Consilierea în asistenţa socială

ETICĂ ŞI VALORI ÎN PRACTICA CONSILIERII ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
dependente de rezultatele lor, de binele obţinut; faptele indivizilor fiind corecte datorită
binelui pe care îl produc. Bentham afirmă că o acţiune a individului este justă sau nejustă
în funcţie de utilitatea ei, el definind principiul utilităţii ca fiind proprietatea prezentă în
obiect de a tinde să producă plăcere, bine sau fericire sau să preîntâmpine apariţia durerii,
răului sau nefericirea persoanelor implicate.
Teza de bază, fundamentală a utilitarismului este principiul maximei fericiri formulat
de Bentham, conform căruia binele suprem îl reprezintă „asigurarea celei mai mari fericiri
posibile pentru un număr cât mai mare de oameni”. Promotorii acestei teze susţineau că
obiectivul oricărei legislaţii trebuie să fie atingerea „celei mai mari fericiri pentru cel mai
mare număr de persoane posibile”. Bentham chiar a propus o formulă de calcul a cantităţii
de fericire (care era inutilizabilă), susţinând că oamenii sunt motivaţi exclusiv de dorinţa
de a câştiga plăcerea şi de a evita durerea; de aceea, versiunea autorilor asupra utilita‑
rismului este una hedonistă, plăcerea şi fericirea fiind scopul final; a avut preocupări
legate de organizarea şi construcţia spitalelor de psihiatrie.
Mai târziu, John Stuart Mill face o distincţie între plăcerile superioare (intelectuale)
şi cele inferioare (senzoriale); completează principiul fericirii personale cu cerinţa soli‑
darităţii umane, deosebind faptele săvârşite în folosul personal de cele care produc plăcere
pentru toţi.
Utilitarismul modern s‑a divizat în două variante: utilitarismul actelor şi utilitarismul
regulilor:
– utilitarismul actelor: varianta mai simplă; în acest caz, fiecare acţiune individuală
va fi evaluată în funcţie de rezultatul pe care îl produce; de exemplu, o donaţie va fi
estimată în funcţie de fericirea procurată de această ocazie;
– utilitarismul regulilor: este preocupat de utilitatea unor reguli cu privire la anumite
acţiuni; de exemplu, toţi cetăţenii trebuie să‑şi plătească datoriile. Astfel, acolo unde
utilitarismul actelor întreabă „care ar fi rezultatul dacă aş face cutare lucru?”, utili‑
tarismul regulilor se întreabă „ce s‑ar întâmpla dacă toată lumea ar face aşa?”.
1.2.2. Principii şi valori în practica consilierii în asistenţa socială
Practica în asistenţa socială este ghidată profund de o serie de valori şi principii care
pornesc de la specificul activităţilor: ajutorarea indivizilor aflaţi în dificultate sau în
situaţii de criză, datorate fie unor cauze individuale, fie sociale. „Asistenţa socială ca
profesie are un pronunţat caracter aplicativ şi o înaltă orientare umanistă . Codul deon‑
tologic al acestei profesii garantează în mod special respectarea drepturilor omului, fără
deosebire de rasă, sex, vârstă, limbă, apartenenţă culturală sau religioasă. Profesia de
asistent social implică deci o filosofie proprie, centrată umanist. O componentă a asistenţei
sociale moderne, care a luat o amploare deosebită în ultimele decenii, exemplifică şi
întăreşte această filosofie: este în special dată de încercarea diminuării discrepanţelor şi
inegalităţilor dintre grupurile minoritare sau dezavantajate şi populaţia majoritară, prin
intermediul acţiunilor afirmative (uneori, cu specificaţii apropiate, este utilizat şi termenul
«discriminare pozitivă»).” (Zamfir, 2002, apud Pop, 2002, p. 119).
27