02 şi respectiv 

0,01 mmoli/kg/zi, i.p., timp de 10 zile consecutiv (două administrăriri zilnice la 12 ore 

interval), pe parcursul inducerii dependenţei experimentale de morfină la şobolani, a 

determinat scăderea semnificativă a anumitor simptome din cadrul sindromului de abstinenţă 

la morfină. Astfel: 

- episoasele de masticaţie compulsivă sunt semnificativ scăzute atât de doza de 

(CH3COO2)Cu*2H2O de 0,02 mmol/kg/zi, cât şi de cea de 0,01 mmol/kg/zi administrate pe 

parcursul celor 10 zile de inducere a dependenţei experimentale la morfină (p

Capitolul VI 

Determinarea acţiunii cationilor de cupru (Cu 2+ ) asupra fazei de achiziţie 

a condiţionării preferenţiale de loc induse de morfină la şobolan 


Datele referitoare la importanţa cuprului în organism, în particular la nivelul sistemului 


Studiul referitor la influenţarea de către cupru a dependenţei morfinice (administrare 10 

zile, pe parcursul inducerii dependenţei) a relevat scăderea intensităţii acestei dependenţe. 



Studiul prezent îşi propune evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de cupru asupra 

acţiunii morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor mari de cupru, 

dar netoxice, astfel încât efectul acestora să fie maxim în perioada în care morfina realizează 



Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii ionilor de cupru (Cu 2+ ), 

administraţi în cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, asupra 






primit şi acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc] (doze diferite în funcţie de lot). 





ulterioare). 









timpul alocat şedinţei de precondiţionare în compartimentul intermediar). Astfel, a fost 

excluşi 16 şobolani de la fazele ulterioare ale testărilor (20% din lotul iniţial). 






37






Lot I: SF – ser fiziologic (NaCl 0,9%), 1 mL/kg, i.p.; 

Lot II: M –morfină, 3 mg/kg, s.c.; 

Lot III: Cu 0,1 – (CH3COO2)Cu*2H2O, 0,1 mmoli/kg, i.p.; 

Lot IV: Cu 0,2 – [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc, 0,2 mmoli/kg, i.p.; 

Lot V: M + Cu 0,1 –morfină, 3 mg/kg, s.c. şi (CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], 0,1 

mmoli/kg, i.p.; 

Lot VI: M + Cu 0,2 morfină, 3 mg/kg, s.c. şi (CH3COO2)Cu*2H2O, 0,2 mmoli/kg, i.p.. 

4. Rezultate 

Datele noastre au arătat faptul că morfina în doză de 3mg/kg/administrare, s.c., a indus 

condiţionare preferenţială de loc, timpul petrecut în compartimentul de condiţionare crescând 

cu 250,45±51,70% la acest lot (de la 216,63 secunde în cursul precondiţionării la 751,5 în 

cursul postcondiţionării, p

Grafic VI. 2. Variaţia procentuală a timpului petrecut în compartimentul de 

condiţionare (postcondiţionare faţă de precondiţionare). Legendă: NS – lipsa semnificaţiei 

statistice între loturile tratate cu (CH3COO2)Cu*2H2O în cursul fazei de condiţionare faţă de 

lotul tratat exclusiv cu morfină. 

5. Discuţii 

Rezultatele noastre au arătat faptul că dozele de acetatul de cupru 

[(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc] utilizate, respectiv 0,2 mmol/kg şi 0,1 mmol/kgi (nu realizează 

efect aversive sau recompensant, nici nu influenţează intensitatea condiţionării preferenţiale 

de loc la morfină. 

Realizarea condiţionării preferenţiale de loc este determinată, pe de o parte, de 

integritatea sistemului dopaminergic, pe de altă parte, este necesară participarea funcţiilor 

cognitive cerebrale, respectiv procese precum memoria, atenţia, învăţarea. 

Datele din literatură medicală care să fi evaluat efectul cuprului asupra sistemului de 

recompensă, la animale naive sau tratate cu substanţe aversive sau euforizante sunt deosebit 

de puţine. Datele privind influenţarea de către cupru a sistemelor catecolaminergice şi 

glutamatergice (importante în cadrul funcţiei cognitive) au fost evaluate în special în cazul 

administrării cronice de cupru şi sunt mai dificil a fi discute în contextul experimentului 

curent. 

6. Concluzii 

Cuprul, sub formă de acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], în doză de 0,1 

mmol/kg/administrare, i.p., nu influenţează semnificativ statistic intensitatea condiţionării 

preferenţiale de loc la morfină. 

Cuprul, sub formă de acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], în doză de 0,2 

mmol/kg/administrare, i.p., nu influenţează semnificativ statistic intensitatea condiţionării 


39

Capitolul VII 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu cationi de cupru (Cu 2+ ) asupra 




Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea efectelor încărcării cu cupru 

(Cu 2+ ) anterior cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, asupra 




care au primit anterior precondiţionării, timp de 10 zile, acetat de cupru 

[(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc] (doze diferite în funcţie de lot). 









Lotul II: Cu 0,02 – a primit acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], 0,02 

mmoli/kg, i.p.; 

Lotul III: Cu 0,04 – a primit acetat de cupru [(CH3COO2)Cu*2H2O, CuAc], 0,04 

mmoli/kg, i.p.. 








Lot martor alb: MA – 13 animale (86,66% din lotul testat iniţial); 

Lotul I: SF – 11 animale (73,33% din lotul testat iniţial); 

Lotul II: Cu 0,02 – 12 animale (80% din lotul testat iniţial); 

Lotul III: Cu 0,04 – 12 animale (80% din lotul testat iniţial). 





Animalele rămase au fost spuse fazelor ulterioare al testărilor, respectiv condiţionarea 





40












4. Rezultate 

Datele noastre au arătat faptul că morfina în doză de 3mg/kg/administrare, s.c., a indus 





NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi ZnCl2 în cursul fazei 

de condiţionare faţă de lotul tratat exclusiv cu morfină; 

* – p

Capitolul VIII 

Determinarea acţiunii cationilor de mangan (Mn 2+ ) asupra dependenţei 



În corpul uman există aproximativ 10-20 mg de mangan, distribuite cu precădere în 

ficat, pancreas, rinichi, oase şi glanda hipofiză. Necesarul de mangan al unui adult este de 3 – 

9 mg, iar o dietă echilibrată asigură în general 4 mg/zi. Necesarul creşte în condiţiile unei 

alimentaţii bogate în calciu şi fosfaţi. Nivelul normal al manganului plasmatic este considerat 

sub 1,4 µg/100 mL. 

Manganul ingerat este absorbit la nivelul intestinului subţire, printr-un mecanism 

asemănător fierului. Absorbţia manganului creşte în cazul unei deficienţe de fier şi scade o 

dată cu creşterea conţinutului de calciu sau fosfaţi a alimentaţiei. Procentul absorbit este de 

aproximativ 40% din cantitatea ingerată. După absorbţiei, manganul, sub formă de Mn 2+ , 

trece în sângele portal, fiind depozitat cu precădere în ficat. Alte organe de depozit, către care 

Mn 2+ este transportat prin intermediul circulaţiei sistemice, sunt pancreasul, rinichii, hipofiza, 

oasele. Manganul este excretat prin bilă şi sucul pancreatic, astfel încât eliminarea se face 

preponderent, în foarte mică măsură urinar. 

Dintre enzimele cele mai importante activate de mangan, fac parte: glicoziltransferazele 

(responsabile de biosinteza oligozaharidelor, glicoproteinelor şi proteoglicanilor), 

fosfoglucomutaza, diverse kinaze, hidrolaze (incluzând fosfataze), decarboxilaze, 

piruvatcarboxiliaza, peptidaze (arginaza), colinesteraza, superoxid dismutaza mitocondrială. 

Participă, împreună cu vitamina K, la formarea hepatică a complexului protrombinic, precum 

şi la utilizarea colinei, biotinei, tiaminei şi vitaminei C în organism. Este un oligoelement 

necesar pentru formarea ureei, producerea laptelui şi a hormonilor sexuali. Stimulează 

transmiterea impulsurilor neuromusculare. Suplimentarea dietei cu mangan are un rol pozitiv 

în evoluţia aterosclerozei. 

Deficienţa de mangan reduce sau chiar suprimă activitatea acelor enzime care au acest 

oligoelement drept cofactor, antrenând alterări în toate metabolismele la care participă 

enzimele respective. Deficitul este asociat, la adult, cu ataxie, convulsii, paralizii, iar la cpoii 

cu întârzierea creşterii (prin tulburări ale dezvoltării scheletale), orbire, surditate. 

Deficitul de mangan (rar întâlnit) a fost asociat cu creşterea riscului afecţiunilor 

neoplazice, reumatismale, greţuri matinale, icrer, diabet (ce expresie a alterării 

metabolismului glucozei şi a afectării pancreatice), tulburări în funcţia glandelor mamare la 

femeile aflate în perioada de alăptare, deficit de seleniu, disfuncţie mitocondrială, deficit 

imunologic, catabolism proteic scăzut, ateroscleroză şi creşterea tensiunii arteriale, 

infertilitate, alopecie. Excesul de fier, mai ales în combinaţie cu hipoclorhidria, determină 

alterarea raportului Mn/Fe în organism. 

Concentraţiile maxime ale manganului în SNC (fie consecutiv expunerii în mod cronic, 

fie a encefalopatiei portale) se întâlnesc în nucleus pallidus (Alves, 1997), dar şi în alte 

structuri în care neuromediaţia dopaminergică este predominantă. 

Nu există corespondenţă între evoluţia nivelurilor plasmatice şi cerebrale ale 

manganului: în timp ce creşterea concentraţiilor serice revine în timp la normal (în cazul în 

care aceasta s-ar datora nivelurilor crescute ale conţinutului în mangan al alimentaţiei, terapia 

cu chelatori este foarte eficientă), nivelurile cerebrale ale manganului (determinate prin RMN) 

continuă să rămână crescute (Alves, 1997). Pe de altă parte, conţinutul în mangan la nivel 

intraeritrocitar sau al firului de păr ar fi un mai bun indicator al conţinutului în mangan 

organismului (Bertinet, 2000; Kondakis, 1989). 

43

Trecerea barierii hematoencefalice de către cationii de mangan este relativ puţin 

studiată. Aschner, 1999, a evidenţiat o captare mai puternică la nivelul sistemului nervos 

central a sării manganului cu acidul citric decât a cationilor liberi. La nivelul plexurilor 

coroide, există mecanisme care determină protecţie faţă de trecerea manganului în lichidul 

cefalorahidian în cazul în care nivelul plasmatic al acestui element este ridicat (Ingersoll, 

1995). 

Sloot, 2004, a demonstrat faptul că manganul este captat de neuronii dopaminergici şi 

GABA-ergici din substanţa neagră cerebrală, precum şi existenţa unui transport axonal al 

manganului în acesti neuroni. De asemenea, se cunoaşte că expunerea cronică la mangan 

determină acumulări ale acestui element în astrocite (Hazell, 2006). 

Simptomatologia specifică intoxicaţiei cronice cu mangan este întâlnită şi în cazul 

expunerii inhalatorii, chiar în situaţii în care conţinutul acestuia în aerul inspirat este de doar 1 

mg/m 3 (Mergler, 1994). 

Excesul de mangan este cunoscut ca având consecinţe grave, în special de ordin 

neurologic şi neuropsihiatric. 

Mecanismele citotoxicităţii manganului la nivelul sistemului nervos central 

Sistemul nervos central reprezintă principala ţintă a toxicităţii manganului. Nu există 

date concludente despre mecanismele prin care manganul îşi exercită toxicitatea la nivelul 

SNC, dar ipoteza creşterii stresului oxidativ, ca urmare a perturbării sistemului de protecţie 

antioxidantă de la nivel mitocondrial, este tot mai mult luată în consideraţiei (Dobson, 2004): 

1. Fitsanakis, 2006, a evidenţiat faptul că Mn 2+ intracelular este sechestrat la nivel 

mitocondrial prin intermediul sistemului Ca 2+ importer, iar mitocondria neuronală este 

deosebit de vulnerabilă la acţiunea manganului (manganul inhibă fosforilarea oxidativă); 

2. O explicaţie pentru neurotoxicitatea pe termen lung determinată de expunerea cronică 

la mangan ar fi următoarea: excesul de Mn 2+ de la nivel cerebral este oxidat la forme cu 

valenţe superioare, astfel de forme potenţând autooxidarea catecolaminelor, în particular a 

dopaminei, cu formare de radicali liberi şi chinone (toxice) în exces (Donaldson, 1982); 

3. Manganul creşte generarea intraneuronală de H2O2, probabil prin reducerea activităţii 

catalazei (Chen, 2006); 

4. O altă ipoteză privind posibilele mecanisme ale citotoxicităţii manganului vizează 

afectarea metabolismului, în particular a celui glucidic. Zwingmann, 2004, a evidenţiat 

creşterea activităţii glicolitice în creier secundar expunerii acute la mangan, cu creşterea 

concentraţiei de lactat la nivel neuronal. Acumularea de lactat poate fi explicată şi prin 

inhibarea de către mangan a aconitazei mitocondriale, fapr evidenţiat de Zheng, 1998. În 

special în astrocite, creşterea activităţii glicolitice este însoţită de creşterea acumulării de 

glutamină. 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii cationilor de mangan 

(Mn 2+ ) asupra dependenţei fizice experimentale de morfină. 





progresiv crescânde din această substanţă, au primit şi MnCl2 (doze diferite în fucţie de lot). 

44







cuprinsă între 220 g şi 300 g, pentru care hrana şi apa au fost disponibile ad libidum, cu 



1. Lotul I: SF – a primit timp de 10 zile consecutiv ser fiziologic, 1 mg/kg/zi; 

2. Lotul II: Mn 0,04– a primit timp de 10 zile consecutiv soluţie de clorură de mangan 

(MnCl2) în apă distilată, i.p., 1 mmol/kg/zi; 

3. Lotul III: M – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv crescânde, 

conform schemei menţionate pentru inducerea dependenţei fizice experimentale; 

4. Lotul IV: M+Mn 0,04– timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 


şi, cu o oră înaintea mofinei, a primit soluţie de clorură de mangan (MnCl2)MnCl2 în apă 

distilată, i.p., 1 mmol/kg/zi; 

5. Lotul V: M+Mn 0,02 – timp de 10 zile a primit morfină, s.c., în doze progresiv 


şi, cu o oră înaintea mofinei, a primit soluţie de clorură de mangan (MnCl2) în apă distilată, 

i.p., 0,5 mmol/kg/zi. 

La toate loturile cărora li s-a administrat morfină pentru producerea dependenţei fizice 

(loturile III, IV şi V), această substanţă a fost administrată în două doze egale zilnice, la 12 

ore interval (orele 9 00 şi 21 00 ). 

Dozele au fost adaptate la variaţia ponderală a animalului pe parcursul experimentului. 

