PSALMUL 17 (16) Rugăciunea celui nevinovat împotriva ...

PSALMUL 17 (16)
Rugãciunea celui nevinovat
împotriva persecutorilor
1 Rugãciune. A lui David.
Ascultã, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacã-þi urechea la rugãciunea mea,
de pe buze care nu au înºelãciune.
2 Judecata mea sã vinã de la tine,
ochii tãi sã vadã dreptatea.
3 Pune la încercare inima mea,
cerceteaz-o noaptea, încearcã-mã în foc,
dar nu vei gãsi în mine nedreptate.
4 Gura mea nu a pãcãtuit,
fiind pãrtaºã la faptele oamenilor a ;
pentru cuvintele buzelor tale,
m-am pãzit de cãile fãcãtorilor de rele.
5 Tu îmi pãstrezi paºii siguri pe cãile tale,
ca sã nu se clatine picioarele mele.
6 Strig cãtre tine, Dumnezeule, cãci tu mã asculþi,
pleacã-þi urechea spre mine ºi ascultã cuvintele mele.
7 Aratã-þi bunãtatea ta cea mare,
tu, care cu dreapta ta îi scapi de duºmani
pe cei care se încred în tine b .
a În LXX ºi Vg, împãrþirea frazei este diferitã: 4 Ca sã nu vorbeascã
gura mea lucruri omeneºti, pentru cuvintele buzelor tale, eu am pãzit
cãi aspre.
b LXX are: îi salvezi pe cei care sperã în tine de cei care se
împotrivesc dreptei tale.

PSALMUL 17 (16) 65
8 Pãzeºte-mã ca pe lumina ochilor c ;
adãposteºte-mã la umbra aripilor tale,
9 de faþa celor rãi care mã prigonesc.
Duºmanii sufletului meu mã împresoarã cu furie,
10 ei ºi-au închis inima d ,
gura lor vorbeºte cu aroganþã.
11 Acum, vin asupra mea, mã înconjoarã,
ochii lor mã aþintesc, ca sã mã doboare la pãmânt,
12 cu înfãþiºare ca de leu gata de pradã
ºi ca un pui de leu ce stã la pândã în ascunziºuri.
13 Ridicã-te, Doamne! Ieºi în calea lor ºi împiedicã-i!
Cu sabia ta, scapã sufletul meu de cel nelegiuit.
14 Mântuieºte-mã, Doamne, cu mâna ta de aceºti morþi,
de muritorii ce ºi-au luat partea în viaþa aceasta.
Din rezervele tale, tu umpli stomacul lor,
se vor sãtura fiii lor
ºi va rãmâne destul ºi pentru copiii lor e .
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faþa ta,
când mã voi scula f mã voi sãtura de chipul tãu.
c Lit.: pupila ochilor.
d Psalmistul prezintã duºmanii închiºi în grãsime, adicã persoane
cu inima cufundatã în „grãsime”; un semn tradiþional al unei bunã -
stãri scandaloase la nivel social ºi al obtuzitãþii intelectuale ºi umane
la nivel personal.
e Textul este foarte vechi ºi existã zeci de interpretãri. Inter -
pretarea tradiþionalã este cã psalmistul, care îºi pune toatã speranþa
în Domnul, cere ca duºmanii care îºi cautã mulþumirea doar în aceas -
tã viaþã sã primeascã toate satisfacþiile doar în lumea aceasta. LXX
înþelege cã ei se vor sãtura de fii. În unele traduceri, aceastã interpretare
capãtã o nuanþã ironicã. Traducerile moderne interpreteazã
textul ca pe un blestem: Dumnezeu sã-i sature pe duºmani ºi descendenþa
lor din mânia sa ascunsã.
f LXX ºi Vg au: când va apãrea gloria ta.

66
PSALMUL 17 (16)
Psalmul 17 (16) este rugãciunea unui drept care, acuzat
pe nedrept, îºi prezintã rugãciunea ºi cauza, cu încredere,
la Dumnezeu ºi aºteaptã de la el o intervenþie salvificã,
prin care sã fie îndepãrtat duºmanul ºi sã i se redea bucuria
prezenþei lui Dumnezeu. Aceastã rugãciune subliniazã
multe stãri sufleteºti: fricã, încredere, protest împotriva
nedreptãþii, pasiune. Textul este dificil. De aceea, au ºi
apãrut multe interpretãri divergente. În substanþã, rugã -
ciunea este consideratã a fi o rugãciune personalã, dar
poate fi interpretatã ºi ca un jurãmânt de nevinovãþie,
dupã modelul psalmului 7. Dreptul denunþat pe nedrept
ºi-ar prezenta situaþia la tribunalul suprem din templu. În
acest caz, putem sã adãugãm o nouã nuanþã, vãzând în lectura
acestui strigãt din inimã o cerere a dreptului de azil în
templu. Punând toate interpretãrile cap la cap, putem
observa cã psalmul 17 (16) este o rugãciune foarte coloratã:
o cerere plinã de fricã, dar ºi de încredere; un strigãt sincer
din partea celui care are conºtiinþa nevinovatã, ºi, de aceea,
protestul puternic împotriva nedreptãþii care continuã;
este o cântare plinã de fantezie ºi de pasiune. Ultimul verset
ar putea fi considerat ca o afirmare a viziunii beatifice.
Tocmai aceastã pluralitate de tonuri ne permite sã-l citim
ºi sã-l ascultãm ca pe o realitate comunã tuturor.
Câteva indicaþii din sfinþii pãrinþi ºi liturgia Bisericii ne
descoperã sensul creºtin al psalmului: Cristos se adreseazã
Tatãlui ca sã i se facã dreptate conform nevinovãþiei sale
(v. 1-5), sã fie eliberat de cursele iudeilor (v. 6-12), sã se
apropie ziua învierii, aºa încât duºmanii sã nu mai aibã
posibilitatea sã-l insulte.
Biserica foloseºte psalmul ca rugãciune la pregãtirea
pentru Paºti, pentru a se putea prezenta înaintea lui
Dumnezeu purificatã ºi a se putea sãtura de contemplarea
Domnului înviat, în aºteptarea propriei învieri finale. Ea se
roagã Domnului sã o aibã în pazã, în timpul persecuþiilor

PSALMUL 17 (16) 67
pe care le suferã pe nedrept, rãmânând mereu fidelã lui
Dumnezeu ºi cuvântului sãu.
În încercãrile vieþii, acest psalm este o mare mângâiere
ºi putem sã-i vorbim prin el lui Dumnezeu, mai ales atunci
când conºtiinþa ne este curatã: el este drept ºi bun, ne
ascultã ºi ne rãspunde în aceeaºi clipã în care îl rugãm.
Rugãciunea fãcutã cu inimã curatã nu este niciodatã un
monolog, ci un dialog adevãrat cu Dumnezeu. În rugãciune,
Domnul ne întãreºte, ne însenineazã, ne dã posibilitatea
sã-i simþim prezenþa aproape. În timp ce ne rugãm, el ne
pãzeºte ca pe „lumina ochilor” sãi ºi „ne adãposteºte la
umbra aripilor sale” (v. 8). Aparentul succes material al celor
rãi nu trebuie sã ne tulbure credinþa (v 14).
Împãrþirea: titlu (1a); invocaþie de început (v. 1b-e);
declararea nevinovãþiei (v. 2-5); încredere în protecþia lui
Dumnezeu (v. 6-9); asaltarea duºmanului (v. 10-12); apel la
pedeapsa divinã (v. 13-14); încheiere (v. 15).