Consilierea în asistenţa socială

32 CADRUL TEORETIC ŞI ETIC AL ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
unele informaţii sau să le prezinte trunchiat, distorsionat pentru a putea fi utilizate eficient
în demersul de rezolvare a problemei.
Datoria de a accepta responsabilităţi: trebuie avută în vedere creşterea responsabili‑
tăţii clientului la fel cum este stimulată cunoaşterea adevărului; clientul trebuie ajutat să
conştientizeze problemele cu care se confruntă, să‑şi asume responsabilităţile ca fiinţă
umană, ca membru al unei familii, comunităţi etc., de aici decurgând şi îndatoriri obişnuite
pentru un cetăţean, în acord cu legile, tradiţia unei ţări; de exemplu, unii părinţi au o
atitudine iresponsabilă faţă de copii, iar „autorităţile publice trebuie să se ocupe de ei”,
sau apelează la diferite servicii pentru găsirea unui loc de muncă, însă dacă nu li se
oferă nu întreprind ceva pentru a‑şi găsi; un alt exemplu poate fi dat de comportamentul
prosocial .
1.3. Dileme etice. Modele de soluţionare
Dilemele etice apar în situaţiile în care specialistul/profesionistul este pus să aleagă între
două variante echivalent dezirabile sau indezirabile.
Dilemele profesionale apar din faptul că valorile etice, profesionale proprii specialiş‑
tilor implicaţi sunt eterogene, iar opţiunile pentru rezolvarea lor ţin şi de factori externi –
tehnologie, legislaţie, morală etc.
Dilemele etice apar atunci când profesionistul – asistentul social, consilierul – se
confruntă cu situaţii în care trebuie să decidă între două variante care dau naştere unui
conflict între mai multe valori:
– valorile personale şi valorile profesionale;
– valorile personale şi valorile persoanei asistate (client sau beneficiar);
– valorile personale şi valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea etc.
În ce situaţii putem spune că o problemă reprezintă o dilemă?
În mod curent au fost identificate câteva criterii care concură la considerarea problemei
ca dilemă:
– problema nu poate fi rezolvată doar cu ajutorul datelor empirice;
– problema este foarte complexă, iar datele şi informaţiile care stau la baza deciziilor
sunt dificil de ales;
– rezultatele care decurg din rezolvarea problemei implică şi consecinţe pe termen lung.
Specialiştii propun mai multe modele de soluţionare a dilemelor etice. Spre exemplu,
Zanc şi Lupu (2004) prezintă următoarele trei modele:
A. Modelul tradiţional de rezolvare a dilemelor etice – în şapte paşi:
1. Identificarea problemei.
2. Culegerea informaţiilor pentru analiza problemei şi identificarea posibilităţilor de solu ţionare.
3. Explorarea soluţiilor alternative.
4. Evaluarea lor.