La loturile la care s-a administrat soluţie cationică (loturile II, IV şi V), administrarea 

acestui tip de soluţie s-a realizat în două administrări zilnice egale, la orele 8 00 şi 20 00 (cu o 

oră înaintea morfinei, în cazul loturilor IV şi V). Soluţia cationică a fost preparată prin 

dizolvarea clorurii de mangan (MnCl2) în apă distilată, apoi a fost sterilizată. Soluţia a fost 

preparată astfel încât volumul fiecărei administrări să fie de 1 mL/kg. 

La lotul I, administrarea serului fiziologic s-a realizat în două administrări zilnice egale, 

la orele 8 00 şi 20 00 . 

În a 11-a zi de experiment, animalele din loturile care au primit morfină în cele 10 zile 

de inducere a dependenţei (loturile III, IV şi V), primesc morfină 90 mg/kg s.c. (doză 

provocare) la ora 9 00 . Nici un animal nu primeşte ser fiziologic sau soluţie cationică, iar la 

orele 11 00 s-a administrat naloxon pentru precipitarea sindromului de abstinenţă la opicee, 

sindrom care a fost urmărit timp de 25 de minute, începând de la 15 minute după 

administrarea de naloxon, în conformitate cu protocolul descris la Capitolul I din cadrul părţii 

referitoare la contribuţiile personale. 

4. Rezultate 

Doza de 0,04 mmol/kg/zi clorură de mangan (MnCl2), administrată pe parcursul celor 10 

zile a fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină la şobolani a scăzut 

semnificativ statistic (p

Doza de 0,02 mmol/kg/zi clorură de mangan (MnCl2), administrată pe parcursul celor 10 

zile a fazei de inducere a dependenţei experimentale de morfină la şobolani a scăzut 

semnificativ statistic (p

NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi MnCl2 în cursul fazei de inducere a 

dependenţei de morfină faţă de lotul tratat exclusiv cu morfină; 

↓ – scădere, p

culturile de celule determină o creştere a concentratiei intracelulare a L-DOPA (precursor al 

catecolaminelor) (Montine, 1994). 

O situaţie diferită se înregistrează la subiecţii nou născuţi faţă de adulţi. La şobolanii 

care au primit prin intubaţie apă cu conţinut ridicat de mangan (25 sau 50 µg MnCl2/g) între 

zilele 14 şi 21 de viaţă, nu s-au înregistrat modificări semnificative ale nivelurilor cerebrale 

ale monoaminelor (noradrenalină, serotonină, dopamină) în striatum, hipotalamus şi nucleul 

accumbens, în condiţiile în care nivelul cerebral al manganului a crescut, desi înconstant 

(Kontur, 1988). 

B. Eliberarea dopaminei. A fost evidenţiată o blocare parţială de către acest element a 

canalelor de calciu de la nivel cerebral. Blocarea parţială a acestor canale de calciu ar 

determina o scădere a capacităţii glutamatului (care acţionează pe receptori de tip NMDA, 

cuplaţi cu canalele de calciu) de a favoriza eliberarile de dopamină (Semama, 1995). Scăderea 

eliberărilor dopaminergice prin administrarea de MnCl2 a fost evidenţiată şi de Vidal, 2005. 

C. Metabolizarea dopaminei. Excesul de mangan creşte autooxidarea catecolaminelor 

în creier, mai ales la nivelul ariei tegmentului ventral (Donaldson, 1982). Astfel, este atenuată 

neurotransmisia dopaminergică şi creşte totodată riscul leziunilor neurotoxice exercitate prin 

stresul oxidativ. O uşoară scădere a nivelurilor serice ale monoaminoxidazei B a fost 

evidenţiată la persoanele cu expunere profesională la mangan (Smargiassi, 1995). 

D. Interacţiunea dopamină-receptori. Pe de altă parte, legarea dopaminei la receptorii 

specifici este potenţată de către mangan (Butterworth, 1995). Manganul pare însă a avea 

efecte diferite asupra legării antagonoştilor dopaminergici la receptori. La maimuţele 

intoxicate cu mangan s-a constatat o scădere a legării antagonistului specific SCH 23,390 la 

receptorii D1 (Eriksson, 1992), iar administrarea cronică de MnCl2, 1 mg/mL în apa potabilă, 

de la naştere la maturitate la şobolani scade uşor legarea spiperidolului la receptorii 

membranari (Leung, 1986). Kessler, 2003 a determinat, la un pacient diagnosticat cu 

manganism (la 40 de ani după expunerea cauzatoare de boală) o densitate foarte scăzută a 

receptorilor D2 în striatum. 

C. Recaptarea dopaminei. Un studiu pe babuini (Chen, 2006) a demonstrat că 

administrarea acută de MnSO4 determină o scădere a legării dopamineii la DAT (transportorul 

dopaminei), o creştere a nivelului DAT (probabil compensator la scăderea capacităţii de 

legare a dopaminei), în timp ce recaptarea dopaminei este inhibată. 

O serie de interacţiuni între mangan şi alte sisteme neurotransmiţătoare pot fi relevante 

în contextul dependenţei morfinice. 

Manganul reduce capacitatea acestuia de activare a receptorilor NMDA, prin blocarea 

parţială a canalelor de calciu. Tratamentul cronic cu MnCl2 a determinat o scădere a capacităţii 

de legare a glutamatului tritiat la recepetorii NMDA din cortex, hipocamp şi nucleii bazali (cu 

excepţia globus pallidus) (Cano, 1997). Perfuzarea a 0,2 µmoli MnCl2 la nivelul striatumului 

la şobolani a determinat o scădere a concentraţiei glutamatului şi aspartatului (Takeda, 2002). 

Manganul a determinat o scădere a legării enkefalinei (nu şi a endorfinei) la receptorii 

opioizi (Hazum, 1979). Dozele mici de mangan intracerebroventricular au determinat o 

antagonizare a anlageziei induse de β-endorfină şi met-enkefalină (Chapman, 1982). Aceste 

date sunt în acord cu rezultatul cercetării noastre. Pe de altă parte însă, Chichenkov, 1985, 

demonstrează potenţarea analgeziei morfinice de către MnCl2, efect pus pe seama creşterii 

legării morfinei la receptorii µ. 

6. Concluzii 

Rezultatele au arătat faptul că, administrarea MnCl2, 0,04 şi respectiv 0,02 mmoli/kg/zi, 

i.p., timp de 10 zile consecutiv, pe parcursul inducerii dependenţei experimentale de morfină 

48

la şobolani, a determinat scăderea semnificativă a anumitor simptome din cadrul sindromului 

de abstinenţă la morfină. Astfel: 

- episoasele de masticaţie compulsivă şi episoasele de clănţănit al dinţilor sunt 

semnificativ scăzute atât de doza de MnCl2 de 0,04 mmol/kg/zi, cât şi de cea de 0,02 

mmol/kg/zi administrate pe parcursul celor 10 zile de inducere a dependenţei experimentale la 

morfină, dar în maniere diferite (p

Capitolul IX 

Determinarea acţiunii cationilor de mangan (Mn 2+ ) asupra fazei de 

achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc induse de morfină la şobolan 


Rolul manganului în organism a fost discutat în cadrul capitolului anterior. Manganul 

este un oligoelement care determină importante efecte toxice asupra neuronilor 

dopaminergici. Rolul dopaminei în cadrul sistemului cerebral al recompensei şi importanţa 

metodei condiţionării preferenţiale de loc în explorarea acestui sistem au fost discutate în 

capitolele referitoare la stadiul actual al cunoaşterii. 

Studiul referitor la influenţarea de către mangan a dependenţei morfinice (administrare 

10 zile, pe parcursul inducerii dependenţei) a relevat scăderea intensităţii acestei dependenţe. 



Studiul prezent îşi propune evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de mangan 

asupra acţiunii morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor mari 

de zinc, dar netoxice, astfel încât efectul acestora să fie maxim în perioada în care morfina 

realizează efectul condiţionant al preferinţei de loc). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea acţiunii ionilor de mangan 

(Mn 2+ ), administraţi în cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, 

asupra intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină la şobolani. 





primit şi clorură de mangan (MnCl2) (doze diferite în funcţie de lot). 










timpul alocat şedinţei de precondiţionare în compartimentul intermediar). Astfel, a fost 

excluşi 18 şobolani de la fazele ulterioare ale testărilor (22,5% din lotul iniţial). 






50






Lot I: SF – a primit ser fiziologic (NaCl 0,9%), 1 mL/kg, i.p.; 

Lot II: M – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c.; 

Lot III: Mn 0,2 – a primit MnCl2, 0,2 mmoli/kg, i.p.; 

Lot IV: Mn 0,4 – a primit MnCl2, 0,4 mmoli/kg, i.p.; 

Lot V: M + Mn 0,2 – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c. MnCl2, 0,2 mmol/kg, i.p.; 

Lot VI: M + Mn 0,4 – a primit morfină, 3 mg/kg, s.c. şi MnCl2, 0,4 mmol/kg, i.p.. 

În zilele 2, 4, 6 şi 8 ale experimentului, în cursul fazei de condiţionare, animalele au 

primit tratamentuluidescris anterior, fiind plasate în compartimentul nepreferat, determinat în 

urma testărilor din cursul fazei de precondiţionare. Morfina şi serul fiziologic au fost 

administrate imediat înaintea plasări animalului în compartimentul nepreferat al aparatului de 

condiţionare. Soluţia de clorură de mangan (MnCl2) a fost administrată cu 2 ore înainte e 

plasarea animalului în compartimentul nepreferat al aparatului de condiţionare. 

În zilele 3, 5, 7 şi 9 ale experimentului, în cursul fazei de condiţionare, animalele au 

primit ser fiziologic, 1 mL/kg, i.p., imediat după care au fost plasate în compartimentul 

preferat al aparatului de condiţionare. 





4. Rezultate 

Datele noastre au arătat faptul că morfina în doză de 3mg/kg/administrare, a indus 




Nu există difereţă semnificativă din punct de vedere statistic între efectul de reducere al 

intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină în cazul dozei de clorură de mangan 

(MnCl2) 0,2 mmol/kg/administrare faţă de doza de clorură de mangan (MnCl2) 0,4 

mmol/kg/administrare, deşi aparent doza mai mare determină un efect mai puternic. 

% din timpul iniţial 

350 

300 

250 

200 

150 

100 

50 

0 

-50 

Variaţia procentuală a timplui petrecut în comprtimentul de condiţionare 


MA 

-4,09±16,11 

Morfină 

244,20±58,34 

Mn 0,2 

0,22±17,86 

Mn 0,4 

-11,21±16,12 

Morfină+Mn 0,2 

192,28±40,99 

* 

Morfină+Mn 0,4 

168,20±52,39 

** 

Grafic IX. 2. Variaţia procentuală a timpului petrecut în compartimentul de condiţionare 



NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi MnCl2 în cursul fazei de condiţionare 


* – p

Capitolul X 

Determinarea efectelor supraîncărcării cu mangan (Mn 2 ) + asupra 



Datele referitoare la importanţa manganului în organism, în particular la nivelul 

sistemului nervos central au fost prezentate în cadrul studiului anterior. Manganul este un 

oligoelement care determină importante efecte toxice asupra neuronilor dopaminergici. 

Studiul anterior a relevat faptul că zincul, sub formă de clorură de zinc (ZnCl2), în doză 

de 1 mmol/kg/administrare, i.p. (administrat cu 2 ore înaintea morfinei), a determinat o 

reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. Studiul 

anterior şi-a propus evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de zinc asupra acţiunii 

morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor mari de zinc, dar 

netoxice, astfel încât efectul acestora sa fie maxim în perioada în care morfina realizează 


Condiţionarea preferenţială de loc reprezintă o maniera de investigare a sistemului 

cerebral al recompnesei, la animale non-dependente. Rolul dopaminei în cadrul sistemului 

cerebral al recompensei şi importanţa metodei condiţionării preferenţiale de loc în explorarea 

acestui sistem au fost discutate în capitolele referitoare la stadiul actual al cunoaşterii. 

Studiul referitor la influenţarea de către mangan a dependenţei morfinice (administrare 

10 zile, pe parcursul inducerii dependenţei) a relevat scăderea intensităţii acestei dependenţe. 

Studiul prezent îşi propune evidenţierea unor posibile efecte ale ionilor de mangan 

asupra acţiunii morfinei pe sistemul de recompensă (în condiţiile administrării dozelor de 

mangan pe perioadă îndelungată, dar fără a determina toxicitate). 


Scopul acestui studiu a fost reprezentat de determinarea încărcării cu mangan (Mn 2+ ) 

anterior cursul fazei de achiziţie a condiţionării preferenţiale de loc la morfină, asupra 




care au primit anterior precondiţionării, timp de 10 zile, clorură de mangan (MnCl2) (doze 

diferite în funcţie de lot). 









Lotul II: Mn 0,02 – a primit clorură de mangan (MnCl2), 0,02 mmoli/kg, i.p.; 

Lotul III: Mn 0,04 – a primit clorură de mangan (MnCl2), 0,04 mmoli/kg, i.p.. 

53

Anterior fazei de precondiţionare (în zilele a 9-a şi a 10-a de la începerea administrării), 

animalele au fost supuse zilnic la câte o şedinţă de obişnuire cu aparatul de condiţionare (2 

şedinţe compacte a 30 minute fiecare, cu două zile şi respectiv cu o zi anterior 

precondiţionării, în acelaşi interval orar al zilei ca şi fazele ulterioare). 








Lot martor alb: MA – 12 animale (80% din lotul testat iniţial); 

Lot I: SF – 12 animale (80% din lotul testat iniţial); 

Lot II: Mn 0,02 – 13 animale (86,66% din lotul testat iniţial); 

Lot III: Mn 0,04– 11 animale (73,33% din lotul testat iniţial). 





Animalele rămase au fost spuse fazelor ulterioare al testărilor, respective condiţionarea 














5. Rezultate 

Manganul, sub formă de clorură de mangan (MnCl2), în doză de 0,02 şi respectiv de 

0,04 mmoli/kg/zi, i.p., administrat timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de 

precondiţionare, a determinat o reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale 

de loc la morfină. Astfel: 

o la lotul tratat cu morfină şi clorură de mangan (MnCl2), în doză de 0,02 

mmoli/kg/zi în cursul fazei de condiţionare, creşterea timpului petrecut în compartimentul de 

condiţionare în cursul fazei de postcondiţionare faţă de faza de precondiţionare a fost de doar 

223,14±57,11% faţă de 243,03±56,85% la lotul care a primit ser fiziologic anterior 

precondiţionării (p

Nu există diferenţă semnificativă statistic între intensitatea efectului de scădere a 

efectului recompensant al morfinei între doza de MnCl2 de 0,02 mmoli/kg/zi şi cea de 0,04 

mmoli/kg/zi, deşi efectul dozei mai mari este aparent mai evident. 

