Consilierea în asistenţa socială

ETICĂ ŞI VALORI ÎN PRACTICA CONSILIERII ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
Airaksinen (1998) (apud Blebea Nicolae, Miroiu, 2001, p. 55) face distincţie între
două tipuri de etici:
– etici pentru situaţii încurcate, pentru malpractici: nu se bazează pe un cod etic, ci se
referă la situaţiile negative, la unele aspecte problematice; de exemplu, în asistenţa
socială, la dezinteres, neglijarea clienţilor; în medicină, la neglijarea pacienţilor, în
educaţie, la abuzul de autoritate, în administraţie, la corupţie, în jurnalism, la dezin‑
formare, în politică, la compromis etc.; aceste aspecte negative aruncă o umbră asupra
profesiei; partea bună este că se concentrează pe cazurile negative, pe malpractici şi
pe sprijinirea corecţiilor ce trebuie făcute;
– abordarea standard: se axează pe practica profesională analizată prin prisma con‑
ceptelor de drepturi şi datorii; de exemplu, medicii au o datorie mai mare decât alte
profesii să ajute semenii, în cazul unor accidente rutiere, dacă sunt martori trebuie să
acorde primul ajutor; asistenţii sociali, la fel etc.; profesorii au dreptul de a evalua
oamenii ca elevi şi studenţi; poliţiştii pot uza de violenţă doar în unele cazuri, au
dreptul de a pedepsi, în funcţie de situaţie.
Aceste analize pot sta la baza dezvoltării strategiei unei profesii . Sunt domenii în care
specialiştii au specializări diferite şi lucrează împreună în cadrul unor echipe multidisci‑
plinare, iar fiecare profesie trebuie să‑şi respecte reglementările etice specifice. „Orga‑
nizaţiile profesionale (de exemplu, din consiliere, asistenţă socială, psihologie, psihiatrie,
terapie de cuplu şi familie, servicii din domeniul uman) au stabilite coduri etice care
prevăd principii, linii directoare generale pentru practicienii din domeniul sănătăţii men‑
tale” (Corey, Schneider Corey, Callanan, 2010, p. 5).
Tema profesionalizării a făcut obiectul multor dezbateri din domeniile psihologiei,
sociologiei, pedagogiei etc. În practică, acest fenomen este transpus pe o scală în care
la extreme se găsesc profesiile cu prestigiu social, cum ar fi cele intelectuale (de exem‑
plu, medic, profesor, psiholog, asistent social etc.), iar la celălalt capăt, ocupaţiile fără
prea multă specializare (paznic, muncitor necalificat etc.). Prestigiul social este dat de
volumul de cunoştinţe, informaţii, teorii pe care trebuie să le deţină cel care practică
o profesie .
1.2.1. Etica deontologică/kantiană şi etica teleologică
sau finalistă – principii generale
Etica profesională face precizări asupra practicilor, drepturilor şi datoriilor membrilor
unui anumit grup profesional; de asemenea, ea poate critica şi sancţiona malpracticile
profesionale (pentru situaţii încurcate, negative).
Principii etice aplicabile în etica profesională:
1 . Etica deontologică – „acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea
totodată ca ea să devină o lege universală” (Kant, 1972).
2 . Etica teleologică sau finalistă – principiul maximei fericiri: „asigurarea celei mai
mari fericiri posibile pentru un număr cât mai mare de oameni” (Zanc, Lupu, 2004,
pp. 14‑16).
25