350 

300 

250 

200 

150 

100 

50 

0 

-50 

Variaţia procentuală a timplui petrecut în compartimentul de 

condiţionare 


MA 

-1,18±7,16 

SF 

243,03±56,85 

* 

Mn 0,02 

223,13±59,83 

* 

Mn 0,04 

207,49±36,78 

Grafic X. 2. Variaţia procentuală a timpului petrecut în compartimentul de condiţionare (postcondiţionare 

faţă de precondiţionare). 


NS – lipsa semnificaţiei statistice între loturile tratate cu morfină şi MnCl2 în cursul fazei de condiţionare 


* – p

de 0,04 mg/L la lotul martor). La aceşti copii, concentraţia manganului plasmatic atinge valori 

medii de 34 µg/100 mL, de peste 30 ori faţă de valoare maxim normală. Cazul unui copil de 

10 ani cu expunere cronică la mangan prin apa potabilă a relevat alterarea memoriei vizuale şi 

verbale, fără însă a se evidenţia alte tulburări neurologice (Woolfe, 2002). S-a evidenţiat un 

nivel considerabil crescut al conţinutului în mangan al firului de păr la copii cu tulburări în 

învăţare faţă de lotul martor (0,434 µg/g faţă de 0,0268 µg/g). 

Tratamentul cu MnCl2, i.p., timp de 4 zile (50 mg/kg/zi, administrare unică zilnică) 

determină alterări morfologice la nivelul celulelor gliale din structurile corticale şi subcorticale 

ale şobolanilor, celule identificate ca fiind corespondentele astrocitelor tip II în 

Alzheimer. Aceste modificări sunt prevenite prin administrarea de acid 1,2-ciclo-hexilendinitrilo-tetraacetic 

(chelator de mangan), dar şi prin administrarea antioxidantului N-acetil 

cisteină, ceea ce sugerează ideea alterării apărării antioxidante în geneza unor astfel de 

modificări (Hazell, 2006). 

6. Concluzii 

Manganul, sub formă de MnCl2, în doză de 0,02 şi respectiv de 0,04 mmoli/kg/zi, i.p., 

administrat timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, a determinat o 

reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

56

Capitolul XI 

Determinarea acţiunii cationilor de zinc (Zn 2+ ) asupra nivelurilor 

cerebrale ale serotoninei la şobolani naivi şi cu dependenţă de morfină 


Capitolul referitor la influenţarea de către zinc a dependenţei experimentale la morfină a 

relevat scăderea de către acest oligoelement, administrat pe parcursul inducerii experimentale 

de morfină, a intensităţii acestei dependenţe. 

Rolul zincului în organism, în particular la nivelul sistemului nervos central au fost 

prezentate în cadrul aceluiaşi capitol. De asemenea, au fost prezentate efectele deficitului de 

zinc la nivelul organismului. 

Rolul deosebit de important al serotoninei în cadrul dependenţei de opiacee a fost 

relevat în cadrul capitolelor referitoare la stadiul actual al cunoaşterii. 

Una dintre ipotezele pe care rezultatele studiului referitor la influenţarea de către zinc a 

dependenţei experimentale la morfinăle poate lansa ar fi beneficiile suplimentării dietei cu 

săruri de zinc la pacienţii aflaţi sub tratament cu opiacee. În acest context, ne-am propus 

studierea manierii în care zincul influenţează concentraţia serotoninei în anumite zone 

cerebrale, la animale naive şi la animale cu dependenţă de morfină. 


S-a urmărit determinarea influenţei determinate de către cationii de Zn 2+ asupra 

concentraţiei serotoninei în anumite structuri cerebrale (nucleus accumbens, cortex prefrontal, 

striatum şi hipocamp) la animale naive şi la animale cu dependenţă experimentală de morfină. 

S-a determinat concentraţia cerebrală a serotoninei la nivelul unor structuri cerebrale 

(nucleus accumbens, cortex prefrontal, ganglioni bazali şi hipocamp) la un lot martor de 

şobolani, la un lot de şobolani care au primit 10 zile consecutiv doze diferite de ZnCl2, la 

animale cu dependenţă de morfină indusă experimental, precum şi la două loturi de şobolani 

la care s-a indus dependenţă morfinică, iar pe parcursul inducerii acestei dependenţe s-a 

administrat ZnCl2. 


S-a lucrat pe 3 loturi a 10 şobolani Wistar, masculi, adulţi, cu masa cuprinsă între 200 şi 

250g. 

Lotul I (martor) – s-a determinat concentraţia cerebrală a serotoninei în condiţii bazale; 

Lotul II (dependenţă morfinică) – s-a determinat concentraţia cerebrală a serotoninei în 

secundar schemei descrise de inducere a dependenţei fizice experimentale de morfină; 

Lotul III (zinc + dependenţă morfinică) – s-a determinat influenţa zincului asupra 

concentraţiei cerebrale la animale cu dependenţă fizică experimentală de morfină. În zilele de 

dministrare a morfinei, a fost injectată, pe lângă doza de morfină corespunzătoare schemei 

descrise mai jos, clorură de zinc, 0,1 mmoli/kg/zi, i.p., doză divizată în două administrări 

zilnice, ambele cu 2 ore înaintea dozei de morfină. Soluţia concentraţiei cationice a fost 

calculată astfel încât volumul fiecarei administrări să fie de 1mL/kg. 

57

4. Rezultate 

pg / m g ţesut 

700 

600 

500 

400 

300 

200 

100 

0 

Bazal 

353,5±19,57 

Concentraţia serotoninei în nucleus accumbens 

Dependenţă morfinică 

561,4±32,39 

Dependenţă morfinică + 

zinc 

514,9±32,70 

* vs. "dependenţă 

morfinică " 

Grafic XI. 1. Concentraţia cerebrală a serotoninei în nucleus accumbens la şobolani cu 

dependemţă fizică de morfină şi influenţa zincului asupra acesteia 

p g / m g ţe su t 

500 

450 

400 

350 

300 

250 

200 

150 

100 

50 

0 

Bazal 

332,1±12,11 

Concentraţia serotoninei în striatum 

Dependenţă morfinică 

426,2±24,47 

Dependenţă morfinică + 

zinc 

411,2±26,67 

* vs. "dependenţă 

morfinică " 

Grafic XI. 4. Concentraţia cerebrală a serotoninei în striatum influenţa zincului asupra 

acesteia 

Administrarea de clorură de zinc, 0,1mmol/kg/zi, 10 zile consecutiv, pe parcursul 

inducerii dependenţei fizice experimentale de morfină, a determinat scăderea semnificativă a 

concentraţiei serotoninei în nucleus accumbens şi striatum (p

Considerăm rezultatele găsite de alţi cercetători parţial concordante cu cele relevate de 

studiul nostrum. 

Există dovezi ce indică faptul că neuromediaţia serotoninergică în unele zone din 

creier este implicată în dependenţă fizică de morfină şi în toleranţă (Tao et al., 1998). 

Unul dintre semnele cele mai importante ale dependenţei fizice de morfină (şi de alte 

substanţe, precum etanolul) este autoadministrarea de către animal, care se asociază cu 

creşterea semnificativă a concentraţiei de serotonină în nucleus accumbens (weiss F. Et al, 

1996). 

6. Concluzii 

Administrarea de clorură de zinc, 0,1mmol/kg/zi, 10 zile consecutiv, pe parcursul 

inducerii dependenţei fizice experimentale de morfină, a determinat scăderea semnificativă a 

concentraţiei serotoninei în nucleus accumbens şi striatum, faţă de animalele cu dependenţă 

morfinică, dar care nu au primit clorură de zinc, în timp de concentraţia serotoninei în 

hipocamp şi cortexul prefrontal nu este modificată faţă de animalele cu dependenţă morfinică, 

dar care nu au primit de clorură de zinc. 

59

CAPITOLUL XII 

Concluzii finale 

1. Administrarea de ZnCl2, pe parcursul inducerii dependenţei experimentale de morfină 

la şobolani, a determinat scădere, dependent de doză, a intensităţii dependenţei. 

2. Zincul, sub formă de ZnCl2, în doză de 1 mmol/kg/administrare, a determinat o 

reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

3. Zincul, sub formă de ZnCl2, în doză de 0,5 mmoli/kg/administrare, nu a influenţat 

semnificativ statistic intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

4. Zincul, sub formă de ZnCl2 în doză de 0,1 mmoli/kg/zi, i.p., administrat timp de 10 

zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, determină reducerea semnificativă a 

intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

5. Zincul, sub formă de ZnCl2 în doză de 0,05 mmoli/kg/zi, i.p., administrat timp de 10 

zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, nu influenţează semnificativ statistic 

intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

6. Administrarea de (CH3COO2)Cu*2H2O pe parcursul inducerii dependenţei 

experimentale de morfină la şobolani, a determinat scădere, dependent de doză, a intensităţii 

dependenţei. 

7. Cuprul, sub formă de acetat de cupru, în doză de 0,1 şi 0,2 mmol/kg/administrare, nu 

influenţează semnificativ statistic intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

8. Cuprul, sub formă de acetat de cupru în doză de 0,04 mmoli/kg/zi, i.p., administrat 

timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, a determinat o reducere 

semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

9. Cuprul, sub formă de acetat de în doză de 0,02mmoli/kg/zi, i.p., administrat timp de 

10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, nu influenţează semnificativ statistic 

intensitatea condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

10. Administrarea MnCl2 pe parcursul inducerii dependenţei experimentale de morfină 

la şobolani, a determinat scădere, dependent de doză, a intensităţii dependenţei. 

11. Manganul, sub formă de clorură de mangan (MnCl2), în doză de 0,4 

mmol/kg/administrare (nu şi în doză de 0,2 mmol/kg/administrare), a determinat un uşor efect 

aversiv. 

12. Manganul, sub formă de clorură de mangan (MnCl2), în doză de 0,2 şi 0,4 

mmol/kg/administrare, a determinat reducerea semnificativă a intensităţii condiţionării 


13. Manganul, sub formă de clorură de mangan (MnCl2), în doză de 0,02 şi 0,04 

mmoli/kg/zi, i.p., administrat timp de 10 zile consecutiv, anterior fazei de precondiţionare, a 

determinat o reducere semnificativă a intensităţii condiţionării preferenţiale de loc la morfină. 

14. Administrarea de clorură de zinc (ZnCl2), 0,1mmol/kg/zi, 10 zile consecutiv, pe 

parcursul inducerii dependenţei fizice experimentale de morfină, a determinat scăderea 

semnificativă a concentraţiei serotoninei în nucleus accumbens şi striatum, faţă de animalele 

cu dependenţă morfinică, dar care nu au primit clorură de zinc; 

15. Administrarea de clorură de zinc (ZnCl2), 0,1mmol/kg/zi, 10 zile consecutiv, pe 

parcursul inducerii dependenţei fizice experimentale de morfină, nu a determinat influenţarea 

semnificativă a concentraţiei serotoninei în hipocamp şi cortexul prefrontal faţă de animalele 

cu dependenţă morfinică, dar care nu au primit de clorură de zinc. 

16. Oportunitatea suplimentării alimentare cu săruri de zinc la pacienţii cu dependenţă 

morfinică merită a fi evaluată, întrucât ar putea determina reducerea riscului de dezvoltare a 

dependenţei. 

60

Bibliografie 

1. Adams CE, DeMasters BK, Freedman R. Regional zinc staining in postmortem hippocampus from schizophrenic patients. 

Schizophr Res. 1995;18:71-7 

2. Aimo L, Oteiza PI. Zinc deficiency increases the susceptibility of human neuroblastoma cells to lead-induced activator 

protein-1 activation. Toxicol Sci. 2006;91:184-91 

3. Alcaraz-Zubeldia M, Rojas P, Boll C, Rios C. Neuroprotective effect of acute and chronic administration of copper (II) 

sulfate against MPP+ neurotoxicity in mice. Neurochem Res. 2001;26:59-64. 

4. Alexander TH, Davidson TM. Intranasal zinc and anosmia: the zinc-induced anosmia syndrome. Laryngoscope. 

2006;116:217-20 

5. Altura BM, Zhang A, Cheng TP, Altura BT. Cocaine induces rapid loss of intracellular free Mg2+ in cerebral vascular 

smooth muscle cells. Eur J Pharmacol. 1993;246:299-301 

6. Alves G, Thiebot J, Tracqui A, Delangre T, Guedon C, Lerebours E. Neurologic disorders due to brain manganese 

deposition in a jaundiced patient receiving long-term parenteral nutrition. JPEN J Parenter Enteral Nutr. 1997;21:41-5 

7. Antalis CJ, Stevens LJ, Campbell M, Pazdro R, Ericson K, Burgess JR. Omega-3 fatty acid status in attentiondeficit/hyperactivity 

disorder. Prostaglandins Leukot Essent Fatty Acids. 2006;75:299-308 

8. Armutcu F, Ozerol E, Gurel A, Kanter M, Vural H, Yakinci C, Akyol O. Effect of long-term therapy with sodium 

valproate on nail and serum trace element status in epileptic children. Biol Trace Elem Res. 2004;102:1-10 

9. Arnold LE, Bozzolo H, Hollway J, Cook A, DiSilvestro RA, Bozzolo DR, Crowl L, Ramadan Y, Williams C. Serum zinc 

correlates with parent- and teacher- rated inattention in children with attention-deficit/hyperactivity disorder. J Child Adolesc 

Psychopharmacol. 2005;15:628-36 

10. Aschner M, Vrana KE, Zheng W. Manganese uptake and distribution in the central nervous system (CNS). 

Neurotoxicology. 1999;20:173–180 

11. Banach DK, Morasiewicz J. Zinc concentration in blood serum and in red blood cells in patients suffering from delirium 

tremens. Psychiatr Pol. 1994;28:61-8 

12. Bayer TA, Schafer S, Breyhan H, Wirths O, Treiber C, Multhaup G. A vicious circle: role of oxidative stress, 

intraneuronal Abeta and Cu in Alzheimer's disease. Clin Neuropathol. 2006;25:163-71 

13. Bechetoille A, Ebran JM, Allain P, Mauras Y. Therapeutic affect of zinc sulfate on central scotoma due to optic 

neuropathy of alcohol and tobacco abuse. J Fr Ophtalmol. 1983;6:237-42 

14. Bediz CS, Baltaci AK, Mogulkoc R. Both zinc deficiency and supplementation affect plasma melatonin levels in rats. 

Acta Physiol Hung. 2003;90:335-9 

15. Belknap JK, Berg JH, Coleman RR. Alcohol withdrawal and magnesium deficiency in mice. Pharmacol Biochem Behav. 

1978;9:1-6 

16. Bentley ME, Caulfield LE, Ram M, Santizo MC, Hurtado E, Rivera JA, Ruel MT, Brown KH. Zinc supplementation 

affects the activity patterns of rural Guatemalan infants. J Nutr. 1997;127:1333-8 

17. Bertinet DB, Tinivella M, Balzola FA, de Francesco A, Davini O, Rizzo L, Massarenti P, Leonardi MA, Balzola F. Brain 

manganese deposition and blood levels in patients undergoing home parenteral nutrition. JPEN J Parenter Enteral Nutr. 

2000;24:223-7 

18. Bertoni-Freddari C, Mocchegiani E, Malavolta M, Casoli T, Di Stefano G, Fattoretti P. Synaptic and mitochondrial 

physiopathologic changes in the aging nervous system and the role of zinc ion homeostasis. Mech Ageing Dev. 2006;127:590- 

6 

19. Bhargava HN The effects of divalent ions on morphine analgesia and abstinence syndrome in morphine-tolerant and - 

dependent mice. Psychopharmacology (Berl). 1978;57:223-5. 

20. Bhargava HN. The effects of divalent ions on morphine analgesia and abstinence syndrome in morphine-tolerant and - 

dependent mice. Psychopharmacology (Berl). 1978;57:223-5 

21. Blakemore LJ, Trombley PQ. Diverse modulation of olfactory bulb AMPA receptors by zinc. Neuroreport. 2004 ;15:919- 

23 

22. Blancquaert JP, Lefebvre RA, Willems JL. Antiaversive properties of opioids in the conditioned taste aversion test in the 

rat. Pharmacol Biochem Behav. 1987 Jul;27(3):437-41 

23. Bohn LM, Gainetdinov RR, Sotnikova TD, Medvedev IO, Lefkowitz RJ, Dykstra LA, and Caron MG Enhanced 

rewarding properties of morphine, but not cocaine in arrestin-2 knock-out mice. J Neurosci. .2003;23:10265-1027 

24. Bonanni L, Chachar M, Jover-Mengual T, Li H, Jones A, Yokota H, Ofengeim D, Flannery RJ, Miyawaki T, Cho CH, 

Polster BM, Pypaert M, Hardwick JM, Sensi SL, Zukin RS, Jonas EA. Zinc-dependent multi-conductance channel activity in 

mitochondria isolated from ischemic brain. J Neurosci. 2006;26:6851-62 

25. Bonfante-Cabarcas R, Bravo I, Nello C, Gutierrez-Reyes E, Loureiro Dos Santos NE, Moreno-Yanes JA. 

Pharmacological doses of Zn2+ induce a muscarinic cholinergic supersensitivity.Biomed Sci. 2002;9:639-44. 

26. Bonilla E, Salazar E, Villasmil JJ, Villalobos R, Gonzalez M, Davila JO. Copper distribution in the normal human brain. 

Neurochem Res. 1984;9:1543-8 

27. Bonilla E. L-tyrosine hydroxylase activity in the rat brain after chronic oral administration of manganese chloride. 

Neurobehav Toxicol. 1980;2:37-41 

28. Bowler RM, Gysens S, Diamond E, Nakagawa S, Drezgic M, Roels HA. Manganese exposure: neuropsychological and 

neurological symptoms and effects in welders. Neurotoxicology. 2006;27:315-26 

29. Butterworth RF, Spahr L, Fontaine S, Layrargues GP., Manganese toxicity, dopaminergic dysfunction and hepatic 

encephalopathy. Metab Brain Dis. 1995;10:259-67 

61

30. Caille S. Total neurochemical lesion of noradrenergic neurons of the locus ceruleus does not alter either naloxoneprecipitated 

or spontaneous opiate withdrawal nor does it influence ability of clonidine to reverse opiate withdrawal. J. 

Pharmacol. Exp. Ther. 1999;290:881-892 

31. Cano G, Suarez-Roca H, Bonilla E. Alterations of excitatory amino acid receptors in the brain of manganese-treated mice. 

Mol Chem Neuropathol. 1997;30:41-52 

32. Casagrande S, Valle L, Cupello A, Robello M. Eur 14. Modulation by Zn(2+) and Cd(2+) of GABA(A) receptors of rat 

cerebellum granule cells in culture.Biophys J. 2003;32:40-6 

33. Chandra SV, Shukla GS. Concentrations of striatal catecholamines in rats given manganese chloride through drinking 

water. J Neurochem. 1981;36:683-7 

34. Chapman DB, Way EL. Modification of endorphin/enkephalin analgesia and stress-induced analgesia by divalent cations, 

a cation chelator and an ionophore. Br J Pharmacol. 1982;75:389-96 

35. Chen MK, Lee JS, McGlothan JL, Furukawa E, Adams RJ, Alexander M, Wong DF, Guilarte TR. Acute manganese 

administration alters dopamine transporter levels in the non-human primate striatum. Neurotoxicology. 2006;27:229-36 

36. Chetty CS, Reddy GR, Suresh A, Desaiah D, Ali SF, Slikker WJ. Effects of manganese on inositol polyphosphate 

receptors and nitric oxide synthase activity in rat brain. Int J Toxicol. 2001;20:275-80 

37. Chichenkov ON, Porodenko NV, Zaitsev SV. Potentiating action of bi- and trivalent metal salts on the analgesic effect of 

morphine. Biull Eksp Biol Med. 1985;100:313-5 

38. Chowanadisai W, Kelleher SL, Lonnerdal B. Maternal zinc deficiency reduces NMDA receptor expression in neonatal rat 

brain, which persists into early adulthood. J Neurochem. 2005;94:510-9 

39. Chowanadisai W, Kelleher SL, Lonnerdal B. Maternal zinc deficiency raises plasma prolactin levels in lactating rats. J 

Nutr. 2004;134:1314-9 

40. Collipp, P.J., et al. Manganese in infant formulas and learning disability. Ann. Nutr. Metab. 27(6):488-494, 1983 

41. Colombani-Vidal M, Barnea A. Copper stimulation of LHRH release from median eminence explants. III. A process 

dependent on extracellular sodium. Neuroendocrinology. 1986;44:283-91 

42. Crowe A, Morgan EH. Iron and copper interact during their uptake and deposition in the brain and other organs of 

developing rats exposed to dietary excess of the two metals. J Nutr. 1996;126:183-94 

43. Cuajungco MP, Lees GJ. Prevention of zinc neurotoxicity in vivo by N,N,N',N'-tetrakis (2-pyridylmethyl) ethylenediamine 

(TPEN). Neuroreport. 1996;7:1301-4 

44. Danks DM, Campbell PE, Stevens BJ, Mayne V, Cartwright E. Menkes's kinky hair syndrome. An inherited defect in 

copper absorption with widespread effects. Pediatrics. 1972;50:188-201 

45. Danscher G, Jensen KB, Frederickson CJ, Kemp K, Andreasen A, Juhl S, Stoltenberg M, Ravid R. Increased amount of 

zinc in the hippocampus and amygdala of Alzheimer's diseased brains: a proton-induced X-ray emission spectroscopic analysis 

of cryostat sections from autopsy material. J Neurosci Methods. 1997;76:53-9. 

46. De Vries DJ, Sewell RB, Beart PM. Effects of copper on dopaminergic function in the rat corpus striatum. Exp Neurol. 

1986;91:546-58 

47. Dineley KE, Richards LL, Votyakova TV, Reynolds IJ. Zinc causes loss of membrane potential and elevates reactive 

oxygen species in rat brain mitochondria. Mitochondrion. 2005;5:55-65. 

48. Dobson AW, Erikson Keith M, Aschner M, Manganese Neurotoxicity, Ann. N.Y. Acad. Sci. 2004;1012:115–128 

49. Dominguez MI, Blasco-Ibanez JM, Crespo C, Nacher J, Marques-Mari AI, Martinez-Guijarro FJ. Neural overexcitation 

and implication of NMDA and AMPA receptors in a mouse model of temporal lobe epilepsy implying zinc chelation. 

Epilepsia. 2006;47:887-99 

50. Donaldson J, McGregor D, LaBella F. Manganese neurotoxicity: a model for free radical mediated neurodegeneration? 

Can J Physiol Pharmacol. 1982;60:1398-405 

51. Dupont CL, Tanaka Y. Blood manganese levels in children with convulsive disorder. Biochem Med. 1985;33:246-55 

52. Eby GA, Eby KL. Rapid recovery from major depression using magnesium treatment. Med Hypotheses. 2006;67:362-70 

53. Egashira T, Takayama F, Sakai K. Inhibition by Zn(2+) of A-form monoamine oxidase in monkey brain mitochondria. J 

Pharmacol Sci. 2003;91:239-45 

54. Elnimr T, Hashem A, Assar R. Heroin dependence effects on some major and trace elements. Biol Trace Elem Res. 

1996;54:153-62 

55. el-Yazigi A, Kanaan I, Martin CR, Siqueira EB. Cerebrospinal fluid content of manganese, platinum, and strontium in 

patients with cerebral tumors, leukemia, and other noncerebral neoplasms. Oncology. 1990;47:385-8 

56. Enomoto T, Osugi T, Satoh H, McIntosh TK, Nabeshima T. Pre-Injury magnesium treatment prevents traumatic brain 

injury-induced hippocampal ERK activation, neuronal loss, and cognitive dysfunction in the radial-arm maze test. J 

Neurotrauma. 2005;22:783-92 

57. Erikson KM, Aschner M. Manganese neurotoxicity and glutamate-GABA interaction. Neurochem Int. 2003;43:475-80 

58. Eriksson H, Gillberg PG, Aquilonius SM, Hedstrom KG, Heilbronn E. Receptor alterations in manganese intoxicated 

monkeys. Arch Toxicol. 1992;66:359-64 

59. Essatara MB, Morley JE, Levine AS, Elson MK, Shafer RB, McClain CJ. The role of the endogenous opiates in zinc 

deficiency anorexia. Physiol Behav. 1984;32:475-8 

60. Festa MD, Anderson HL, Dowdy RP, Ellersieck MR. Effect of zinc intake on copper excretion and retention in men. Am 

J Clin Nutr. 1985;41:285-92 

61. Fitsanakis VA, Au C, Erikson KM, Aschner M. The effects of manganese on glutamate, dopamine and gammaaminobutyric 

acid regulation. Neurochem Int. 2006;48:426-33 

62. Flint RS, Murphy JM, McBride WJ. Release of endogenous dopamine, 3,4-dihydroxyphenylacetic acid, and amino acid 

transmitters from rat striatal slices. Neurochem Res. 1985;10:515-27 

63. Florianczyk B, Osuchowski J, Kaczmarczyk R, Staroslawska E, Trojanowski T. Distribution of metallothioneins in the 

brain neoplastic cells. Folia Neuropathol. 2005;43:91-6 

62

64. Fregoneze JB, Luz CP, Castro L, Oliveira P, Lima AK, Souza F, Maldonado I, Macedo DF, Ferreira MG, Bandeira IP, 

Rocha MA Jr, Carvalho FL, De-Castro-e-Silva E. Zinc and water intake in rats: investigation of adrenergic and opiatergic 

central mechanisms. Braz J Med Biol Res. 1999;32:1217-22. 

65. Garcia SJ, Gellein K, Syversen T, Aschner M. A manganese-enhanced diet alters brain metals and transporters in the 

developing rat. Toxicol Sci. 2006;92:516-25 

66. Garcia-Colunga J, Reyes-Haro D, Godoy-Garcia IU, Miledi R. Zinc modulation of serotonin uptake in the adult rat corpus 

callosum. J Neurosci Res. 2005;80:145-9 

67. Garcia-Colunga J, Vazquez-Gomez E, Miledi R. Combined actions of zinc and fluoxetine on nicotinic acetylcholine 

receptors. Pharmacogenomics J. 2004;4:388-93 

68. Gingrich KJ, Burkat PM. Zn2+ inhibition of recombinant GABAA receptors: an allosteric, state-dependent mechanism 

determined by the gamma-subunit. J Physiol. 1998;506:609-25 

69. Giraud P, Maltese JY, Boudouresque F, Salers P, Ouafik L, Renard M, Pelen F, Oliver C. Peptidylglycine alphaamidating 

monooxygenase activity and TRH and CRF biosynthesis. Role of copper. Biol Trace Elem Res. 1992;32:293-301 

70. Golub MS, Hogrefe CE, Germann SL, Tran TT, Beard JL, Crinella FM, Lonnerdal B. Neurobehavioral evaluation of 

rhesus monkey infants fed cow's milk formula, soy formula, or soy formula with added manganese. Neurotoxicol Teratol. 

2005;27:615-27. 

71. Gromov LA, Serdiuk EA. The analgesic activity of coordination compounds of methionine enkephalin with divalent 

metals Farmakol Toksikol. 1990;53:24-5 

72. Gutierrez-Reyes E, Castaneda-Perozo D, Papale-Centofanti J, Nello-Perez C, Pascuzzo-Lima C, Moreno-Yanez J, 

Bonfante-Cabarcas R. Supersensitivity of the cholinergic muscarinic system in the rat's brain is induced by high concentrations 

of Cu+2. Invest Clin. 2002;43:107-17 

73. Hadi N, Malik A, Azam S, Khan NU, Iqbal J. Serotonin-Cu(II)-mediated DNA cleavage: mechanism of copper binding 

by serotonin. Toxicol In Vitro. 2002;16:669-74 

74. Hamai D, Bondy SC, Becaria A, Campbell A. The chemistry of transition metals in relation to their potential role in 

neurodegenerative processes. Curr Top Med Chem. 2001;1:541-51 

75. Handy RD. Chronic effects of copper exposure versus endocrine toxicity: two sides of the same toxicological process? 

Comp Biochem Physiol A Mol Integr Physiol. 2003;135:25-38 

76. Hanissian SH, Tejwani GA. Histidine abolishes the inhibition by zinc of naloxone binding to opioid receptors in rat brain. 

Neuropharmacology. 1988;27:1145-9 

77. Harrison DP. Copper as a factor in the dietary precipitation of migraine. Headache. 1986;26:248-50. 

78. Hazell AS, Norenberg MD. Manganese decreases glutamate uptake in cultured astrocytes. Neurochem Res 

1997;22:1443–1447. 

79. Hazell AS, Normandin L, Norenberg MD, Kennedy G, Yi JH. Alzheimer type II astrocytic changes following sub-acute 

exposure to manganese and its prevention by antioxidant treatment. Neurosci Lett. 2006;396:167-71 

80. Hazum E, Chang KJ, Cuatrecasas P. Interaction of iodinated human [D-Ala2]beta-endorphin with opitate receptors. J Biol 

Chem. 1979 Mar 25;254(6):1765-7 

81. Hegge HH, Wielders JP, Slaets JP. Zinc deficiency in geriatric patients. A study on a geriatric department's wheeling and 

dealing. Tijdschr Gerontol Geriatr. 2002;33:64-9 

82. Herrero Hernandez E, Discalzi G, Dassi P, Jarre L, Pira E. Manganese intoxication: the cause of an inexplicable epileptic 

syndrome in a 3 year old child. Neurotoxicology. 2003;24:633-9 

83. Hesse S, Barthel H, Hermann W, Murai T, Kluge R, Wagner A, Sabri O, Eggers B. Regional serotonin transporter 

availability and depression are correlated in Wilson's disease. J Neural Transm. 2003;110:923-33 

84. Hirata Y, Kiuchi K, Nagatsu T. Manganese mimics the action of 1-methyl-4-phenylpyridinium ion, a dopaminergic 

neurotoxin, in rat striatal tissue slices. Neurosci Lett. 2001;311:53-6 

85. Huang EH, Pickett JM, Siegal JD, Andorn AC. Cations decrease specific [3H]-spiroperidol binding in human prefrontal 

cortex. Life Sci. 1986;38:1369-73 

86. Huntington CE, Shay NF, Grouzmann E, Arseneau LM, Beverly JL. Zinc status affects neurotransmitter activity in the 

paraventricular nucleus of rats. J Nutr. 2002;132:270-5 

87. Iakimovskii AF, Varshavskaia VM. Magnesium ions prevent development of hyperkinesis produced by picrotoxin 

intrastriatal microinjections into the rat neostriatum. Ross Fiziol Zh Im I M Sechenova. 2006;92:723-31 

88. Ilback NG, Lindh U, Minqin R, Friman G, Watt F. Iron and copper accumulation in the brain of coxsackievirus-infected 

mice exposed to cadmium. Environ Res. 2006;102:308-13 

89. Ilhan A, Ozerol E, Gulec M, Isik B, Ilhan N, Ilhan N, Akyol O. The comparison of nail and serum trace elements in 

patients with epilepsy and healthy subjects. Prog Neuropsychopharmacol Biol Psychiatry. 2004;28:99-104. 

90. Infante F, Dominguez E, Trujillo D, Luna A. Metal contamination in illicit samples of heroin. J Forensic Sci. 

1999;44:110-3 

91. Ingersoll RT, Montgomery EB Jr, Aposhian HV. Central nervous system toxicity of manganese. I. Inhibition of 

spontaneous motor activity in rats after intrathecal administration of manganese chloride. Fundam Appl Toxicol. 1995;27:106- 

13 

92. Iwami O, Watanabe T, Moon CS, Nakatsuka H, Ikeda M. Motor neuron disease on the Kii Peninsula of Japan: excess 

manganese intake from food coupled with low magnesium in drinking water as a risk factor. Sci Total Environ. 1994;149:121- 

35 

93. Iwata H, Watanabe K. Effects of acute and chronic morphine tolerance of the serum copper, ceruloplasmin and hepatic 

copper contents. Jpn J Pharmacol. 1971;21:731-8. 

94. Iyengar V, Chou PP, Costantino AG, Cook CB. Excessive urinary excretion of zinc in drug addicts: a preliminary study 

during methadone detoxification. J Trace Elem Electrolytes Health Dis. 1994;8:213-5 

63

95. Izenwasser SE, Garcia-Valdez K, Kantak KM. Stimulant-like effects of magnesium on aggression in mice. Pharmacol 

Biochem Behav. 1986;25:1195-9 

96. Jabotinsky-Rubin K, Durst R, Levitin LA, Moscovich DG, Silver H, Lerner J, Van Praag H, Gardner EL. Effects of 

haloperidol on human plasma magnesium. J Psychiatr Res. 1993;27:155-9 

97. Jafek BW, Linschoten MR, Murrow BW. Anosmia after intranasal zinc gluconate use. Am J Rhinol. 2004;18:137-41 

98. Jaya Prasanthi RP, Hariprasad Reddy G, Bhuvaneswari Devi C, Rajarami Reddy G. Zinc and calcium reduce lead induced 

perturbations in the aminergic system of developing brain. Biometals. 2005;18:615-26 

99. Jaya Prasanthi RP, Hariprasad Reddy G, Bhuvaneswari Devi C, Rajarami Reddy G. Zinc and calcium reduce lead induced 

perturbations in the aminergic system of developing brain. Biometals. 2005;18:615-26 

100. Joergstuerenburg H, Oechsner M, Schroeder S, Kunze K. Determinants of the copper concentration in cerebrospinal fluid. 

J Neurol Neurosurg Psychiatry. 1999;67:252-3 

101. Jope RS. Acetylcholine turnover and compartmentation in rat brain synaptosomes. J Neurochem. 1981;36:1712-21 

102. Kabadere S, Oztopcu P, Korkmaz S, Erol K, Uyar R. MgSO4 and lazaroid (U-83836E) partially protects glioma cells 

against glutamate toxicity in vitro. Acta Neurobiol Exp (Wars). 2004;64:461-6 

103. Kakimoto S, Saito H, Matsuki N. Antiemetic effects of morphine on motion- and drug-induced emesis in Suncus murinus. 

Biol Pharm Bull. 1997;20:739-42 

104. Kalipatnapu S, Jafurulla M, Chandrasekaran N, Chattopadhyay A. Effect of Mg2+ on guanine nucleotide sensitivity of 

ligand binding to serotonin1A receptors from bovine hippocampus. Biochem Biophys Res Commun. 2004;323:372-6 

105. Kantak KM, Wasserman SJ, Lawley SI, O'Connor T. Acute and multiple injection effects of magnesium on responding 

maintained by cocaine, extinction from cocaine, glucose + saccharin, and food. Pharmacol Biochem Behav. 1992;41:415-23 

106. Kardos J, Samu J, Ujszaszi K, Nagy J, Kovacs I, Visy J, Maksay G, Simonyi M. Cu2+ is the active principle of an 

endogenous substance from porcine cerebral cortex which antagonizes the anticonvulsant effect of diazepam. Neurosci Lett. 

1984;52:67-72 

107. Keller JN, Kindy MS, Holtsberg FW, St Clair DK, Yen HC, Germeyer A, Steiner SM, Bruce-Keller AJ, Hutchins JB, 

Mattson MP. Mitochondrial manganese superoxide dismutase prevents neural apoptosis and reduces ischemic brain injury: 

suppression of peroxynitrite production, lipid peroxidation, and mitochondrial dysfunction. J Neurosci. 1998;18:687-97 

108. Kessler KR, Wunderlich G, Hefter H, Seitz RJ. Secondary progressive chronic manganism associated with markedly 

decreased striatal D2 receptor density. Mov Disord. 2003;18:217-8 

109. Kidd PM. Autism, an extreme challenge to integrative medicine. Part: 1: The knowledge base. Altern Med Rev. 

2002;7:292-316 

110. Kimura M, Yagi N, Itokawa Y. Effect of subacute manganese feeding on serotonin metabolism in the rat. J Environ 

Pathol Toxicol. 1978;2:455-61 

111. Kitamura Y, Iida Y, Abe J, Mifune M, Kasuya F, Ohta M, Igarashi K, Saito Y, Saji H. In vivo measurement of 

presynaptic Zn2+ release during forebrain ischemia in rats. Biol Pharm Bull. 2006;29:821-3 

112. Kitamura Y, Iida Y, Abe J, Ueda M, Mifune M, Kasuya F, Ohta M, Igarashi K, Saito Y, Saji H. Protective effect of zinc 

against ischemic neuronal injury in a middle cerebral artery occlusion model. J Pharmacol Sci. 2006;100:142-8 

113. Koizumi S, Ikeda M, Inoue K, Nakazawa K, Inoue K. Enhancement by zinc of ATP-evoked dopamine release from rat 

pheochromocytoma PC12 cells. Brain Res. 1995;673:75-82. 

114. Komaki H, Maisawa S, Sugai K, Kobayashi Y, Hashimoto T. Tremor and seizures associated with chronic manganese 

intoxication. Brain Dev. 1999;21:122-4 

115. Komulainen H. Enhancement of 5-hydroxytryptamine uptake in rabbit hypothalamic synaptosomes but not in blood 

platelets by zinc and lead ex vivo. Acta Pharmacol Toxicol (Copenh). 1983;53:166-74 

116. Kontur PJ, Fechter LD. Brain regional manganese levels and monoamine metabolism in manganese-treated neonatal rats. 

Neurotoxicol Teratol. 1988;10:295-303. 

117. Kretschmannova K, Svobodova I, Zemkova H. Day-night variations in zinc sensitivity of GABAA receptor-channels in 

rat suprachiasmatic nucleus.Brain Res Mol Brain Res. 2003;120:46-51. 

118. Kuang D, Hampson DR. Ion dependence of ligand binding to metabotropic glutamate receptors. Biochem 

Biophys Res Commun. 2006;345:1-6 

119. Kulkarni SK, Mehta AK. Possible mechanism of digoxin-induced convulsions. Psychopharmacology (Berl). 

1983;79:287-9 

120. Kusleikaite M, Stonkus S, Laukeviciene A, Kusleika G. The significance of zinc for contractility of smooth muscles and 

ultrastructure of their microfilaments in case of hypodynamic stress. Medicina (Kaunas). 2003;39:579-83 

121. Larson AA, Kovacs KJ, Spartz AK. Intrathecal Zn2+ attenuates morphine antinociception and the development of acute 

tolerance. Eur J Pharmacol. 2000;407:267-72 

122. Layrargues GP, Rose C, Spahr L, Zayed J, Normandin L, Butterworth RF. Role of manganese in the pathogenesis of 

portal-systemic encephalopathy. Metab Brain Dis. 1998;13:311-7 

123. Ledig M, Copin JC, Tholey G, Leroy M, Rastegar F, Wedler F. Effect of manganese on the development of glial cells 

cultured from prenatally alcohol exposed rats. Neurochem Res. 1995;20:435-41 

124. Leung TK, Lai JC, Lim L. [3H]spiperone and [3H]quinuclidinyl benzilate binding in striatal membranes from rats 

chronically treated with manganese chloride throughout development and for over two years. Gen Pharmacol. 1986;17:121-3 

125. Levenson CW. Zinc regulation of food intake: new insights on the role of neuropeptide Y. Nutr Rev. 2003;61:247-9 

126. Levenson CW. Zinc: the new antidepressant? Nutr Rev. 2006;64:39-42 

127. Lin S, Tagliabracci VS, Chen X, Du Y. Albumin protects cultured cerebellar granule neurons against zinc neurotoxicity. 

Neuroreport. 2005;16:1461-5 

128. Linnebank M, Lutz H, Jarre E, Vielhaber S, Noelker C, Struys E, Jakobs C, Klockgether T, Evert BO, Kunz WS, Wullner 

U. Binding of copper is a mechanism of homocysteine toxicity leading to COX deficiency and apoptosis in primary neurons, 

PC12 and SHSY-5Y cells. Neurobiol Dis. 2006;23:725-30 

64

129. Liu J, Raine A. The effect of childhood malnutrition on externalizing behavior. Curr Opin Pediatr. 2006;18:565-70 

130. Liu Y, Teeter MM, DuRand CJ, Neve KA. Identification of a Zn2+-binding site on the dopamine D2 receptor. Biochem 

Biophys Res Commun. 2006;339:873-9 

131. Lo HS, Chiang HC, Lin AM, Chiang HY, Chu YC, Kao LS. Synergistic effects of dopamine and Zn2+ on the 

induction of PC12 cell death and dopamine depletion in the striatum: possible implication in the pathogenesis of Parkinson's 

disease. Neurobiol Dis. 2004;17:54-61 

132. Lovell MA, Smith JL, Xiong S, Markesbery WR. Alterations in zinc transporter protein-1 (ZnT-1) in the brain of subjects 

with mild cognitive impairment, early, and late-stage Alzheimer's disease. Neurotox Res. 2005;7:265-71 

133. Lu CH, Luo SF, Li HQ. Experimental pathological study of brain damage in rats with copper deficiency. Zhonghua Bing 

Li Xue Za Zhi. 1994;23:227-9 

134. Luthringer C, Trouvin JH, Laurant P, Jacquot C, Berthelot A. Effects of high magnesium intake on central 

catecholamines in spontaneously hypertensive rat. Magnes Res. 1988;1:163-7 

135. Lynch JW, Jacques P, Pierce KD, Schofield PR. Zinc potentiation of the glycine receptor chloride channel is mediated by 

allosteric pathways. J Neurochem. 1998;71:2159-68 

136. Maes M, De Vos N, Demedts P, Wauters A, Neels H. Lower serum zinc in major depression in relation to changes in 

serum acute phase proteins. J Affect Disord. 1999;56:189-94. 

137. Maldonado R, Saiardi A, Valverde O, Samad TA, Roques BP, Borrelli E. Absence of opiate rewarding effects in mice 

lacking dopamine D2 receptors. Nature. 1997;388:586-9 

138. Malthankar GV, White BK, Bhushan A, Daniels CK, Rodnick KJ, Lai JC. Differential lowering by manganese treatment 

of activities of glycolytic and tricarboxylic acid (TCA) cycle enzymes investigated in neuroblastoma and astrocytoma cells is 

associated with manganese-induced cell death. Neurochem Res. 2004;29:709-17 

139. Marangos PJ, Patel J, Martino AM, Dilli M, Boulenger JP. Differential binding properties of adenosine receptor agonists 

and antagonists in brain. J Neurochem. 1983;41:367-74 

140. McCarthy, J. K., Kudritzki, R. P., Lennon, D. J., Venn, K. A. & Puls, J., 1997, ApJ, 482, 757 

141. Meloni BP, Zhu H, Knuckey NW. Is magnesium neuroprotective following global and focal cerebral ischaemia? A 

review of published studies. Magnes Res. 2006;19:123-37 

142. Mergler D, Huel G, Bowler R, Iregren A, Belanger S, Baldwin M, Tardif R, Smargiassi A, Martin L. Environ Res. 

1994;64:151-80 

143. Merker K, Hapke D, Reckzeh K, Schmidt H, Lochs H, Grune T. Copper related toxic effects on cellular protein 

metabolism in human astrocytes. Biofactors. 2005;24:255-61 

144. Miro-Bernie N, Ichinohe N, Perez-Clausell J, Rockland KS. Zinc-rich transient vertical modules in the rat retrosplenial 

cortex during postnatal development. Neuroscience. 2006;138:523-35 

145. Montine TJ, Underhill TM, Linney E, Graham DG. Fibroblasts that express aromatic amino acid decarboxylase have 

increased sensitivity to the synergistic cytotoxicity of L-dopa and manganese. Toxicol Appl Pharmacol. 1994;128:116-22 

146. Mori H, Masaki H, Yamakura T, Mishina M. Identification by mutagenesis of a Mg(2+)-block site of the NMDA receptor 

channel. Nature. 1992;358:673-5 

147. Morris MC, Evans DA, Tangney CC, Bienias JL, Schneider JA, Wilson RS, Scherr PA. Dietary copper and high saturated 

and trans fat intakes associated with cognitive decline. Arch Neurol. 2006;63:1085-8 

148. Muller A, Gunzel D, Schlue WR. Activation of AMPA/kainate receptors but not acetylcholine receptors causes Mg2+ 

influx into Retzius neurones of the leech Hirudo medicinalis. J Gen Physiol. 2003;122:727-39 

149. Murck H, Steiger A. Mg2+ reduces ACTH secretion and enhances spindle power without changing delta power during 

sleep in men - possible therapeutic implications. Psychopharmacology (Berl). 1998;137:247-52 

150. Naderi-Heiden A, Frey R, Presslich O, Frottier P, Willinger U, Blasbichler T, Smetana R, Schmid D, Kasper S. Effect of 

intravenous magnesium sulphate in reducing irritability and restlessness in pure and polysubstance opiate detoxification. 

Psychiatry Res. 2005;135:53-63 

151. Nakatani N, Aburatani H, Nishimura K, Semba J, Yoshikawa T. Comprehensive expression analysis of a rat depression 

model. Pharmacogenomics J. 2004;4:114-26. 

152. Nakayama H, Yamakuni H, Higaki M, Ishikawa H, Imazumi K, Matsuo M, Mutoh S. Antiemetic activity of FK1052, a 5- 

HT3- and 5-HT4-receptor antagonist, in Suncus murinus and ferrets. J Pharmacol Sci. 2005;98:396-403 

153. Nechifor M, Chelarescu D, Miftode M. Magnesium influence on morphine--induced pharmacodependence in rats. 

Magnes Res. 2004;17:7-13 

154. Nery da Matta A, Silva CB, Hasson-Voloch A. Effect of Mg(2+)-ATP on acetylcholinesterase of Electrophorus electricus 

(L.). Z Naturforsch [C]. 1996;51:65-9 

155. Noh JH, Chung JM. Zinc reduces low-threshold Ca2+ currents of rat thalamic relay neurons. Neurosci Res. 2003;47:261- 

5 

156. Norgaard-Nielsen K, Norregaard L, Hastrup H, Javitch JA, Gether U. Zn(2+) site engineering at the oligomeric interface 

of the dopamine transporter. FEBS Lett. 2002;524:87-91 

157. Noseworthy MD, Bray TM. Zinc deficiency exacerbates loss in blood-brain barrier integrity induced by hyperoxia 

measured by dynamic MRI. Proc Soc Exp Biol Med. 2000;223:175-82 

158. Nowak G, Schlegel-Zawadzka M. Alterations in serum and brain trace element levels after antidepressant treatment: part 

I. Zinc. Biol Trace Elem Res. 1999;67:85-92 

159. Nowak G, Siwek M, Dudek D, Zieba A, Pilc A. Effect of zinc supplementation on antidepressant therapy in unipolar 

depression: a preliminary placebo-controlled study. Pol J Pharmacol. 2003;55:1143-7 

160. Ogawa N, Mizuno S, Fukushima M, Mori A. Effects of guanine nucleotides, transition metals and temperature on 

enkephalin receptors of rat brain membranes. Peptides. 1985;6 Suppl 1:23-8 

161. Okuyama S, Hashimoto S, Aihara H, Willingham WM, Sorenson JR. Copper complexes of non-steroidal 

antiinflammatory agents: analgesic activity and possible opioid receptor activation. Agents Actions. 1987;21:130-44 

65

162. Oner G, Senturk UK. Reversibility of manganese-induced learning defect in rats. Food Chem Toxicol. 1995;33:559-63 

163. Ono K, Komai K, Yamada M. Myoclonic involuntary movement associated with chronic manganese poisoning. J Neurol 

Sci. 2002;199:93-6 

164. Oyanagi K, Kawakami E, Kikuchi-Horie K, Ohara K, Ogata K, Takahama S, Wada M, Kihira T, Yasui M. Magnesium 

deficiency over generations in rats with special references to the pathogenesis of the Parkinsonism-dementia complex and 

amyotrophic lateral sclerosis of Guam. Neuropathology. 2006;26:115-28 

165. Pajonk FG, Kessler H, Supprian T, Hamzei P, Bach D, Schweickhardt J, Herrmann W, Obeid R, Simons A, Falkai P, 

Multhaup G, Bayer TA. Cognitive decline correlates with low plasma concentrations of copper in patients with mild to 

moderate Alzheimer's disease. J Alzheimers Dis. 2005;8:23-7 

166. Palmiter RD, Cole TB, Quaife CJ, Findley SD. ZnT-3, a putative transporter of zinc into synaptic vesicles. Proc Natl 

Acad Sci U S A. 1996;93:14934-9 

167. Pals P, Van Everbroeck B, Grubben B, Viaene MK, Dom R, van der Linden C, Santens P, Martin JJ, Cras P. Case-control 

study of environmental risk factors for Parkinson's disease in Belgium. Eur J Epidemiol. 2003;18:1133-42 

168. Pasternak K. Tissue concentrations of magnesium in rats receiving various dosages of ethanol. Magnes Res. 1999;12:167- 

70 

169. Potkin SG, Shore D, Torrey EF, Weinberger DR, Gillin JC, Henkin RI, Agarwal RP, Wyatt RJ. Cerebrospinal fluid zinc 

concentrations in ex-heroin addicts and patients with schizophrenia: some preliminary observations. Biol Psychiatry. 

1982;17:1315-22 

170. Potkin SG, Shore D, Torrey EF, Weinberger DR, Gillin JC, Henkin RI, Agarwal RP, Wyatt RJ. Cerebrospinal fluid zinc 

concentrations in ex-heroin addicts and patients with schizophrenia: some preliminary observations. Biol Psychiatry. 

1982;17:1315-22 

171. Prohaska1 JR, Brokate B. Dietary Copper Deficiency Alters Protein Levels of Rat Dopamine ß-Monooxygenase and 

Tyrosine Monooxygenase. Experimental Biology and Medicine. 2001;226:199-207 

172. Qian Y, Zheng Y, Abraham L, Ramos KS, Tiffany-Castiglioni E. Differential profiles of copper-induced ROS generation 

in human neuroblastoma and astrocytoma cells. Brain Res Mol Brain Res. 2005;134:323-32 

173. Rath FW, Enke H. Effect of orally administered zinc on the inducibility of experimental brain tumors in the rat. Arch 

Geschwulstforsch. 1984;54:201-7 

174. Religa D, Strozyk D, Cherny RA, Volitakis I, Haroutunian V, Winblad B, Naslund J, Bush AI. Elevated cortical zinc in 

Alzheimer disease. Neurology. 2006;67:69-75 

175. Rimland B. High dose vitamin B6 and magnesium in treating autism. J Autism Dev Disord. 1998 Dec;28(6):581-2 

176. Riordan SM, Williams R. Treatment of hepatic encephalopathy. N Engl J Med. 1997;337:473-9 

177. Rodriguez FD, Bardaji E, Traynor JR. Differential effects of Mg2+ and other divalent cations on the binding of tritiated 

opioid ligands. J Neurochem. 1992;59:467-7 

178. Rosati AM, Traversa U. Mechanisms of inhibitory effects of zinc and cadmium ions on agonist binding to adenosine A1 

receptors in rat brain. Biochem Pharmacol. 1999;58:623-32 

179. Ruiz Martinez M, Gil Extremera B, Maldonado Martin A, Cantero-Hinojosa J, Moreno-Abadia V. Trace elements in drug 

addicts. Klin Wochenschr. 1990;68:507-11 

180. Rutkoski NJ, Fitch CA, Yeiser EC, Dodge J, Trombley PQ, Levenson CW. Regulation of neuropeptide Y mRNA and 

peptide concentrations by copper in rat olfactory bulb. Brain Res Mol Brain Res. 1999;65:80-6 

181. Sahin D, Ilbay G, Ates N. Changes in the blood-brain barrier permeability and in the brain tissue trace element 

concentrations after single and repeated pentylenetetrazole-induced seizures in rats. Pharmacol Res. 2003;48:69-73 

182. Satija NK, Seth TD, Tandon DS. Dopamine and noradrenaline levels in the brains of lead and zinc poisoned rats. 

Toxicology. 1978;10:13-6 

183. Sato Y, Fukuda J. Physiological role of Mg2+ in neurons. Clin Calcium. 2004;14:50-7 

184. Schetz JA, Chu A, Sibley DR. Zinc modulates antagonist interactions with D2-like dopamine receptors through distinct 

molecular mechanisms. J Pharmacol Exp Ther. 1999;289:956-64 

185. Schlegel-Zawadzka M, Nowak G. Alterations in serum and brain trace element levels after antidepressant treatment. Part 

II. Copper. Biol Trace Elem Res. 2000;73:37-45 

186. Schlegel-Zawadzka M, Nowak G. Alterations in serum and brain trace element levels after antidepressant treatment. Part 

II. Copper. Biol Trace Elem Res. 2000;73:37-45 

187. Schlief ML, Gitlin JD. Copper homeostasis in the CNS: a novel link between the NMDA receptor and copper homeostasis 

in the hippocampus. Mol Neurobiol. 2006;33:81-90. 

188. Semama D, Heumann C, Guignard JP. Protection from hypoxemic renal dysfunction by verapamil and manganese in the 

rabbit. Life Sci. 1995;56:231-9. 

189. Shafiq-ur-Rehman. Regional distribution of zinc, copper and lead in brain: (Na+-K+)-adenosine triphosphatase correlates 

of ethanol administration. Alcohol Alcohol. 1986;21:363-7 

190. Shafiq-ur-Rehman. Regional distribution of zinc, copper and lead in brain: (Na+-K+)-adenosine triphosphatase correlates 

of ethanol administration. Alcohol Alcohol. 1986;21:363-7 

191. Shahabi NA, Peterson PK, Sharp B. Beta-endorphin binding to naloxone-insensitive sites on a human mononuclear cell 

line (U937): effects of cations and guanosine triphosphate. Endocrinology. 1990;126:3006-15. 

192. Shu SY, McGinty JF, Peterson GM. High density of zinc-containing and dynorphin B- and substance P-immunoreactive 

terminals in the marginal division of the rat striatum. Brain Res Bull. 1990;24:201-5 

193. Sigurdsson EM, Brown DR, Alim MA, Scholtzova H, Carp R, Meeker HC, Prelli F, Frangione B, Wisniewski T. Copper 

chelation delays the onset of prion disease. J Biol Chem. 2003;278:46199-46202 

194. Singewald N, Sinner C, Hetzenauer A, Sartori SB, Murck H. Magnesium-deficient diet alters depression- and anxietyrelated 

behavior in mice--influence of desipramine and Hypericum perforatum extract. Neuropharmacology. 2004;47:1189-97 

66

195. Siwek M, Wrobel A, Dudek D, Nowak G, Zieba A. The role of copper and magnesium in the pathogenesis and treatment 

of affective disorders. Psychiatr Pol. 2005;39:911-20 

196. Sloot WN, Gramsbergen JB. Axonal transport of manganese and its relevance to selective neurotoxicity in the rat basal 

ganglia. Brain Res. 1994;657:124-32 

197. Sloot WN, van der Sluijs-Gelling AJ, Gramsbergen JB. Selective lesions by manganese and extensive damage by iron 

after injection into rat striatum or hippocampus. J Neurochem. 1994;62:205-16 

198. Smargiassi A, Mergler D, Bergamaschi E, Vettori MV, Lucchini R, Apostoli P. Peripheral markers of catecholamine 

metabolism among workers occupationally exposed to manganese (Mn). Toxicol Lett. 1995;77:329-33 

199. Smart TG, Xie X, Krishek BJ. Modulation of inhibitory and excitatory amino acid receptor ion channels by zinc. Prog 

Neurobiol. 1994;42:393-41 

200. Sparks DL, Petanceska S, Sabbagh M, Connor D, Soares H, Adler C, Lopez J, Ziolkowski C, Lochhead J, Browne P. 

Cholesterol, copper and Abeta in controls, MCI, AD and the AD cholesterol-lowering treatment trial (ADCLT). Curr 

Alzheimer Res. 2005;2:527-39 

201. Spiridon M, Kamm D, Billups B, Mobbs P, Attwell D. Modulation by zinc of the glutamate transporters in glial cells and 

cones isolated from the tiger salamander retina. J Physiol. 1998;506:363-76 

202. Squitti R, Lupoi D, Pasqualetti P, Dal Forno G, Vernieri F, Chiovenda P, Rossi L, Cortesi M, Cassetta E, Rossini 

PM.Elevation of serum copper levels in Alzheimer's disease. Neurology. 2002;59:1153-61 

203. Stanley PC, Wakwe VC. Toxic trace metals in the mentally ill patients. Niger Postgrad Med J. 2002;9:199-204 

204. Stuerenburg HJ. CSF copper concentrations, blood-brain barrier function, and coeruloplasmin synthesis during the 

treatment of Wilson's disease. J Neural Transm. 2000;107:321-9 

205. Summers BL, Rofe AM, Coyle P. Prenatal zinc treatment at the time of acute ethanol exposure limits spatial memory 

impairments in mouse offspring. Pediatr Res. 2006;59:66-71 

206. Sunanda, Rao BS, Raju TR. Corticosterone attenuates zinc-induced neurotoxicity in primary hippocampal cultures. Brain 

Res. 1998;791:295-8 

207. Sziraki I, Mohanakumar KP, Rauhala P, Kim HG, Yeh KJ, Chiueh CC. Manganese: a transition metal protects 

nigrostriatal neurons from oxidative stress in the iron-induced animal model of parkinsonism. Neuroscience. 1998;85:1101-11 

208. Takeda A, Hirate M, Tamano H, Nisibaba D, Oku N.J Susceptibility to kainate-induced seizures under dietary zinc 

deficiency. Neurochem. 2003;85:1575-80 

209. Takeda A, Minami A, Seki Y, Oku N. Differential effects of zinc on glutamatergic and GABAergic neurotransmitter 

systems in the hippocampus. J Neurosci Res. 2004;75:225-9 

210. Takeda A, Sotogaku N, Oku N. Influence of manganese on the release of neurotransmitters in rat striatum. Brain Res. 

2003;965:279-82 

211. Takeda A, Sotogaku N, Oku N. Manganese influences the levels of neurotransmitters in synapses in rat brain. 

Neuroscience. 2002;114:669-74 

212. Takeda A, Tamano H, Tochigi M, Oku N. Zinc homeostasis in the hippocampus of zinc-deficient young adult rats. 

Neurochem Int. 2005;46:221-5 

213. Tarohda T, Ishida Y, Kawai K, Yamamoto M, Amano R. Regional distributions of manganese, iron, copper, and zinc in 

the brains of 6-hydroxydopamine-induced parkinsonian rats. Anal Bioanal Chem. 2005;383:224-34 

214. Tejwani GA, Hanissian SH. Neuropharmacology. Modulation of mu, delta and kappa opioid receptors in rat brain by 

metal ions and histidine. 1990;29:445-52 

215. Thio LL, Zhang HX. Modulation of inhibitory glycine receptors in cultured embryonic mouse hippocampal neurons by 

zinc, thiol containing redox agents and carnosine. Neuroscience. 2006;139:1315-27 

216. Tholey G, Megias-Megias L, Wedler FC, Ledig M. Modulation of Mn2+ accumulation in cultured rat neuronal and 

astroglial cells. Neurochem Res. 1990;15:751-4 

217. Tokdemir M, Polat SA, Acik Y, Gursu F, Cikim G, Deniz O. Blood zinc and copper concentrations in criminal and 

noncriminal schizophrenic men. Arch Androl. 2003;49:365-8 

218. Torregrosa G, Perales AJ, Salom JB, Miranda FJ, Barbera MD, Alborch E. Different effects of Mg2+ on endothelin-1- 

and 5-hydroxytryptamine-elicited responses in goat cerebrovascular bed. J Cardiovasc Pharmacol. 1994 Jun;23(6):1004-10 

219. Tran TT, Chowanadisai W, Lonnerdal B, Le L, Parker M, Chicz-Demet A, Crinella FM. Effects of neonatal dietary 

manganese exposure on brain dopamine levels and neurocognitive functions. Neurotoxicology. 2002 Oct;23(4-5):645-51 

220. Traversa U, Rosati AM, Florio C, Vertua R. Effects of divalent cations on adenosine agonist binding to A1 receptors and 

non-A1/non-A2 sites in rat cerebral cortex. Pharmacol Toxicol. 1994;75:28-35 

221. Tuomisto J, Komulainen H. Ca-dependence of accumulation of monoamines into synaptosomes and its inhibition by 

copper. Acta Pharmacol Toxicol (Copenh). 1983;53:193-9 

222. Turner TY, Soliman MR. Effects of zinc on spatial reference memory and brain dopamine (D1) receptor binding kinetics 

in rats. Prog Neuropsychopharmacol Biol Psychiatry. 2000;24:1203-17 

223. Tzschentke TM. Reassessment of buprenorphine in conditioned place preference: temporal and pharmacological 

considerations. Psychopharmacology 2004;172:58-67 

224. Uusi-Oukari M, Makela R, Soini S, Korpi ER. Cation modulation of GABA(A) receptors in brain sections of AT and 

ANT rats. Alcohol. 2001;25:69-75 

225. Vidal L, Alfonso M, Campos F, Faro LR, Cervantes RC, Duran R.Effects of manganese on extracellular levels of 

dopamine in rat striatum: an analysis in vivo by brain microdialysis. Neurochem Res. 2005;30:1147-54 

226. Villalobos V, Suarez J, Estevez J, Novo E, Bonilla E. Effect of chronic manganese treatment on adenosine tissue levels 

and adenosine A2a receptor binding in diverse regions of mouse brain. Neurochem Res. 2001;26:1157-61 

227. Vogt K, Mellor J, Tong G, Nicoll R. The actions of synaptically released zinc at hippocampal mossy fiber synapses. 

Neuron. 2000;26:187-96 

67

228. Waggoner DJ, Drisaldi B, Bartnikas TB, Casareno RL, Prohaska JR, Gitlin JD, Harris DA. Brain copper content and 

cuproenzyme activity do not vary with prion protein expression level. J Biol Chem. 2000;275:7455-8 

229. Walsh WJ, Isaacson HR, Rehman F, Hall A. Elevated blood copper/zinc ratios in assaultive young males. Physiol Behav. 

1997;62:327-9 

230. Wang DS, Zhu HL, Hong Z, Li JS. Cu(2+) inhibition of glycine-activated currents in rat sacral dorsal commissural 

neurons. Neurosci Lett. 2002;328:117-20 

231. Wang HR, Li JS, Chen J, Zhang H. Effects of taurine and zinc on activity of NOS and expression of nNOS in cerebral 

cortex of acute hypoxic mice. Wei Sheng Yan Jiu. 2006;35:97-9 

232. Wang JK. Cu2+ induces Ca2+-dependent neurotransmitter release from brain catecholaminergic nerve terminals. Eur J 

Pharmacol. 1999;373:163-9 

233. Weiser T, Wienrich M. The effects of copper ions on glutamate receptors in cultured rat cortical neurons. Brain Res. 

1996;742:211-8 

234. Widmer J, Stella N, Raffin Y, Bovier P, Gaillard JM, Hilleret H, Tissot R. Blood magnesium, potassium, sodium, calcium 

and cortisol in drug-free depressed patients. Magnes Res. 1993;6:33-41 

235. Widmer J, Stella N, Raffin Y, Bovier P, Gaillard JM, Hilleret H, Tissot R. Blood magnesium, potassium, sodium, calcium 

and cortisol in drug-free depressed patients. Magnes Res. 1993;6:33-41 

236. Williams RJ, Spencer JP, Goni FM, Rice-Evans CA. Zinc-histidine complex protects cultured cortical neurons against 

oxidative stress-induced damage. Neurosci Lett. 2004;371:106-10 

237. Williamson PS, Browning JD, Sullivan MJ, O'Dell BL, Macdonald RS. Neuropeptide Y fails to normalize food intake in 

zinc-deficient rats. Nutr Neurosci. 2002;5:19-25 

238. Wolf TL, Kotun J, Meador-Woodruff JH. Plasma copper, iron, ceruloplasmin and ferroxidase activity in schizophrenia. 

Schizophr Res. 2006;86:167-71 

239. Woolf, A., R. Wright, C. Amarasiriwardena, and D. Bellinger. A child with chronic manganese exposure from drinking 

water. Environ. Health Persp. 2002;110:613-616. 

240. Xiao MY, Karpefors M, Gustafsson B, Wigstrom H. On the linkage between AMPA and NMDA receptor-mediated 

EPSPs in homosynaptic long-term depression in the hippocampal CA1 region of young rats. J Neurosci. 1995;15:4496-506 

241. Yang SP, He LF, Yu J. Changes in densities of hypothalamic mu opioid receptor during cupric acete-induced 

preovulatory lh surge in rabbit. Sheng Li Xue Bao. 1997;49:354-8 

242. Yanik M, Kocyigit A, Tutkun H, Vural H, Herken H. Plasma manganese, selenium, zinc, copper, and iron concentrations 

in patients with schizophrenia. Biol Trace Elem Res. 2004;98:109-17 

243. Yanik M, Vural H, Tutkun H, Zoroglu SS, Savas HA, Herken H, Kocyigit A, Keles H, Akyol O. The role of the 

arginine-nitric oxide pathway in the pathogenesis of bipolar affective disorder. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci. 

2004;254:43-7 

244. Yorbik O, Olgun A, Kirmizigul P, Akman S. Plasma zinc and copper levels in boys with oppositional defiant disorder. 

Turk Psikiyatri Derg. 2004;15:276-81 

245. Yuan H, He S, He M, Niu Q, Wang L, Wang S. A comprehensive study on neurobehavior, neurotransmitters and 

lymphocyte subsets alteration of Chinese manganese welding workers. Life Sci. 2006;78:1324-8 

246. Zhang J, Liu Q, Chen Q, Liu NQ, Li FL, Lu ZB, Qin C, Zhu H, Huang YY, He W, Zhao BL. Nicotine attenuates betaamyloid-induced 

neurotoxicity by regulating metal homeostasis. FASEB J. 2006;20:1212-4 

247. Zhao WX, Li Y. Determination of Zn, Cu, Mg and Mn in hair of cerebral infarction by AAS Guang Pu Xue Yu Guang Pu 

Fen Xi. 2002;22:493-4 

248. Zheng W, Ren S, Graziano JH. Manganese inhibits mitochondrial aconitase: a mechanism of manganese neurotoxicity. 

Brain Res. 1998;799:334-42 

249. Zhu HL, Wang DS, Li JS. Cu2+ suppresses GABA(A) receptor-mediated responses in rat sacral dorsal commissural 

neurons. Neurosignals. 2002;11:322-8 

250. Zuchner T, Schliebe N, Schliebs R. Zinc uptake is mediated by M1 muscarinic acetylcholine receptors in differentiated 

SK-SH-SY5Y cells. Int J Dev Neurosci. 2006;24:23-7 

251. Zwingmann C, Leibfritz D, Hazell AS. Brain energy metabolism in a sub-acute rat model of manganese neurotoxicity: an 

ex vivo nuclear magnetic resonance study using [1-13C]glucose. Neurotoxicology. 2004;25:573-87 

68

Ciubotariu C. Diana 

Curriculum Vitae 

Instituţie: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Iaşi; 

E-mail: dianaciubotariu@gmail.com; diana125di@yahoo.com. 

Telefon: GSM: 0741-526855; 

Data naşterii: 3 mai 1978. 

Studii: 

1997-2003: Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, 

Iaşi in September 2003; titlul lucrării de licenţă: Cercetarea experimentală a efectelor unor noi derivaţi 

flavonoizi (F5, F6, F12 şi F13) asupra inflamaţiei şi a unor parametric imunitari, conducător ştiinţific: 

Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru, Asit. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc. 

Poziţia profesională actuală: 

- Medic specialist, specialitatea medicină de laborator (din 1 ianuarie 2009); 

- Preparator la Disciplina Farmacologie, Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de 

Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Iaşi, din 1 martie 2004. 

1. Director proiect 

Contracte de cercetare 

- Aspecte prinvind influenţa unor cationi (zinc, cupru, mangan) asupra sistemului cerebral al recompensei (explorat 

prin metoda condiţionării preferenţiale de loc), 2007-2008 – finanţat prin CNCSIS – TD, cod 391, valoare: 89300RON 

(48800RON – 2007; 40500RON - 2008); 

2. Membru în echipa de cercetare 

1. Radicalii liberi în patologia glaucomului, efectul neuroprotector direct al medicaţiei antioxidante în glaucom 

– Director proiect: IANOPOL NARCISA VASILICA, Spitalul CF Iaşi, 2004-2006, finanţat prin programul VIASAN 

“Viaţă şi Sănătate” (PNCDI II), Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, cod 191; 

2. Cercetări privind sinteza şi activitatea antibacteriană a unor derivaţi de acid 4-chinolin-3-carboxilic. Relaţii 

structură chimică – activitate biologică – Director proiect: PINTILIE LUCIA, Institutul National de Cercetare – 

Dezvoltare Chimico – Farmaceutice Bucureşti, 2006-2008, finanţat prin Planul Naţional de Cercetare Ştiinţifică Programul 

Cercetare de Excelenţă 2006 Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, cod 6444 

(valoare: 2006 – 40000 RON, 2007 – 72000 RON, 2008 – 173000 RON; total: 285000 RON); 

3. Cercetări asupra influenţei unor cationi asupra sistemului de recompensă şi dependenţei fizice 

experimentale la morfină – Director proiect: NECHIFOR MIHAI, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” 

Iaşi, 2007-2010, finanţat prin CNCSIS – PNCDI II), 2006 Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cod 729 (valoare: 2007 – 

87000 RON, 2008 – 275000 RON, 2009 – 210000 RON, 2010 – 258000; total: 830000 RON). 

69

EXTENSO 

Lucrări publicate în domeniul tezei de doctorat 

1. Ciubotariu Diana, Nechifor Mihai, Zinc involments in the brain – Rev Med Chir Soc Med Nat Iaşi, 

volum 111, număr 4, 2007, pagini 981-985; 

2. Ciubotariu Diana, Nechifor Mihai, Zinc in therapeutics – actualities and expectations – 

Therapeutics, Pharmacology and Clinical Toxicology, volum XI, număr 1-2, 2007, pagini 102-105. 

70

A. 1 st author 

1. EXTENSO 

PUBLICATIONS 

3. Ciubotariu D., Antonesi I. M., Ethanol influence on medication side effects and on the toxicity of different 

compounds – Proceedings of the 1 st International Congress on Side Effects in Medicine, Iaşi, March 19-22, 2009, p. 81-93; 

4. Ciubotariu D., Efecte adverse ale utilizării morfinei pentru tratamentul durerii (Adverse effects of morphine use in 

analgesia) – in Tarţău L., Lupuşoru C. E. (Eds.) Farmacologia efectelor adverse în medicină (The pharmacology of 

adverse reactions in medical practice)”, published by Junimea, Iaşi, 2009, pages 67-75; 

5. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Pascu M., Stoica B. A., Nechifor M., Research on manganese and copper 

influence on morphine induced conditioned place preference in rats – The Medical Journal of Sibiu, Vol. 19, n. 2, 2008, 

p. 75-83; 

6. Ciubotariu D., Nechifor M., Normal and pathologic involvements of copper ions in central nervous system – 

Physiology, Vol. 18, n. 1, 2008, p. 9-13; 

7. Ciubotariu D., Nechifor M., Zinc involments in the brain – Rev Med Chir Soc Med Nat Iaşi, vol. 111, n. 4, 2007, 

p. 981-985; 

8. Ciubotariu D., Nechifor M., Zinc in therapeutics – actualities and expectations – Therapeutics, Pharmacology 

and Clinical Toxicology, Vol. XI, n. 1-2, 2007, p. 102-105; 

9. Ciubotariu D., Nechifor M., Ghiciuc C. M., Luca V., Incidence of allergic reactions to antibacterial therapy in 

adult patients with sepsis – in Nechifor M. (Eds.) „News in Antiinfective Therapy”, Scientific Book Publishing House, 

Cluj, 2005, p. 124-130; 

10. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Cuciureanu M., Mândreci I., Nechifor M., Research about zinc influence on 

morphine induced dependence – Proceedings of the 5 th Symposium International on Trace Elements In Human – New 

Perspectives, Athens, October 12-15, 2005, p. 60-68; 

11. Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Tereja C. I., Predisposition to chronic ethanol consumption – genetic 

determinism – Rev Med Chir Soc Med Nat Iaşi, vol. 109, Suppl. 1, 2005, p. 15-22; 

12. Ciubotariu D., Nechifor M., Ghiciuc C. M., Luca V., Research about Adverse Effects of vancomycine and 

cefotaxime in sepsis – Proceedings of Dental Faculty Iaşi Days, IX th Edition, Iaşi, March 4-6, 2005, p. 368-371. 

B. co-author 

1. Nechifor M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., The influence of magnesium on morphine-induced stimulation 

of the reward system – Magnesium Research, Vol. 23, n. 1, 2010, p. 41-47; 

2. Antonesi I. M., Vlase C., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., PK / PD Correlation for Safety 

Evaluation of an Oral Antidiabetic Agent – in „ New aspects of pathophisiological and pharmacological chalenges”, 

Tarţău L., Lupuşoru C. E. (Eds.) Junimea Publishing House, Iaşi, 2010, pages 285-291; 

3. Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Mandreci I., Pascu M., Nechifor M., Interactions between 

Bivalent Cations and Morphine during Morphine-Induced Physical Dependence – in „ New aspects of 

pathophisiological and pharmacological chalenges”, Tarţău L., Lupuşoru C. E. (Eds.) Junimea Publishing House, Iaşi, 

2010, pages 370-376; 

4. Luca E., Crivoi F., Galeş C., Popescu E., Ciubotariu D., Nechifor M., Research on serum and saliva 

concentrations of some bivalent cations in patients with suppurations of the oro-maxillo-facial area – Rev Med Chir Soc 

Med Nat Iaşi, Vol. 113, n. 3, 2009, p. 899-903; 

5. Andriţoiu C. V., Ciubotariu D., Andriţoiu V., Plai A. V., Ghiciuc C. M., Lupuşoru R. V., Tarţău L., Cătălina E. 

L., Research on the influence of api-diet on serum proteins profile in acetaminofen experimental induced hepatopathy in 

wistar rats – Annals of the Romanian Society for Cell Biology, Vol. XIV, n. 1, 2009; 

6. Nechifor M., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Chelărescu D. I., Ghicuc C. M., Luca V., Research on the incidence 

of side and adverse effects of linezolid and vancomycin in adult patients – Therapeutics, Pharmacology and Clinical 

Toxicology, Vol. XIII, n. 1, 2009, p.77-80; 

7. Nechifor M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Therapeutic Compliance in Dentistry – Actual 

Issues and Perspectives – Rev Med Chir Soc Med Nat Iaşi – Vol. 113, n. 2, Suppl. 2, 2009, p. 504-504; 

8. Nechifor M., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Chelărescu D. I., Ghicuc C. M., Luca V., Adverse effects of some 

antibiotics in severe bacterial infections – Proceedings of the 1 st International Congress on Side Effects in Medicine, Iaşi, 

March 19-22, 2009, p. 81-93; 

71

9. Trincă A., Robu I., Ermalai N., Ciubotariu D., Farmacologia dependenţei medicamentoase (Pharmacology of 

drug dependence) – in Tarţău L., Lupuşoru C. E. (Eds.) „Farmacologia de la experiment la clinică” (Pharmacology 

from experiment to practice), Junimea Publishing House, Iaşi, 2008, p. 215-224; 

10. Nechifor M., Cuciureanu M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Pascu M., Magnesium and other bivalent 

cations influence upon sodium montelukast in experimental-induced thermoalgesia – Magnesium Research, Vol. 21, 

n. 1, 2008, p. 38-42. 

2. ABSTRACTS 

A. 1 st author 

1. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Nechifor M., Research about magnesium influence on ranitidine effects on 

locomotor behavior in rats – Magnesium Research, Vol. 22, n. 3, 2009, p. 188S; 

2. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Pascu M., Nechifor M., Copper overloading impairs the rewarding effects of 

morphine evaluated by conditioned place preference – The Journal of European College of Neuropsychopharmacology, 

Vol. 19, Suppl. 4, 2009, p. S254; 

3. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Pascu M., Nechifor M., Copper acetate effect on morphine dependence and 

morphine conditioned place preference – PENS – Blackwell Summer School 2009 Stress, Drug Addiction and Eating 

Disorders, June 21 - 28, 2009, Dubrovnik, Croatia, Abstract Book, page 34; 

4. Ciubotariu D., Palamaru I., Nechifor M., The influence of zinc, copper and manganese on rat brain reward 

system (explored by conditioned place preference method – Therapeutics, Pharmacology, and Clinical Pharmacology, 

Vol. XIII, Supll. II, 2009, p. 36; 

5. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Nechifor M., Modalităţi de evaluare clinică şi experimentală a intensităţii 

dependenţelor (Clinical and experimental ways for evaluation of dependence intensity) – Proceedings of the “Dental 

Medicine Iaşi – Chişinău” Days International Congress, Iaşi, April 1-4, 2009, p. 71; 

6. Ciubotariu D., Ianopol N. V., Oxidants, antioxidants and free radicals - biochemical blood picture in age 

related cataract – Proceedings of the “5 th International Meeting “Advances in Antioxidants (Trace Elements, Vitamins 

and Polyphenols): Molecular Mechanisms, Nutritional and Clinical Aspects”, Monastir - Sousse (Tunisia), October 11- 

15, 2008, p. 45; 

7. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Stoica B.A., Nechifor M., Manganese effects on brain dopamine levels 

evaluated in the context of morphine conditioned place preference model – Proceedings of the 5 th International 

Meeting “Advances in Antioxidants (Trace Elements, Vitamins and Polyphenols): Molecular Mechanisms, Nutritional 

and Clinical Aspects”, Monastir - Sousse (Tunisia), October 11-15, 2008, p. 102-103 ; 

8. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Pascu M., Stoica B.A., Nechifor M., Manganese influence on morphineinduced 

conditioned place preference in rats – The Journal of European College of Neuropsychopharmacology, Vol. 

18, Supp. 4, 2008, p. S242; 

9. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Nechifor M., Pascu M., Aursei E., Zinc attenuates both morphine 

dependence and morphine-rewarding effects evaluated by conditioned place preference – Proceedings of the VI th 

FENS (Forum of European Neuroscience Societies), Geneve, Switzerland, July 12-16, 2008, poster [086.10]; 

10. Ciubotariu D., Antonesi I. M., Ghiciuc C. M., Nechifor M., Ethanol, nicotine, caffeine – can these be 

considered addictive? –Proceedings of the IX th International Congress of Pharmacology, Therapeutics and Clinical 

Toxicology, Sibiu, June 11-14, 2008, p. 102-103; 

11. Ciubotariu D., Luncă C.D., Frasin V., Anstonesi I. M., Sensitivity profile to some new antibiotics of most 

frequently encountered bacterial species in infections in a hospital in Romania – comparison 2003 vs. 2006 – 

Clinical Microbiology and Infections, Vol. 14, Suppl. 4, Issue s7, p. S682; 

12. Ciubotariu D., Nechifor M., Chelărescu D. I., Pascu M., Zinc influence on reward system in naïve and 

morphine-treated rats – Cell Biology and Toxicology, Vol. 24, Issue 2/3, 2008, p. S72; 

13. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Pascu M., Nechifor M., Cu 2+ ions effects on morphine dependence in rats, 

Medicine and Pharmacy Review, University of Medicine and Pharmacy from Târgu-Mureş, Vol. 23, 2007, p. 36; 

14. Ciubotariu D., Nechifor M., Ghiciuc C., Luca V., Adverse reactions to imipenem therapy in adult patients 

with sepsis – Clinical Microbiology and Infections, Vol. 13, Suppl. 1, 2007, p. S597; 

15. Ciubotariu D., Cuciureanu M., Nechifor M., Luca V., Evaluation of anti-infective therapy cost in patients with 

sepsis – Proceedings of the 1 st International Conference “Collateral Effects of Anti-Infective Drugs”, Bucharest, October 4- 

6, 2006, p. 23-24; 

16. Ciubotariu D., Cuciureanu M., Nechifor M., Luca V., Adverse effects of ciprofloxacin in treatment in adult 

patients with sepsis – Proceedings of the 1 st International Conference “Collateral Effects of Anti-Infective Drugs”, 

Bucharest, October 4-6, 2006, p. 24-25; 

17. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Cuciureau M., Nechifor M., Research about zinc ions influence on morphineinduced 

conditioned place preference in rats, Proceedings of the 7 th National Congress of Pharmacology, Therapeutics 

and Clinical Toxicology, Timişoara, May 24-27, 2006, abstract n. 22; 

72

18. Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Cuciureau M., Nechifor M., The influence Zn 2+ ions on experimental 

morphine induced pharmacodependence in rats – Proceedings of the 6 th National Congress of Pharmacology, 

Therapeutics and Clinical Toxicology, Cluj-Napoca, June 8-11, 2005, p. 45-46; 

19. Ciubotariu D., Nechifor M., Ghiciuc C. M., Luca V., Research on the incidence of adverse effects of 

vancomycine in patients with sepsis – Proceedings of the III rd National Conference of Anti-Bacterial, Anti-Fungal and 

Anti-Viral Chemotherapy, Iaşi, November 3-5, 2004, p. 95; 

20. Ciubotariu D., Tereja C., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., Effects of some new synthesis flavonoids 

compounds on inflammation and some immunologic parameters – Proceedings of the First International Scientific 

Congress for Students and Young Doctors, Iaşi, May 23-25, 2003, p. 21 – AWARDED PAPER; 

21. Ciubotariu D., Ianopol N. V., Cijevschi I., Mustaţă R.., Oxidants, antioxidants and free radicals – 

biochemical picture in age related cataract – Proceedings of the „Carol Davilla International Scientific Congress for 

Students and Young Doctors, Bucureşti, November 22-24, 2002”, p. 71 - 72; 

22. Ciubotariu D., Ciumaşu-Râmbu M., Ianopol N. V., Cijevschi I., Profound non-penetrant sclerectomy – a 

modern surgical method for open angle glaucoma treatment – Proceedings of the 4 th Students and Young Doctors 

Scientific Communicaton Session Medis, Cluj-Napoca, April 26-28, 2002”, p. 67; 

23. Ciubotariu D., Ciumaşu-Râmbu M., Ghiciuc C. M., Lupusoru, C. E., The effects of a new phenothiasinic 

originally synthesized substance on some immunological parameters on rats with induced inflammation – 

Proceedings of the Session of 4 th Medis Session of Scientific Communication for Students and Young Doctors, Cluj- 

Napoca, April 26-28, 2002, p. 14-15; 

24. Ciubotariu D., Paidos A., Ghiciuc C. M., Lupusoru, C. E., The effects of some originally new synthesis 

methylxantinic substances on inflammation and some immunological parameters – Proceedings of the 5 th 

International Congress of Students and Young Doctors) Medicalis, Timişoara, May 4-6, 2001, p. 3 - 4; 

25. Ciubotariu D., Boldea N., Ghiciuc C. M., Lupusoru C. E., Biological effects of low deuterium water on 

immunodepressed animals (in vitro tests) – Proceedings of the 17 th International Medical Science Student Congress, 

Istanbul, May 3-5 2001, p. 56. 

B. co-author 

1. Nechifor M., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Chelărescu D. I., Ghicuc C. M., Luca V., Incidence of side effects of 

linezolid and vancomycin in adult patients – a comparative study – Proccedings of the 26 th International Congress of 

Chemotherapy and Infection “The Changing Climate of Infectious Diseases”, Toronto, June 18 - 21, 2009, [p143]; 

2. Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Pascu M., Nechifor M., Interactions between bivalent cations 

and morphine during morphine induced physical dependence – Proceedings of the 1 st International Congress on Side 

Effects in Medicine, Iaşi, March 19-22, 2009, p. 27; 

3. Antonesi I. M., Ciubotariu D., Stîngă O., Ţocu C., Iacob D., Reporting adverse events in clinical trials – 

regulatory issues – Proceedings of the 1 st International Congress on Side Effects in Medicine, Iaşi, March 19-22, 2009, p. 

25; 

4. Nechifor M., Iancu L. S., Pintilie L., Lupuşoru C. E., Ghiciuc C. M., Chelărescu D. I, Ursu R., Ciubotariu D., 

Pharmacological research about some 4-oxo-quinolin-3-carboxilic acid derivates – Proceedings of the National 

Symposium VIASAN – CEEX (1 st Module), Sinaia, September 28-30, 2008, p. 29,; 

5. Nechifor M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Cuciureanu M., Pascu M., Effects of copper and manganese on 

morphine physical dependence in rats – Proceedings of the IX th International Congress of Pharmacology, Therapeutics 

and Clinical Toxicology, Sibiu, June 11-14, 2008, p. 121-122; 

6. Nechifor M., Pintilie L., Iancu L. S., Oniscu C., Ciubotariu D., Chelărescu D. I., Ghiciuc C. M., Research on some 

analogues of the 4-oxokinolin-3-carboxilic acid toxicity and anti-bacterial activity – Proceedings of the IX th 

International Congress of Pharmacology, Therapeutics and Clinical Toxicology, Sibiu, June 11-14, 2008, p. 67-68; 

7. Nechifor M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Pascu M., The different influence of some bivalent cations on 

morphine-induced physical dependence – Cell Biology and Toxicology, Vol. 24, Issue 2/3, 2008, p. S67-S68; 

8. Pintilie L., Oniscu C., Neguţ C., Tănase V., Căproiu M. T., Drăghici C., Nechifor M., Lupişoru C. E., Ghiciuc C. M., 

Ciubotariu D., Cuciureanu M., Research regarding the synthesis of new anti-microbian agents belonging to 

kinolones class – Proceedings of the National Symposium for Excellence Scientific Medical Research, Sibiu, Octomber 

25-26, 2007, p. 139; 

9. Nechifor M., Lupuşoru C. E., Chelărescu D. I., Ghiciuc C. M., Cuciureanu M., Ciubotariu D., Iancu R., Pintilie L., 

Oniscu C., Căproiu M. T., Drăghici C., Fluoroquinolones – from pre-clinic research to progresses in therapy – 

Medicine and Pharmacy Review, University of Medicine and Pharmacy from Târgu-Mureş, Vol. 23, 2007, p. 54; 

10. Nechifor M., Chelărescu D. I., Ciubotariu D., Study on magnesium ions influence on morphine-induced 

conditioned place preference in rats – Proceedings of the II nd International Congress of Cell and Molecular Biology, 

Iaşi, June 7-10, 2006, p. 24-25; 

73

11. Nechifor M., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Luca V., The incidence of allergic reactions to antibacterial 

chemotherapy in sepsis patients – Proceedings of Third National Conference on Anti-bacterial, Antifungal and 

Antiviral Chemotherapy, Iaşi, November 3-5, 2004, p. 205; 

12. Nechifor M., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Luca V., Comparative research about incidence of adverse effects of 

cefotaxime and imipenem in adult patients with sepsis – Proceedings of the World Conference on Dosing Antiinfectives. 

Dosing the Magic Bullet, Münich, September 9-11, 2004, p. 59; 

13. Tereja C. I., Ciubotariu D., Mediastinal tuberculosis – a diagnosis challenge – Proceedings of the Rehabilitation 

Hospital Days Symposium, Iaşi, March 25-28, 2004, p. 114; 

14. Curic L. M., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., Oxidative stress - clinical implications – Proceedings 

of the Carol Davilla International Scientific Congress for Students and Young Doctors, Bucureşti, November 22-24, 

2002, page 67; 

15. Tereja C. I., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., Immunomodulatory effects of some Aralia 

mandshurica extracts on normal immune system rats – Proceedings of the 3 rd Session of Scientific Communication for 

Students and Young Doctors, Iaşi, May 17-19, 2002, p. 36-37; 

16. Ciumaşu-Râmbu M., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., Immunomodulatory effects of some aralia 

mandshurica extracts on rats with chronic induced inflammation – Proceedings of the Session of 4 th Medis Session of 

Scientific Communication for Students and Young Doctors, Cluj-Napoca, April 26-28, 2002, p. 38; 

17. Paidos A., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupuşoru C. E., Immunomodulatory effects of a new salicilate 

substance (Sa2) – Proceedings of the 5 th International Congress of Students and Young Doctors) Medicalis, Timişoara, 

May 4-6, 2001, page 4; 

18. Boldea N., Ciubotariu D., Ghiciuc C. M., Lupusoru C. E., Immunomodulatory effects of valine (in vitro tests) 

Proceedings of the 17 th International Medical Science Student Congress, Istanbul, May 3-5, 2001, p. 56-57. 

74

Romana - "Gr.T. Popa" Iasi

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?